ŢARINĂ (пашня/нива) – teritoriul unui sat
(împreună cu hotarul lui); pământ arabil, ogorul satului[1].
[1] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 114, f. 205 verso.
ŢĂRAN (цэран) – în Moldova, la început, cu înţelesul de categorie
socială de bază a populaţiei rurale. A evoluat ulterior la stare socială de jos,
desemnându-i pe toţi contribuabilii neprivilegiaţi birnici, care erau incluşi
în „cisla ţărănească”.
În Basarabia ţăranii erau
consideraţi categoria de bază a populaţiei (ţăranilor). Se ocupau cu
agricultura, locuiau pe pământurile moşiereşti, mănăstireşti şi ale unor
odndvorţi şi răzeşi, îndeplineau în folosul lor boierescul şi achitau prestaţii
în natură şi bani, în baza „obiceiului pământului” sau în baza contractelor
încheiate cu proprietarii pământurilor, iar în folosul statului – „birul”.
În categoria ţăranilor erau incluşi şi răzeşii neprivilegiaţi, impuşi la plata
birului. Aceeaşi sursă mai confirmă că
ţăranii sunt o categorie socială alcătuită din oameni simpli, care
plătesc în folosul statului impozitul numit bir şi care participă la îndeplinirea prestaţiilor[1].
Alte surse atestă că ţăranii făceau
parte din categoriile neprivilegiate ale populaţiei, fiind cea mai
numeroasă. Regulamentul organizării administrative a Basarabiei din 1818
stipula că „…ţăranii şi coloniştii îşi păstrează drepturile personale faţă de proprietarii
de pământ în baza principiilor de altădată. Averea lor urmează a fi protejată de
Guvernul Regional. Toţi ţăranii în general, ...care se află atât pe pământurile
proprii, cât şi pe cele ale statului sau ale stăpânului, urmează să
plătească în vistieria statului impozitul denumit bir şi sunt obligaţi să îndeplinească prestaţiile locale care vor fi stabilite acestor categorii pe teritoriul
Basarabiei: pentru întreţinerea armatei, a cailor de poştă, a staţiunilor
poştale şi întreţinerea drumurilor publice”[2].
Pentru folosirea pământurilor statului ţăranii plăteau în vistieria statului o dijmă bănească, în baza unui contract, încheiat, pe fiecare articol în
parte, în timpul unei licitaţii publice,
potrivit obiceiului vechi moldovenesc: a) de la fiecare familie câte un cervoneţ[3], iar de
la burlaci câte o jumătate de cervoneţ; b)
plata dijmei sau a zecea parte din
cereale şi fân pe care ei le vor recolta şi le vor strânge; c) prestarea dijmei, pentru întreţinerea albinelor şi porcinelor; d) prestarea vădrăritului, luat de la fiecare vadră de vin, ce constituia a zecea
parte din vinul obţinut din struguri sau din fructe; e) prestarea pogonăritului,
pentru cultivarea tutunului[4].
Ţăranii care
trăiau pe pământuri moşiereşti la fel erau obligaţi să plătească în vistieria
statului: goştina – impozit
asupra oilor şi caprelor, desetina –
impozit pentru întreţinerea albinelor şi porcinelor, vădrăritul – impozit luat pentru deţinerea viilor şi
livezilor, pogonăritul – impozit
pentru cultivarea tutunului. Pentru pământul pe care îl aveau în folosire,
ţăranii erau nevoiţi să muncească şi să îndeplinească diferite prestaţii în
folosul proprietarului acestor pământuri[5].
[1] AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 3.
[2] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 19.
[3] Cervoneţi – este
vorba, probabil, despre ducaţii olandezi care circulau în Basarabia.
[4] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с.19-19 verso.
[5] Ibidem, p. 20.
ŢĂRAN-LĂTURAŞ – ţăran liber care
beneficia de dreptul de a trece de la un moşier la altul[1]; ţăran-colonist
venit din afara ţării. În 1807, potrivit unui registru al vistieriei, la ocnele
de sare din Moldova munceau 198 ţărani-lăturaşi înscrişi la aceste munci[2]. Fiind
liberi, ei nu munceau „fără soroc”, ci potrivit unei înţelegeri pe care o
încheiase. Aceasta se făcea după „obiceiul ţării”, dar cu tendinţa din partea
stăpânului ca – la contractare sau în cursul executării – să le
îngreuneze cât mai mult condiţiile de muncă[3].
[1] Д.М. Драгнев. Аграрное законодательство К.Маврокордата и
изменение правового положения молдавских крестьян в середине XVIII в. –
În: Ежегодник по аграрной истории Восточной Европы. – Рига, 1963, с.
255-256.
[2] ANRM, F. 1,
inv. 1, 1808-1810, d. 117, f. 43-44.
[3] Instituţii feudale din Ţările
Române. Dicţionar, p. 272.
