COLONIST TRANSDANUBIAN (задунайский переселенец)

COLONIST TRANSDANUBIAN (задунайский переселенец) – emigrant din partea de sud a Dunării (bulgar, găgăuz, român etc.), care s-a aşezat cu traiul în zona de sud a Basarabiei; mai mulţi la număr, aceştia au fondat colonii[1]. Din alte surse oficiale (Regulamentul din 29 decembrie 1819 cu privire la amplasarea în regiunea Basarabia a bulgarilor şi altor colonişti transdanubieni) constatăm că cu numele de colonişti transdanubieni sunt identificaţi bulgarii şi alţi străini care s-au strămutat sau care urmează să se strămute în Basarabia de peste Dunăre[2].

În procesul de colonizare a Basarabiei, a guberniilor Herson şi Taurida în sec. al XIX-lea cu colonişti transdanubieni, în special bulgari, pot fi determinate, convenţional, mai multe etape[3]:

1801-1806 – când peste 3 mii de colonişti din partea de sud a litoralului Mării Negre al Bulgariei (s. Grammatikovo, Malko Târnova, Adrianopol etc.) se îndreaptă spre Crimeea şi Moldova unde fondează primele sate bulgăreşti (Starâi Krâm, Kişlav, Balta Ciokrak ş.a.).

1806-1812 – strămutarea coloniştilor transdanubieni (bulgarilor, găgăuzilor, românilor) în anii războiului ruso-turc şi după încheierea păcii de la Bucureşti. Are loc strămutarea a peste 18 mii de colonişti bulgari în Novorosia. Urmează de evidenţiat strămutarea în 1818 a 30 mii de colonişti bulgari în sudul Basarabiei.

1829-1830 – strămutarea coloniştilor transdanubieni după războiul ruso-turc din 1828-1829. În această perioadă are loc cea mai masivă strămutare a bulgarilor (cca 140-150 de mii) în Rusia (în Basarabia şi Crimeea) din ţinuturile bulgare Sliven şi Iambol.

1853-1856 – strămutarea a peste 7 mii de colonişti transdanubieni în anii războiului Crimeei; de menţionat că, din diferite motive, cca 6 mii s-au întors în Bulgaria.

1860-1861 – din ţinutul Vidin, oraşele Lom şi Belogradcik se strămută în Crimeea cca 12 mii de bulgari şi cca 10 mii se întorc din nou în Bulgaria.

1861-1862 – în perioada când, potrivit clauzelor Taratului de pace de la Paris, teritoriile din sud-vestul Basarabiei au fost retrocedate Moldovei, o parte din bulgari se strămută în Taurida (peste 22 de mii) şi fondează 31 colonii pe litoralul Mării Azov şi pe gurile râului Lozovatka.

Acestea sunt primele procese de migraţiune în masă în interiorul Imperiului Rus. După abolirea sistemului de iobăgie din Rusia, la 19 februarie 1861, în Extremul Orient apar primii colonişti bulgari (58 de mii) din Basarabia, guberniile Herson şi Ekaterinoslav (1886-1889).

1893-1896 – când se începe un nou val al emigraţiei (în special pe mare) din numărul coloniştilor bulgari în Extremul Orient, în special în ţinutul Usuriisk, dar majoritatea (mai mult de 70%), din diferite cauze s-au întors înapoi[4].

Prezintă interes modalitatea în care urmau să fie primiţi coloniştii în Basarabia. Pentru aceasta s-a hotărât:

1.  A stabili o sumă specială care va fi folosită în exclusivitate pentru cheltuielile necesare pentru primirea coloniştilor.

2.  Pentru adunarea acestei sume, care la început va fi modestă, vor fi stabilite veniturile anuale formate din prestaţiile deja existente: de pe oi, albine sau vii. Unul din aceste izvoare ale venitului va fi stabilit exclusiv pentru aşezarea coloniştilor străini.

3.  Suma care urma să fie acumulată în baza impozitelor menţionate, încasată de la băştinaşi, va fi păstrată în cadrul unei vistierii speciale, administrate de 3 membri ai Consiliului Regional şi folosită în exclusivitate pentru amenajarea coloniştilor[5].

Erau prevăzute şi criteriile în baza cărora trebuiau stabilite locurile unde urmau să se aşeze cu traiul coloniştii:

1.   în preajma surselor de apă, care în aceste localităţi sunt foarte rare;

2.   în regiunile de sud ale Basarabiei unde creşterea animalelor necesită loturi mari de pământ, spre deosebire de regiunile centrale sau nordice, unde agricultura constituia ocupaţia de bază a populaţiei;

3.   coloniştii din Basarabia urmau să beneficieze de aceleaşi drepturi şi privilegii de care beneficiau coloniştii din guberniile ruse[6].

Prin urmare, ţarismul a asigurat bunăstarea coloniştilor de pe seama băştinaşilor, lipsindu-i pe aceştia din urmă de dreptul de a primi pământ din contul pământurilor libere din judeţele din sudul Basarabiei şi fiind impuşi să plătească prestaţiile numite în folosul coloniştilor.

Imigranţii transdanubieni aşezaţi în zona de sud a Basarabiei au beneficiat de promisiunile feldmareşalului M.I. Kutuzov care le declarase, la 26 aprilie 1811, că, în baza puterii acordate lui de împăratul Rusiei, îi scuteşte, pe un termen de trei ani, pe toţi locuitorii creştini care trec benevol cu traiul din partea dreaptă în cea stângă a Dunării, de toate impozitele şi prestaţiile, din momentul stabilirii lor de partea stângă a Dunării[7]. Numărul lor era impunător. Un document, întocmit anterior datei de 23 mai 1812 şi semnat de A. Koronelli, tutorele principal al imigranţilor transdanubieni din Ţara Românească, Moldova şi Basarabia (cu înţeles de Bugeac), indică 2624 de familii (10933 de persoane) venite de peste Dunăre în Basarabia şi în împrejurimile ei[8]. Iar, potrivit raportului expediat de S.Sturdza la 14 octombrie 1812 amiralului P.V. Ciceagov, căruia guvernatorul civil al Basarabiei i se subordona în mod direct, în Basarabia propriu-zisă erau până la 2700 de familii de colonişti transdanubieni[9].

Coloniile coloniştilor transdanubieni din sudul Basarabiei

Imigranţii transdunăreni au continuat să vină în Basarabia şi după anexarea, la 1812, a Basarabiei la Rusia. La 26 septembrie 1813 I.M. Hartingh scria cneazului A.B. Kurakin în privinţa informaţiei parvenite de la Alexandru Pini, consulul rus de la Iaşi: „De la un timp încoace au început să vină la el bulgari cu tot cu familii şi averi, care, emigrând din posesiunile turceşti, doresc să locuiască în Basarabia. Întrucât speră că migrarea bulgarilor spre Basarabia va continua, îmi cere, cu scopul de a le acorda ajutor, să dispun străjii de la hotar să permită trecerea bulgarilor în Basarabia în baza paşapoartelor eliberate de el”. După cum l-a mai înştiinţat pe A.B. Kurakin, I.M. Hartingh îi comunicase consulului să-i îndrepte pe bulgari numai spre Sculeni, pentru a trece hotarul[10].

Administraţia imperială rusă purta o grijă deosebită pentru colonişti. La 29 decembrie 1819 este adoptat un Regulament cu privire la stabilirea în regiunea Basarabia a bulgarilor şi a altor colonişti trans­danubieni şi la instituirea districtelor pentru amplasarea lor. Regulamentul era alcătuit din 16 articole şi prevedea modalitatea de stabilire în Basarabia a coloniştilor transdanubieni şi privilegiile de care aceştia pot beneficia:

1.   Coloniştii care s-au stabilit deja cu traiul sau care urmează să vină în Basarabia vor beneficia de toate privilegiile de care se bucură coloniştii din Novorosia şi Basarabia.

2.   Pentru ca coloniştii să cunoască de care anume drepturi şi privilegii beneficiază, Ministerul de Interne le va acorda un document scris.

3.   Coloniştii transdanubieni din posesiunile otomane, care s-au statornicit în diferite regiuni ale Basarabiei, iar ulterior s-au transferat pe pământurile statului, vor fi scutiţi pe o perioadă de 3 ani de îndeplinirea diferitelor dări şi prestaţii.

4.    Coloniştii transdanubieni care s-au transferat în Basarabia în perioada războiului ruso-turc din 1806-1812 vor beneficia de aceleaşi privilegii şi după anexarea la Rusia a teritoriului dintre Nistru şi Prut.

5.   Coloniştii care au fost deja aşezaţi pe pământurile de stat şi care trăiesc pe aceste pământuri de mai mulţi ani, precum şi băştinaşii care locuiesc printre ei, nu vor beneficia de asemenea privilegii.

6.   Pe pământurile statului acordate coloniştilor se permitea trans­ferarea străinilor care locuiesc în oraşe şi pe pământurile moşiereşti, în care au manifestat benevol dorinţa de a se transfera pe aceste pământuri. Dar, aceasta era posibil doar cu permisiunea tutorelui principal al coloniştilor transdanubieni.

7.   Coloniştilor care s-au transferat pe pământurile numite Ikagaat şi Musait, înainte ca acestea să fie date în proprietate persoanelor particulare, şi care s-au transferat din aceste localităţi pe pământurile de stat, li se acorda dreptul de a-şi transfera sau a-și vinde averea care le aparţine.

8.   Referitor la coloniştii care, în perioada dominaţiei otomane,
s-au transferat pe pământurile moşiereşti, administrate după legile Moldovei, în cazul în care aceştia vor fi strămutaţi pe pământurile statului, toate construcţiile lor gospodăreşti urmau să fie lăsate în proprietate moşierului, dacă se va dovedi că acestea au fost construite din mijloacele lui.

9.    După expirarea termenului de privilegii, coloniştii care sunt prevăzuți în articolele 3 şi 4 ale prezentului Regulament urmează să plătească, începând cu anul 1820, câte 70 de lei de fiecare familie. Ca şi coloniştii germani, după expirarea termenului de privilegii, trebuie să îndeplinească celelalte dări, cu condiţia că aceşti bani vor fi consideraţi drept prestaţii locale îndeplinite de toţi locuitorii Basarabiei.

10.   Pentru loturile de pământ suplimentare, pe care coloniştii le vor primi în districtele lor, se va încasa o taxă de 20 parale de la fiecare desetină, inclusiv pentru perioada de privilegii.

11.   Coloniştii vor beneficia de dreptul de a se ocupa cu comercializarea băuturilor spirtoase (vinului şi rachiului) în districtele în care locuiesc, interzicându-li-se practicarea sistemului de concesiuni.

12.   Pământurile de stat ocupate de colonişti urmează să fie împărţite în 4 districte, potrivit registrului prezentat de general-locotenentul Inzov, iar aşezarea principală Tabak va fi redenumită în Bolgrad.

13.   Populaţia autohtonă care se află în districtele predestinate coloniştilor va fi inclusă în componenţa acestor districte, acordându-i-se aceleaşi drepturi de care beneficiază coloniştii.

14.   Administraţia coloniştilor este instituită în baza principiilor generale acordate coloniştilor, aceştia fiind supuşi direct Oficiului din Basarabia pentru coloniştii străini.

15.   În cadrul Oficiului va fi numit un funcţionar, care va răspunde nemijlocit de administrarea coloniştilor.

16.   Administraţia regională va raporta ministrului de Interne îndeplinirea acestor articole[11].

Regulamentul stabilea şi districtele care erau instituite în Basarabia pentru aşezarea bulgarilor şi a altor colonişti transdanubieni.

Potrivit Regulamentului, erau formate 4 circumscripţii:

I.    Circumscripţia Prut (satele: Colibaş, Brânza, Văleni, Slobozia, Bubueşti sau Sirieni, Chisliţa, Vadu Boului, Gurguleşti, Mândreşti, Anadol, Frecăţei, Bujor, Cişmichioi, Vulcăneşti). Această circumscripţie era amplasată între râurile Prut, Valul lui Traian inferior, râurile şi lacurile Cahul şi Dunăre.

II.  Circumscripţia Cahul (satele: Cartal, Satul Nou, Barta, Cara-gaş, Bugeac, Nekrasov, Itulia, Hagi Abdula, Curci, Împuţita, Bulboaca). Această circumscripţie era localizată între lacurile Ialpug şi Cahul, râul Cahul şi Valul lui Traian inferior şi râul Dunărea.

III.  Circumscripţia Ismail (satele: Taraclia, Tatar-Copceac, Kubei, Satalâc-Hagi, Cairaclia, Bolgrad (Tabak), Caraciuc, Cişme Văruit, Babele, Dolukioi, Taşbunar, Ciişia, Erdec-Burnu cu cătunul Şechirli-Citai). Hotarele acestui district sunt determinate de lacul Ialpuhoi, în cursul superior, până la vărsarea râului Lunga, râul Lunga, în cursul superior, până la satul Taraclia şi de la acest sat, pe linie dreaptă, până la râul Catlabug şi, pe acest râu, în cursul inferior, până la scurgerea lui în lacul cu acelaşi nume.

IV.   Circumscripţia Bugeac (satele: Traian, Valea Perjei, Cot Chitai, Lunga, Gaidar, Baurci, Cazaiaclia, Beş-Alma, Congaz, Cioc-Maidan, Chirsova, Beşghioz, Comrat, Djoltai Avdarma, Chiriet, Dizghinje, Enichioi). Hotarul acestui district începe de la scurgerea râului Lunga în Ialpug în cursul superior al acestuia după satul Dizghinje, cât va fi necesar de la acest punct către cursul superior al râului Lunga şi până la hotarele cu coloniile germane, acestea urmând până la cursul superior al râuşorului Taşlâk, pe acest râuşor în cursul inferior şi ocolind satul Enichioi peste lacul Chitai până la Catlabug paralel cu Valul lui Traian[12].

La 1826 în sudul Basarabiei erau înregistrate 2615 familii de colonişti transdanubieni. Ei plăteau în vistieria statului în impozit anual de 70 lei de familie, împărţite în trei rate (183050 lei) [13].

---

[1] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 3 verso-4; F. 2, inv. 1, d. 2134, f. 300.

[2] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28054. – СПб., 1830, с. 518.

[3] Despre cele 4 etape ale colonizării cu colonişti bulgari a guberniilor din sudul Rusiei, în sec. al XVIII-lea, a se vedea: Михаил Станчев. Болгары в Российской империи, СССР, странах Балтии и СНГ. Том 1 (1711-2006). Статистический сборник. – София, 2009, c. 15-16.

[4] Болгары в Российской империи, СССР, странах Балтии и СНГ. Том 1 (1711-2006). Статистический сборник. – София, 2009, c. 25-26.

[5] AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 92 verso-93.

[6] Ibidem, f. 93-93 verso.

[7] История Молдавии. Документы и материалы. – Кишинев, 1957, том II, c. 1.

[8] История Молдавии. Документы и материалы. – Кишинев, 1957, том II, c. 64.

[9] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 10, f. 23 verso.

[10] ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 926.

[11] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28054. – СПб., 1830, с. 518-519.

[12] Ibidem, p. 519.

[13] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 4 verso-5.