STATUT PENTRU CARANTINĂ (карантинный устав) – regulament adoptat de Administraţia imperială
în scopul reglementării traficului de mărfuri şi persoane dintr-o ţară în alta
şi protejării ţării de pătrunderea molimei, la frontiera de apus a Imperiului.
La 4 ianuarie 1833 a fost
publicat un nou statut carantinal, potrivit căruia toate carantinele erau
împărţite în 3 categorii: carantine centrale
sau de bază, carantine speciale şi puncte
carantinale de uscat şi de coastă.
Potrivit Regulamentului despre carantine, în districtul
Sculeni au fost înfiinţate: în Sculeni – o carantină centrală, în Leova –
o carantină specială şi în Lipcani – un post de carantină; în districtul
Ismail: în Ismail – o carantină centrală, în Reni – o carantină specială, în Akkerman
şi Bazarciuk – posturi de carantină. La Nistru s-au păstrat carantine
interne în Dubăsari, Movilău şi Isakoveţ, iar în Parcani – un post de carantină[1].
Cordonul sanitar de la Nistru, cu carantinele de rezervă din Isakoveţ,
Dubăsari, Movilău şi postul de carantină din Parcani, a fost lichidat abia la 5 februarie
1846[2].
La 1 martie 1866 este
adoptat un nou statut carantinal şi statele de funcţii pentru instituţiile
carantinale din Novorosia şi Basarabia[3].
