REGISTRU GENEALOGIC (родословнaя книга) – După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, guvernul ţarist
legalizează în drepturi boierii basarabeni cu nobilii ruşi, lichidând, în aşa
mod, vechile ranguri boiereşti din Basarabia. În acest scop, în 1816 este
înfiinţată o comisie pentru cercetarea nobleţei familiilor boiereşti din
Basarabia. Boierilor basarabeni li s-a cerut să prezinte la Chişinău documente
care ar confirma titlul lor nobiliar[1].
Rezultatul activităţii acestei comisii este întocmirea, la 1818, a Registrului (Cărţii)
genealogic al neamurilor nobiliare din Basarabia. Însă, datele Registrului
genealogic erau incomplete. Din acest motiv, dar, probabil, mai mult din cauza
incorectitudinilor depistate în urma verificării gradului de nobleţe al familiilor
nobiliare basarabene când acestea au fost egalate în drepturi cu cele din
guberniile ruse, în 1821 se înfiinţează o nouă comisie, care urma să se conducă
de un regulament, aprobat special la 17 februarie 1821. În rezultatul
activităţii acestei comisii, au fost alcătuite registre genealogice pentru
fiecare ţinut, structurate în şase compartimente. Modalitatea de examinare şi de
confirmare a titlului de nobleţe a fost adusă la cunoştinţă tuturor boierilor
basarabeni. Comisia, care lucrase doar 11 luni, a recunoscut titlul de nobleţe la
189 de familii boiereşti[2].
La 16 mai 1823, în baza
decretului imperial, Consiliul Suprem al Basarabiei, după mai multe discuţii în
cele două departamente în legătură cu deschiderea Adunării Nobilimii din
Basarabia, a decis să fie redactat Registrul genealogic, aşa cum prevedea
ultima decizie a
Senatului Guvernant din anul 1800, concomitent ţinându-se cont de particularităţile locale. În Registrul genealogic urmau să fie incluşi doar acei boieri, care au fost deja confirmaţi de comisia instituită, în baza dispoziţiei rezidentului plenipotenţiar din 1821 şi care, după finisarea lucrului, alegerea membrilor în Adunarea Nobilimii şi alcătuirea listelor le-a prezentat Consiliului Suprem al Basarabiei în baza deciziei din 10 (16) martie 1822.
Senatului Guvernant din anul 1800, concomitent ţinându-se cont de particularităţile locale. În Registrul genealogic urmau să fie incluşi doar acei boieri, care au fost deja confirmaţi de comisia instituită, în baza dispoziţiei rezidentului plenipotenţiar din 1821 şi care, după finisarea lucrului, alegerea membrilor în Adunarea Nobilimii şi alcătuirea listelor le-a prezentat Consiliului Suprem al Basarabiei în baza deciziei din 10 (16) martie 1822.
Potrivit dispoziţiei din 16 mai
1823 a Consiliului Suprem al Basarabiei, responsabil din partea Coroanei pentru
alcătuirea registrelor nobiliare a fost numit funcţionarul de clasa a VI-a
Başotă, care urma să raporteze săptămânal Consiliului despre lucrul comisiei.
În componenţa comisiei au fost incluşi funcţionarii cancelariei Consiliului Suprem –
Sclerencu (de clasa a X-a) şi Mihnevici (de clasa a XII-a), cu participarea
secretarului Podgurski (funcţionar de clasa a X-a). După alcătuirea Registrului
genealogic urma să se purceadă la analiza listelor, potrivit dispoziţiei din 15 mai
1823 a ministrului de Interne Kociubei date Consiliului[3].
Ca rezultat, la redactarea
Registrului genealogic de către Adunarea Deputaţilor Nobilimii în 1824, numărul
nobililor a fost redus până la 102 persoane[4].
Respectiv, mai multor familii boiereşti titlul de nobleţe nu le-a fost
recunoscut.
[1] Ал. Крупенский. Краткий очерк бессарабского дворянского
собрания. – СПб., 1912, с. 10.
[2] Valentina Samoilenco. Boierimea din Basarabia în secolul al
XIX-lea. Statutul ei juridic şi social. – În: In memoriam professoris.
Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 202.
[3] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 312, f. 52-52 verso.
[4] Valentina Samoilenco. Op. cit., p. 202.
