SABAN (сабан) - SALAHOR (салагор) - „SALVOGVARDIA” (салвогвардия) | Muzeul din inima mea |

SABAN (сабан) - SALAHOR (салагор) - „SALVOGVARDIA” (салвогвардия)



SABAN (сабан) – plug ucrainean folosit în Basarabia în sec. al XIX-lea pentru aratul pământului. Denumirea provine de la cuvântul tătăresc (dialectul sudic) saban, ceea ce înseamnă buştean, bârnă[1].
SALAHOR (салагор) – muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucra la construcţii de case, la şosele etc. Populaţia Moldovei şi a Ţării Româneşti era obligată (în sec. XVII-XIX) să dea un număr de salahori pentru lucrările necesare la cetăţile de la hotarul acestor ţări[2].
În Basarabia salahorii erau birnici, care îndeplineau prestaţiile la lucrări de construcţie fără care[3].


[1] А.А. Скальковский. O хлебопашествe в Новороссийском крае. – În: ЖМВД, 1851, №8, c. 65.
[2] Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 418.
[3] ANRM, F. 205, inv. 1, 1814, d. 574, f. 14-17.



„SALVOGVARDIA” (салвогвардия) – certificat (în izvor – paşaport) eliberat de comandamentul armatei ruse unor persoane particulare de pe teritoriile ocupate ale Moldovei şi Ţării Româneşti, care au acordat anumite servicii armatei ruse de ocupaţie, în timpul războaielor ruso-turce din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea. De regulă, aceştia erau voluntarii[1] care au participat, alături de armata rusă, în campaniile militare şi care beneficiau, în baza acestui certificat, de scutiri la plata prestaţiilor[2].
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, aceste persoane au încercat să se folosească de privilegiile acordate în trecut, dar fără rezultat. Exemplu în acest sens serveşte cererea discutată la 28 februarie 1819 în Consiliul Suprem al Basarabiei a unui oarecare Stoikovici, care la 19 ianuarie 1791 a primit un asemenea certificat de la generalul A.V. Suvorov, pentru participarea la diferite operaţiuni militare în detaşamentele de arnăuţi în timpul războiului ruso-turc din anii 1787-1791. Refuzul de a fi scutit de încartiruire a fost motivat prin faptul că documentul prezentat de el nu este altceva decât „salvogvardia”, care „…a fost în vigoare doar până la terminarea războiului. În schimb, pe timp de pace pământurile sunt administrate de legile sale permanente, în baza cărora cetăţenii beneficiază de acele drepturi şi privilegii, care sunt confirmate de legislaţia în vigoare şi nu de dispoziţiile care sunt date în timpul ostilităţilor militare de comandamentul militar” [3].


[1] Despre voluntarii moldoveni participanţi la războaiele ruso-turce din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, care au beneficiat de unele scutiri la îndeplinirea prestaţiilor în baza certificatului numit „salvogvardia” a se vedea: Moldova în epoca feudalismului. Vol. VII. Partea I. Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774. – Chişinău, 1975.
[2] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, f. 58 verso.
[3] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, f. 58 verso-52.