TRIBUNALUL COMERCIAL DIN BASARABIA (Бессарабский Коммерческий Суд)

TRIBUNALUL COMERCIAL DIN BASARABIA (Бессарабский Коммерческий Суд) – tribunal instituit prin decret imperial la 1 aprilie 1819, la început în oraşul-port Reni cu scopul de a examina litigiile legate de comerţ[1]. Tribunalul Comercial urma să activeze în baza aceloraşi principii ca şi Tribunalul Comercial din Odesa, deschis în 1808. Tribunalul Comercial din Reni avea drept obiectiv rezolvarea tuturor problemelor legate de litigiile ce apăreau între negustorii din întreaga regiune[2].

Activitatea Tribunalului era reglementată de un Statut, aprobat de rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei, generalul A.N. Bahmetev, alcătuit din XI capitole şi conţinea 135 articole[3].

Capitolul I, fără titlu (15 articole), reglementa chestiuni de organizare a Tribunalului. În componenţa Tribunalului intrau şase membri: un preşedinte, patru judecători şi un secretar. Preşedintele şi doi membri erau numiţi în această funcţie prin decret imperial şi reprezentau Coroana, iar ceilalţi doi trebuiau aleşi de burghezia comercială din Reni, Ismail, Chilia şi Akkerman, din patru candidaţi, confirmaţi ulterior în funcţie de rezidentul plenipotenţiar, aleşi pentru un termen de trei ani. La 13 februarie 1829, numărul membrilor Tribunalului din partea burgheziei comerciale a fost mărit până la patru, aceştia fiind aleşi pe un termen de un an, suprimându-se astfel judecătorii numiţi din partea Coroanei. Singurul membru al Tribunalului din partea statului rămânea preşedintele. Al şaselea membru, secretarul Tribunalului, era numit de rezidentul plenipotenţiar în Basarabia, din rândurile funcţionarilor locali. Statutul dispunea că preşedintele Tribunalului trebuia să corespundă clasei a V-a, potrivit „Condicii rangurilor”, membrii din partea Coroanei – clasei a VII-a, iar secretarul – clasei a IX-a. Limba de lucru a Tribunalului era româna, dar, la solicitarea părţilor, se admitea şi folosirea limbii ruse.

Membrii Tribunalului din partea burgheziei comerciale aveau dreptul să-şi continue activitatea comercială, pe când celor din partea statului nu li se permitea asemenea activitate. Dacă într-un litigiu era implicat unul din membrii Tribunalului, ales de negustori, acesta era înlocuit cu un supleant. În anumite cazuri, pentru supravegherea corectitudinii examinării litigiului, la proces asista şi un procuror, numit de rezidentul plenipotenţiar, a cărui competenţă se limita la litigiile în care una dintre părţi era: statul, un minor orfan, persoane ce nu puteau să se reprezinte singure şi văduvele negustorilor decedaţi, care nu mai practicau comerţul. Procurorul mai supraveghea şi procedura desfăşurării procesului, iar în caz de tărăgănare intenţionată a acestuia el informa rezidentul plenipotenţiar. Procurorul trebuia să corespundă cel puţin clasei a VIII-a, potrivit „Condicii rangurilor”.

Membrii Tribunalului numiţi de Coroană erau remuneraţi din bugetul statului, iar cei din partea negustorilor erau plătiţi de breasla negustorilor.

Capitolul al II-lea, intitulat „Competenţa Tribunalului Comercial” (5 articole), se referea în special la litigiile apărute din contractele de vânzare-cumpărare, alte litigii de natură comercială, printre care: neachitarea cambiilor; plângerile intermediarilor comerciali în ceea ce priveşte exercitarea profesiei lor; cererile privind cesiunea de creanţe sau penalităţile aplicate bancruţilor ş.a. Tribunalul mai numea tutori pentru copiii minori, pentru văduve care nu aveau dreptul de a-şi gestiona singure averea, supraveghea executarea hotărârilor date. Prevederile Statutului nu obliga pe toţi negustorii să se adreseze exclusiv acestui Tribunal, întrucât în Statut se menţiona că persoanele aflate în litigiu aveau dreptul să intenteze acţiunea în altă instanţă sau tribunal, obligat fiind să înştiinţeze Tribunalul din Reni despre aceasta.

Capitolul al III-lea, intitulat „Intentarea acţiunii şi chemarea în judecată” (22 articole), se referea la modalitatea de intentare a acţiunii, la forma cererilor şi la alte chestiuni procedurale.

Potrivit acestor prevederi, acţiunile în Tribunal puteau fi făcute atât în scris, cât şi verbal. Cererea scrisă, redactată în două exemplare, trebuia
să conţină expunerea succintă a cauzei, cerinţele celui ce intenta acţiunea, enumerând concomitent şi probele. Cererile orale trebuiau consemnate într-un proces-verbal. Înştiinţarea pârâtului se făcea de către un funcţionar al Tribunalului şi nu de către poliţie, ca în alte procese.

Termenele pentru prezentarea la Tribunal erau următoarele: nu mai puţin de 24 de ore pentru cazul când ambele persoane aflate în litigiu locuiau în oraş; cel puţin trei zile din momentul depunerii cererii pentru cei ce nu locuiau în Reni; pentru cei ce locuiau mai departe se adăuga câte o zi pentru fiecare 30 de verste. Citaţia trebuia înmânată personal pârâtului nerezident în oraş. Celui care locuia în oraş, dacă nu era acasă, citaţia se înmâna soţiei, slugii sau se prindea de uşă în prezenţa martorilor. Drept locuinţă se considera şi vaporul (nava) patronului. În cazuri deosebite, înştiinţarea, cu acordul guvernului, putea fi multiplicată şi afişată în loc public. Pârâtul, locuitor al oraşului-port Reni, după înmânarea copiei cererii, nu avea dreptul să părăsească oraşul fără acordul Tribunalului. Nimeni nu avea dreptul să se eschiveze de la prezenţă, cu excepţia a câtorva situaţii: boala grea a pârâtului sau a soţiei; moartea unei rude apropiate; barierele naturale. Toate aceste cauze trebuiau aduse la cunoştinţă Tribunalului. Neprezentarea, fără motive, de două ori, echivala cu recunoaşterea acţiunii.

Capitolul al IV-lea, intitulat „Despre reprezentare” (8 articole), era dedicat reprezentanţilor judiciari. Se stabilea că fiecare parte putea să-şi reprezinte personal cauza, dar avea dreptul să-şi aleagă şi un reprezentant, asupra retribuirii acestuia convenindu-se de comun acord. În cazul unor disensiuni asupra onorariului, el se stabilea de către Tribunal.

Capitolul al V-lea, intitulat „Despre referinţe” (11 articole), reglementa mai multe chestiuni procedurale privitor la modalitatea redactării şi conţinutul referinţei.

Temeinicia probelor enumerate în referinţă era determinată de către Tribunal. Probele invocate de o parte trebuiau combătute de cealaltă parte. Tribunalul putea cere prezenţa ambelor părţi, iar în cazul în care una din părţi, din motive întemeiate, nu putea să se prezinte, aceasta delega un membru al său însoţit de secretar, pentru a-i consemna declaraţiile.

Un Capitol deosebit era al VI-lea, intitulat „Despre dovezi” (17 articole). Drept dovezi în procedura judiciară erau considerate: a) mărturiile, actele scrise, facturile, recipisele, examinarea mărfurilor; b) acte confirmătoare; c) registrele comerciale (doar cele în original); d) martorii; e) jurământul. Aici se reglementa amănunţit modalitatea de administrare a probelor, puterea lor juridică etc.

Capitolul al VII-lea era intitulat „Despre sentinţe şi executarea lor” (19 articole). Hotărârea Tribunalului Comercial se aproba cu votul majoritar al membrilor şi trebuia să conţină elementele de identificare a părţilor implicate în litigiu, domiciliul acestora, expunerile părţilor, partea motivatoare şi sancţiunea. Hotărârea era definitivă în cazul în care: a) era aprobată de ambele părţi; b) când suma litigiului nu era mai mare de 500 rub. с) când a fost dată în baza altei hotărâri definitive. Apelul se adresa Consiliului Suprem al Basarabiei într-un termen de o săptămână din ziua pronunţării hotărârii.

În Capitolul al VIII-lea, intitulat „Despre relaţiile dintre şeful
Administraţiei regiunii şi Tribunalul Comercial” (10 articole), se stabilea că rezidentului plenipotenţiar în Basarabia, fiind garantul executării justiţiei, i se raporta despre toate dosarele aflate pe rol şi examinate. Rezidentul plenipotenţiar avea dreptul să asiste la orice judecată, fără însă a interveni în dezbateri, el fiind obligat să dispună executarea hotărârii date. În anumite cazuri, expres stabilite în Statut, rezidentul avea dreptul să amâne executarea hotărârii.

Capitolul al IX-lea, intitulat „Despre preşedinte şi alţi membri ai Tribunalului” (11 articole), stabilea competenţa şi obligaţiile de funcţie ale acestuia. Preşedintele era persoana care organiza şi supraveghea activitatea Tribunalului. Este de consemnat faptul că, la adoptarea hotărârii votul lui, în caz de egalitate de voturi, nu era decisiv.

Capitolul al X-lea, intitulat „Despre secretar” (8 articole), stabilea, aşa cum sugerează titlul, chestiuni ce ţineau de drepturile şi obligaţiile funcţionale ale acestuia.

Ultimul Capitol, al XI-lea, intitulat „Despre intermediari” (8 articole), definea această noţiune, precizând statutul juridic al intermediarilor, modalitatea lor de activitate.

La finele Statutului se anexau statele de personal, cuantumul indemnizaţiilor fiecărui membru al Tribunalului (cei numiţi din partea statului) şi al funcţionarilor acestuia.

Dar, instituirea Tribunalului Comercial nu a fost realizată uşor. A fost nevoie de o perioadă de timp şi o corespondenţă îndelungată între organele locale şi cele regionale şi între cele regionale şi cele imperiale pentru soluţionarea acestei probleme. Autorităţile locale urmau să rezolve şi anumite probleme de ordin intern, privind convocarea şi desfăşurarea adunărilor societăţilor orăşeneşti, alegerea deputaţilor şi a candidaţilor. Însă, negustorii din Ismail, mai numeroşi şi mai omogeni etnic (având, în fond, în componenţă greci şi armeni), nu erau de acord cu instituirea Tribunalului Comercial în Reni.

Între timp, la 18 octombrie 1820 în Consiliul Suprem al Basarabiei a fost discutată dispoziţia lui I.N. Inzov din 28 iulie 1820, în care se menţiona că, în ce priveşte executarea dispoziţiei imperiale, Administraţia regională, în persoana lui A.N. Bahmetev, a fost anunţată prin avizul secretarului de stat, contele Capo d’Istria, din 22 noiembrie 1817, în el menţionându-se că în Reni urmează să fie instituit un Tribunalul Comercial în baza celui existent în Odesa[4]. Preşedinte al Tribunalului Comercial a fost confirmat căpitanul de flotă de gradul II în retragere Koropelli, căruia i s-a acordat titlul de funcţionar de clasa a VII-a[5]. Consiliului i-au fost date dispoziţii să întreprindă toate măsurile pentru alegerea deputaţilor în Tribunalul Comercial. În decretul adresat Tribunalului Comercial din Reni se menţiona că preşedintele şi doi membri ai judecătoriei sunt confirmaţi de împărat, iar alţii doi membri sunt confirmaţi de Administraţia regională din numărul de candidaţi din partea societăţilor negustoreşti. Secretarul era numit de către guvernatorul civil din rândul funcţionarilor de stat. Negustorii care locuiau în oraşele Reni, Ismail, Chilia şi Akkerman alegeau 4 candidaţi[6].

La 21 decembrie 1820 are loc alegerea candidaţilor în Tribunalul Comercial din partea oraşelor Ismail, Reni şi Akkerman. La alegeri au participat mai mulți pretendenţi: din Akkerman (M.Volkov şi C.Hristoforov), Reni (A.Ksodul, D.Pogonato, M.Iatros şi C.Mandrohi) şi Ismail (C.Soagoglu, C.Iorgati, A.Pomer şi R.Pavlovici), toţi având cetăţenie rusă, deţinând case, magazine, prăvălii, cârciume şi alte bunuri imobiliare; toţi posedau limba rusă şi limba moldovenească şi erau cărturari[7].

La 31 decembrie 1820 guvernatorul civil al Basarabiei C.A. Ca­tacazi, analizând lista membrilor aleşi din partea oraşelor Ismail, Akkerman şi Reni în Tribunalul Comercial din Reni, i-a confirmat pe negustorii Constantin Iorgati din partea oraşului Ismail şi Afanasie Ksodul – din partea oraşului Reni, fiecare acumulând câte 11 voturi[8]. Aceste persoane au fost confirmate de I.N. Inzov.

În pofida încercărilor ţarismului de a satisface, prin instituirea Tribunalului Comercial din Reni, necesităţile celor 4 centre comerciale din sudul Basarabiei (Tribunalul avea, de fapt, împuterniciri de a soluţiona litigiile negustorilor din întreaga regiune) – Ismail, Reni, Chilia şi Akkerman – în scurt timp s-a constatat că locul destinat Tribunalului Comercial din Reni nu a fost nici pe de parte unul reuşit.

Convingându-se de priorităţile portului Ismail faţă de celelalte porturi ale Basarabiei, unde numărul de negustori şi dimensiunile comerţului erau neînsemnate, precum şi de numeroasele cereri ale negustorilor din Ismail, autorităţile regionale au fost nevoite să ceară transferarea Tribunalului Comercial din Reni în Ismail.

La dispoziţia Consiliului de Miniştri din 2 septembrie 1824, adusă la cunoştinţă de guvernatorul general Consiliului Suprem al Basarabiei la 13 noiembrie 1824, Tribunalul Comercial urma să fie deschis în 1825 în oraşul Ismail, urmând să soluţioneze şi litigiile negustorilor din Reni, Akkerman şi Chilia[9].

Regulamentul suplimentar primit de fostul guvernator general din Cancelaria Senatului Guvernant la 27 iunie 1824 conţinea articole suplimentare, publicate la 13 februarie 1824, referitor la Statutul Tribunalului Comercial din Odesa[10]. Aceste articole se refereau nemijlocit la procedura judiciară şi prevedeau schimbarea Statutului Tribunalului Comercial, schimbări care ulterior vor fi introduse şi în activitatea Tribunalului Comercial din Ismail.

La 27 mai 1825 a urmat dispoziţia Guvernului Regional privind instituirea în Ismail a Tribunalului Comercial şi alegerea din partea societăţilor comerciale din Akkerman, Chilia, Reni şi Ismail a câte doi membri şi doi candidaţi[11]. La 13 iunie au fost fixate alegerile prin vot în Tribunalul Comercial din Ismail şi depunerea jurământului, prin care s-ar confirma că membrii judecătoriei sunt cetăţeni ruşi (supuşi ruşi). Dar, în timpul determinării locului de reşedinţă a candidaţilor, s-a constatat că unii din ei se considerau greci din Nejin sau din alte oraşe, având viză de reşedinţă în aceste oraşe. Pe parcurs s-a stabilit şi un salariu anual pentru membrii Tribunalului: pentru fiecare membrul al Tribunalului Comercial din Ismail câte 1500 de lei, din Reni – 700, din Akkerman – 600 şi din Chilia – 200 de lei. Prin urmare, societăţile comerciale din aceste oraşe urmau să aloce anual pentru întreţinerea Tribunalului Comercial din Ismail câte 3000 de lei[12].

Potrivit dispoziţiei guvernatorului civil al Basarabiei C.A. Catacazi din 30 mai 1825, deschiderea Tribunalului Comercial din Ismail a fost fixată pentru 25 iunie, iar pentru alegerea de la fiecare societate comercială a deputaţilor şi candidaţilor au fost fixate următoarele termene: Akkerman – 5 iunie, Chilia şi Reni – 8 iunie şi Ismail – 10 iunie, termenul final al alegerilor fiind stabilit la 13 iunie[13].

În urma alegerilor, la care au participat 15 pretendenţi, în componenţa Tribunalului Comercial din Ismail au fost aleşi Vasilii Volputokov (cu 13 voturi) şi Constantin Prasin (cu 11 voturi), iar din rândurile candidaţilor Nicolai Kordali (cu 8 voturi) şi Carabet Hadji Markarov (cu 9 voturi)[14].

La 25 iunie 1825, consilierul din partea Guvernului Regional Kozminski, în baza dispoziţiei guvernului din 27 mai, a deschis şedinţa Tribunalului Comercial din Ismail în prezenţa judecătorului de ţinut, şefului de poliţie, procurorului de ţinut şi a membrilor judecătoriei supuşi preventiv jurământului: din partea Coroanei – funcţionarul de clasa a VII-a Vardalah, iar din partea negustorilor – Valputokov şi Prasin[15].

Tribunalul Comercial, alături de rezolvarea diferitelor litigii ce apăreau între burghezia comercială pe diverse probleme de comerţ, mai ajuta negustorii în ce priveşte rezolvarea diferitelor probleme de ordin comercial.

Dezvoltarea comerţului şi creşterea numărului de negustori încad­raţi în comerţ a contribuit în mod direct la creşterea numărului de litigii ce apăreau între negustori în cadrul activităţii comerciale. Ca rezultat, apare necesitatea de a mări numărul membrilor Tribunalului Comercial din Ismail din rândul negustorilor, care urmau să contribuie la soluţionarea litigiilor în termene reduse.

La 13 februarie 1829, Consiliul de Stat a discutat şi a aprobat raportul ministrului de Justiţie, în care se cerea ca Tribunalului Comercial din Ismail să i se permită să aibă în componenţă 4 membri, negustori aleşi din partea societăţii comerciale pe o perioadă de un an, urmând exemplul tribunalelor comerciale din Odesa şi Taganrog. Membrii judecătoriei urmau să fie remuneraţi de către societăţile orăşeneşti, iar preşedintele – de către guvern[16].

Pe parcurs au fost extinse şi împuternicirile procurorului judecătoriei. Potrivit dispoziţiei Consiliului de Miniştri din 5 noiembrie 1831, procurorului Tribunalului Comercial din Ismail i-a fost încredinţată şi supravegherea locurilor publice aflate sub administrarea primarului din Ismail[17].

La 14 mai 1832 au fost editate principiile generale de organizare a tribunalelor comerciale şi statutul procedurii judiciare[18], indicându-se că intenţiile şi scopurile instituirii tribunalelor comerciale sunt dictate de necesitatea rezolvării litigiilor comerciale ce apar în cadrul comerţului[19]. Tot aici erau fixate statele de funcţii ale tribunalelor comerciale. Ulterior au fost publicate statele de funcţii ale tuturor tribunalelor comerciale, începând cu cel din Sankt Petersburg[20].

La 16 martie 1837, Consiliul de Miniştri a discutat, la dispoziţia Senatului Guvernant, memoriul ministrului de Justiţie din 24 februarie privind acordarea Tribunalului Comercial din Ismail a dreptului de a examina dosarele comerciale din întreaga Basarabie[21]. La baza acestei dispoziţii a stat memoriul lui M.S. Voronţov, care scria că, vizitând Tribunalul Comercial din Ismail, guvernatorul militar a constatat că el are de soluţionat puţine dosare, din care cauză a dat dispoziţie Magistraturii orăşeneşti din Reni şi celei din Chilia ca toate dosarele referitoare la comerţ să fie transmise Tribunalului Comercial din Ismail. Guvernatorul civil P.I. Fiodorov scria, la rândul său, că acesta este rezultatul limitării drepturilor comerciale ale Tribunalului Comercial: Tribunalul Comercial din Reni, instituit la 1 aprilie 1819, urma să examineze toate dosarele din întreaga Basarabie; fiind însă transferat în Ismail, drepturile lui au fost limitate doar la examinarea dosarelor comerciale din Ismail, Reni, Chilia şi Akkerman, cu mici excepţii, când au fost examinate şi dosare comerciale ale negustorilor din alte oraşe – Odesa, Movilău etc. În plus, a fost simplificată procedura judiciară. Astfel, dosarele voluminoase erau examinate destul de rapid, în formă orală, fără a fi trimise instanţei de apel[22].

Dosarele, în care prejudiciul era estimat în valoare de până la 2000 ruble, Tribunalul Comercial le putea examina fără a face trimitere la instanţa de apel. În cazul dosarelor care aveau dreptul la apel – era evitată una din instanţe, deoarece la Tribunalul Comercial plângerile erau aduse direct din Senat, pe când cei care începeau acţiunea în Magistraturi şi Ratuşe urmau să prezinte pentru decizie un apel şi în Judecătoria civilă. Reieşind din această situaţie, guvernatorul civil considera necesar de a acorda tuturor negustorilor dreptul să se adreseze cu diverse probleme în Tribunalul Comercial din Ismail, inclusiv cu probleme care până atunci erau discutate în Magistraturile şi în judecătoriile judeţene. M.S. Voronţov considera această propunere a guvernatorului civil binevenită, că va ajuta mult la soluţionarea problemelor comerciale ale negustorilor şi va facilita substanţial activitatea Magistraturilor orăşeneşti şi a judecătoriilor judeţene[23].

Această problemă a fost susţinută şi de ministrul de Finanţe E.F. Kankrin, care considera că acordarea dreptului Tribunalului Comercial din Ismail de a examina dosarele comerciale pe întreaga Basarabie va favoriza soluţionarea problemelor comerciale şi dezvoltarea mai rapidă a comerţului[24].

Ca rezultat, Consiliul de Miniştri a aprobat, prin decizia din 16 martie 1837, dreptul Tribunalului Comercial din Ismail de a examina dosarele din întreaga Basarabie privind problemele comerciale.

În dispoziţia sa din 16 martie Consiliul de Miniştri nu doar că recunoştea necesar a lărgi spectrul de acţiuni ale Tribunalului Comercial din Ismail, evidenţiate în demersul întreprins de guvernatorul P.I. Fiodorov, dar a considerat necesar de a-i acorda ministrului de Justiţie dreptul de a interveni, de comun acord cu guvernatorii regiunilor unde sunt instituite judecătorii comerciale, cu propunerea ca de prevederile acestei decizii să se conducă, reieşind din circumstanţele locale, şi alte judecătorii comerciale[25].

La baza activităţii tribunalelor comerciale era pus Regulamentul general despre judecătoriile comerciale din 1832; fiind confirmat doar pentru capitale, el urma să unifice şi celelalte judecătorii care activau în alte oraşe, ţinându-se cont doar de unele particularităţi locale[26]. În urma acestei decizii şi a decretului Senatului Guvernant din 3 iunie 1837, guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei a prezentat o dispoziţie despre reorganizarea Tribunalului Comercial din Ismail şi a celui din Feodosia[27].

După multe discuţii în ministerele de resort, a fost alcătuit, cu susţinerea din partea Consiliului de Stat, Regulamentul despre Tribunalul Comercial din Ismail, confirmat la 19 martie 1841. Regulamentul era alcătuit din 28 articole ce cuprindeau întreaga activitate a Tribunalului Comercial. La baza Regulamentului au stat principiile generale ale Statutului Comercial, ţinându-se însă cont de acele particularităţi locale care existau. Judecătoria era alcătuită din preşedinte şi un membru principal, din funcţionari şi 3 membri aleşi din rândurile negustorilor. Preşedintele şi membrul principal al judecătoriei erau destituiţi din funcţii de către Senat, la prezentarea ministrului de Justiţie. Candidaţii în aceste funcţii erau aleşi de către negustori în Duma orăşenească sub supravegherea directă şi nemijlocită a guvernatorului militar al Basarabiei ce administra treburile civile, în baza principiilor stabilite pentru capitale. La alegerile preşedintelui şi ale membrului principal al judecătoriei participau negustorii oraşelor Ismail, Reni şi Chilia, convocaţi preventiv de guvernatorul militar al Basarabiei. Candidaţii la postul de preşedinte puteau fi, potrivit titlului, nu mai jos de clasa a VII-a, iar la cel de membru principal – nu mai jos de clasa a VIII-a. În cazul în care asemenea persoane nu puteau fi alese din rândurile negustorilor, ele erau numite de către guvern din rândurile funcţionarilor. Candidaţii la aceste posturi erau prezentaţi de guvernatorul militar guvernatorului general al Basarabiei, iar de acesta – ministrului de Justiţie[28].

Membrii judecătoriei (din rândurile negustorilor) erau aleşi de societăţile orăşeneşti din Ismail, Reni şi Chilia. Persoanele alese din alte oraşe, cu excepţia oraşului Ismail, aveau dreptul să se dezică de aceste funcţii. Membrii din rândurile negustorilor erau confirmaţi în funcţii, la prezentarea guvernatorului militar al Basarabiei, de guvernatorul general. Membrii judecătoriei, iar în lipsa acestora – candidaţii înaintaţi în locul lor erau aleşi (din considerente obiective) pe o perioadă de 2 ani, iar un membru şi doi candidaţi, sau doi membri şi un candidat se schimbau în fiecare an cu locul. Astfel, persoana ce acumulase mai multe voturi putea să rămână în această funcţie până la noile alegeri[29].

Secretarul, ajutorii lui şi executorul judiciar erau confirmaţi în funcţie şi eliberaţi din ea de către guvernatorul militar al Basarabiei, la propunerea judecătoriei.

În funcţiile Tribunalului Comercial din Ismail, alături de problemele legate de activitatea comercială, era inclusă şi legalizarea contractelor de arendă a magazinelor, hambarelor şi altor construcţii, destinate pentru comerţ. Tribunalul Comercial din Ismail era competent să examineze nu doar litigiile persoanelor autohtone, dar şi ale persoanelor ce aveau viză de reşedinţă temporară în oraşele din provincie. În conformitate cu dispoziţia Consiliului de Miniştri din 16 martie 1837, procedurii judiciare erau supuse toate persoanele ce se ocupau cu comerţul în Basarabia şi toţi comercianţii din alte oraşe, dacă în contractele încheiate era stipulat că în cazul în care vor apărea litigii acestea urmează să fie examinate în Ismail[30].

Tribunalul Comercial din Ismail examina cu drept definitiv, fără drept de apel, toate dosarele a căror acţiune iniţială nu depăşea mai mult de 1428 ruble 20 kop. argint. Alături de drepturile expuse, în competenţa judecătoriei mai erau şi drepturile de vânzare a tuturor tipurilor de moşii (în afară de sate), cercetarea actelor de vânzare-cumpărare (valoarea bunurilor nefiind limitată) şi a altor acte asemănător celor perfectate de Curtea Civilă. Tribunalul putea să hotărască de asemenea demisia curierilor, notarilor, a persoanelor ce răspundeau de licitaţie etc. din oraşele aflate în administrarea specială a oraşului Ismail şi supravegherea acestor persoane[31].

Bunurile imobiliare din aceste localităţi şi vasele comerciale ce se aflau în porturile basarabene erau vândute în Tribunalul Comercial din Ismail la licitaţie sau în baza dispoziţiei judecătoriei, fie la insistenţa altor instanţe.

Tribunalul elibera certificate referitor la evaluarea caselor şi a altor bunuri imobiliare ale locuitorilor oraşelor şi satelor aflate în administrarea specială a oraşului Ismail, pentru a căpăta dreptul de a le depune în gaj şi de a efectua alte operaţii cu bunuri imobiliare în sume nelimitate, indiferent de faptul dacă persoana care transmitea moşia sau persoana căreia aceasta i se transmitea făcea parte sau nu din starea negustorilor.

Tribunalul Comercial confirma şi actele întocmite de agenţii de bursă pe vasele comerciale. Tot aici era perceput şi impozitul pentru întocmirea actelor, iar banii ce se adunau de pe seama acestor operaţii erau transferaţi în instanţele de resort. Tribunalul punea la dispoziţia solicitanţilor şi diferite instrumente, registre comerciale etc. La finele fiecărui an aceste registre erau transmise Tribunalului Comercial pentru a fi depozitate în arhivă [32].

În lipsa preşedintelui, sau în caz de destituire a acestuia, postul de preşedinte îl ocupa membrul principal, iar în locul membrului principal era numită persoana care deţinea după el cea mai mare funcţie etc.

În caz de urgenţă, Tribunalul Comercial putea reduce termenul de 3 zile stabilit de Statutul Comercial (art.1245 şi 1246) pentru controlul mărfurilor; în caz de reţineri ce puteau cauza negustorilor prejudicii, pierderile erau compensate de pe seama vinovaţilor.

Hotărârile Tribunalului Comercial din Ismail erau executate în baza dispoziţiilor directe ale organelor de poliţie[33].

Pentru a ridica autoritatea tribunalelor comerciale, la prezentarea ministrului de Justiţie, Consiliul de Stat a adoptat la 1 ianuarie 1851 dispoziţia prin care negustorilor din Ismail, Reni şi Chilia (similar negustorilor din Odesa, Taganrog şi Kerci) li se acorda dreptul de a alege pe o perioadă de patru ani, ca experienţă, în funcţie de preşedinte şi de membri superiori ai Tribunalului Comercial din Ismail persoane din rândul negustorilor. Persoanele alese urmau să fie confirmate de ministrul de Justiţie. După expirarea termenului de patru ani, negustorii oraşelor nominalizate aveau dreptul de a face prezentare pentru confirmarea persoanelor alese încă pe o perioadă de patru ani sau să purceadă la noi alegeri. În cazul în care din rândurile negustorilor nu vor fi găsite persoane demne pentru suplinirea acestor posturi, organele locale aveau dreptul de a prezenta un demers ministrului de Justiţie pentru a numi în aceste funcţii funcţionari din partea guvernului[34].

Cedările respective erau un pas important, deşi neesenţial, în vederea asigurării autoadministrării, făcut de ţarism burgheziei comerciale.

Problema privind activitatea Tribunalului Comercial din Ismail a fost pusă în discuţie de organele regionale din Basarabia şi cele imperiale din Sankt Petersburg după sfârşitul războiului din Crimeea.

Cerinţele burgheziei comerciale din Chişinău faţă de instituirea Tribunalului Comercial din Basarabia au fost formulate la 3 mai 1856, aprobate la 10 iulie de Administraţia regională şi confirmate la 13 iulie de guvernatorul militar al Basarabiei M.S. Ilinski[35]. Se prevedea ca prin intermediul negustorului de ghilda a doua din Chişinău Andrei Petrov, care urma să participe la încoronarea împăratului Alexandru al II-lea, aceste cerinţe să fie înaintate Administraţiei imperiale[36]. Deoarece în această zi noul împărat „…manifestă de obicei bunăvoinţă şi acordă privilegii multor oraşe din Imperiu”, negustorii, ţinând cont de faptul că judeţele de sud ale Basarabiei urmau să fie retrocedate Moldovei, cereau ca Tribunalul Comercial din Ismail să fie transferat pentru totdeauna în oraşul Chişinău şi trans­format în Tribunalul Comercial pentru întreaga Basarabie, cu atât mai mult că activitatea Tribunalului era finanţată din veniturile orăşeneşti ale tuturor oraşelor Basarabiei[37]. Negustorii cereau în plus să fie schimbate statele de funcţii ale Tribunalului care au fost confirmate încă în 1828; deoarece pe parcursul anilor volumul de lucru al personalului instanţei judecătoreşti s-a majorat semnificativ, el cu greu face faţă cerinţelor[38].

La 26 iulie 1856 Administraţia regională a discutat două moţiuni prezentate la 20 şi 21 iulie de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei contele A.G. Stroganov privind soarta Tribunalului Comercial din Ismail şi a dosarelor aflate în proces de examinare[39]. Autorităţile centrale urmau să ţină cont de următoarele două circumstanţe: primo, pornind de la faptul că Magistratura din Ismail şi Ratuşele din Reni, Chilia şi Vâlkov cercetau litigiile judiciare ale orăşenilor care, potrivit Tratatului din 18(30) martie 1856, beneficiau deja de drepturile şi privilegiile Principatului Moldova, dosarele în cauză urmau a fi transferate autorităţilor moldoveneşti; secundo, ţinând seama că o parte din aceşti orăşeni se puteau folosi şi de dreptul de a se transfera cu traiul în Rusia (Basarabia), autorităţile ruse ar fi putut să aibă nevoie de anumite informaţii asupra problemelor cercetate; prin urmare, aceste dosare urmau a fi transferate în Basarabia sau în guberniile ruse.

Cât priveşte soarta Tribunalului Comercial din Ismail, contele A.G. Stroganov scria că „…după importanţa dosarelor comerciale care se examinează şi se referă nu doar la locuitorii oraşului Ismail, dar şi la toate persoanele ce se ocupă cu comerţul în Basarabia, era necesar ca acest Tribunal împreună cu toţi funcţionarii şi dosarele … să fie transferat în Akkerman, schimbându-i-se denumirea în Tribunalul Comercial din Basarabia, cu condiţia ca el să se ocupe, în baza dispoziţiei Administraţiei regionale, numai de examinarea actelor şi a dosarelor care urmau a fi transmise guvernului moldovenesc şi a tuturor celorlalte dosare comerciale din regiunea Basarabiei care n-au fost finisate”[40]. Soarta definitivă a Tribunalului Comercial pentru Basarabia urma să fie preventiv examinată în Consiliul Direcţiei Generale a Regiunii Basarabia şi aprobată de Administraţia imperială.

La momentul discutării întrebării, personalul Tribunalului Comercial din Ismail era confirmat prin dispoziţia imperială din 19 martie şi era alcătuit din preşedinte (cu un salariu de 2200 ruble argint) un membru principal (1400 ruble), 3 membri şi 3 candidaţi din partea negustorilor nesalarizaţi, un procuror (300 ruble), un secretar (750 rub­le), un reprezentant al juraţilor (430 ruble), doi ajutori de secretari, o persoană ce întocmea procesele-verbale, un traducător (toţi cu un salariu de 1320 ruble) şi 3 paznici (216 ruble)[41]. Pentru întreţinerea Tribunalului Comercial din Ismail din vistieria statului erau alocate 4616 ruble argint pentru salarii, rechizite de birou şi încălzirea încăperilor şi 4450 ruble pentru hrană şi plata chiriei[42].

Despre activitatea judecătoriei ne dovedeşte acel fapt că între anii 1851-1855 au fost examinate 386 dosare: în 1851 – 55 dosare, în 1852 – 65, în 1853 – 87, în 1854 – 85, în 1855 – 94 dosare. Din numărul total de dosare 265 erau dosare scrise, iar 121 verbale. Către anul 1856 din numărul total de dosare au fost soluţionate 238 dosare scrise şi 117 dosare verbale[43].

În rezolvarea problemei privind transferarea Tribunalului Comercial din Ismail după retrocedarea judeţelor de sud ale Basarabiei autorităţile locale erau nevoite să ţină cont de opinia negustorilor locali. La 31 iulie 1856 Duma orăşenească din Chişinău a ascultat cererea negustorilor din Chişinău de toate trei ghilde, în care aceştia cereau instituirea Tribunalului Comercial în oraşul Chişinău – centru economic şi administrativ al Basarabiei. Drept argument ei aduceau faptul că în Akkerman – unde se prevedea a fi transferat Tribunalul Comercial, nu erau decât 45 negustori, pe când în Chişinău – 320, iar în oraşele din apropiere Bender şi Orhei, respectiv, 88 şi 17 negustori, care „… efectuează comerţ prin achiziţionare şi vând diferite mărfuri: cereale, vin, lână, vite, oi şi diferite produse, încheind în acest scop, între ei (pe simplă hârtie), anumite înţelegeri verbale ce necesitau a fi legitimate în cadrul unei judecătorii comerciale”[44]. De aceea, punând la bază articolul 1141 al Statutului Comercial, negustorii cereau ca Tribunalul Comercial pentru întreaga Basarabie să fie instituit în acel oraş unde posibilităţile şi nivelul de dezvoltare a comerţului necesită instituirea lui[45].

Un alt izvor atestă că Duma orăşenească din Chişinău a discutat încă la 13 iulie 1856, în prezenţa negustorilor creştini şi evrei, precum şi a persoanelor de onoare din rândurile mic-burghezilor, în baza articolului 3901 al Statutului Comercial, diverse necesităţi ale oraşului Chişinău, inclusiv problema privind transferarea Tribunalului Comercial în capitală – cel mai important centru comercial ce aloca din veniturile orăşeneşti pentru întreţinerea acestei instituţii 1190 rub., iar procesul-verbal, confirmat de oficialităţile regionale, a fost trimis la 17 iulie la Moscova de către primarul oraşului Chişinău cu un memoriu deosebit ministrului de Interne[46].

Dar, până la soluţionarea problemei în cauză, Administraţia regională a Basarabiei a prezentat guvernatorului militar M.S. Ilinski spre discuţie un şir de întrebări referitor la Tribunalul Comercial din Ismail: dacă acesta va continua să primească spre examinare cererile de intentare a proceselor şi altele. În dispoziţia din 7 septembrie 1856, contele A.G. Stroganov a ordonat ca până la adoptarea deciziei finale Tribunalul Comercial să rămână în Ismail, încredinţându-i-se primirea cererilor de intentare a proceselor şi adoptarea actelor de transfer de moşii până la retrocedarea definitivă a teritoriilor de sud Moldovei. Rezolvarea definitivă a tuturor cazurilor urma să se efectueze doar după rezolvarea problemei legate de transferul Tribunalului Comercial[47]. După retrocedarea, potrivit Tratatului de la Paris din 18(30) martie 1856, a judeţelor de sud ale Basarabiei Moldovei această problemă a fost discutată şi aprobată (la 13 septembrie) în Consiliul Regional al Basarabiei. Potrivit dispoziţiei Consiliului de Miniştri din 25 ianuarie 1857, Tribunalul Comercial din Ismail este transferat în Chişinău, fiindu-i schimbată denumirea în Tribunalul Comercial din Basarabia, cu dreptul de a definitiva examinarea dosarelor din Ismail[48]. Între timp, Administraţia regională urma să discute problema privind soarta Tribunalului Comercial din Basarabia. Consiliul Regional din Basarabia, pe seama căruia a fost pusă discuţia acestei întrebări, bazându-se, pe de o parte, pe informaţiile adunate, iar, pe de altă parte, ţinând seama de doleanţele negustorilor din Basarabia de a păstra Tribunalul Comercial şi luând în consideraţie faptul că, după retrocedarea sudului Basarabiei Moldovei, negustorii care au locuit pe aceste teritorii se transferă în majoritate în oraşele provinciei (deci, retrocedarea teritoriilor de sud nu a redus numărul de negustori), consideră că e necesar a fi păstrat în Chişinău Tribunalul Comercial din Basarabia. Ca argument se mai aducea şi faptul că numărul mare de negustori din Chişinău şi creşterea circulaţiei marfare le acordă dreptul de a cere instituirea unui tribunal comercial, cu atât mai mult că oraşele din apropiere, Bălţi şi Orhei, nu au nici Magistraturi şi nici chiar Ratuşe în care negustorii şi-ar putea soluţiona litigiile ce apar în timpul afacerilor comerciale[49].

Se preconiza ca Tribunalul Comercial din Basarabia să examineze toate dosarele comerciale din toate oraşele Basarabiei, iar celelalte împuterniciri: dreptul de a vinde moşii, de a elibera certificate la case pentru a fi puse în gaj etc. rămâneau în competenţa tribunalelor civile. Membrii Tribunalului urmau să fie finanţaţi de la bugetul de stat: alocându-li-se 4616 rub., iar din veniturile orăşeneşti 4460 rub., care urmau a fi repartizate după cum urmează: Chişinăul aloca 3450 rub., oraşele Bălţi, Soroca şi Bender – câte 200 rub., Orhei, Hotin şi Akkerman – câte 100 ruble.[50]

Tribunalul era păstrat în Chişinău, pentru o perioadă de 4 ani, în formă de experienţă.

La 4 martie 1857 A.G. Stroganov propune autorităţilor regionale să grăbească soluţionarea problemei privind existenţa de mai departe în Basarabia a Tribunalului Comercial[51].

Între timp, potrivit dispoziţiei Consiliului de Miniştri din 25 ia­nu­arie, Tribunalul Comercial din Ismail, având deja o nouă denumire – Tribunalul Comercial al Basarabiei, împreună cu funcţionarii şi procurorul este transferat în Chişinău[52], primind dispoziţia de a se ocupa imediat şi în mod deosebit cu definitivarea cât mai urgentă a dosarelor aflate în proces de examinare. Concomitent, autorităţile locale urmau să se preocupe în mod deosebit de problema privind existenţa ulterioară în Basarabia a Tribunalului Comercial, adunând informaţiile necesare şi intrând în discuţii adânci referitor la problema în cauză cu instanţele de resort[53].

În soluţionarea acestei probleme autorităţile locale urmau să ţină cont de necesităţile şi obiecţiile negustorilor. În cererea din 4 martie 1857 pe numele guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, cetăţeanul de onoare D.Minkov, negustorii de ghilda întâi D.Inozem-ţev, Exelbirt, Perper, Leiba Kogan ş.a., scriau din numele tuturor negustorilor din Chişinău că „Tribunalul Comercial este necesar în Chişinău nu doar pentru a satisface necesităţile comerciale ale oraşului Chişinău, dar şi ale întregii Basarabii, cu atât mai mult că până la soluţionarea definitivă a acestei probleme populaţia din regiune suportă mari cheltuieli”[54].

La 9 martie Administraţia regională a Basarabiei a înaintat spre examinare în Consiliul Regional dispoziţia din 4 martie a guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei privind examinarea problemei despre soarta de mai departe a Tribunalului Comercial din Basarabia şi cererea din 4 martie 1857 privind instituirea Tribunalului Comercial în Chişinău[55].

Consiliul Regional al Basarabiei, în decizia sa din 11 septembrie 1856, şi-a expus amănunţit viziunile asupra problemei privind cauzele instituirii Tribunalului Comercial în Chişinău, aducând argumente suficiente în favoarea acestei teze, despre care fapt a informat la 12 septembrie guvernatorul general[56].

Tribunalul Comercial din Ismail a fost transferat la Chişinău în martie 1857, în baza dispoziţiei lui A.G. Stroganov. Toate dosarele fostului procuror Vişnevski şi corespondenţa Tribunalului Comercial din Ismail au fost date în administrare procurorului regional V.Ku­dreavţev, care răspundea de corespondenţa privind proble­mele Tribunalului Comercial[57].

La 30 martie 1857, guvernatorul militar al Basarabiei M.S. Ilinski a primit dispoziţiile contelui A.G. Stroganov cu privire la soarta de mai departe a Tribunalului Comercial din Basarabia pe care le-a înaintat la 5 aprilie spre discuţie şi aprobare în Consiliul Regional[58].

Consiliul Regional, bazându-se pe datele culese şi luând în consideraţie faptul că în urma retrocedării oraşelor Ismail, Reni, Chilia şi Cahul Moldovei majoritatea negustorilor din aceste oraşe s-au transferat cu traiul în diferite oraşe ale Basarabiei unde îşi continuau activitatea comercială, deci „….numărul negustorilor din Basarabia nu s-a micşorat semnificativ”, consideră necesar de a păstra Tribunalul Comercial în oraşul Chişinău „pentru întreaga Basarabie, în baza acelor principii după care a activat el în Ismail, acomodându-le doar la schimbările ce rezultă din circumstanţele locale”[59], schimbându-i denumirea în Tribunalul Comercial din Basarabia.

În dispoziţia din 30 martie, contele A.G. Stroganov scrie că după ce a primit decizia din partea Consiliului Regional privitor la necesitatea Tribunalului Comercial în Basarabia, el a prezentat documentele respective spre examinare ministrului de Justiţie, care la 13 martie şi-a expus părerea asupra problemei în cauză[60]. El scria că, în pofida faptului că Tribunalului Comercial din Ismail îi erau supuse nemijlocit toate litigiile comerciale de pe întreg teritoriul Basarabiei, el totuşi a fost creat în special pentru necesităţile Administraţiei Speciale a oraşului Ismail, în a cărei subordine se aflau porturile Ismail, Reni şi Chilia, retrocedate Moldovei după Tratatul de la Paris. Alături de aceasta, membrii Tribunalului Comercial puteau fi aleşi doar din rândurile locuitorilor acestor trei oraşe „…iar persoanele alese din alte oraşe ale Basarabiei aveau dreptul să se dezică de aceste posturi”[61]. În afară de litigiile comerciale, Tribunalul Comercial din Ismail era obligat să cerceteze şi alte cazuri: vânzarea diferitelor moşii (în afară de sate), cercetarea diferitelor acte de vânzare-cumpărare, confirmarea în funcţie şi concedierea curierilor, notarilor, şefilor oficiilor stării civile şi ai burselor de licitaţie, supravegherea activităţii cotidiene a acestor persoane, eliberarea diferitelor certificate cu privire la evaluarea bunurilor imobiliare etc. Prin aceasta se şi lămureşte faptul că în ultimii 5 ani din cele 386 de dosare scrise doar 97 se refereau la celelalte oraşe ale Basarabiei[62]. Din datele de care dispunem putem conchide că ministrul de Justiţie nu era de acord cu Consiliul Regional al Basarabiei ca Tribunalul Comercial din Ismail, fiind redenumit în Tribunalul Comercial din Basarabia, să rămână pentru totdeauna cu reşedinţa în Chişinău. Motivul era că Consiliul nu a indicat concret numărul de dosare comerciale intentate în fiecare din oraşele ce vor rămâne în componenţa Basarabiei, de asemenea nu era specificat felul de comerţ care a generat litigiile, precum şi schimbările ce urmau să intervină în Statutul Tribunalului Comercial[63]. Cu atât mai mult, menţiona ministrul, că Consiliul Regional a pus la baza argumentelor sale doar cererea negustorilor, fără să consulte opinia şi să ceară acordul altor societăţi orăşeneşti. Acordul ultimelor era necesar, deoarece o parte din cheltuielile acestei judecătorii erau puse pe seama oraşelor Orhei, Soroca şi Bălţi care nu au participat deloc în asemenea devize de cheltuieli. În plus, cum s-a dovedit, ultimele două oraşe n-au avut dosare scrise intentate în ultimii 5 ani în Tribunalul Comercial din Ismail[64]. Astfel, ministrul de Justiţie a considerat eronată părerea Consiliului Regional de a transfera temporar Tribunalul Comercial din Ismail în Chişinău şi de a-i schimba denumirea în Tribunalul Comercial pentru întreaga Basarabie, deoarece nu intuia mari foloase din această perturbare[65].

Mai mult ca atât, ministrul de Justiţie a dat dispoziţia ca Tribunalul Comercial din Ismail transferat în Chişinău să „…definitiveze imediat şi toate dosarele aflate în proces de examinare”, fixându-i-se şi un termen respectiv de îndeplinire. În ce priveşte soarta de mai departe a Tribunalului Comercial în Basarabia, a propus să se adune suficiente informaţii şi, după ce vor fi discutate toate aspectele problemei, să pună în faţa organelor de resort centrale soluţionarea ei[66].

Părerile şi propunerile ministrului de Justiţie au fost aduse la cunoştinţă de contele A.G. Stroganov guvernatorului militar şi civil M.S. Ilinski, care, la rândul său, le-a prezentat la 24 aprilie 1857 spre discuţie şi aprobare organelor locale.

Imediat după aceasta, problema în cauză a fost discutată în şedinţa Dumei orăşeneşti din Chişinău, în Administraţia Financiară, în Administraţia regională şi în Tribunalul Comercial din Basarabia[67].

La 11 mai 1857, Administraţia regională a Basarabiei a prezentat Consiliului Regional, reieşind din dispoziţia din 30 martie a contelui A.G. Stroganov, informaţia privind mijloacele băneşti ale oraşelor
Basarabiei la 1857, din care urma să se alcătuiască suma necesară pentru finanţarea Tribunalului Comercial.

Pe parcursul lunii mai 1857, în baza dispoziţiei guvernatorului M.S. Ilinski din 24 aprilie, problema privind instituirea Tribunalului Comercial din Basarabia cu sediul în Chişinău a fost discutată în Dumele şi Ratuşele orăşeneşti din Bender, Bălţi, Akkerman, Soroca, Hotin, Chişinău etc. Negustorii din rândurile creştinilor şi evreilor implicaţi în discuţia acestei probleme s-au pronunţat pentru păstrarea în Basarabia a Tribunalului Comercial[68].

La 25 iunie 1857, în Consiliul Regional al Basarabiei a fost dat citirii raportul guvernatorului militar al Basarabiei din 5 aprilie, care înainta spre examinare în Consiliu dispoziţia guvernatorului general A.G. Stroganov din 30 martie privitor la soarta ulterioară a Tribunalului Comercial din Basarabia[69].

A.G. Stroganov, susţinând propunerea guvernatorului civil „…ce urma să servească ca folos persoanelor încadrate în comerţ şi ca ajutor Magistraturilor orăşeneşti şi judecătoriilor judeţene în examinarea dosarelor”, îl roagă pe ministrul de Justiţie să sancţioneze această întrebare[70]. Ca rezultat, având susţinerea din partea ministrului de Justiţie şi a celui de Finanţe şi după discuţia preventivă din Senat, la 16 mai 1837 Consiliul de Miniştri a decis ca împuternicirile Tribunalului Comercial din Ismail să fie lărgite[71].

În activitatea sa Tribunalul Comercial se conducea de Statutul Comercial din 14 mai 1832 privind judecătoriile comerciale, de Statutul Tribunalului Comercial din Ismail confirmat la 19 martie 1841, precum şi de Statutul Comercial pentru judecătoriile comerciale din oraşele Odesa, Taganrog, Kerci-Yenikale[72]. În cele din urmă, potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 25 ianuarie 1857, „…cu transferarea Tribunalului Comercial din Ismail în Chişinău împreună cu funcţionarii şi procurorul şi schimbarea denumirii în Tribunalul Comercial din Basarabia, judecătoria a primit dreptul de a examina urgent şi în exclusivitate dosarele nedefinitivate”[73], iar guvernatorul general urma să hotărască întrebarea despre soarta de mai departe a Tribunalului Comercial din Basarabia, adunând pentru aceasta toată informaţia necesară[74].

Totuşi, se observă tendinţa de a subordona Tribunalul Comercial din Chişinău tribunalelor civile regionale. Potrivit dispoziţiei din 3 iulie 1857, în baza a două rapoarte din 8 şi 10 iunie prezentate de Tribunalul Comercial, după decesul fostului procuror din Ismail, guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei a propus Guvernului Regional ca funcţia de procuror al Tribunalului Comercial din Ismail să fie încredinţată procurorului regional, transmiţându-i-se toate dosarele ce se refereau la Tribunalul Comercial[75].

Faptul că instituirea Tribunalului Comercial din Basarabia a fost temporară impune Administraţia regională să ceară pentru ea aceleaşi împuterniciri pentru încă o anumită perioadă.

În urma corespondenţei cu organele regionale, ministrul de Justiţie, secretarul de stat V.N. Panin, îl informează la 11 aprilie 1859 pe contele A.G. Stroganov că împreună cu ministrul de Interne au prezentat Consiliului de Miniştri propunerea privind necesitatea păstrării, în formă de experienţă şi pentru o perioadă de 4 ani, în oraşul Chişinău a fostei Judecătorii Comerciale din Ismail şi că el nu vede nici un obstacol pentru a realiza propunerea funcţionarului de clasa a III-a Lanskoi. La 1 mai 1859 dispoziţia contelui A.G. Stroganov este adusă la cunoştinţă guvernatorului Basarabiei[76].

La 19 iunie 1859 contele A.G. Stroganov aduce la cunoştinţă guvernatorului Basarabiei că, potrivit decretului Senatului Guvernant din 30 mai 1859, Tribunalul Comercial din Basarabia este păstrat, ca experienţă, pe o perioadă de 4 ani în Chişinău, în baza aceloraşi principii după care a activat Tribunalul Comercial din Ismail[77].

După transferarea, în martie 1837, a Tribunalului Comercial din Ismail în Chişinău, potrivit raportului din 21 august 1859 adresat Consiliului Regional de către procurorul regional V. Kudreavţev, toate dosarele fostului procuror din Ismail au fost transmise judecătoriei regionale – funcţionarului de clasa a X-a A. Fiodorov, care a rămas în funcţie şi se ocupa cu probleme de ordin comercial[78].

Termenul de patru ani acordat Tribunalului Comercial din Chişinău a expirat la 24 iunie 1863. Dar, până la expirarea termenului, la 9 martie 1863, preşedintele judecătoriei informează guvernatorul regiunii că în Tribunalul Comercial din Basarabia sunt înaintate spre examinare mult mai multe dosare decât au fost înaintate în cel din Ismail în perioada anilor 1852-1856 (în 1852 – 65 dosare, în 1853 – 86, în 1854 – 85, în 1855 – 90 şi în 1856 – 117 dosare)[79]. În plus, el menţionează că perioada de activitate de 4 ani constituie o dovadă convingătoare a necesităţii de a păstra Tribunalul pe viitor ca instituţie în care litigiile comerciale se rezolvă urgent şi efectiv în formă verbală; aflaţi în aşteptarea noii reforme judiciare, puţin probabil că va fi necesară o judecătorie specială pentru examinarea dosarelor comerciale.

În pofida acestui fapt, la insistenţa burgheziei comerciale, care către această perioadă era mai bine structurată social şi etnic şi destul de numeroasă, fiind încadrată nu doar în comerţul interior, dar şi în cel exterior, precum şi în alte ramuri economice, a cărei activitate dicta rezolvarea diferitelor litigii comerciale (fapt confirmat de numărul de dosare ce a crescut mai mult de 5 ori: de la 443 în perioada 1852-1856 la 2225 în perioada 1859-1863)[80], ţarismul a fost impus să păstreze Tribunalul Comercial din Basarabia până la înfăptuirea unei noi reforme în Rusia.

La 26 iulie 1863, potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri, la insistenţa burgheziei comerciale activitatea Tribunalului Comercial din Basarabia este prelungită până la aplicarea noii reforme judiciare. Tribunalul era alcătuit din preşedinte (cu un salariu lunar de 180 rub. 57 kop.), un membru superior (114 rub. 90 kop.), câţiva membri din partea negustorilor (nesalarizaţi) şi 15 funcţionari mai mici[81]. Cheltuielile anuale pentru întreţinerea Tribunalului Comercial din Basarabia constituiau 7584 rub. 84 kop.

După mai mulţi ani de activitate la Chişinău, la 1878, după reanexarea părţii de sud a Basarabiei la Rusia, Senatul, printr-un decret din 22 decembrie 1878, extinde competenţa teritorială a Tribunalului Comercial şi asupra acestei părţi a Basarabiei. Respectiv, toate dosarele comerciale ale negustorilor din toate oraşele Basarabiei (inclusiv a celor reanexate), precum şi a negustorilor străini, urmau a fi examinate în Tribunalul Comercial din Chişinău[82].

Abia în baza deciziei imperiale din 29 decembrie 1897, începând cu 1 ianuarie 1898, concomitent cu tribunalele comerciale din Kerci şi Taganrog, este închis şi Tribunalul Comercial din Basarabia, cu sediul în Chişinău, iar activitatea acestuia a fost subordonată Judecătoriei de district Chişinău şi judecătoriilor de pace locale, instituite în baza legii din 12 iulie 1889[83]. A.Nakko scria în această privinţă la sfârşitul anilor ’70 ai sec. al XIX-lea: „Au trecut 10 ani de la aplicarea în Basarabia a reformei judiciare, dar Tribunalul Comercial încă există – nu se ştie de ce şi pentru cine!”[84].

Potrivit investigaţiilor efectuate de cercetătorul Mihai Taşcă, în fruntea Tribunalului Comercial din Basarabia au activat următoarele persoane: în 1819 – Persiani, numit prin decret imperial la data înfiinţării Tribunalului; între 23 iulie 1820 şi 1825? – Koroneli; în 1838 – Alexandr Kanakov; între 1839-1847 – Andrei Kolomiiţev; în 1851 – D. Mitkov; între 1867-1869 – Ioan Cristi; între 1872-1888 – Constantin Dunca; în 1892 – Petru Venţkovski[85].

TRIBUNALUL COMERCIAL DIN ISMAIL (Измаильский Ком-мерческий Суд) – instituit în baza deciziei Consiliului de Miniştri din 2 septembrie 1824, adusă la cunoştinţă de guvernatorul general Consiliului Suprem al Basarabiei la 13 noiembrie 1824, dar deschis la 25 iunie 1825, urmând să soluţioneze şi litigiile negustorilor din Reni, Akkerman şi Chilia[86], iar de la 16 martie 1837 – şi ale negustorilor din întreaga Basarabie[87].

TRIBUNALUL COMERCIAL DIN RENI (Ренийский Коммер-ческий Суд) – instituit în baza deciziei Senatului Guvernant din 1 aprilie 1819, în baza aceloraşi principii ca şi Tribunalul Comercial din Odesa[88].

---

[1] ASRO, F. 1, inv. 214, d. 6, 1817, f. 73.

[2] Т.Гризов. Бессарабский Коммерческий Суд. – În: ЗБОСК. – Кишинев, 1864, т. II, c. 91.

[3] Mihai Taşcă. Instanţe cu caracter special în sistemul judecătoresc al Basarabiei (1812-1917). – În: Dimensiunea ştiinţifică şi praxiologică a dreptului. – Chişinău, 2009, p. 366-368.

[4] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 665, f. 9.

[5] Ibidem, f. 9 verso.

[6] Ibidem, f. 9 verso-10.

[7] Ibidem, f. 33, 34, 35.

[8] Ibidem, f. 46.

[9] ANRM, F. 3, inv.1, d. 753, f. 47-47 verso.

[10] ПСЗРИ. Собр I, т. XXXIX, 1824, №29789. – СПб, 1830, с. 111-113.

[11] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1002, f. 1.

[12] Ibidem, f. 1 verso.

[13] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1002, f. 5 verso-6.

[14] Ibidem, f. 3, 4.

[15] Ibidem, f. 21.

[16] ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №2675. – СПб., 1830, с.112-113; ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 48.

[17] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 48.

[18] ПСЗРИ. Собр. II, т. VII, 1832, №5360. – СПб., 1830, с. 268-298.

[19] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 48-48 verso.

[20] Ibidem, f. 48 verso.

[21] ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837, №10036. – СПб., 1838, с.173.

[22] ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837, №10036. – СПб., 1838, c.173-174.

[23] Ibidem, p. 174.

[24] Ibidem.

[25] Т.Гризов. Бессарабский Коммерческий Суд, c. 91-92.

[26] ПСЗРИ. Собр. II, т. XVI, отд. первое, 1841, №14377. – СПб., 1842, с. 193-194.

[27] Ibidem, p. 194.

[28] Ibidem, p. 194.

[29] ПСЗРИ. Собр. II, т. XVI, отд. первое, 1841, №14377. – СПб., 1842, с. 194.

[30] Ibidem, p. 195.

[31] Ibidem.

[32] ПСЗРИ. Собр. II, т. XVI, отд. первое, 1841, №14377. – СПб., 1842, с. 195.

[33] Ibidem, p. 196.

[34] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXVI, отд. первое, 1851, №24786. – СПб., 1852, с. 4.

[35] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 9.

[36] Ibidem, f. 9-9 verso.

[37] Ibidem, f. 12 verso-13.

[38] Ibidem, f. 13-14.

[39] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 1.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem, f. 5-5 verso.

[42] Această sumă era formată din fondul veniturilor orăşeneşti: or. Chişinău aloca 1190 rub., Hotin – 190 rub., Akkerman – 380 rub., Bender – 190 rub., Ismail –1930 rub., Reni – 380 rub. şi Chilia – 190 rub. (ANRM, F. 3, inv. 2, d 753, f. 6).

[43] Ibidem, f. 3 verso.

[44] Ibidem, f. 7-7 verso. Drept argument negustorii aduceau articolele 1210, 1303 şi 1184 ale legilor din Statutul Comercial, care permiteau afacerile verbale fără apelaţii până la suma de 1500 rub. argint, iar în baza acordului ambelor părţi – la sume nelimitate.

[45] Ibidem, f. 7 verso.

[46] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 8-8 verso.

[47] Ibidem, f. 25-26.

[48] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIV, отд. первое, 1859, №34518. – СПб., 1861,
с. 483-484.

[49] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIV, отд. первое, 1859, №34518. – СПб., 1861, c. 484.

[50] Ibidem.

[51] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 27.

[52] Ibidem, f. 28.

[53] Ibidem, f. 28-28 verso.

[54] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 31. Se avea în vedere că Tribunalul Comercial din Ismail era finanţat din veniturile orăşeneşti ale Basarabiei.

[55] Ibidem, f. 33-34.

[56] Ibidem, f. 34-34 verso.

[57] Ibidem, f. 112 verso-113.

[58] Ibidem, f. 36.

[59] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 120-120 verso.

[60] Ibidem, f. 37.

[61] Ibidem, f. 37 verso.

[62] Ibidem, f. 138.

[63] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 38-38 verso.

[64] Ibidem, f. 38 verso.

[65] Ibidem, f. 39.

[66] Ibidem, f. 39 verso.

[67] Ibidem, f. 41-44.

[68] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 60-67.

[69] Ibidem, f. 72.

[70] Ibidem, f. 73.

[71] Ibidem.

[72] Ibidem, f. 74.

[73] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 74.

[74] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIV, отд. первое, 1859, №34518. – СПб.,1861, с. 183.

[75] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 82.

[76] Ibidem, f. 105-105 verso.

[77] Ibidem, f. 116, 185.

[78] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 135-135 verso.

[79] Т.Гризов. Бессарабский Коммерческий Суд, c. 94.

[80] Ibidem, p. 93-94.

[81] Т.Гризов. Бессарабский Коммерческий Суд, c. 92-93; ПСЗРИ, Собр. II, т. XXXVIII, 1863, отд. первое, № 39914. – СПб., 1866, с. 864-865.

[82] ПСЗРИ. Собр. II, т. LIII, отд. второе, 1878, №59154. – СПб., 1880, с. 320-321.

[83] ПСЗРИ. Собр. III, т. XVII, 1897. – СПб., 1900, №14832, с. 714.

[84] А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати­стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 240.

[85] Mihai Taşcă. Op. cit., p. 372.

[86] ANRM, F. 3, inv.1, d. 753, f. 47-47 verso.

[87] ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837, №10036. – СПб., 1838, с.173. A se vedea mai detaliat: Tribunalul Comercial din Basarabia.

[88] ПСЗРИ. Собр. I, 1819, т. XXXVI, №27750. – СПб., 1830, с. 130. A se vedea mai detaliat: Tribunalul Comercial din Basarabia.