SOCIETATEA ISTORICO-ARHEOLOGICĂ BISERICEASCĂ DIN BASARABIA (Бессарабское Церковноe Историко-археологичес­коe Обществo)

SOCIETATEA ISTORICO-ARHEOLOGICĂ BISERICEASCĂ DIN BASARABIA (Бессарабское Церковноe Историко-археологичес­коe Обществo) – creată la 4 aprilie 1904 la iniţiativa lui I.N. Ha­lippa. Un anumit rol în deschiderea acestei societăţi i-a revenit şi activităţii Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia, sub a cărei influenţă a fost trezit interesul faţă de istoria şi cultura acestei regiuni în cercurile clerului şi intelectualităţii[1]. Un argument privind necesitatea creării Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din Basarabia a servit şi necesitatea studierii religiei ortodoxe în cadrul Eparhiei de Chişinău şi apropierea aniversării a 100 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.

La 28 noiembrie 1901 I.N. Halippa, aflat în audienţă la episcopul de Chişinău şi Hotin Iakov, primeşte acordul de a crea în Chişinău
Societatea Istorico-arheologică Bisericească din Basarabia. La baza creării acestei societăţi urma să fie pus „Statutul Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din Kaluga” confirmat în decembrie 1900. În plus, acest document urma să fie completat cu articole necesare altor societăţi[2]. În procesul de pregătire pentru inaugurarea societăţii I.N. Halippa s-a adresat către membrii instituţiilor de învăţământ bisericesc din Chişinău şi către întreg clerul din Basarabia cu propunerea de a deveni membri ai acestei societăţi şi a indica persoanele care pot fi de folos acestei societăţi. În rezultatul acestei adresări, la 20 ianuarie 1902 societatea număra deja 31 de membri-fondatori[3]. Printre membrii-fondatori figurau: preoţi, protoierei, administratori ai instituţiilor bisericeşti din Chişinău, profesori de la seminarii şi colegii, precum şi activişti deja cunoscuţi ai Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia: N.D. Codrean – fost director al Şcolii Reale din Chişinău, A.A. Krâlov – directorul şcolilor din gubernia Basarabia, V.G. Kurdi-novski – profesor la Seminarul Teologic din Chişinău, I.N. Halippa – ajutorul inspectorului de la Comisia Ştiinţifică a Arhivelor din Basarabia ş.a.

După o pregătire destul de minuţioasă, la 4 aprilie 1904 în sala de festivităţi a Seminarului Teologic din Chişinău a avut loc inaugurarea Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din Basarabia[4]. La deschidere au participat mai mult de 50 de membri-fondatori ai societăţii din rândurile reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ locale şi ale clerului orăşenesc, precum şi mulţi invitaţi. La ceremonia de inaugurare a fost dată citirii dispoziţia Sfântului Sinod din 2 decembrie 1902 cu nr. 9471 privind instituirea la Chişinău a Societăţii Istorico-arheo­logice Bisericeşti din Basarabia şi confirmarea Statutului societăţii[5]. În cuvântul de salut, preşedintele adunării festive, episcopul de Chişinău şi Hotin Iakov a subliniat importanţa ştiinţifico-educativă a investigaţiilor istorico-arheologice, în general, şi a studierii monumentelor vechi, în particular. Membrul-fondator şi administratorul Comisiei Arhivistice I.N. Halippa a numit inaugurarea Societăţii Istorico-ar­heologice Bisericeşti din Basarabia o adevărată sărbătoare în viaţa spirituală a Eparhiei de Chişinău. El a vorbit despre însemnătatea ortodoxiei în destinele istorice ale Rusiei şi a subliniat necesitatea studierii profunde a istoricului ortodoxiei[6].

Din momentul deschiderii, societatea şi-a determinat drept obiective apropiate studierea „antichităţilor” din cadrul bisericii locale din regiune. Este vorba despre studierea pur ştiinţifică a istoriei creştinismului în limitele Basarabiei din cele mai vechi timpuri şi descrierea practico-ştiinţifică a bisericilor şi parohiilor şi despre editarea unei cărţi cu caracter informativ pentru preoţii eparhiei. La rândul său, I.N. Halippa şi-a expus dorinţa de a studia istoria creştinismului în limitele Daciei în baza izvoarelor româneşti şi vorbea destul de convingător despre necesitatea studierii istoriei provinciei.

Statutul determina scopul şi sarcinile societăţii: „Societatea este instituită din stricta necesitate de a păstra şi a studia lăcaşele bisericeşti vechi locale şi de a pregăti material pentru editarea Istoriei eparhiei de Chişinău, dat fiind că se apropia aniversarea a o sută de ani de la fondarea ei (1813-1913)”[7].

Societatea Istorico-arheologică Bisericească din Basarabia era o societate benevolă. Capitolul IV al Statutului determina componenţa societăţii. În componenţa ei intrau membri de onoare, membri permanenţi şi membri-amatori. În calitate de membri de onoare ai societăţii erau alese persoane care s-au manifestat prin donaţii sau prin lucrări ştiinţifice în favoarea societăţii, precum şi persoane care erau cunoscute în lumea ştiinţifică prin lucrări speciale în domeniul istoriei ruse, arheologiei şi literaturii ţinutale locale. Membri permanenţi ai societăţii deveneau toţi membrii-fondatori. Ei aveau dreptul de vot hotărâtor la şedinţele adunării şi puteau fi aleşi în toate organele de conducere ale societăţii. Membrii permanenţi frecventau congresele arheologice în calitate de deputaţi ai societăţii. Membri-amatori puteau deveni toţi cei care simpatizau scopurile şi sarcinile societăţii, făceau donaţii în depozitul-vechi al societăţii (un fel de muzeu de obiecte vechi) sau făceau anual donaţii în bani. Ei puteau participa la şedinţele societăţii cu drept de vot consultativ. Mijloacele băneşti ale societăţii se formau din cotizaţiile membrilor şi din donaţii. Doritorii puteau să depună de la 3 ruble anual sau integral suma de 50 de ruble. Pentru neachitarea la timp a cotizaţiilor membrii societăţii erau excluşi din rândurile acesteia. Persoanele care promovau o activitate ştiinţifică prodigioasă (prezentau la şedinţele societăţii nu mai puţin de două referate pe an, recomandate pentru a fi publicate în ediţiile societăţii) erau eliberaţi de plata cotizaţiilor. Banii societăţii erau folosiţi, în fond, la editarea cărţilor, broşurilor, invitaţiilor, rechizitelor de birou ale societăţii, cheltuielilor poştale etc.[8]

Capitolul VI al Statutului stabilea modalitatea de petrecere a adunărilor şi activitatea societăţii. Adunările se petreceau lunar şi anual, la ele se făceau totalurile pentru o anumită perioadă de activitate. Datele privind activitatea societăţii, referatele membrilor, rapoartele privind veniturile şi cheltuielile, achiziţiile şi succesele erau publicate în ediţiile anuale ale societăţii. Administra cu activitatea societăţii Consiliul (Capitolul VII), alcătuit din: şeful societăţii, locţiitorii şefului, administratorul, directorul depozitului şi al bibliotecii, casierul[9]. Consiliul era un fel de organ de dispoziţie a mijloacelor societăţii, organizatorul şi coordonatorul activităţii ei ştiinţifice. În competenţa Consiliului intra: 1. administrarea mijloacelor financiare şi a averii societăţii; cheltuielile potrivit bugetului; 2. alcătuirea devizului de cheltuieli, instrucţiunilor şi rapoartelor; 3. întrunirea adunării generale; 4. alcătuirea proceselor-verbale ale şedinţei adunării; 5. pregătirea publicaţiilor; 6. întreţinerea corespondenţei cu persoanele particulare şi cu diferite instituţii din numele societăţii; 7. selectarea informaţiilor pe întrebările care urmau să fie discutate la adunările generale, preventiv dis­cutân­du-le şi analizându-le[10]. La şedinţele adunării erau prezentate şi discutate referate, erau alese persoanele de conducere, membrii comisiilor etc. Toate întrebările se rezolvau prin vot, ceea ce vorbeşte despre anumite tendinţe democratice ale societăţii. Aceste tendinţe pot fi lămurite, în primul rând, prin faptul că Societatea Istorico-arheologică Biseri­cească din Basarabia era o societate ştiinţifică şi nu una politică; în al doilea rând, ea era o societate benevolă, fondată datorită unor cercetători-entuziaşti amatori din regiune.

La iniţiativa Consiliului societăţii, I.N. Halippa a alcătuit un proiect de program privind lucrul asupra „Istoriei eparhiei de Chişinău”, în ale cărei patru capitole urmau să fie relatate destinele creştinismului din cele mai vechi timpuri în soarta Basarabia[11]. Potrivit acestui program, Societatea urma să adune, selecteze şi să popularizeze documentele cu referire la istoria regiunii. Primul capitol era dedicat istoriei creştinismului în Basarabia până la instituirea (în 1812) a eparhiei de Chişinău; capitolul doi – istoriei administraţiei eparhiale locale în sec. al XIX-lea; capitolul trei – istoriei pragmatice a vieţii bisericeşti din Basarabia în sec. al XIX-lea şi capitolul patru – statisticii istorice a parohiilor, bisericilor şi mănăstirilor. Acest program a fost discutat la şedinţa adunării din 17 mai 1904. În timpul discuţiei asupra primului capitol au fost expuse două propuneri cu privire la modalitatea de selectare a materialului privind istoria creştinismului în Basarabia. Prima prevedea selectarea materialului din lucrările istoricilor Karamzin, Soloviov, arhiepiscopului Macarie şi profesorului Golubinski. Şi-au exprimat dorinţa să îndeplinească acest lucru V.S. Hondru şi I.M. Parhomovici. Cea de-a doua propunere a expus-o I.N. Halippa, care a manifestat dorinţa de a studia istoria creştinismului în limitele Vechii Dacii în baza izvoarelor româneşti[12].

Analiza lucrărilor publicate pe parcursul anilor de I.Parhomovici, A.Celac, V.Kurdinovski, A.Mateevici, S.Saviţki ş.a. în ediţiile societăţii demonstrează interesul sporit al cercetătorilor faţă de istoria, religia şi cultura Basarabiei. Aceste lucrări sunt un izvor important pentru mulţi cercetători în domeniul învăţământului, culturii, arhitecturii, lingvisticii.

La şedinţa din 22 iunie 1906 membrii Consiliului s-au adresat episcopului de Chişinău şi Hotin cu rugămintea să li se permită să ceară de la stareţii mănăstirilor ca, în baza dispoziţiei Sfântului Sinod din 18 februarie 1906, aceştia să transmită pentru păstrare în depozitul de rarităţi de pe lângă Eparhia de Chişinău (administratorului Vasilii Kurdinovski) cărţile şi manuscrisele vechi de care nu mai au nevoie[13]. Ulterior, în Statutul său societatea a prevăzut posibilitatea de a forma o bibliotecă şi o arhivă pentru păstrarea cărţilor şi manuscriselor vechi. Însă, acest lucru s-a dovedit a fi destul de anevoios nu doar din cauza indiferenţei manifestate de preoţimea basarabeană, dar şi pentru că I.N. Halippa a părăsit societatea. În rapoartele lor din 1906-1907 membrii societăţii menţionau că I.N. Halippa nu numai a părăsit societatea, lăsând-o în voia sorţii, dar a şi împiedicat dezvoltarea activităţii ei ulterioare, luând cu el nu doar lucrările sale literare (cu caracter arheologic), dar şi lucrări străine trimise pentru publicare[14].

În 1906, în fruntea Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din Basarabia este ales ieromonahul Gurii, care înviorează lucrul societăţii. Pe parcurs au fost petrecute 4 adunări generale ale societăţii şi 4 şedinţe ale Consiliului societăţii, aleşi noi membri ai societăţii, mai energici şi activi[15].

În pofida lipsei de bani, activitatea Societăţii Istorico-arheo­lo­gice Bisericeşti din Basarabia a lăsat o urmă adâncă în ştiinţa istorică din regiune. Pe parcursul anilor a fost realizat un lucru enorm în vederea adunării, sistematizării materialului factologic cu referire la bisericile din Basarabia, adunat un număr impunător de obiecte de unicat, de cult vechi, au fost publicate un şir de lucrări ştiinţifice ale colaboratorilor societăţii. Apreciind activitatea Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din Basarabia, Revista Ministerului Învăţământului Public din Rusia din aprilie 1911 scria cu această ocazie: „Noua societate instituită în principalul oraş al Basarabiei, ce şi-a început activitatea în aprilie 1904, urmăreşte în fond interese locale istorice şi arheologice. Basarabia, cu soarta ei diversă, cu o populaţie amestecată, prezintă în material valoros savanţilor de diferite specialităţi şi deja din acest considerent noua societate merită atenţia cea mai mare”[16].

---

[1] И.Р. Халиппа. Очерк Бессарабского Церковного Историко-археологического Общества и устав Общества. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, с. I-II.

[2] Ibidem, p. VI.

[3] Ibidem, p. VII.

[4] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2300, f. 1.

[5] И.Р. Халиппа. Очерк Бессарабского Церковного Историко-археологического Общества и устав Общества. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, с. IX.

[6] Ibidem, p. XIV-XVIII.

[7] Ibidem, p. XIX.

[8] И.Р. Халиппа. Очерк Бессарабского Церковного Историко-археологического Общества и устав Общества. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, c. XX-XXII.

[9] Ibidem, p. XXII-XXIII.

[10] И.Р. Халиппа. Очерк Бессарабского Церковного Историко-археологического Общества и устав Общества. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, c. XXIV.

[11] Ibidem.

[12] И.Р. Халиппа. Очерк Бессарабского Церковного Историко-археоло­ги­чес­ко­го Общества и устав Общества. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, c. 6.

[13] Василий Курдиновский. Отчет о состоянии и деятельности Бессарабского Церковного Историко-Археологического Общества за 1906 год. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, с. 12-13.

[14] Ibidem, p. 13-14.

[15] Ibidem, p. 13.

[16] ТБЦИАО. – Кишинев, 1911, вып. 6, с. 2.