REGISTRU (TABEL,
FORMULAR DE SERVICIU) PENTRU CLERICI (clerus) (клировая ведомость) – registru de evidenţă
a clerului[1] din
Basarabia în sec. al XIX-lea. Registrul era alcătuit din trei compartimente de bază.
Compartimentul
întâi: Registru pentru biserică
(Vedomostie pentru biserica…) conţine informaţii detaliate cu referire la anul
construirii bisericii, cu sprijinul cui biserica a fost construită, descrierea
succintă a bisericii, statele de funcţii la data (anul) completării
registrului, proprietatea funciară pe care o poseda biserica, viza de reşedinţă
şi domiciliul feţelor religioase încadrate în serviciul divin din cadrul bisericii,
distanţa bisericii de consistoriu şi bisericile limitrofe, timpul inventarierii
averii bisericeşti, prezenţa şi starea registrelor parohiale ale bisericii
şi limba în care se desfăşoară serviciul divin.
În compartimentul
doi: Pentru clerul bisericii date
(Pentru clirosul a aretatei biserici) se conţin informaţii despre preot, diacon
şi paracliser, anume; vârsta, studiile, locul de muncă cu indicarea datei,
lunii şi anului de transfer de la un post în altul, componenţa familiei cu
indicarea vârstei şi studiilor persoanelor de sex masculin. Acest compartiment mai conţine informaţii despre cunoştinţele
persoanelor date – ştiu sau nu a citi, au cântat sau nu Catehizisul,
ce fel de comportament au, cum se comportă copiii la şcoală şi în familie, în
ce legătură de rudenie se află reprezentanţii clerului, dacă persoanele date nu
se află sub anchetă penală şi dacă nu au fost judecate sau amendate.
Compartimentul
trei: Pentru enoriaşii bisericii date
(Pentru poporenii aretatei biserici) conţine informaţii preţioase despre proprietarul
moşiei pe care se află biserica, numărul caselor care aparţin nobililor şi
ţăranilor, numărul persoanelor de sex masculin şi de sex feminin, prezenţa
credincioşilor de rit vechi în sat şi distanţa bisericii de alte centre de cult.
Prin urmare, registrele pentru clerici sunt un izvor important în studierea
istoriei locale şi, până în prezent, puţin cercetat. Datele cu referire la
registrele pentru clerici din Basarabia sunt depozitate în fondurile 205
(Dicasteria Exarhală din Chişinău) şi 208 (Consistoriul duhovnicesc din
Basarabia) ale Arhivei Naţionale a Republicii Moldova.
Analizând registrul clerical din 1858, aflăm, spre exemplu, că biserica din
satul Tabani, ţinutul Hotin, a fost construită în 1788, cu ajutorul
enoriaşilor. Biserica era din lemn, acoperită cu şindilă şi avea o clopotniţă
din lemn puternică. Biserica avea un pristol în numele Sf. Nicolai. Dispunea de
toate obiectele necesare de cult. Potrivit statelor de funcţii din 1838,
biserica avea un preot, un diacon şi un paracliser. Biserica dispunea de 33
desetine de pământ arabil şi păşuni, care erau în folosinţa clerului. Pământul
avea un plan şi cărţi cadastrale, care se păstrau în sacristia bisericii.
Preotul şi paracliserul locuiau în case de lemn proprii, pe pământul moşieresc.
Dascălul locuia în casă arendată. Pentru întreţinerea acestor persoane nu se
acordau mijloace financiare şi existenţa lor era modestă. Biserica nu dispunea de
încăperi suplimentare. Ea se afla la o distanţă de 206 verste de consistoriu. Limitrofe
cu biserica Sf. Nicolai din satul Tabani erau bisericile: biserica Sf. Nicolai
din Colicăuţi, situată la 4 verste, şi biserica Sf. Arhanghel din Caracuşeni,
situată la 5 verste. Ultima inventariere a bisericii a fost efectuată în 1849
şi confirmată de protoiereul Fiodor Pahovski. Registrul de venituri şi
cheltuieli a fost prezentat bisericii în 1853. Copiile registrelor parohiale se
păstrează în biserică din 1811, iar listele persoanelor împărtăşite – din
1829. Ceremonialul de cult se petrecea în limba moldovenească[2].
Preotul bisericii, Constantin Dumitru Barus, și el fiu de preot, avea atunci
(la 1858) 51 de ani. Nu avea studii seminariste, dar era cărturar. Studii
în limba română a obţinut în familie, de la tatăl său. Era văduv. La 11 octombrie
1820 a fost confirmat în calitate de diacon la biserica cu hramul Sf. Arhanghel
din satul Burlăneşti, ţinutul Hotin. La 5 septembrie 1868 este numit de către
Arhiepiscopul de Chişinău şi Hotin în calitate de stihar, iar la 1 iulie
1840 – în calitate de preot. Avea 3 copii: fiul Gheorghe – de 11 ani şi 2 fiice: Alexandra de 16 ani şi Elisaveta – de
19 ani. Gheorghe era cărturar, ştia să scrie, să citească, cunoştea aritmetica
şi cântul[3].
Studiile le-a obţinut în familie, de la tatăl său.
Funcţia de diacon
al bisericii o exercita Semion Tudor Slonovski, în vârstă de 33 de ani, care
era cărturar, dar fără studii seminariste, căpătând studii în limba română în
familie, până a fi numit în funcţie. La 20 octombrie 1848, la cererea Arhiepiscopului
de Chişinău şi Hotin, a fost numit în calitate de paracliser la biserica cu
hramul Sf. Arhanghel din satul Stălineşti, ţinutul Hotin, deţinea şi funcţia de
stihar. La 5 decembrie 1853, la dispoziţia administraţiei eparhiale, este
transferat în calitate de paracliser la biserica cu hramul Sf. Arhanghel din
satul Paladia, iar în martie 1856 – în calitate de diacon la biserica din
satul Tabani. Era căsătorit şi avea împreună cu soţia Maria Constantin, în
vârstă de 25 de ani, 2 copii: Vladimir, de 3 ani şi Ecaterina, de 5 ani[4].
În calitate de paracliser la biserica din satul Tabani activa Petru Andrei
Cemârtan, fiu de diacon, având vârsta de 26 ani, cu studii obţinute în familie.
La 6 septembrie 1853, la cererea Arhiepiscopului de Chişinău şi Hotin, a fost
numit stihar la biserica din satul Tabani. La 4 septembrie 1855 este
transferat în calitate de diacon la biserica cu hramul Sf. Arhanghel din satul
Cordineşti, iar la 10 noiembrie 1855 – în calitate de diacon la
biserica din satul Tabani. Era căsătorit şi avea împreună cu soţia Achilina
Gheorghe, cu vârsta de 24 ani, 2 copii: Gheorghe, decedat la un an, şi Andrei,
în vârstă de 4 ani. Irina Vasile Creţul, văduva fostului paracliser Gheorghe
Tudor Creţul, în vârstă de 52 ani, locuia în satul Tabani şi îşi asigura existenţa
din mijloacele proprii [5].
Potrivit registrului pentru clericii bisericii
cu hramul Sf. Nicolai din satul Tabani, ţinutul Hotin, datat cu anul 1858,
satul era proprietatea moşierului, funcţionarului de clasa a IX-a Lev Ioan
Lisovski, care locuia în satul Criva. În sat erau 13/4 case care aparţineau
nobililor şi în care au fost înregistrate 13 persoane: 7 se sex masculin şi 6 de
sex feminin şi 101 ½ case care aparţineau ţăranilor, în care au fost înregistrate
808 persoane: 406 de sex masculin şi 108 de sex feminin.
Registrul conţine informaţii
de acelaşi gen şi despre satul Trebisăuţi, subordonat bisericii din satul
Tabani. În sat nu erau înregistraţi credincioşi de rit vechi[6].
În baza
registrului pentru clerici prezentat de parohii bisericilor era alcătuit
rezumatul general (генеральный экстракт)
privind situaţia parohiilor din diferite sectoare ale judeţelor din
Basarabia, pentru fiecare an, în care se conţin date interesante cu privire la
numărul parohiilor, slujitorii cultului, copiilor de diferite vârste
şcolarizaţi sau neşcolarizaţi, numărul de case ce aparţin clerului şi ţăranilor
şi numărul total al populaţiei pe sexe (a
se vedea, spre exemplu, Registrul general, alcătuit în baza
registrului pentru clerici, de cuviinciosul protoiereu Filip Lukianov din
Briceni, ţinutul Hotin, pentru anul 1834 – Tabelul 3) [7].
[1] Владимир Даль. Толковый
словарь живого великорусского языка. – М., 1979, Т. I, с. 119.
[2] ANRM, F. 208, inv. 11,
d. 795, f. 7-7 verso, 94.
[3] Ibidem, f. 8 verso.
[4] ANRM, F. 208,
inv. 11, d. 795, f. 8 verso.
[5] Ibidem, f. 9 verso.
[6] Ibidem, f. 11 verso.
[7] Despre situaţia parohiilor
din sectorul Briceni, judeţul Hotin, în anii 1832-1833, a se vedea: ANRM,
F. 208, inv. 2, d. 27, f. 7, 9; d. 392, f. 1-3.
