SERDAR (сардарь) – termen folosit iniţial cu
sensul generic de comandant de oaste şi numai de la mijlocul sec. al XVII-lea
cu sensul de mare dregător. În Moldova, dregătoria de serdar a fost creată de Vasile
Lupu ca să apere marginea de răsărit a ţării împotriva tătarilor din Bugeac şi
din Crimeea. Serdarul avea sub comanda sa directă călăraşii din 3 ţinuturi:
Orhei, Lăpuşna şi Soroca. De la înfiinţare şi până la reforma lui Constantin
Mavrocordat, serdarul a fost un mare dregător. Prin aşezământul din 1741,
Constantin Mavrocordat, înfiinţând în toate ţinuturile isprăvnicii, a înfiinţat
şi pentru ţinuturile Lăpuşna şi Orhei 2 isprăvnicii, cărora le-a păstrat titlul
vechi de serdar, iar dregătoria s-a numit „sărdăria ot Lăpuşna şi Orhei”. În
sec. al XIX-lea serdarul a rămas un dregător fără dregătorie, adică un titlu
boieresc simplu[1].
SERDĂRIE (сардария) – termen cu
care era numită până în 1818 isprăvnicia ţinutului Orhei[2]. Spre exemplu, ţăranii din satul Văsieni, ocolul
Măetinele, ţinutul Orhei, înaintează în 1812 guvernatorului civil al Basarabiei
o reclamaţie în care îşi exprimă nemulţumirea că au achitat sulgiul în sumă de 100
de lei şi că au transportat pentru staţiile poştale 7 chile de orz, fără a fi
remuneraţi. În plus, ţăranii au arat pământul serdarului timp de o zi cu 3
pluguri, iar la strânsul meiului au lucrat timp de 2 zile câte 2 persoane; la
cositul fânului, pentru căpitanul de mazili,
au lucrat toţi locuitorii timp de 2
zile, ţăranilor spunându-li-se că sunt obligaţi să îndeplinească „claca”. „Şi
toate muncile au fost efectuate în mod forţat, la insistenţa oamenilor
Serdăriei, ţăranii fiind întrerupţi de la muncile în folos propriu”[3].
[1] Instituţii feudale din
Ţările Române. Dicţionar,
p. 434-435.
[2] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 20, f. 4; inv. 2,
d. 9, f. 33-34.
[3] Ibidem, F. 2,
inv. 1, 1812-1813, d. 115, f. 16 verso.
SERVICIUL DE ASISTENŢĂ PUBLICĂ DIN BASARABIA (Бессарабский Приказ Общественного Призрения) – instituit în Basarabia în baza Regulamentului din 29 februarie 1829[1], în baza aceloraşi principii ca şi în guberniile interne ruse. Făcea parte din Cârmuirea regională a Basarabiei[2].
Ulterior
reconfirmat în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 7 august 1834, confirmată de
Senat la 20 septembrie, în scopul acordării creditelor, susţinerii
oamenilor de afaceri, moşierilor şi altor persoane încadrate în activităţi
comercial-industriale, asigurării sănătăţii şi altor masuri filantropice.
Cârmuirea Serviciului de
Asistenţă Publică a fost stabilită în oraşul Chişinău, în baza aceloraşi
principii ca şi cel din oraşul Odesa. În locul instituirii Consiliului Serviciului,
în Consiliul Regional al Basarabiei erau
delegaţi inspectorul Serviciului Sanitar al Basarabiei şi alte două
persoane pentru a participa la discuţii vizând problema în cauză, pe principii
benevole. Spitalul din Chişinău urma să fie transmis în subordinea Serviciului
şi pentru administrarea spitalului, în afară de administraţia acestuia, era
numit încă un tutelar din membrii Consiliului Regional, la alegere. Pentru
activitatea Serviciului de Asistenţă Publică, din capitalul de 10% al regiunii
Basarabia în capitalul Serviciului se vărsa, fără a fi rambursată, suma de 100000 ruble.
Capitalurile Serviciului de Asistenţă Publică, până la o noua dispoziţie, erau
date ca împrumut, în gaj fiind puse averile imobiliare (condiţiile erau aceleaşi
în care activa Serviciul de Asistenţă Publică din Odesa). În cazul în care nu
vor fi doritori să ia asemenea împrumuturi, sumele respective urmau a fi
transmise Băncii de Stat de Împrumut. Pentru întreţinerea Cancelariei administraţiei
Serviciului din vistieria statului erau alocate anual 1000 rub. argint,
iar pentru necesităţile curente ale Cancelariei – 400 rub. asignate[3].
La 15 iunie 1837, la şedinţa
Comitetului de Miniştri a fost revăzut punctul 4 al deciziei din 7 august
cu privire la instituirea Departamentului Asistenţă Publică din Basarabia, cu
referire la modalitatea acordării împrumuturilor sub gajul averii imobiliare, deoarece
aplicarea acestui articol în practică a întâlnit un şir de obstacole. Departamentul
Asistenţă Publică din Basarabia acorda împrumut din capitalurile sale sub gajul
clădirilor din piatră aflate în Chişinău, cu acordul Ministerului de Interne,
la preţ din suma apreciată, pe o perioada de la un an până la 3 ani. Condiţia
era ca clădirile puse în gaj să fie asigurate şi ca împrumutul să nu depăşească
jumătate din suma asigurată. Fiecare persoană putea lua un împrumut care nu depăşea
suma de 5000 rub. asignate. Împrumuturile care erau luate, fiind puse în
gaj proprietăţi funciare din Basarabia, se stabileau potrivit regulamentului cu
privire la Departamentul Asistenţă Publică din Odesa[4].
[1] D.Poştarencu consideră că Departamentul de Asistenţă Publică din
Basarabia a fost înfiinţat la 22 noiembrie 1834 (Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria modernă a
Basarabiei. I. – Chişinău, 2005, p. 49).
Basarabiei. I. – Chişinău, 2005, p. 49).
[2] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6.
[3] ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834,
№7334. – СПб., 1835, с. 815-816.
[4] ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837, №10338. – СПб., 1838, с. 537-538.
SERVICIUL REGIONAL
(GUBERNIAL) ÎN PROBLEMELE ORĂŞENILOR DIN BASARABIA (Бессарабское областное / губерн-ское по городским делам Присутствие) – instituit la 22 august 1870, în scopul
implementării în regiune a „Regulamentului municipal” din 16 iunie 1870[1].
Controla activitatea consiliilor orăşeneşti, supraveghea îndeplinirea la timp a
prestaţiilor locale, examina reclamaţiile orăşenilor asupra organelor
administraţiei orăşeneşti. A fost suspendat la 23 iulie 1892[2].
SERVICIUL REGIONAL (GUBERNIAL) ÎN PROBLEMELE
ŢĂRANILOR DIN BASARABIA (Бессарабское областное (губерн-ское) по крестьянским делам Присутствие) – a fost fondat printr-un decret al Senatului
Guvernant în baza Regulamentului cu privire la ţărani din 14 iunie 1868.
Avea în competenţă examinarea litigiilor dintre ţărani şi moşieri în procesul
delimitării loturilor de împroprietărire, controla activitatea administraţiilor
de plasă şi cele săteşti. A fost suprimat în 1892, iar funcţiile sale au fost
puse pe seama Administraţei guberniale din Basarabia[3].
SERVICIUL
SANITAR AL BASARABIEI
(Бессарабская Врачебная Управа) – instituit la începutul
anului 1813 prin numirea în funcţie de inspector al Serviciului Sanitar al
Basarabiei a medicului Aleksandr Erlenvein[4].
Ulterior, prin Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 aprilie
1818, Serviciul Sanitar al Basarabiei este instituit după modelul existent în
guberniile interne ruse. În fiecare ţinut urma să fie numit câte un medic şi un
ajutor de medic. Medicii urmau să-şi exercite funcţiile în baza regulamentelor
existente. Ei erau numiţi în funcţii de către Departamentul de Medicină din
cadrul Ministerului de Poliţie şi se subordonau dispoziţiilor Administraţiei regionale[5].
Activitatea Serviciul Sanitar al
Basarabiei a fost confirmată prin Regulamentul din 28 februarie 1828.
Componenţa lui era fixată de unităţile de funcţii, stabilite pentru asemenea
instituţii. Făcea parte din Cârmuirea regională[6].
[1] Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии (1861-1905 гг.). – Кишинев, 1972, c. 105.
[2] Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 44.
[3] Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei.
I. – Chişinău, 2005, p. 49-50.
[4] Despre fondarea Serviciului
Sanitar al Basarabiei a se vedea mai
detaliat: Dinu Poştarencu. Anexarea
Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 91-92.
[5] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 13.
[6] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 1197, f. 6.
