ŞCOALA DE POMICULTURĂ DIN BASARABIA (Бессарабское училище садоводства)

ŞCOALA DE POMICULTURĂ DIN BASARABIA (Бессарабское училище садоводства) – instituită în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 2 iulie 1842, în scopul „…pregătirii practice a grădinarilor”[1]. Deschiderea Școlii a fost precedată de corespondenţa ce a avut loc pe parcursul anului 1841 dintre guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov şi ministrul Proprietăţilor Statului din Rusia P.Kisilev[2]. Pentru a determina locul pentru organizarea unei pepiniere silvice şi de pomi fructiferi în Basarabia, la dispoziţia lui P.Kisilev, a fost trimis inspectorul gospodăriei agricole din Sudul Rusiei, funcţionarul de clasa a V-a A.H. Steven, care a inspectat districtele Bender şi Chişinău[3]. În memoriul său A.H. Steven scria că, având în vedere faptul că în judeţul Chişinău nu sunt sectoare de stat unde s-ar fi putut întemeia această pepinieră, presupune ca ea să fie instituită în judeţul Bender. Dar, sosind la Chişinău, a aflat de la guvernatorul militar că, la dispoziţia Ministerului Proprietăţilor Statului, poate fi acordat un lot de pământ din proprietatea orăşenească, în apropiere de Chişinău, unde poate fi instituită şi Şcoala de Pomicultură şi Pepinieră. La început au fost puse la dispoziţie două loturi: unul în partea de nord-vest a oraşului, în apropiere de suburbia Buiucanilor, însă, deoarece acest lot era amplasat la înălţime, a fost ales lotul amplasat în partea de sud-est, în apropiere de Munceşti[4]. În memoriul său A.H. Steven se referea şi la condiţiile de angajare în funcţia de director al Şcolii de pomicultură şi de responsabil pentru organizarea pepinierii a grădinarului Karl Vitman[5].

La 9 iunie 1842 a urmat dispoziţia ministrului Proprietăţilor Statului P.Kisilev pe numele guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, în care se menţiona că, la propunerea Comitetului de Miniştri, la 2 iunie 1842 împăratul a susţinut ideea instituirii în Basarabia a unei Şcoli de Pomicultură[6].

Pentru activitatea practică, Şcolii i-a fost acordat în limitele oraşului Chişinău un lot de pământ de 21 desetine 2341 stânjeni pătraţi, în baza planului prezentat. Cheltuielile pentru activitatea acestei instituţii, precum şi jumătate din cheltuielile pentru întreţinerea anuală a funcţionarilor erau asigurate din sumele alocate de Ministerul Proprietăţilor Statului, iar altă jumătate – din capitalul de 10% rezervat Basarabiei din veniturile regiunii[7].

Şcoala de Pomicultură a fost deschisă în 1843[8] şi se situa la o distanţă de 2 verste de oraşul regional Chişinău[9]. Teritoriile limitrofe grădinii Şcolii erau deluroase şi cu puţină apă; pământul era negru, iar în unele locuri se întâlneau fâşii de lut, nisip şi var. Locul grădinii, de la locul deluros şi lipsit de apă, prezintă o câmpie deschisă cu o înclinare neesenţială spre nord. Solul din grădină era în exclusivitate negru, cu o cantitate suficientă de nisip. Adâncimea solului fertil constituia un arşin. Solul era fertil, dar din cauza situaţiei deluroase a locului, nu reţinea pe mult timp umiditatea[10]. Lotul pentru amplasarea grădinii şcolii a fost ales, cum constatăm anterior, de inspectorul agricol, funcţionarul de clasa a V-a A.H. Steven[11].

Grădina Şcolii avea două loturi, despărţite de drumul care ducea din Chişinău la Munceşti. Pe lotul de bază, în mărime de 21 desetine 2341 stânjeni pătraţi, erau situate clădirile şcolii, grădina de pomi fructiferi, pepiniera de pomi fructiferi şi pomi decorativi, secţia de viţă-de-vie pentru vinuri de desert, plantaţia de copăcei de duzi aduşi din străinătate, grădina engleză şi parcela de flori. Celălalt lot, în mărime de 5 desetine, numit şi lotul cel nou, era amplasat în partea dreaptă a drumului, ce ducea spre Chişinău, plantat în partea deluroasă cu viţă-de-vie, iar cealaltă parte – cu arbuşti fructiferi, cu cireşi şi caişi, pe el fiind amplasată şi secţia pentru cultivarea plantelor agricole. Ambele loturi erau îngrădite de şanţuri şi un gard viu din plante[12] şi constituia 26 desetine 2341 stânjeni pătraţi[13].

Clădirile şcolii alcătuiau un ansamblu constituit din 7 blocuri principale din piatră. În blocul amplasat în partea dreaptă de la intrare se aflau încăperile pentru elevi, clasele de studii şi biblioteca; în blocul amplasat în partea stângă – încăperile pentru profesori şi persoanele cu funcţii, încăperile pentru păstrarea seminţelor, farmacia, încăperile (alcătuite din 3 camere) pentru creşterea viermilor de mătase. În componenţa ansamblului mai intrau: beciul, şopronul, încăperile pentru personalul auxiliar, pentru uscarea fructelor, pentru adăpostul vitelor, pentru păstrarea uneltelor de muncă, sera (9 stânjeni) şi baia[14].

Datele de arhivă ne permit să urmărim dinamica numărului de elevi înmatriculaţi şi al celor care au absolvit Şcoala de Pomicultură din Basarabia, în anii ’40 ai sec. al XIX-lea (Tabelul 12).

Datele Tabelului 12 demonstrează că numărul elevilor care îşi făceau studiile în această instituţie de învăţământ nu era mare. În decurs de 8 ani au absolvit Şcoala de Pomicultură din Basarabia doar 28 de elevi.

Şcoala pregătea cadre nu doar pentru Basarabia. La repartizarea cadrelor Administraţia imperială ţinea cont, în primul rând, de necesităţile societăţii ruse şi nu neapărat de ale celei locale. Spre exemplu, în 1850, după finisarea studiilor de 6 ani, la dispoziţia Administraţiei, absolvenţii Şcolii de Pomicultură din Basarabia au fost repartizaţi la serviciu în felul următor: 2 absolvenţi au fost transferaţi la Şcoala Principală de Pomicultură din Odesa pentru a-şi continua studiile, unul a fost trimis la serviciu în calitate de grădinar la ferma din Harkov, 4 absolvenţi au fost trimişi în calitate de grădinari în coloniile transdanubiene, unul a fost numit adjunct de grădinar la pepiniera din Orlov, iar doi au fost repartizaţi la serviciu la moşia împărătesei. Doar elevii-angajaţi (7 persoane), după finisarea studiilor s-au întors la casele lor, pentru a se ocupa cu organizarea grădinilor proprii, din care considerent societăţile săteşti le acordau loturi de pământ, iar activitatea lor urma să servească exemplu pentru alţi săteni în ce priveşte sădirea şi îngrijirea copacilor[15].

Tabelul 12

Numărul elevilor înmatriculaţi şi al celor care au absolvit

Şcoala de Pomicultură din Basarabia, în anii 1843-1850^*

Categoria elevilor	Anii								În total	În %
	1843	1844	1845	1846	1847	1848	1849	1850
Au fost înmatriculaţi: Elevi cu studii la buget	-	10	-	-	-	-	-	5	15	35,7
Elevi cu studii la contract	-	-	2	3	6	1	-	2	14	33,3
Elevi-angajaţi**	-	-	1	5	1	6	-	-	13	31,0
În total	-	10	3	8	7	7	-	7	42	100,0
Au absolvit: Elevi cu studii la buget	-	-	-	-	-	-	-	10	10	35,7
Elevi cu studii la contract	-	-	-	-	-	1	-	4	5	17,9
Elevi-angajaţi**	-	-	-	-	1	5	-	7	13	43,4
În total	-	-	-	-	1	6	-	21	28	100,0

* AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 3 verso.

** Din categoria ţăranilor de stat.

Către 1871 grădina Şcolii avea 3170 copaci fructiferi de specii
euro­pene, 1302 arbuşti fructiferi, 9978 tufe de viţă-de-vie de cele mai bune specii europene, 6151 copaci de dud şi 14252 copaci şi arbuşti forestieri[16]. Datele privind activitatea pepinierei din grădina Şcolii de Pomicultură din Basarabia în anii 1846-1871 sunt sistematizate în
Tabelul 13.

Tabelul 13

Activitatea pepinierei din grădina Şcolii de Pomicultură

din Basarabia în anii 1846-1871*

Specia	Numărul total	În %	Inclusiv livraţi:
			Cu plată	În %	Fără plată	În %
Copaci fructiferi	96741	40,4	33881	35,0	7988	8,3
Arbuşti fructiferi	7644	3,2	3305	43,2	445	8,8
Tufe de viţă-de-vie	31538	13,2	12817	40,6	265	0,8
Copaci de dud	41344	17,2	20499	49,6	10830	26,2
Copaci şi arbuşti forestieri	62239	26,0	25092	40,3	21771	35,0
În total	239506	100,0	95594	39,9	41299	17,2

* AISR, F. 398, inv. 35, d. 12486, f. 5-5 verso.

Datele Tabelului 13 demonstrează că în grădina Şcolii de Pomicultură din Basarabia se plantau în special copaci fructiferi (40,4%), după care urmau copacii şi arbuştii forestieri (26%), copacii de dud (17,2%), viţa-de-vie (13,2%) şi arbuştii fructiferi (3,2%). Din copacii, arbuştii şi viţa-de-vie livraţi consumatorului, 39,9 % erau comercializaţi contra plată şi 17,2% – fără plată.

Comercializarea copacilor, arbuştilor şi tufelor de viţă-de-vie, în perioada 1846-1871, i-au adus Şcolii un venit de 1687 rub. 17 kop., iar valoarea celor realizaţi fără plată a constituit 2435 rub. 16 kop.[17] Venitul cel mai mare a fost încasat de la comercializarea pomilor fructiferi.

Pe parcursul anilor 1846-1871 au absolvit Şcoala de Pomicultură din Basarabia, obţinând studii în domeniul pomiculturii şi în alte ramuri ale agriculturii, 101 persoane, inclusiv: 44 din categoria ţăranilor de stat, 28 – cu studii la contract şi 32 elevi-angajaţi. La 1 ianuarie 1871 în cadrul acestei instituţii de învăţământ îşi făceau studiile 10 elevi din categoria ţăranilor de stat, 7 – cu studii pe bază de contract şi 7 elevi-angajaţi [18].

---

[1] AISR, F. 398, inv. 35, d. 12486, f. 2.

[2] Ibidem, d. 8487, p. I, f. 28-28 verso.

[3] Ibidem, f. 30-30 verso.

[4] AISR, F. 398, inv. 35, d. 12486, f. 30 verso-31 verso.

[5] Despre aceasta a se vedea mai detaliat: Ibidem, f. 31 vero-43 verso.

[6] Ibidem, f. 115-116 verso.

[7] ПСЗРИ. Собр. II, т. XVII, отд. первое, 1842, №15709. – СПб., 1843, c. 409.

[8] AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 3 verso.

[9] Ibidem, inv. 8, d. 2149, f. 155.

[10] Ibidem, inv. 29, d. 11011, f. 232-232 verso.

[11] Ibidem, inv. 35, d. 12486, f. 2 verso.

[12] AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 2 verso-3.

[13] Ibidem, inv. 29, d. 11011, f. 233.

[14] Ibidem, inv. 35, d. 12486, f. 4-4 verso.

[15] AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 4.

[16] Ibidem, inv. 35, d. 12486, f. 4 verso.

[17] AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 5 verso.

[18] Ibidem, f. 5 verso.