REGULAMENTUL PRIVIND ADMINISTRAREA BASARBIEI DIN 29 FEBRUARIE 1828 (Учреждение для управления Бессарабской областью om 29 февраля 1828 года)

REGULAMENTUL PRIVIND ADMINISTRAREA BASARBIEI DIN 29 FEBRUARIE 1828 (Учреждение для управления Бессарабской областью om 29 февраля 1828 года) – regulament prin care ţarismul a lichidat autonomia limitată acordată provinciei prin Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 aprilie 1818[1].

Regulamentul din 29 februarie 1828 este analizat parţial în lucrările lui A.Boldur[2], A.V. Surilov[3], I.A. Anţupov şi V.I. Jukov[4], Ia.S. Grosul[5] şi Sergiu Cornea[6]. Fără a intra în polemică cu aceşti autori, vom face o caracteristică succintă a acestui Regulament.

Regulamentul este însoţit de decretul pe numele Senatului Guvernant semnat de Nicolai I, prin care se argumenta necesitatea adoptării noului Regulament, modalitatea de aplicare a acestuia şi de păstrare a unor instituţii de tip gubernial, suspendarea Regulamentului din 29 aprilie 1818 şi a altor dispoziţii care au urmat pe parcurs şi numirea şefului principal în administrarea Basarabiei[7].

Regulamentul este alcătuit din Introducere, două Părţi principale, care, la rândul lor, se împart în compartimente, capitole, paragrafe.

În Introducere se stipula că locuitorii Basarabiei de toate stările sociale, cum ar fi: clerul, nobilimea, boiernaşii, mazilii, ruptaşii, negustorii şi mica burghezie, ţăranii, sau locuitorii agricoli, ţiganii, care aparţin Coroanei şi moşierilor şi evreii îşi păstrează toate drepturile şi privilegiile, de care au beneficiat până acum[8].

Partea întâi a regulamentului este dedicată instituirii Administraţiei regionale, conţine 5 capitole şi 53 paragrafe.

Administrarea principală a Basarabiei era încredinţată nemijlocit guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei cu sediul în Odesa şi era împărţită în Administraţia regională, judeţeană sau ţinutală şi orăşenească[9].

Administraţia regională era instituită în oraşul Chişinău, iar Administraţia judeţeană – în judeţele Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail cu sediul în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Ismail; cea orăşenească – în oraşele Chişinău, Bender, Ismail, Bălţi, Hotin, Akkerman, Chilia şi Reni[10].

Administrarea regională era încredinţată guvernatorului civil, numit de către împărat.

Administraţia regională era alcătuită din Consiliul Regional, Cârmuirea Regională, Administraţia Financiară, Tribunalul Regional Penal şi Tribunalul Regional Civil şi Judecătoria verbală[11]. Consiliul Regional era alcătuit din preşedinte şi 7 membri. Preşedintele Consiliului era guvernatorul general, iar membri: guvernatorul civil, mareşalul regional al nobilimii, viceguvernatorul, doi preşedinţ – al Tribunalului Regional Penal şi al Tribunalului Regional Civil, doi membri permanenţi, numiţi de Senat, la propunerea guvernatorului general. În lipsa guvernatorului general, Consiliul Regional era condus de guvernatorul civil. Cârmuirea Regională era reprezentată de guvernatorul civil, 4 consilieri şi un asesor. Consilierii şi asesorul erau numiţi de către Senat, la propunerea guvernatorului general, prin intermediul ministrului de Interne[12]. Cârmuirea Regională era alcătuită dintr-un şir de instituţii[13].

Administraţia sanitară sau a carantinelor rămâne, ca şi în trecut, sub administrarea nemijlocită a Ministerului de Interne şi la dispoziţia guvernatorului general. Şeful regional şi şefii carantinelor sunt desemnaţi în funcţii de către împărat, iar membrii, directorii şi comisarii carantinelor şi ceilalţi funcţionari – de către guvernatorul general, dintre care primii cu acordul ministrului de Interne[14].

 Administraţia vamală era subordonată direct departamentelor Ministerului de Finanţe[15].

Din componenţa Administraţiei ţinutale făceau parte Judecătoria judeţeană (ţinutală), alcătuită din judecătorul judeţean, un asesor din partea guvernului, doi asesori din partea nobilimii şi doi asesori din partea mazililor, ruptaşilor şi coloniştilor. Judecătorul judeţean era confirmat în funcţie de Senat la prezentarea guvernatorului general, iar asesorii din partea guvernului erau numiţi în funcţii de guvernatorul general. Pe lângă Judecătoria de judeţ a fost instituită şi Epitropia Nobilimii, care, sub preşedinţia mareşalului judeţean al nobilimii ales de către nobili, asista asesorii din partea nobilimii din cadrul Judecătoriei judeţene. În judeţele Bender, Akkerman şi Ismail, din cauza numărului redus de nobili, mareşali judeţeni ai nobilimii nu erau prevăzuţi[16].

 Din cadrul Administraţiei judeţene mai făcea parte şi poliţia judeţeană, în frunte cu ispravnicul de judeţ şi 4 asesori. Atât ispravnicul, cât şi asesorii erau numiţi în funcţii de către guvernatorul general. În fiecare judeţ exista câte o direcţie financiară, administrată de un trezorier judeţean, numit în funcţie în baza principiilor generale. În fiecare judeţ exista şi un procuror judeţean. Procurorul judeţean era numit de către Guvernul Regional cu confirmarea ulterioară de guvernatorul general. În fiecare judeţ exista câte un medic şi doi ajutori, numiţi în funcţie de guvernatorul general[17].

Un rol important în rezolvarea diferitelor probleme legate de activitatea comercială a burgheziei comerciale îi revenea administraţiei orăşeneşti. Potrivit Regulamentului, în fiecare judeţ se instituia administraţia municipală, ce includea judecătoria, administraţia publică şi poliţia. Referitor la domeniul judecătoresc, în oraşe erau instituite Magistraturile municipale; în domeniul administrativ – Dumele orăşeneşti şi administraţia de breaslă; poliţia era supusă controlului principal din partea şefului de poliţie şi a primăriei[18].

Un interes deosebit prezintă componenţa administraţiei municipale. Magistraturile erau alcătuite din burgomistru şi patru ratmani din partea societăţilor orăşeneşti. În componenţa Magistraturilor intrau: judecătoria verbală, alcătuită din starostii şi judecătorii aleşi din partea societăţilor orăşeneşti şi judecătoria de orfani, alcătuită din primarul oraşului, doi membri ai Magistraturii şi starostele orăşenesc. Duma orăşenească era alcătuită din primarul oraşului, de ce­le mai multe ori ales din rândurile negustorilor influenţi şi bogaţi, şi cinci reprezentanţi publici din partea societăţilor orăşeneşti ale negustorilor şi mic-burghezilor. Excepţie făceau oraşele Chilia şi Reni, unde în locul Magistraturilor şi Dumelor orăşeneşti erau instituite Ratuşe[19].

Administraţia de breaslă era alcătuită din burgomistru, starostele orăşenesc ales din partea societăţilor orăşeneşti şi şefii de breaslă la fiecare tip de meşteşug.

Celelalte instituţii orăşeneşti se refereau direct la diferite funcţii poliţieneşti[20] .

Partea a doua a Regulamentului se referea la funcţiile şi modalitatea de subordonare a instituţiilor regionale. Ea includea 2 capitole (capitolul întâi, structurat în două compartimente), care conţineai 41 de paragrafe.

În partea generală se menţiona că la baza activităţii şi subordonării instituţiilor regionale stau dispoziţiile imperiale, potrivit cărora funcţionează instituţiile guberniale. Guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei în administrarea Basarabiei se subordonează Senatului Guvernant. Instituţiile regionale se subordonează:

a)  cele cu caracter executiv – Senatului Guvernant, ministerelor şi guvernatorului general;

b)  cele cu caracter gospodăresc – ministerelor;

c)   cele cu caracter judiciar – Senatului Guvernant;

d)  cele care urmăresc de îndeplinirea corectă şi reuşită a acţiunilor şi dispoziţiilor – direct guvernatorului general.

Instituţiile judeţene şi orăşeneşti se subordonează instituţiilor regionale. Ordinea şi modalitatea subordonării instituţiilor este determinată de dispoziţiile generale imperiale. Toată activitatea instituţiilor regionale se desfăşoară în limba rusă, iar în caz de necesitate – se traduce în limba moldovenească (română). În procesele de judecată la bază sunt puse legile locale, iar acolo unde acestea nu vor fi efective sau insuficiente – se va apela la legislaţia rusă. În judeţele Ismail şi Akkerman, unde se considera, greşit, că nu sunt moldoveni, urma să se apeleze la legislaţia rusă[21].

Referitor la activitatea Consiliului Regional[22], acesta dispunea de anumite funcţii executive şi gospodăreşti: urma să folosească cu chibzuinţă banii publici obţinuţi din suma ce constituia 10% din veniturile orăşeneşti pentru îmbunătăţirea activităţii anumitor ramuri: dezvoltarea industriei şi agriculturii, construcţia drumurilor noi şi repararea celor vechi, construcţia clădirilor în oraşe, asigurarea bunăstării poporului şi supravegherea băilor publice etc.[23]

După suprimarea cordonului vamal de la Nistru, Administraţia Financiară urma să includă în capitalul de zece procente şi sumele corespunzătoare obţinute de la toate vămile şi posturile vamale din Basarabia[24].

Pornind de la faptul că Consiliul Regional nu dispunea de dreptul de iniţiativă legislativă şi nu avea nici putere de a rezolva probleme cu caracter strict gospodăresc, acestea fiind discutate doar după înţelegerea şi aprobarea preventivă de către guvernatorul general, guvernatorul civil şi mareşalul nobilimii regionale[25], majoritatea întrebărilor legate de comerţul interior şi exterior, politica comercială etc. erau de competenţa organelor imperiale – a Ministerului de Interne şi a Ministerului de Finanţe.

---

[1] Textul integral al Regulamentului a consulta: ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4-9 verso.

[2] A.Boldur. Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828. Studii. – Chişinău, 1929.

[3] A.B. Сурилов. К вопросу об общественном устройстве Молдавии в первой половине XIX века. – În: Сборник юридического факультета Одесского универ-ситета. – Одесса, 1954, с.77-92.

[4] И.А. Анцупов, В.И. Жуков. Реформы в управлении Бессарабией с 1812 по 1828 гг. – În: Ученые записки Кишиневского Госуниверситета. – Кишинев, 1957, т. 26, с. 145-159.

[5] Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În: Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, c. 196-203.

[6] Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 103-113.

[7] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4.

[8] Ibidem, f. 5.

[9] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5-5 verso.

[10] Ibidem, 5 verso.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem, f. 5 verso.

[13] A se vedea: Cârmuire Regională.

[14] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6 verso.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem, f. 6 verso.

[17] Ibidem, f. 7.

[18] Ibidem.

[19] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7-7 verso.

[20] Ibidem.                        

[21] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7 verso-8.

[22] A se vedea: Consiliul Regional.

[23] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 8-8 verso.

[24] Ibidem, f. 8 verso.

[25] Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În: Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, c.199-200.