TRATATUL DE PACE DE LA BUCUREŞTI (Бухарестский мирный договор)

TRATATUL DE PACE DE LA BUCUREŞTI (Бухарестский мирный договор) – Tratat semnat la 16(28) mai 1812 între Sublima Poartă şi Imperiul Rus, prin care s-a pus capăt războiului ruso-turc din 1806-1812, în virtutea căruia Imperiul Rus a încorporat teritoriul dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră al Principatului Moldova [1].

Tratatul de pace de la Bucureşti era alcătuit din 16 articole şi un act adiţional secret alcătuit din două articole. Textul Tratatului şi actul adiţional au fost elaborate în două limbi – franceză (delegaţia rusă) şi turcă (delegaţia otomană). Potrivit articolului IV, frontiera dintre cele două imperii devenea râul Prut. La Rusia trecea partea de răsărit a Moldovei, situată între Prut, Dunăre şi Nistru, cu ţinuturile Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, Hotin, o parte din Iaşi şi Basarabia propriu-zisă (Bugeacul), ce cuprindea o suprafaţă de 45630 km², deci cu 7400 km² mai mare decât teritoriul rămas sub oblăduirea Domnului Moldovei, incluzând 5 cetăţi (Hotin, Tigina, Cetatea Albă, Chilia şi Ismail), 17 târguri, 683 sate cu o populaţie de 51121 familii sau 482630 locuitori, din care majoritatea (86%) erau moldoveni[2].

Potrivit datelor recensământului din 1817, în Basarabia existau 1179 aşezări rurale şi urbane. Numărul cel mai mare de aşezări îl formau satele ţărăneşti şi răzeşeşti – 924 (78,4%) de localităţi, inclusiv 739 (62,7%) de sate ţărăneşti şi 185 (15,7%) de sate răzeşeşti. Celelalte aşezări constituiau un număr relativ mic: 84 (7,1%) – câşlele, 50 (4,2%) – seliştile, 31 (2,6%) – sloboziile, 31 (2,6%) – odăile, 27 (2,3%) – oraşele şi târgurile, 13 (1,1%) – schiturile, 10 (0,8%) – poştele şi 9 (0,8%) – luzile.

Cel mai mare număr de aşezări erau înregistrate în ţinutul Orhei – 270, sau 36,5% din numărul total de aşezări săteşti ţărăneşti şi răzeşeşti din Basarabia. Ţinutului Orhei îi revenea un loc aparte şi după numărul satelor răzeşeşti – 106, ceea ce constituia 57,3% din numărul total de aşezări răzeşeşti din Basarabia, după care urma ţinutul Iaşi cu 36 (19,5%) de sate, Soroca – cu 22 (11,9%), Hotin – cu 16 (8,6%), Codru – cu 3 (1,6%) şi ţinutul Bender cu 2 (1,1%) sate de mazili.

Este semnificativă compartimentarea satelor ţărăneşti după ţinuturi: sate ţărăneşti – 164 (22,2%) de sate erau localizate în ţinutul Orhei, 151 (20,4%) – în ţinutul Hotin, 133 (18%) – în ţinutul Soroca şi 109 (14,7%) – în ţinutul Iaşi. Ţinuturilor Bender, Codru, Ismail şi Greceni le reveneau doar 182 (24,6%) din toate aşezările ţărăneşti.

Prezintă interes şi localizarea aşezărilor rurale şi urbane pe ţinuturi: 326 (27,7%) de aşezări erau localizate în ţinutul Orhei, 221 (18,7%) – în ţinutul Hotin, 189 (16%) – în ţinutul Soroca, 172 (14,6%) – în ţinutul Iaşi, 123 (10,4%) – în ţinutul Bender, 56 (4,7%) – în ţinutul Codru şi 40 (3,4%) – în ţinutul Greceni[3].

Istoricul Valeriu Mutruc, analizând aceeaşi statistică de la 1817, atestă în Basarabia 1056 proprietăţi sau moşii (1087 sate), repartizate între proprietarii laici, proprietarii ecleziastici, răzeşi şi domeniile statului. Ţinuturile cu cea mai mare densitate a moşiilor sunt cele din nordul şi centrul Basarabiei – Orhei (31%), urmat de ţinuturile Hotin (19%), Soroca (17%) şi Iaşi (17%). Tot aici sunt concentrate şi cele mai multe proprietăţi funciare laice, funciare ecleziastice şi răzeşeşti, în ţinuturile din sud – Bender şi Ismail – fiind situate satele ţăranilor de pe domeniile statului şi ale coloniştilor. Proprietarii funciari laici stăpâneau mai mult de jumătate din numărul total de proprietăţi (57%), după care urmau răzeşii – cu 14%, proprietarii funciari ecleziastici – cu 13%, şi statul – cu 10%[4].

Prin urmare, prin Tratatul de pace de la Bucureşti ţarismul a anexat un teritoriu destul de bogat şi bine structurat din punct de vedere demografic şi funciar.

---

[1] Despre încheierea Tratatului de pace de la Bucureşti a se vedea mai detaliat: Ion Jarcuţchi, Vladimir Mischevca. Pacea de la Bucureşti (din istoria diplomatică a încheierii Tratatului de pace ruso-turc de la 16(28) mai 1812). – Chişinău, 1992.

[2] I.Nistor. Istoria Basarabiei. –Chişinău, 1991, p. 179; Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri până în epoca modernă (Aspecte din viaţa politică, socială şi a culturii). – Chişinău, 1992, p. 196.

[3] T.Porucic. Regiunile naturale dintre Prut şi Nistru. – În: Viaţa Basarabiei. Revistă lunară editată de Asociaţia culturală „Cuvânt Moldovenesc”. – Chişinău, 1933,
august, Anul II, nr. 8, p. 419; Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia (1812-1828). Vol. I. – Chişinău, 2007, p. 75-77.

[4] Valeriu Mutruc. Cu privire la evoluţia proprietăţii funciare în Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. – În: In memoriam professoris Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 122.