STAROSTE SĂTESC (сельский староста / дворник) – conducătorul obştii satului.
Regulamentul din 29 aprilie 1818 prevedea ca în fiecare sat să fie câte un
staroste sătesc (дворник), care
urmează a fi ales, cu acordul obştii săteşti, din rândurile sătenilor care
trăiesc de mulţi ani în această localitate şi au proprietate[1].
Despre modalitatea alegerii
starostelui de obşte şi funcţiile lui aflăm din Compartimentul VII (3 puncte)
al Regulamentului din 1819. În afară de vornicii care sunt numiţi în funcţie de
către ispravnici, împuterniciţi cu funcţii poliţieneşti, locuitorii satelor
erau datori să aleagă câte un staroste (şoltuz[2]) şi
trei bătrâni, pentru a-i impune pe săteni să îndeplinească „…datoriile lor
către stăpânii moşiilor”[3]. Pentru
îndeplinirea funcţiilor starostii săteşti erau scutiţi nu doar de toate dările
care urmau a fi prestate stăpânului moşiei, dar şi de cele care urmau a fi
îndeplinite faţă de stat.
În funcţiile starostelui intra: să
trimită sătenii la îndeplinirea boierescului; să supravegheze prestarea la timp
de către săteni a tuturor prestaţiilor în folosul moşierului (în baza
prevederilor cuprinse în Compartimentele II şi III ale Regulamentului).
Regulamentul stabilea şi modalitatea impunerii ţăranului la îndeplinirea
boierescului şi prestaţiilor: starostele, în faţa moşierului sau vechilului, îi
chema pe cei 3 bătrâni şi în prezenţa lor dovedea vinovăţia ţăranului nesupus.
Aceştia îi porunceau ţăranului să îndeplinească îndatoririle faţă de moşier. În
cazul în care şi după aceasta ţăranul nu se supunea, starostele era împuternicit
să-l ia pe ţăranul nesupus sub strajă şi să-l trimită la isprăvnicia ţinutului
pentru a fi dat judecăţii. În locul ţăranului nesupus trebuia căutată o altă
persoane care urma să îndeplinească toate îndatoririle acestuia. Remunerarea
muncii urma să fie recuperată din averea vinovatului[4].
De competenţa starostelui ţineau
şi alte funcţii în timpul lucrărilor agricole: era dator să angajeze, cu ştirea
bătrânilor, în locul persoanelor plecate fără voia moşierului alte persoane
pentru îndeplinirea boierescului. Ca şi în cazul precedent, remunerarea muncii
urma să fie recuperată din averea ţăranilor care au plecat de pe moşie[5].
Regulamentul prevedea şi anumite
pedepse pentru incompetenţa sau neatenţia starostelui: recuperarea pagubelor
moşierului din averea starostelui, sau, în cazul când averea starostelui va fi
insuficientă, din averea tuturor sătenilor etc. Dar, pretenţia moşierului
„…trebuia să fie dovedită prin rânduiala judecăţii”[6].
Potrivit „Regulamentului despre
ţărani din 1834”[7], organul suprem de administrare
a satului era Adunarea sătească, alcătuită din capii familiilor satului dat,
iar în lipsa lor – de unul din membrii familiei: feciorul mai mare,
ginerele sau una din rude. Ea hotăra alegerea administraţiei satului
(starostele), repartizarea dărilor şi prestaţiilor, acordarea procurilor pentru
deplasări de serviciu, răspundea de modul de îndeplinire a ordinelor şi
dispoziţiilor Administraţiei judeţene şi ale celei guberniale. Decizia Adunării
săteşti era prezentată de starostele satului în Administraţia de plasă pentru a
fi confirmată prin aplicarea ştampilei[8].
Starostele conducea cu obştea sătească. El era ales, pe o perioadă de 3 ani, de
membrii obştii. În activitatea sa starostele era ajutat de un sutaş (mai marele
pe 100 de gospodării) (сотник), ales de
la fiecare o sută de gospodării şi de un zeciaş (mai marele pe 10 gospodării) (десятский), ales de la fiecare zece
gospodării. În competenţa starostelui sătesc era: aplanarea neînţelegerilor
mici între ţărani, primirea şi executarea dispoziţiilor şefului de zemstvă şi
ale şefului de poliţie. Tot el aducea la cunoştinţă sătenilor dispoziţiile
parvenite de la administraţia locală etc. El purta o uniformă specială, avea o
insignă, situată deasupra buzunarului din partea stângă. Aceasta reprezenta
semnul distinct al starostelui sătesc. Pe insignă era scris „сельский староста” – staroste
sătesc, în partea de sus fiind amplasată stema imperială – acvila, iar în
partea de jos – capul de zimbru – stema
Basarabiei. În satele mai mari se alegeau câte doi starosti. Starostele sătesc avea în subordine un scrib (писарь) – un fel de secretar care redacta actele scrise şi un perceptor ales, care colecta toate dările, impozitele şi taxele la care era impusă populaţia. Obligaţiile băneşti ale locuitorilor satelor erau stabilite pentru fiecare gospodărie în parte, la adunarea obştii, în dependenţă de suprafaţa lotului, numărul de vite şi numărul de braţe de muncă[9].
Basarabiei. În satele mai mari se alegeau câte doi starosti. Starostele sătesc avea în subordine un scrib (писарь) – un fel de secretar care redacta actele scrise şi un perceptor ales, care colecta toate dările, impozitele şi taxele la care era impusă populaţia. Obligaţiile băneşti ale locuitorilor satelor erau stabilite pentru fiecare gospodărie în parte, la adunarea obştii, în dependenţă de suprafaţa lotului, numărul de vite şi numărul de braţe de muncă[9].
[2] În Moldova cu înţelesul de
conducător al sfatului târgului sau oraşelor (Instituţii feudale din Ţările
Române. Dicţionar,
p. 464).
[3] Paul Mihail, Zamfira Mihail.
Op. cit., p.166.
[4] Ibidem, p.166-167.
[5] Paul Mihail, Zamfira Mihail.
Op. cit., p.167.
[6] Ibidem.
[7] Mai detaliat, articolele 17-23 din Capitolul II al
„Regulamentului despre ţărani din 1834”, intitulat „Despre administraţia
sătească a ţăranilor”, a se vedea: ПСЗРИ. Собр. II , т. IX, 1834,
отд. первое, №6739. – СПб., 1835, с. 77.
[8] Ibidem, p. 75.
[9] C.Aldea. O istorie
zbuciumată. Basarabia până în anul 1920. – Bucureşti, 1993,
p. 54.
