GROAPĂ
PENTRU PĂSTRAREA CEREALELOR (хлебная яма) – groapă în formă de vas
cilindric, săpată în pământ lutos, pentru păstrarea cerealelor, răspândită, în
special, în judeţele de sud ale Basarabiei în sec. al XIX-lea.
Această modalitate de păstrare a cerealelor
a trezit interes la Administraţia imperială. În acest scop, Departamentul III
al Ministerului Proprietăţilor Statului îl trimite în Basarabia pe topograful
civil de clasa a II-a Petru Loman să cerceteze la faţa locului groapa pentru
păstrarea cerealelor[1]. Ajuns
la Chişinău, Petru Loman a fost sfătuit de guvernatorul militar să se deplaseze
pentru documentare în judeţele Bender şi Akkerman. Din Bender, însoţit de ispravnicul
local Petru Loman, se deplasează pe moşia Chirchieşti, unde localnicii i-au demonstrat
cum se poate săpa o groapă pentru păstrarea cerealelor.
Uneltele utilizate pentru săparea
gropii:
1. Un hârleţ obişnuit; 2.
Un hârleţ mic cu coadă lungă; 3. O sapă cu coada scurtă.
Tehnologia săpării gropii:
Groapa se sapă numai într-un loc
lutos. Ea are o formă cilindrică: gâtul gropii are în diametru până la un
arşin, ce-i permite omului să intre liber în ea. Adâncimea gâtului depinde de capacitatea
solului de a permite infiltrarea apei – dar nu trebuie să fie mai mic de un
arşin, pentru a evita prăbuşirea gropii. După ce gâtul este gata, încetul cu încetul
se începe săparea gropii, cu ajutorul hârleţului mic. Lucrul merge destul de încet
şi migălos, deoarece este destul de greu a scoate pământul prin gâtul îngust.
Când groapa este deja destul de largă, astfel încât să poate intra liber un
copil, ea se lărgeşte cu sapa până la mărimea ce permite unui bărbat matur să
intre în interior. În groapă poate munci doar o singură persoană.
Din pământul
scos din groapă se face o ridicătură, în jurul gâtului gropii, pentru a împiedica
ca apa, în timpul ploii, să pătrundă în interior. Groapa poate fi săpată doar
pe timp uscat. În caz de ploaie, lucrările sunt întrerupte, groapa se acoperă,
pentru ca apa să nu pătrundă în ea. Dimensiunea gropii trebuie să fie de aşa mărime
ca în ea să se poată păstra o cantitate de 30-35 cetverturi de cereale. Pentru
a avea o groapă încăpătoare, adâncimea gropii, fără gât şi diametru la fundul
gropii, trebuie să fie de un stânjen. Forma gropii pretutindeni este aceeaşi –
formă de ulcior. În unele locuri însă groapa are formă cilindrică, fundul
gropii îngustându-se în aşa fel ca unghiurile totdeauna să fie obtuze, din
considerentul că acestea mai uşor sunt supuse arderii.
După ce groapa este săpată, are
loc netezirea pereţilor cu sapa. În cazul în care pe pereţi apar crăpături sau
unghiurile sunt slabe, ele sunt îndreptate cu lut umed (dar nu înmuiat în apă,
din considerentul că în timpul arderii pereţii crapă în locul unde au fost îndreptaţi).
După ce este finisată, timp de 2
zile groapa se lasă deschisă pentru ca umiditatea să se evaporeze. După care se
purcede la ardere. La început se face un foc mic la fundul gropii, apoi focul
se intensifică uşor, arderea continuând 3 zile. 5 sau 6 zile mai târziu, timp
în care temperatura în groapă este atât de mare, încât omul n-ar putea sta nici
un minut, groapa se curăţă de cenuşă, iar gura se închide cu o piatră, pentru
ca umiditatea să nu pătrundă în groapă.
În aşa fel, groapă rămâne până la
primăvara următoare. Primăvara groapa se deschide pentru a se usca, pentru a astupa
crăpăturile ce apar pe parcursul iernii şi pentru a o supune din nou arderii.
De data aceasta arderea este mai scurtă – 1,5 zile. Toamna, înainte de depozitarea
cerealelor, groapa este arsă din nou. Această procedură este repetată de fiecare
dată înainte de depozitarea cerealelor.
 |
| AISR, F. 398, inv. 5, d. 898, f. 69 |
Groapa este umplută cu cereale
până la gât, care este umplut cu paie, iar gura gropii astupată cu o piatră, pe
care se presară lut care se bătătoreşte bine. Acest capac trebuie să aibă o
formă de con, pentru ca apa uşor să se scurgă.
Din groapa
care a fost umplută toamna, primăvara se scoate grâul pentru a fi uscat la
soare, iar groapa este examinată, sunt reparate crăpăturile şi din nou arsă,
după care grâul poate fi păstrat timp de 3 şi mai mulţi ani.
Groapa pentru păstrarea
cerealelor se sapă, de regulă, în partea de jos a unui podiş, unde apa şi
zăpada nu stau mult timp[2]. Aceeaşi
modalitate de săpare a gropilor pentru păstrarea cerealelor o foloseau şi locuitorii
ţinutului Akkerman[3].
[1] AISR, F. 398,
inv. 5, d. 898, f. 64-67.
[2] AISR, F. 398,
inv. 5, d. 898, f. 64-67.
[3] Despre modalitatea de săpare
a unei gropi de păstrare a cerealelor în satul Aleksandrovka, ţinutul Akkerman,
descrisă de către topograful Petru Lomanб a se vedea mai
detaliat: AISR, F. 398, inv. 5, d. 898, f. 67-68.
