„TITLU DE PROPRIETAR” (владенная запись) – document acordat ţăranilor de pe
domeniile statului, după adoptarea Regulamentului privind relaţiile agrare şi
obşteşti ale ţăranilor stabiliţi pe domeniile statului din regiunea
Basarabia din 23 decembrie 1869, prin care ţăranilor de stat li se păstrau
toate terenurile de care ei au beneficiat până la adoptarea Regulamentului,
fără „completări” sau „parcelări”[1].
Aceste acte se eliberau paralel cu punerea în aplicare a actelor de împroprietărire
a ţăranilor de pe domeniile moşiereşti, în anii 1869-1871. Ţăranii de stat
puteau ceda loturile lor de pământ, pe parcursul a trei ani după primirea
„titlului de proprietar”, doar membrilor obştii din care ei făceau parte, iar după
expirarea acestui termen – la propria discreţie, oricărei altei persoane[2].
Documentul dat era alcătuit de funcţionarii Ministerului Proprietăţilor de Stat,
în baza Regulamentului din 24 noiembrie 1866 (pentru ţăranii de stat din
cele 36 gubernii interne ruse) şi era prezentat ţăranilor în prezenţa
conciliatorului în litigii financiare (мировой
посредник)[3].
