TRIBUNALUL DE ONOARE DIN BASARABIA (Бессарабский Совестный Суд) –
instituit în
baza „Regulamentului organizării administrative a Basarabiei” din 29 februarie
1828. Potrivit articolului 12 din Capitolul III al acestui Regulament,
Tribunalul de onoare, alături de Consiliul Suprem, Guvernul Regional, Tribunalul
civil şi Tribunalul penal, alcătuiau Administraţia supremă a regiunii[1].
Completul
de judecată al instanţei din Basarabia era identic celorlalte instituţii de acest
gen din Rusia[2]: un judecător, doi asesori
din partea nobilimii şi câte doi din partea târgoveţilor şi locuitorilor simpli[3].
Judecătorul Tribunalului de onoare era ales din rândurile nobilimii la
adunările generale ale acestei stări sociale, din care considerent în
timpul alegerilor în adunările nobiliare erau selectate cinci candidaturi, care
ulterior erau prezentate guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei,
care desemna în funcţie doar o singură persoană[4].
Asesorii
din ultimele două clase sociale nu puteau participa la examinarea dosarelor în
care erau vizaţi nobilii. Fiecare complet de judecată avea grefierul său şi un
anumit număr de secretari. Competenţa Tribunalului se extindea doar asupra
guberniei/regiunii în care a fost instituit. Tribunalul nu avea competenţa de sesizare
din oficiu, dar putea fi sesizat de guvernul regiunii sau de altă instanţă
locală.
În
competenţa Tribunalului de onoare era examinarea dosarelor civile şi penale.
Dosarele civile ce ţineau de competenţa
Tribunalului de onoare erau următoarele: a) dosarele civile, în care înşişi
împricinaţii se adresau pentru a le soluţiona; b) litigiile patrimoniale
dintre părinţi şi copii, printre care: nesupunerea copiilor părinţilor;
litigiile privind insultarea părinţilor de către
copii; cearta între fiica măritată şi părinţi; c) unele litigii
comerciale etc.
Dosarele penale ce puteau fi examinate de Tribunalul
de onoare ţineau de: a) crimele săvârşite de către
alienaţi, copii şi minori; b) dosare de vrăjitorie, în măsura în care ele conţin circumstanţe
atenuante; c) calomnierea părinţilor de către copii; d) cauze penale în care
sunt elemente de imprudenţă etc.
Examinarea
pricinilor civile se desfăşura în scopul unei împăcări a părţilor: mai întâi,
instanţa solicita părţilor să indice modalităţile de împăcare, iar în cazul în
care în urma discuţiilor părţile nu ajungeau la împăcare, li se propunea să-şi
aleagă câte unul sau doi intermediari, care împreună cu judecata căutau şi
propuneau împricinaţilor soluţii de împăcare. Dacă intermediarii ajungeau la
împăcare, judecata aproba decizia lor; în caz contrar, instanţa propunea
propria soluţie. În cazul în care intermediarii nu erau de acord cu soluţia
propusă de Tribunal, judecata era în drept să propună această soluţie părţilor,
care, dacă nu era acceptată, dosarul se remitea judecătoriei de fond.
În
cazul în care Tribunalul de onoare reuşea să împace părţile, acestea nu aveau
dreptul să reia niciodată litigiul, în nici o altă instanţă. În litigiile
patrimoniale dintre părinţi şi copii nu se admiteau intermediarii, instanţa
contacta direct cu ambele părţi, iar pricinile nesoluţionate se înaintau Senatului
Guvernant care lua decizia finală.
De
regulă, deciziile în cauzele penale se înaintau guvernatorului regiunii şi intrau
în vigoare doar după aprobarea lor de către acesta. În cazul în care
guvernatorul nu era de acord cu sentinţa dată, el făcea apel la Senat care
examina cauza în calitate de instanţă supremă.
Termenele
pentru examinarea cauzelor/pricinilor erau cele stabilite pentru procedura
obişnuită în instanţele generale. Sentinţele şi deciziile Tribunalului de onoare
se trimiteau pentru executare judecătoriei de zemstvă sau şefului poliţiei,
care erau obligaţi să raporteze despre executare[5].
Tribunalul
de onoare din Basarabia a fost suprimat printr-un decret al Senatului Guvernant
din 24 decembrie 1857, iar dosarele aflate pe rol au fost transmise
Tribunalului civil şi, respectiv, celui Penal din Basarabia, pentru soluţionare
definitivă[6].
Preşedinţi ai Tribunalul de onoare
din Basarabia:
1831-1834 –
Eremia Ianov, funcţionar de clasa a VIII-a;
1834-1837 –
Constantin Botezat, secretar gubernial;
1837-1840 –
Andronache Donici, nobil;
1841-1853 –
Stepan Roset;
1853-1860 –
Ivan Semigradov, funcţionar de clasa a VIII-a.
Asesori ai Tribunalul de onoare
din partea nobilimii:
1831-1834 –
Alexandru Donici, locotenent în retragere;
1831-1834 –
Mihalache Cazimir, nobil;
1834-1840 –
Stepan Roset, nobil;
1834-1840 –
Grigorii Russo, nobil;
1841-1844 –
Stepan Donici, secretar gubernial;
1841-1844 –
Ivan Semigradov, asesor titular;
1844-1847 –
Andrei Donici, nobil;
1847-1850 –
Stepan Donici, asesor titular;
1847-1850 –
Dumitru Surucean, secretar gubernial;
1850-1853 –
Vasilii Ziloti, funcţionar de clasa a XIV-a;
1850-1853 –
Stepan Doni;
1853-1856 –
Vasilii Ziloti, funcţionar de clasa a XIV-a;
1853-1856 –
Stepan Donici, funcţionar de clasa a VIII-a [7].
[1] ANRM, F. 2, inv.1,
d. 1197, f. 5 verso.
[2] La baza activităţii
Tribunalului de onoare din Basarabia a fost pus „Regulamentul privind
organizarea guberniilor Imperiului Rus” aprobat de Ecaterina a II-a la
7 noiembrie 1775, în care sunt fixate competenţele acestei instituţii judiciare
(ПСЗРИ. Собр. I, 1775-1780, т. XX,
№14392. – СПб., 1830, с. 278-279).
[3] ANRM, F. 2, inv.1,
d. 1197, f. 6.
[4] Ibidem.
[5] Mihai Taşcă. Instanţe cu caracter special în sistemul
judecătoresc al Basarabiei (1812-1917). – În: Dimensiunea ştiinţifică
şi praxiologică a dreptului. – Chişinău, 2009, p. 361-362.
[6] Ibidem, p. 362.
[7] А.Крупенский. Краткий очерк о бессарабском дворянстве
1812-1912. К столетнему юбилею Бессарабии. – СПб., 1912, с. 5-6;
Mihai Taşcă. Op. cit.,
p. 362-363.
