SAPĂ (săpoi, săpăligă, prăşitoare) – unealtă
agricolă, manuală sau trasă de cai pentru cultivarea pământului între rânduri,
folosită în agricultură şi pomicultură[1].
[1] А.А. Скальковский. O
хлебопашествe в Новороссийском крае. – În: ЖМВД, 1851, №8, c. 65.
SAMEŞ (samiş) – funcţionar din cadrul
administraţiei ţinutale însărcinat cu strângerea dărilor. Potrivit
reorganizării Administraţiei ţinutale, în baza dispoziţiei din 22 august
1816 adresate de A.N. Bahmetev Comitetului Provizoriu al Basarabiei,
sameşul era a treia persoană în sistemul administrativ ţinutal după ispravnic
şi comisarul de ţinut şi avea următoarele competenţe şi obligaţii:
1. Conducea activitatea isprăvniciei, era
subordonat ispravnicului şi, deşi era subordonat lui, era abilitat să
urmărească îndeplinirea de către ispravnic, ocolaşi şi ceilalţi funcţionari şi
instituţii din teritoriu a instrucţiunilor şi ordonanţelor primite de la
instanţele superioare.
2.
Era dator să cunoască situaţia reală din
satele ţinutului, precum şi numărul locuitorilor din fiecare sat pentru
repartizarea echitabilă a prestaţiilor impuse de autorităţile regionale.
3.
În cazul în care erau depistate anumite
nereguli, era dator să ceară corectarea lor şi să informeze departamentul
corespunzător al Guvernului Regional în caz de neîndeplinire.
4.
Nu trebuia să admită supunerea
locuitorilor la prestaţii, clăci sau alte lucrări în afară de cele prevăzute
legal.
5.
În cazul în care sameşul depăşea
împuternicirile sale sau nu respecta instrucţiunile primite, era concediat fără
ca Guvernul să-i ofere altă funcţie şi era impus să restituie pagubele
materiale rezultate din activitate sa[1].
Potrivit altor surse, sameşul era funcţionar care se ocupa cu colectarea
impozitelor din ţinut[2].
[1] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 289, f. 12-13 verso; Sergiu
Cornea. Organizarea administrativă a
Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 51-52.
[2] ANRM, F. 4, inv. 2, d. 7, f. 4-6.
SĂRDĂRIC (сардарик) – dare încasată de la mărfurile
importate în oraş şi exportate din el în alte localităţi, precum şi de la
mărfurile aduse în oraş pentru comercializare: tutun, sare, făină etc., de la
fiecare car şi căruţă câte 20 de bani (деньжок) în folosul oraşului. După
anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în timpul administraţiei ruse, această
taxă nu a fost încasată[1].
SÂRJOACĂ (суржик) – amestec de grâu şi secară. În Descrierea succintă a Basarabiei, datată cu 6 martie 1819, generalul
rus Kozacikovski scrie că în Basarabia „grâul peste fiecare trei ani în mod
natural se regenerează în secară, producând două grăunţe de secară şi un
grăunte de grâu. Acest sort de grâne aici se numeşte sârjoacă”[2].
