REGULAMENTUL PRIVIND INSTITUIREA ADMINISTRAŢIEI PROVIZORII A BASARABIEI (Образование временного правления в Бессарабской области)

REGULAMENTUL PRIVIND INSTITUIREA ADMINISTRAŢIEI PROVIZORII A BASARABIEI (Образование временного правления в Бессарабской области) – primul act legislativ elaborat sub conducerea contelui Ioan Capo d’Istria, şeful cancelariei diplomatice a armatei dunărene, după încheierea păcii de la Bucureşti din 16(28) mai 1812, prin ordinul amiralului P.V. Ciceagov, comandantul-şef al armatei dunărene, şeful suprem al flotei de pe Marea Neagră şi concomitent seful Administraţiei Generale a Moldovei şi Ţării Româneşti, care a determinat statutul juridic al teritoriului dintre Prut şi Nistru anexat la Imperiul Rus[1]. Proiectul Regulamentului este semnat la 23 iunie 1812 de P.V. Ciceagov şi trimis spre discuţie şi aprobare la Sankt Petersburg. La 2 august 1812 Proiectul Regulamentului este semnat de Alexandru I şi pus în aplicare cu titlul „Administraţia provizorie a Basarabiei” [2].

Se consideră că la alcătuirea Regulamentului privind instituirea administraţiei provizorii a Basarabiei au contribuit mai multe persoane – Scarlat Sturdza[3], Gavriil Bănulescu-Bodoni[4], Ioan Capo d’Istria şi Alexandru Sturdza (fiul guvernatorului)[5], P.V. Ciciagov şi Scarlat Sturdza, dar ajutaţi de ofiţerii lui V.I. Krasno-Milaşevici şi sfătuiţi de Capo d’Istria[6] etc. Practica administrării periferiilor naţionale – Finlanda, Regatul Polonez, Georgia etc. demonstrează că Administraţia imperială rusă s-a implicat direct în administrarea acestor teritorii, inclusiv în adoptarea unor constituţii provizorii, fără a crea o careva disonanţă în politica internă. Din aceste considerente, este puţin probabil ca Administraţia imperială să fi acordat dreptul alcătuirii unui proiect de constituţie unui boier moldovean, cât de filorus ar fi fost acesta. Considerăm că avea dreptate A.Crihan care scria în această privinţă: „Se înţelege de la sine că I. Capo d’Istria n-a făcut nici el
ce-a vrut. Nu încape îndoială că dânsul a lucrat după instrucţiunile pe care le primea direct de la P.V. Ciceagov, şeful său imediat, iar acesta din urmă, desigur, a avut şi el îndrumările necesare tot de la şeful său direct, adică de la împăratul Alexandru I”[7].

Regulamentul este alcătuit din 4 capitole, structurate în 23 arti­cole[8].

Capitolul I – Situaţia actuală a provinciei – reflectă numărul ţinuturilor (12, în realitate 9 ținuturi – Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, Hotin, Bender, Reni/Tomarova, Ismail), oraşelor (17, în realitate 5 oraşe – Hotin, Bender, Akkerman, Chilia, Ismail şi 12 târguri – Leova, Chişinău, Orhei, Teleneşti, Soroca, Bălţi, Raşcov, Movilău, Briceni, Lipcani, Căuşenii Noi, Reni sau Tomarova)[9] şi satelor (683), cât şi numărul populaţiei (41160) provinciei nou-anexate la Imperiul Rus în 1812.

În Capitolul II (5 articole) – Cu privire la administraţia militară – erau determinate competenţele administraţiei militare, stabilite relaţiile dintre puterea civilă şi cea militară, instituită de guvernatorul civil o miliţie pământeană, care ulterior urma să fie înlocuită cu o formaţiune militară.

Capitolul III (16 articole) – Cu privire la administraţia civilă – stipula că întreaga activitate legată de administrarea provinciei era dirijată de guvernatorul civil, care elabora proiectele de organizare a activităţilor judiciare şi gospodăreşti, stabilea drepturile şi privilegiile populaţiei, potrivit prevederilor cuprinse în instrucţiunile acordate Basarabiei, dirija cu activitatea ispravnicilor, care erau desemnaţi din rândul moldovenelor care au depus jurământ de credinţă Rusiei, sau ruşilor. Articolul 11 prevedea că administraţia civilă era alcătuită din 2 departamente: primul departament cuprindea legile, cestiunile bisericeşti, care erau soluţionate de o instituţie aparte, executările judecătoreşti, poliţia şi învăţământul. Departamentul doi avea în competenţă: statistica, populaţia, veniturile, vămile, comerţul şi industria provinciei. Membrii departamentelor aveau titlul de consilieri, erau numiţi în funcţii de guvernatorul civil, potrivit aptitudinilor. Guvernatorul adopta noi hotărâri şi le prezenta spre aprobare administraţiei generale. Tutela învăţământul public. El administra provincia prin intermediul cancelariei, elibera paşapoartele şi foile de drum, stabilea legăturile directe cu şefii guberniilor limitrofe, cu domnii Moldovei şi Ţării Româneşti. Actele se întocmeau în limbile rusă şi română. Până la adoptarea unor decizii speciale, guvernatorul civil se subordona comandantului-şef al armatei de la Dunăre. Pentru o mai bună administrare a provinciei, guvernatorul civil era liber de a-şi alege oraşul de reşedinţă.

În Capitolul IV (2 articole) – Privilegiile acordate regiunii Basarabia – se specifica că atât locuitorii Basarabiei, cât şi cei care se vor stabili aici, sunt scutiţi, timp de 3 ani, de orice capitaţie, de impozitul funciar plătit statului şi de serviciul militar obligatoriu.

Prin dispoziţia lui P.V. Ciceagov din 23 iulie 1812 în funcţia de guvernator civil al Basarabiei este numit Scarlat Sturdza, iar la sfârşitul lui septembrie şi-a încetat activitatea administraţia rusă de pe lângă Comandantul Suprem al armatei ruse; în noiembrie senatorul V.I. Krasno-Milaşevici a fost rechemat la Sankt Petersburg[10]. Respectiv, din octombrie 1812 în Basarabia funcţiona deja noua administraţie civilă. La 4 decembrie 1812, în conformitate cu instrucţiunea dată de amiralul P.V. Ciceagov, Scarlat Sturdza instituie Cancelaria guvernatorului civil al Basarabiei[11].

Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii a Basarabiei din 2 august 1812 a funcţionat până la confirmarea de către Alexandru I, la 26 mai 1816, a Memoriului care i-a servit rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev drept directivă în vederea organizării administrative a regiunii Basarabia[12]. A.N. Bahmetev a restructurat administraţia provincială şi ţinutală şi a cârmuit Basarabia până la 29 aprilie 1818, când este adoptat Regulamentul organizării administrative a Basarabiei.

---

[1] Se întâlneşte cu mai multe denumiri: Înfiinţarea administrării provizorii în oblastea Basarabiei (Boldur Alexandru. Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828. Studii. – Chişinău, 1929, p. 12); Regulamentul din 1812 (Petre Cazacu. Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812-1918. – Chişinău, 1992, p. 126) etc.

[2] Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 20-21.

[3] B.Nolde. La formation de l’Empire russe. Vol. I. – Paris, 1952, p. 285.

[4] П.Н. Батюшков. Бессарабия. Историческое описание. – СПб., 1892; Iurie Co­les­nic. Basarabia necunoscută. – Chişinău, 1997, vol. II, p. 8.

[5] Gheorghe Bezviconnâi. Instituţiile din Trecut. Zemstvele. – În: Viaţa Basarabiei, 1934, nr. 9, p. 103-109.

[6] Ion Varta. Noi date inedite despre statutul Basarabiei sub dominaţie străină. – În: Revista de Istorie a Moldovei, 1998, nr. 3-4, p. 99-102.

[7] A.Crihan. Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti.
– Bucureşti, 1995, p. 36-37.

[8] A se vedea textul în original: ANRM, F. 1, inv. 1, d. 3995, f. 11-14. Regulamentul este publicat în: ЗБOСК / Под редакцией А.Н. Егунова, Т. III. – Кишинев, 1869, с. 108-110 şi cu unele omiteri reprodus în română în: Dinu Poştarencu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-1940). – Chişinău, 1998, p. 64-66; Idem. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 29-31.

[9] Despre caracterul controversat al numărului ţinuturilor, oraşelor şi târgurilor au scris, la timpul lor, mai mulţi autori.

[10] А.Накко. Очерк гражданского устройства Бессарабской области с 1812-1828 гг. – În: ЗООИД. – Одесса, 1879, т. XXII, с. 17.

[11] Despre instituirea Cancelariei guvernatorului civil al Basarabiei a se vedea mai amănunţit: ANRM, F. 2, inv.1, d. 10, f. 250-287.

[12] ПСЗРИ. Собр. I, 1816, т. XXXIII, №26289. – СПб., 1830, с. 866-868.