TARIF VAMAL (таможенный тариф)

TARIF VAMAL (таможенный тариф) – cod sistematizat de taxe vamale stabilite de stat la care sunt impuse mărfurile trecute prin frontiera ţării. Tariful vamal conţine denumirea şi clasificarea tuturor mărfurilor impuse taxelor vamale, mărimea şi modalitatea de achitare a vămii, lista mărfurilor scutite de taxele vamale şi a celor interzise pentru import, export sau tranzit. Primul tarif vamal din Ţara Moldovei care s-a păstrat în arhive datează cu anul 1765.

Măsurile sau dispoziţiile adoptate de Administraţia imperială rusă în ce priveşte politica comercial-vamală după anexarea Basarabiei la Rusia pot fi clasificate convenţional în dispoziţii ce se referă la tarifele vamale generale (1816, 1819, 1822, 1841, 1850, 1857, 1867) şi schim­bările parţiale ce au survenit după adoptarea lor (1824, 1825, 1830 etc.)[1].

După Congresul de la Viena ţarismul, temându-se de izolarea diplomatică, tinde să lege toate ţările participante la congres printr-un asemenea sistem de tratate şi înţelegeri, care ar exclude încălcarea echilibrului de forţe în Europa. Căutarea aliaţilor, dorinţa de a păstra coraportul de forţe stabilit în Europa şi rolul său de prestigiu, teama de a se pomeni în izolare diplomatică au determinat faptul că ţarismul devenise adept al politicii fritrederiene. Monarhii europeni au fost nevoiţi să se adapteze la evenimentele postrevoluţionare din Europa, recurgând la compromisul dintre regimurile vechi feudale şi noile tendinţe burgheze. Cursul fritrederian al Rusiei era chemat să consolideze baza economică a sistemului de la Viena[2]. În vederea atingerii acestui scop, ţarismul este nevoit să treacă de la tariful vamal prohibitiv din 1810 la tarifele liberal-fritrederiene din 1816 şi 1819 ce reflectau prin­cipiul comerţului liber stabilit la Congresul de la Viena.

Tendinţa de a promova politica comerţului liber s-a reflectat în mod direct şi asupra Basarabiei. După adoptarea tarifului vamal din 31 martie 1816[3], în Basarabia sunt adoptate noi acte legislative, care au fost generalizate în decizia Consiliului de Miniştri din 28 noiembrie 1816, scopul cărora era de a reorienta comerţul basarabean de la pieţele tradiţionale europene spre piaţa internă rusă şi de a pregăti terenul pentru includerea Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus.

Însă, decizia de a respecta politica comerţului liber, luată la Congresul de la Viena de către ţările europene, nu a fost respectată[4]. Rusia s-a dovedit a fi unica ţară care a aderat la principiul comerţului liber. De adoptarea tarifului vamal liberal din 1819 au beneficiat Prusia, Austria şi Polonia. Noul tarif a trezit o reacţie negativă din partea burgheziei ruse, care nu era în stare să ţină piept concurenţei libere din partea mărfurilor şi a negustorilor europeni. Tariful era o încercare importantă şi pentru tânăra industrie rusă, care, în pofida tuturor eforturilor, nu o va putea suporta, deoarece politica comercială nu corespundea intereselor ţării[5]. Aceasta s-a răsfrânt direct şi asupra dezvoltării comerţului exterior, a cărui balanţă, pentru prima oară pe parcursul a mai multor ani, devine negativă.

Prin urmare, aplicarea în Basarabia a tarifelor vamale din 1816, 1819 şi 1822 denotă cu lux de amănunte că politica comercială a ţarismului, atât în centru, cât şi la periferiile naţionale, depindea de numeroși factori, dintre care cel extern era dominant. Dacă în timpul adoptării tarifelor vamale din 1816 şi 1819 interesele industriei ruse au fost aduse de împărat în jertfă planurilor „globale”, întru păstrarea hegemoniei ţarismului în Europa de Vest, apoi după schimbarea situaţiei politice în urma revoluţiilor din anii ’20 din Spania, Portugalia, Neapol, Turin, răscoalei grecilor din 1821 şi mişcării lui Tudor Vladimirescu din Ţările Române, lui Alexandru I îi devine clar că prin metodele vechi ale „absolutismului luminat” nu mai este posibil de a păstra hegemonia în Europa. Astfel, el schimbă brusc direcţiile şi metodele sale în politica externă. În sfera economică împăratul se dezice de obligaţiunile de altădată pe care şi le-a asumat la Viena privind coordonarea măsurilor economice şi, în dorinţa de a proteja industria naţională, se întoarce din nou pe poziţiile protecţionismului.

În această ordine de idei, aplicarea tarifului prohibitiv din 1822 din Basarabia, demiterea lui I.Capo d’Istria şi a lui D.A. Guriev, numirea lui E.F. Kankrin în funcţia de ministru de Finanţe şi alte măsuri de acest ordin demonstrează că toate acestea nu erau doar ecoul nemulţumirii negustorilor ruşi ruinaţi de concurenţa străină, ci era o dezicere de la fostele „idei cosmopolite” şi o reîntoarcere la interesele proprii naţionale, un fel de pregătire a cursului reacţionar al lui Nicolai I.

Pentru a susţine poziţiile industriei ruse, ţarismul avea nevoie de noi pieţe de desfacere, pe care nu era atât de uşor să le obţină în condiţiile unei concurenţe dure din partea mărfurilor industriale europene. Acestea fiind mult mai variate şi calitative, au dovedit să cucerească şi o bună parte a pieţelor din Estul şi Sud-Estul Europei. Consilierul comercial Titov scria în decembrie 1832 referitor la studiul efectuat în anii 1828-1829 de unul dintre funcţionarii Ministerului de Finanţe privind starea industriei manufacturiere şi a comerţului în Moldova, Ţara Românească şi în regiunea Basarabia: „Industria rusă nu mai găseşte piaţă de desfacere în Principatele Române; mai mult chiar, oraşul Iaşi, asemănător oraşelor Brodî şi Cernăuţi, a devenit unul din locurile principale de depozitare a mărfurilor de contrabandă, acestea fiind aduse în special din Leipzig şi Viena; şi nu numai Basarabia, dar şi guberniile Podolia, Herson şi, parţial, Volânia şi Kiev erau inundate de diferite mărfuri străine, în detrimentul comerţului şi industriei noastre”[6].

Pomenindu-se în situaţia când economia rusă nu mai era în stare să reziste principiilor liberei concurenţe, ţarismul a fost nevoit să-şi re-orienteze politica vamală de la liberalism la protecţionism. Ca rezultat, la 27 februarie 1822 a fost adoptat noul tarif vamal, de data aceasta de ordin prohibitiv, care a intrat în vigoare la 12 martie acelaşi an[7].
Noul tarif urma să contribuie la stabilizarea economiei ruse.

În timpul editării tarifului vamal din 1822, Departamentul economiei de stat comunica că „…guvernul, după cum se ştie, în afară de scopul de a revedea taxele vamale în general …urmărea scopul principal de a susţine industria autohtonă prin impuneri vamale, îndeosebi a mărfurilor importate”[8]. Tariful prohibitiv a fost susţinut de majoritatea contemporanilor, indiferent de concepţiile şi viziunile lor economice. General-maiorul Diugamel (fritreder – potrivit viziunilor sale economice) sublinia că sistemul protecţionist „…a pus bazele unei industrii manufacturiere, iar ulterior a contribuit la dezvoltarea ei rapidă”[9].

Cu adoptarea tarifului prohibitiv din 1822 perioada liberalismului relativ în politica comercială a ţarismului ia sfârşit. Cercurile guvernante din Sankt Petersburg s-au convins că economia Rusiei nu este în stare să respecte principiul „comerţului liber”, realizat parţial în anii precedenţi. În politica comercial-vamală externă ţarismul este nevoit să se întoarcă pe poziţiile protecţionismului, pe care va fi nevoit să se menţină pe parcursul celui de-al doilea pătrar al secolului al XIX-lea.

Având experienţa Poloniei, în cazul adoptării tarifului vamal din 1819, când cordonul vamal între aceste două ţări a fost suprimat şi stabilită o uniune vamală ce a deschis accesul liber al mărfurilor poloneze pe pieţele ruse şi care a prejudiciat puternic comercializarea mărfurilor industriale ruse, ţarismul răspândeşte acţiunea noului tarif vamal şi asupra Basarabiei. Aceasta a provocat nemulţumirea atât a burgheziei comerciale basarabene, care s-a ciocnit de nenumărate restricţii în desfăşurarea comerţului extern, cât şi a cercurilor guvernante locale, adepţi ai integrării Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus. Astfel, motivând că tariful din 1822 interzicea importul unor mărfuri necesare populaţiei, care, din lipsă de întreprinderi manufacturiere, nu puteau fi produse în Basarabia, rezidentul imperial I.N. Inzov propune ca, până la suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru, în Basarabia să fie păstrat tariful vamal din 1819[10]. În noiembrie 1822 Consiliul de Miniştri discută propunerea lui I.N. In­zov, dar împăratul Alexandru I nu o acceptă şi dă dispoziţia de a aplica în Basarabia tariful din 1822[11].

Aplicarea tarifului din 1822 s-a răsfrânt negativ asupra comerţului Basarabiei. Fiind îngrădită din toate părţile de cordoane vamale, Basarabia s-a pomenit ruptă atât de la pieţele europene, cât şi de piaţa internă rusă. Tariful din 1822 stopa procesul de integrare a Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse, frâna dezvoltarea nu doar a comerţului, dar şi a altor ramuri economice. Pe parcursul anilor 1823-1824 autorităţile locale îl informau pe guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, contele M.S.Voronţov, despre situaţia creată în Basarabia[12]. Pentru ameliorarea situaţiei, în aceşti ani au fost adoptate diferite decizii, instrucţiuni şi directive[13], dar acestea au fost puţin efective pentru redresarea stării din comerţ.

Potrivit dispoziţiei imperiale din 28 noiembrie 1841, Senatul adoptă la 4 decembrie un nou tarif vamal, care urma să intre în vigoare la hotarele de vest al Rusiei, inclusiv la Prut şi Dunăre, începând cu 1 ianuarie 1842[14]. Noul tarif prevedea că pentru a uşura decontările în timpul încasării taxelor vamale, procentele carantinale şi suplimentare (12,5%), care până acum erau calculate separat, urmau să fie unificate cu taxele principale, iar taxele vamale, în dependenţă de desfăşurarea comerţului, urmau să fie: pentru unele mărfuri majorate, iar pentru altele micşorate. Din categoria mărfurilor interzise erau permise pentru import acele mărfuri care nu prezentau pericol pentru industria rusă[15].

---

[1] Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 48.

[2] Н.П. Страхова. Тариф 1819 г. во внешнеполитических планах России. – În: Вестник Московского ун-та. Серия 8, История. – М., 1990, №3, с. 52.

[3] Noul tarif vamal este adoptat în Basarabia în noiembrie 1816 şi se răspândea doar asupra unor mărfuri. Perceperea taxei vamale – „vama” se efectua, ca şi în trecut, după obiceiul moldovenesc şi constituia 3% ad valorem (AISR, F. 560, inv. 4, d. 235, f. 1).

[4] AISR, F. 560, inv. 34, d. 29, f. 148.

[5] Н.С. Киняпина. Политика русского самодержавия в области промышлен-ности (20-50-ые гг. XIX в). – М., 1968, с. 96.

[6] О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и Бесcарабской облaсти. – În: ЖМТ. –СПб., 1832, №1, с. 112.

[7] AISR, F. 1152, inv.1, vol. I, 1822, d. 18, f. 1.

[8] Ibidem, F. 452, inv. 2, d. 200, f. 2.

[9] Ibidem, F. 560, inv. 38, d. 189, f. 15 verso-16.

[10] AISR, F. 1152, inv. 4, d. 252, f. 1-1 verso.

[11] Ibidem, f. 1 verso.

[12] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 444, f. 27-27 verso.

[13] AISR, F. 560, inv. 4, d. 262, f. 1-3 verso.

[14] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 308, p. I, f. 1 (645).

[15] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 308, p. I, f. 1 (645).