REGULAMENTUL
PRIVIND ORGANIZAREA LOCUITORILOR DE DIFERITE CATEGORII SOCIALE STABILIŢI PE DOMENIILE
STATULUI DIN REGIUNEA BASARABIA (Правила об
устройстве поселян разных наименований, водворенных на казенных землях в
Бессарабской области) – Regulament, adoptat la 23 decembrie
1869[1],
pentru împroprietărirea ţăranilor statului şi se referea la 13547 de familii de
ţărani de stat, care deţineau un fond funciar de 281365 desetine de pământ[2]. La
baza Regulamentului au fost puse principiile generale ale Regulamentului
din 24 noiembrie 1866 privind relaţiile agrare ale ţăranilor de stat
din cele 36 gubernii interne ruse şi Regulamentul din 14 iulie 1868
privind relaţiile agrare ale ţăranilor din Basarabia.
Regulamentul din 23 decembrie
1869 era alcătuit din 2 compartimente: „Despre
organizarea socială şi administrarea ţăranilor stabiliţi pe domeniile statului”
(9 articole) şi „Despre organizarea funciară
a ţăranilor stabiliţi pe domeniile statului”
(12 articole).
Compartimentul întâi al
Regulamentului se referea la organizarea socială şi la administrarea ţăranilor de
stat. Ţăranii care s-au aşezat pe pământurile statului din Basarabia îşi
păstrau toate privilegiile acordate ţăranilor liberi şi urmau să se supună
administraţiei regionale, judeţene şi locale. Sistemul de plasă şi organizarea
socială existente au fost păstrate. Schimbarea lor, în caz de necesitate, era
admisă doar la cererea adunărilor săteşti, cu permisiunea Administraţiei
regionale în probleme ţărăneşti. Toate funcţiile din cadrul Administraţiei de plasă
erau păstrate (în afară de cele a căror funcţii urmau a fi lichidate, în baza
acestui Regulament). În schimb, judecătorii din cadrul judecătoriilor de plasă
urmau a fi aleşi imediat. Regulamentul stabilea şi modalitatea alegerilor în
cazul formării noilor plase, confirma impozitele pe care ţăranii urmau să le
plătească până la implementarea normelor din 23 decembrie 1869 şi dările
suplimentare pentru întreţinerea Administraţiei regionale şi a celei judeţene
pentru probleme ţărăneşti[3].
Compartimentul doi al
Regulamentului se referea la organizarea
funciară a ţăranilor stabiliţi pe domeniile statului. Ţăranii de stat şi
odnodvorţii stabiliţi pe domeniile statului din Basarabia păstrau toate
terenurile şi bunurile agricole pe care le foloseau până la publicarea
Regulamentului din 23 decembrie 1869. Ţăranii care nu locuiesc în satele
în care sunt înscrişi, potrivit recensămintelor fiscale, şi cei care locuiesc
pe moşiile proprietarilor, au şi ei dreptul de a primi terenuri agricole, în
satele unde au viză de reşedinţă. Pentru deţinerea loturilor de pământ, fiecare
sat de ţărani primea un document intitulat „Titlu
de proprietate” (владенная запись).
Acest document se elibera paralel cu punerea în aplicare a actelor de împroprietărire
pe domeniile moşiereşti. Ţăranii care deţineau pământul în baza „titlului de proprietate”, erau obligaţi
ca, începând cu 1 ianuarie anul următor, să plătească anual în vistieria
statului un anumit impozit, stipulat în articolele 16 şi 17 şi care, spre
deosebire de cea precedentă (7 rub. 5 kop. de familie şi 63 kop. de burlac),
era majorată cu 20%. Impozitul se stabilea pe o perioadă de 20 de ani, din ziua
aprobării Regulamentului, iar suma impozitului era împărţită între membrii
obştii de ei înșişi[4]. Deşi ţăranii se puteau
folosi de pământ după bunul lor plac, Regulamentul stabilea principiile de care
ei trebuie să se conducă[5].
Terenurile agricole, în satele
ţăranilor domeniali, au fost împărţite în 8 categorii, în dependenţă de fertilitatea
solului şi, respectiv, preţul loturilor. În primele 3 categorii au fost incluse
terenurile arabile din ţinutul Hotin, cu pământul cel mai fertil. În categoria
a 4-a au fost incluse cele mai fertile terenuri din ţinutul Bender, în
categoria a 5-a – a 7-a – celelalte terenuri din ţinutul Bender şi în
categoria a 8-a – terenurile agricole de cea mai proastă calitate din
judeţul Akkerman[6]. În urma aplicării
Regulamentului din 23 decembrie 1869, 13547 de familii de ţărani
domeniali, care locuiau în 80 de sate, au primit 250000 desetine de pământ
arabil, sau, împreună cu terenurile impracticabile – 266466 desetine, ceea
ce constituia în medie câte 7,9 desetine de persoană sau câte 19 desetine de familie[7].
[1] ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIV,
отд. второе, 1869, №47824. – СПб., 1873, с. 399.
[2] И.А. Анцупов. Русское население Бессарабии и Левобережного
Поднестровья в конце XVIII-XIX веков (Социально-экономический очерк). –
Кишинев, 1996, с. 114.
[3] ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIV,
отд. второе, 1869, №47824. – СПб., 1873, с. 399-401.
[4] Ibidem, p. 401-402.
[6] ANRM, F. 8, inv.1,
d. 300, f. 33-37.
[7] ANRM, F. 8, inv.1,
d. 300, f. 36.
