STÂNJEN
(сажен) – una dintre cele mai vechi unităţi de măsură din Ţările
Române, care corespundea cu măsura veche germană – klafter, reprezentând aproximativ 2,23 metri în Moldova şi 1,9665
metri în Ţara Românească. B.P. Hasdeu considera că stânjenul este de origine
latină, trecut prin limbile slave şi revenit în limba română. Ca unitate
metrologică este atestat, cu mici deosebiri de mărime, pe arie europeană.
Moldova nu a cunoscut o reglementare legală a stânjenului; totuşi, documentele
atestă un stânjen domnesc (opt palme
domneşti), care a circulat concomitent cu stânjenul
„prost”, dimensionând după „palma de om de mijloc”, mărimea acestuia
variind după ţinuturi şi chiar localităţi. Stânjenul moldovenesc a fost, în
general, mai mare decât cel din Ţara Românească.
Diversele modele de stânjen au
fost, la început, marcate pe pereţii sau crestate pe bârnele bisericilor; mai
târziu, vistieria s-a îngrijit să confecţioneze stânjeni din lemn sau din fier,
care în sec. al XIX-lea se încredinţau judecătorilor: erau „stânjeni
pecetluiţi”, adică ştampilaţi de autoritatea centrală[1].
Ca unitate de
măsură, stânjenul s-a păstrat şi în Basarabia după anexarea ei în 1812 la
Imperiul Rus. Conform datelor Consiliului Suprem al Basarabiei din 26 februarie
1824, 480 de stânjeni pătraţi constituiau un pogon[2].
Conform aceleiaşi surse, stânjenul domnesc puţin depăşeşte 7 picioare (picior – măsură de lungime egală cu
30,5 cm) [3].
Prezenţa stânjenului ca unitate de
măsură este atestată în multe documente. Spre exemplu, răzeşii din satul Olişcanii de Jos, ţinutul Orhei, au înaintat la 20 mai
1814 o reclamaţie guvernatorului civil al
Basarabiei în care îl roagă să-i înlăture pe Petrache şi Nicolae Catargi de la cercetarea acţiunii privind pământul şi averea. Ei scriu că în timpul stabilirii hotarelor aceştia au aruncat semnele de hotar fixate de vornicul Meleghi şi au luat din pământurile lor „...un număr mare de stânjeni, cu aceasta prejudiciindu-i”. În plus, Petrache şi Nicolae Catargi cereau de la răzeşi 4000 de lei pentru cheltuielile suportate în timpul stabilirii hotarelor[4].
Basarabiei în care îl roagă să-i înlăture pe Petrache şi Nicolae Catargi de la cercetarea acţiunii privind pământul şi averea. Ei scriu că în timpul stabilirii hotarelor aceştia au aruncat semnele de hotar fixate de vornicul Meleghi şi au luat din pământurile lor „...un număr mare de stânjeni, cu aceasta prejudiciindu-i”. În plus, Petrache şi Nicolae Catargi cereau de la răzeşi 4000 de lei pentru cheltuielile suportate în timpul stabilirii hotarelor[4].
[1] Despre stânjen a se
vedea mai detaliat: P.P. Panaitescu. Obştea sătească în Ţara Românească şi Moldova. – Bucureşti,
1964, p.151, 164; Instituţii feudale din Ţările
Române. Dicţionar,
p. 455-456.
[2] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 429, f. 169; Положение крестьян и крестьянское
движение в Бессарабии (1812-1861 годы). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III, Часть
I. – Кишинев, 1962, c. 76.
[3] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 429, f. 169.
[4] Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 110, „Condica de înregistrare a
cererilor” din 20 mai 1814, f. 51, 65.
