ŢINUT (цынут)

ŢINUT (цынут) – circumscripţie administrativă moldovenească, corespunzătoare judeţului din Ţara Românească. Diferenţierea etimologică e semnificativă: în Ţara Românească accentul punându-se pe unitatea locală de jurisdicţie, iar în Moldova – pe ideea împărţirii unor organe ale puterii domneşti într-o regiune „ţinută” pentru Domnie, mai ales prin cetatea locală[1]. Ţinuturile erau administrate iniţial de pârcălabi şi de marii vătafi, apoi, din sec. al XVII-lea, de căpitanii de ţinut, iar de la reforma lui Constantin Mavrocordat (1749) – de ispravnici[2].

La 1812, ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Bender, Hotărniceni, Codru, Greceni, Tomarova (Reni), dar şi o parte a ţinutului Iaşi ce se întindea la est de Prut, au fost încorporate în Rusia ţaristă. Administraţia imperială rusă a păstrat la început împărţirea administrativ-teritorială existentă, ulterior adaptând-o la modelul rusesc.

EVOLUŢIA ÎMPĂRŢIRII ADMINISTRATIV-TERITORIALE

A BASARABIEI (1812-1878)

PÂNĂ LA ANEXAREA, ÎN 1812, A BASARABIEI LA

RUSIA TERITORIUL DINTRE PRUT ŞI NISTRU ERA

DIVIZAT ÎN 3 PĂRŢI [3]:

1.   Raialele turceşti – Hotin, Bender (Tighina), Akkerman (Cetatea Albă), Chilia, Ismail.

2.   Bugeacul[4] – până în 1806 controlat de tătari, vasali ai Porţii Otomane.

3.   Ţinuturile Orhei-Lăpuşna, Soroca, Codru, Greceni, Hotărniceni şi partea răsăriteană a ţinutului Iaşi – aflate sub administraţia moldovenească.

Moldova însă avea 25 de unităţi teritorial-administrative: la cele 21 ţinuturi existente anterior: Suceava, Neamţ, Roman, Bacău, Putna, Tecuci, Covurlui, Tutova, Vaslui, Fălciu, Greceni, Codru, Hotărni-ceni, Orhei, Soroca, Herţa, Dorohoi, Botoşani, Hârlău, Cârligătura, Iaşi, la începutul sec. al XIX-lea s-au mai adăugat trei ţinuturi noi: Hotin, Tomarova (Reni), Ismail şi olaturile Tighina (Bender), Căuşeni, Cetatea Albă, Chilia. Raiaua Hotinului a fost transformată în ţinut, iar tătarii din Bugeac au fost strămutaţi în guberniile Ekaterinoslav şi Herson. În Bugeac au fost create ţinuturile Ismail, Tomarova (Reni) şi olaturile Tighinei, Cetăţii Albe, Căuşenilor şi Chiliei, care echivalau cu un ţinut, fiind „ocârmuite” de ispravnici[5].

ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ
A BASARABIEI DIN 1812 PÂNĂ ÎN 1818 [6]

Potrivit Regulamentului privind constituirea administraţiei provizorii a Basarabiei din 23 iulie 1812, în Basarabia existau 9 ţinuturi – Hotin, Soroca, Orhei, Iaşi (Făleşti), Bender, Hotărniceni, Codru, Greceni, Tomarova (Reni), ţinuturi ce au existat şi până la 1812. La 23 iulie 1816 rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev a dispus Comitetului Provizoriu să emită dispoziţia de a uni ţinuturile Codru şi Hotărniceni şi a forma un singur ţinut – Codru, în care urma să fie transferat şi sediul isprăvniciei. Potrivit acestei dispoziţii, din ţinutul Bender a fost trecut în ţinutul Tomarova întreg spaţiul situat în partea dreaptă a Valului lui Traian; a fost modificată denumirea ţinutului Tomarova în ţinutul Ismail, iar sediul isprăvniciei a fost transferat din Tomarova în Ismail[7]. La 29 iulie 1816 Departamentul I al Guvernului Regional traduce în viaţă această dispoziţie a rezidentului plenipotenţiar A.N. Bahmetev[8].

ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

A BASARABIEI DIN 1818 PÂNĂ ÎN 1830 [9]

Potrivit Regulamentului organizării administrative a Basarabiei (Aşezământul constituirii regiunii Basarabia) din 29 aprilie 1818, în Basarabia au fost instituite 6 ţinuturi – Hotin (constituit din 176 de localităţi ale fostului ţinut Hotin, 30 de localităţi ale fostului ţinut
Soroca şi 12 localităţi ale fostului ţinut Iaşi), Iaşi (constituit din 130 de localităţi ale fostului ţinut Iaşi, 25 de localităţi ale fostului ţinut Orhei şi 142 de localităţi ale fostului ţinut Soroca), Orhei (constituit din 262 de localităţi ale fostului ţinut Orhei, 30 de localităţi ale fostului ţinut Iaşi şi 13 localităţi ale fostului ţinut Soroca), Bender (format din 33 de localităţi ale fostului ţinut Bender, 40 de localităţi ale fostului ţinut Codru şi 11 localităţi ale fostului ţinut Orhei), Akkerman (alcătuit din 37 de localităţi ale fostului ţinut Bender şi 16 localităţi ale fostului ţinut Ismail) şi Ismail, care întrunea 54 de localităţi ale fostului ţinut Ismail, 32 de localităţi ale fostului ţinut Greceni, 15 localităţi ale fostului ţinut Bender şi 3 localităţi ale fostului ţinut Codru[10].

INSTITUIREA ADMINISTRAŢIEI SPECIALE

A ORAŞULUI ISMAIL[11]

Potrivit decretului Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830, în Basarabia a fost instituită Administraţia Specială a oraşului Ismail ce includea oraşele Reni şi Chilia, aşezările Cugurlui, Sofian, Brosaca, Hadji-Curda, Hasan-Spag, Câşliţa, Muravleovka, Cimaşir, Vâlcov. Judeţului Ismail i se schimbă denumirea în judeţul Leova, la care erau trecute, din ţinutul Bender, târgul Leova, 3 aşezări de stat şi 28 aşezări moşiereşti.

La începutul lui 1835 toate judeţele din Basarabia au fost împărţite în sectoare. În circulara din 18 martie 1835 a ministrului de Interne, secretarul de stat Bludov, adresată guvernatorului militar al Basarabiei P.I. Fiodorov, se indica că, potrivit noii administraţii guberniale şi judeţene din Rusia, a fost instituit serviciul permanent al administraţiei judeţene locale, iar judeţele urmau să fie împărţite în sectoare. Ca rezultat, în fiecare judeţ din Basarabia au fost instituite de la 3 la 4 sectoare, cu numirea în fiecare sector a asesorilor permanenţi[12].

ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

A BASARABIEI DIN 1835 PÂNĂ ÎN 1857

La 18 decembrie 1835, împăratul Rusiei Nicolai I a promulgat decizia Senatului Guvernant prin care în Basarabia, pe lângă cele 6 judeţe existente – Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Leova şi Akkerman, au fost întemeiate încă 2 judeţe noi – Chişinău şi Soroca, din părţi ale judeţelor Hotin, Iaşi şi Orhei. Ţinutului Orhei îi este modificată denumirea în Chişinău. Târgurile Orhei şi Soroca devin centre judeţene şi sunt declarate oraşe. Administraţia judeţului Leova şi Judecătoria judeţeană sunt trecute în târgul Frumoasa, căruia i se schimbă denumirea în oraşul Cahul, judeţului la fel modificându-i-se denumirea în Cahul. Oraşului Leova i s-a acordat statutul de târg[13].

După întemeierea celor două judeţe noi, Administraţia imperială a purces la instituirea în aceste judeţe a organelor administrative: poliţiei, judecătoriilor, ratuşelor, direcţiilor financiare, direcţiilor poştale şi a staţiilor poştale. Toate aceste instituţii au fost deschise în aprilie 1836. Din punct de vedere judiciar, judeţul Soroca a fost subordonat Judecătoriei judeţene Iaşi, iar judeţul Orhei – Judecătoriei din Chişinău, redenumite în judecătorii de district. Pentru expedierea corespondenţei de stat, în fiecare judeţ întemeiat, după exemplul celorlalte judeţe, au fost stabiliţi câte 20 de călăraşi călare şi 4 călăraşi pedeştri, remuneraţi din contul Consiliului Suprem, în baza deciziei din 20 februarie 1824[14].

Astfel, la sfârşitul anului 1835 în Basarabia existau 8 judeţe:
Hotin, Iaşi, Orhei, Soroca, Chişinău, Bender, Cahul şi Akkerman.

ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

A BASARABIEI DIN 1857[15]

1. După încheierea Tratatului de pace de la Paris din 18(30) martie 1856 a urmat o îndelungată procedură de trasare a noului hotar, astfel încât abia la 1(13) martie 1857 autorităţile ţariste au predat guvernului Moldovei teritoriul din partea de sud a Basarabiei, situat în preajma Dunării şi Prutului. Noua frontieră începea de la Marea Neagră, la est de lacul Burnaz, trecea la sud de localitatea Tatarbunar, de-a lungul Valului lui Traian de Jos până la râul Ialpug, urma apoi cursul acestui râu până la confluenţa lui cu Ialpugelul, de unde continua de-a lungul Ialpugelului, pe la est de satul Sărăţica, încheindu-se la Prut, între satele Cotul Morii şi Nemţeni. Aşadar, Rusia a retrocedat Moldovei o porţiune din judeţul Akkerman, întregul teritoriu subordonat Administraţiei Speciale a oraşului Ismail, cea mai mare parte a întinderii judeţului Cahul şi un sector din componenţa judeţului Chişinău.

2. Administraţia română organizează în 1864 în acest teritoriu 3 judeţe – Bolgrad, Cahul şi Ismail.

3. Deoarece un segment al noii frontiere dintre Imperiul Rus şi Principatul Moldovei a fost trasat pe cursul râului Ialpug, până la intersecţia acestuia cu Valul lui Traian de Jos, în stânga Ialpugului rămânând o porţiune din judeţul Cahul, în prima jumătate a anului 1857 Administraţia ţaristă a întemeiat din localităţile situate pe această porţiune judeţul Comrat, cu centrul administrativ în satul Comrat. În adresa din 7 februarie 1857, expediată guvernatorului militar al Basarabiei M.S. Ilinski de către guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, contele A.G. Stroganov, întâlnim informaţii despre întemeierea judeţului Comrat, acesta fiind constituit doar din localităţile de pe sectorul, rămas Rusiei, al fostului judeţ Cahul. Acest judeţ a existat doar până la 19 august 1858, când, prin dispoziţie imperială, a fost desfiinţat: o parte a fost alipită la judeţul Bender, iar alta – la judeţul Akkerman.

4. La 31 martie 1864, în baza Legii pentru comunele urbane şi rurale, promulgate de Domnul Principatelor Române Unite Alexandru Ioan Cuza, pe lângă cele două judeţe existente în stânga Prutului – Cahul şi Ismail – a fost înfiinţat şi al treilea – judeţul Bolgrad.

ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

A BASARABIEI DIN 1878 [16]

La 9-16 octombrie 1878, la Ismail, în conformitate cu stipulaţiile Tratatului de pace de la Berlin din 1 iulie 1878, are loc procedura de predare-primire a teritoriului din sudul Basarabiei. Rusia re­anexează cele 3 judeţe din stânga Prutului – Bolgrad, Cahul şi
Is­mail. Toate localităţile celor 3 judeţe au fost unite într-un singur judeţ, numit Ismail, care a existat până în 1918.

Reducerea proporţiilor lui s-a produs abia la 29 ianuarie 1918, când Sfatul Ţării a adoptat decizia privind înfiinţarea judeţului Cahul, prin detaşarea unei părţi a teritoriului judeţului Ismail, situate la nord şi la nord-vest de linia trasată de la staţia de cale ferată Valul lui Traian spre sud-vest, între satele Curciu şi Vulcăneşti, Hagi-Abdul şi Împuţita, Cişmichioi şi Etulia, până la râul Prut, între oraşul Reni şi satul Giurgiuleşti. Misiunea de centru administrativ i-a fost acordată oraşului Cahul[17].

La 6 martie 1887, prin decizie imperială, denumirea judeţului Iaşi este schimbată în Bălţi[18].

---

[1] Istoria ţinuturilor moldoveneşti până la începutul sec. al XVIII-lea a se vedea mai detaliat: V.Lungu. Ţinuturile moldoveneşte până la 1711. – În: Cercetări istorice. Revistă de istorie românească. – Iaşi, 1928, Anul IV, Nr. 2, p. 97-109.

[2] Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 481-482.

[3] Zamfir C. Arbure. Basarabia în secolul XIX. (Note şi comentarii de Ion şi Tatiana Varta). – Chişinău, 2001, p. 88; Ştefan Purici. Introducere în istoria Basarabiei. –
Suceava, 2006, p. 12.

[4] Bugeacul împreună cu raialele turceşti Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail constituiau provincia Basarabia. Despre istoria denumirii oficiale a provinciei anexate de Imperiul Rus la 1812 a se vedea mai detaliat: Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 40-43.

[5] Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p.68.

[6] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 10, f. 19-20 verso; И.Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года. – În: Труды Бессарабской Губернской Ученой Архивной Комиссии. – Кишинев, 1907, том. 3, с. 8-229; T.Porucic. Regiunile naturale dintre Prut şi Nistru. – În: Viaţa Basarabiei. Revistă lunară editată de Asociaţia culturală „Cuvânt Moldovenesc”. – Chişinău, 1933, martie, anul II, nr. 3, p. 28-39.

[7] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 463, f. 66 verso-67.

[8] Ibidem, f. 67 verso.

[9] Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 28, f. 10-17 verso.

[10] Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia (1812-1828), Vol. II. – Chişinău, 2007, p. 295-316.

[11] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1-2, 5-5 verso, 14-16 verso, 28, 35-36, 54-54 verso, 77-77 verso; Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova. – Chişinău, 2002, p. 340-351.

[12] А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати­стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 164.

[13] ПСЗРИ. Собр. II, т. X, отд. второе, 1835, №8683. – СПб., 1836, с. 1187-1189.

[14] А.Nakko. Op. cit., p. с. 164 об.

[15] ANRM, F. 61, inv. 1, d. 114, f. 9; F. 88, inv. 1, d. 1488, f. 1; Vitalie Văratec. Sudul Basarabiei revenit în componenţa Principatului Moldovei la 1857 (Teritoriul şi populaţia). – În: Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură. – Cişinău-Bucureşti, 1995, nr. 2, p. 20-32; А. Защук. Материалы для географии и статистики России, собранные офицерами Генерального Штаба. Бессарабская область. Часть первая. – СПб., 1862, c. 23.

[16] БГВ, 1878, № 90, с. 395-379.

[17] Dinu Poştarencu. Organizarea administrativ-teritorială a Basarabiei în perioada ţaristă. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. III (XVIII), nr. 2. – Chişinău, 2009, p. 207.

[18] ПСЗРИ. Собр. III, т. VII, 1887, №4274. – СПб., 1889, с. 98.