BIROUL REGIONAL (GUBERNIAL) DE HOTĂRNICIE DIN BASARABIA (Бессарабская Областная / Губернская Межевая Контора)

BIROUL REGIONAL (GUBERNIAL) DE HOTĂRNICIE DIN BASARABIA (Бессарабская Областная / Губернская Межевая Контора) – birou instituit în baza Regulamentului privind organizarea administrativă a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, în scopul descrierii topografice a proprietăţilor funciare din Basarabia[1].

Biroul a fost instituit nu imediat după adoptarea Regulamentului din 29 aprilie 1818. Abia la 4 februarie 1819 Consiliul Suprem al Basarabiei confirmă decizia Guvernului Regional al Basarabiei din 3 februarie privind alegerea de către nobilime în funcţia de preşedinte al Biroului Regional de Hotărnicie a funcţionarului de clasa a VIII-a Iordache Donici, a membrilor – funcţionarului de clasa a XIV-a Timul, medelnicerului Enache Cristian, Ioan Sichiraş şi a funcţionarului de clasa a XII-a Ghica[2]. Însă, şi de data aceasta deschiderea Biroului Regional de Hotărnicie nu a avut loc la data planificată – 10 februarie 1819[3]. La 28 februarie 1819, Consiliul Suprem al Basarabiei discută raportul Mareşalului nobilimii din Basarabia Râşcan, în care acesta scria că deschiderea Biroului Regional de Hotărnicie nu a avut loc la 10 februarie din mai multe cauze, inclusiv că lipsea unul din membrii Biroului – medelnicerul Enache Cristian, care era domiciliat în ţinutul Iaşi. Consiliul Suprem al Basarabiei a decis să deschidă Biroul Regional de Hotărnicie în lipsa lui Cristian[4]. În scurt timp după aceasta, probabil a avut loc deschiderea Biroului Regional de Hotărnicie. La şedinţa din 25 aprilie 1819 a Consiliului Suprem al Basarabiei, Biroul Regional de Hotărnicie raporta că este obligat să deschidă trei comisii de hotărnicie (межевые коммиссии) – în Orhei, Iaşi şi Hotin, dar nu poate face acest lucru din lipsa funcţionarilor (avea la dispoziţie doar doi ingineri cadastrali), dar dacă ar fi avut componenţa deplină – şase funcţionari conform statelor de personal, deschiderea acestor comisii ar fi fost dificilă din lipsa utilajului tehnic[5]. La 29 aprilie 1819, Consiliul Suprem al Basarabiei adoptă unele prevederi cu referire la delimitarea proprietăţilor funciare din Basarabia, dând startul activităţii Biroului Regional de Hotărnicie[6].  

Biroul era alcătuit, cum constatam anterior, din preşedinte, patru membri aleşi de Adunarea Deputaţilor Nobilimii, dar confirmaţi de Consiliul Suprem al Basarabiei, şi un inginer cadastral regional din partea Coroanei, confirmat de guvernatorul militar. În subordinea Biroului erau trei comisii de hotărnicie – Orhei, Iaşi şi Hotin, în a căror componenţă intrau un membru al Biroului Regional de Hotărnicie, doi ingineri cadastrali de ţinut şi câte un arbitru de la fiecare proprietar, unde se efectua descrierea hotarnică[7].

Sfera de activitate a acestor instituţii era fixată în articolul 7 al Regulamentului privind competenţele Biroului de Hotărnicie inclus în Regulamentul privind organizarea administrativă a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, în care se stipula: „Reieşind din considerentul că o parte a regiunii, numită Basarabia propriu-zisă (cu înţeles de Bugeac – V.T.), cu ţinuturile Bender, Akkerman şi Ismail, includea pământurile ce aparţineau statului, iar descrierea hotarnică a fost efectuată de funcţionari speciali trimişi de guvern, apoi competenţa comisiilor de hotărnicie se referă doar la celerlalte trei ţinuturi, şi anume: Orhei, Iaşi şi Hotin. Ulterior, după ce pământurile de stat au fost date în proprietate privată, toate litigiile cu caracter funciar, chiar dacă ele se referă la domeniile statului, la început urmează să fie examinate în aceste comisii de hotărnicie”[8].

În activitatea sa Biroul se conducea de un Regulament de
hotărnicie[9] şi de deciziile adoptate la 3 august 1825 de Senatul
Guvernant[10] şi 30 octombrie 1827 de Consiliul de Stat [11]. Deciziile Biroului puteau fi contestate de Tribunalul civil din Basarabia[12]. În competenţa Biroului era stabilirea hotarelor, autentificarea şi eliberarea planurilor moşiilor şi a cărţilor cadastrale. În conformitate cu articolul 6 al Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie 1818, descrierea topografică a moşiilor se făcea doar la cererea proprietarilor funciari, iar litigiile ce apăreau în urma descrierilor topografice urmau a fi examinate, la început, în Comisia topografică, iar în cazul în care proprietarul nu era satisfăcut de deciziile Comisiei, litigiile erau examinate în Biroul Regional de Hotărnicie, în calitate de judecătorie de primă instanţă. A doua instanţă era Tribunalul civil regional, iar instanţa superioară – Consiliul Suprem al Basarabiei[13].

Hotarele moşiilor urmau a fi stabilite prin aplicarea semnelor de hotărnicie (movile, gropi, stâlpi etc.), iar pentru fiecare moşie care a fost supusă descrierii topografice se alcătuia o carte cadastrală şi planul moşiei în două exemplare. La 16 martie 1822, pentru examinarea plângerilor prezentate în Consiliul Suprem al Basarabiei, la propunerea contelui Capo d’Istria, la Sankt Petersburg a fost instituit un Comitet Provizoriu[14]. Dar, odată cu închiderea, în 1825, a acestui Comitet şi păstrarea în competenţa Consiliului Suprem al Basarabiei doar a funcţiilor executive, dosarele cu privire la hotărnicia moşiilor din Basarabia, împreună cu cele judiciare, au fost subordonate, conform dispoziţiei din 3 august 1825, Departamentului II al Senatului Guvernant, iar în baza deciziei Consiliului de Stat din 30 octombrie 1827 – Departamentului de Hotărnicie al Senatului Guvernant[15].

Aplicarea în practică a Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie 1818 a demonstrat imperfecţiunea lui. Deja în 1823, guvernatorul Basarabiei cere introducerea unui nou regulament, a cărui alcătuire a fost încredinţată, în 1828, de către Consiliul de Stat, Administraţiei regionale. Proiectul noului Regulament a fost discutat în Departamentul de Hotărnicie al Senatului Guvernant şi în Consiliul de Stat. Confirmat la 17 octombrie 1849 în Consiliul de Stat, proiectul este prezentat ministrului Justiţiei pentru a fi transmis unei Comisii speciale, instituite la Chişinău din funcţionari locali şi deputaţi din toate stările sociale. Dar, activitatea acestei comisii nu a primit susţinerea ulterioară şi în 1863 şi-a încetat activitatea, când în baza unei decizii imperiale a fost instituită o nouă comisie, care urma să determine priorităţile de restructurare a instituţiilor de hotărnicie din Imperiu[16].

În 1852, în scopul inspectării activităţii Biroului de Hotărnicie din Basarabia, la dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, în provincie a fost trimis inginerul cadastral, ştab-căpitanul Novgorodţev, care trebuia să examineze modul de rezolvare a litigiilor legate de descrierea hotarnică a moşiilor şi să urmărească cum activează persoanele în Biroul de Hotărnicie[17].

În 1869, în procesul aplicării în Basarabia a Regulamentului judiciar din 29 noiembrie 1864, senatorul I.Şahmatov, şeful Direcţiei de Hotărnicie din cadrul Ministerului Justiţiei, care, potrivit dispoziţiei împăratului, inspecta Circumscripţia Judiciară Odesa, a înaintat propunerea de a fi lichidate în Basarabia instituţiile de hotărnicie, sub pretextul că acestea nu şi-au onorat obligaţiile. Se propunea ca dosarele nesoluţionate pe această problemă să fie transmise Tribunalului din Chişinău şi Curţii de Apel din Odesa. Însă, această propunere legată de restructurarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia a fost stopată prin decizia din 18 mai 1870 a Consiliului de Stat, în baza căreia faţă de Biroul de Hotărnicie din Basarabia au fost aplicate unele articole ale Regulamentului din 11 octombrie 1865[18].

Odată cu suprimarea de către Consiliul de Stat, la 8 aprilie 1869, a Tribunalului civil din Basarabia, toate dosarele legate de competenţa Biroului de Hotărnicie, care, potrivit Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie 1818, erau trimise în instanţa de apel, urmau a fi trimise, în baza deciziei Consiliului de Stat din 18 mai 1870, direct Departamentului de Hotărnicie al Senatului Guvernant[19].

În 1874, în legătură cu lichidarea instituţiei guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, Biroul Gubernial de Hotărnicie, care se afla sub administraţia lui directă, a fost dat în subordinea Administraţiei Direcţiei de Hotărnicie (Управление межевой частью) a Ministerului Justiţiei[20]. La 4 noiembrie 1881, din lipsă de mijloace pentru buna funcţionare a Biroului de Hotărnicie, ce se exprima în tergiversarea multor litigii de hotărnicie, sunt revăzute statele de funcţii ale Biroului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia. Potrivit noilor state de funcţii, începând cu 1 ianuarie 1882, cheltuielile au fost majorate cu 5801 rub. 28 kop.[21] În legătură cu aceasta, Consiliul de Stat a subliniat în mod special dificultatea cu care se efectua descrierea topografică a moşiilor din Basarabia şi a dat ministrului Justiţiei dispoziţia ca acesta să ia deciziile de rigoare. Pentru a grăbi lucrările de descriere topografică a proprietăţilor funciare din Basarabia, stopate din cauza că moşierii nu cereau să li se facă descrierea hotarnică a moşiilor, la propunerea ministrului Justiţiei, la 19 mai 1883 Consiliul de Stat modifică paragraful 6 al Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie 1818, prin care Biroului Gubernial de Hotărnicie i s-a acordat dreptul de a efectua descrierea topografică, fără să se aștepte careva adresări din partea proprietarilor funciari[22].

Ulterior, în 1884, au fost adoptate două decizii ale Senatului Guvernant, care au determinat specificul activităţii de mai departe a Biroului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia. Prima decizie, din 13 februarie 1884, era legată de acordarea loturilor de pământ clerului din satele Păuleşti şi Nişcani, în care se stipula că descrierea hotarnică a pământurilor bisericeşti se va efectua în baza unor prevederi speciale, expuse în art. 458-488 ale Regulamentului de hotărnicie ce vizează efectuarea lucrărilor generale de hotărnicie, care sunt de competenţa Biroului Gubernial de Hotărnicie. Ca rezultat, în baza deciziei din 31 octombrie 1884 a Cârmuirii Guberniale din Basarabia, toate dosarele cu privire la pământurile bisericeşti, examinate de Administraţia gubernială, au fost transmise Biroului Gubernial de Hotărnicie. Cea de-a doua decizie este legată de competenţa descrierii topografice a moşiilor deţinute în comun (probabil, este vorba despre moşiile răzeşeşti şi despre cele deţinute în comun de mai mulţi moşieri) şi de acordarea în proprietate privată a anumitor sectoare din cadrul acestor
moşii. În dispoziţia Senatului Guvernant din 12 noiembrie 1884 se stipula că descrierea topografică a proprietăţilor funciare, din care proprietarii au primit deja anumite loturi (planurile acestor loturi fiind con­firmate de Biroul Gubernial de Hotărnicie), urmează a fi făcută de topografii judeţeni (art. 751-771), iar descrierea topografică care va fi realizată ulterior se va face doar în baza unei adresări din partea proprietarilor funciari în Tribunalul din Chişinău. În ce priveşte confirmarea documentelor de hotărnicie, această sarcină ţinea de competenţa Cancelariei de Hotărnicie. Deşi aceste măsuri au redus din competenţa Biroului Gubernial de Hotărnicie privind descrierea hotarnică a proprietăţilor funciare apărute pe aceste cazuri, Biroul Gubernial de Hotărnicie a continuat să primească dosare cu privire la delimitarea proprietăţilor comune şi la acordarea sectoarelor particulare[23]. Totodată, o dispoziţie care ar fi permis anumite schimbări în articolul 7 al Regu­lamen­tului de hotărnicie din 29 aprilie 1818, prin care competenţele Biroului Gubernial de Hotărnicie ar fi fost aplicate şi pentru proprietăţile funciare din Bugeac, nu a fost elaborată. În pofida acestui fapt, Biroul Gubernial de Hotărnicie a continuat să primească până la data desfiinţării lui dosare cu referire la delimitarea moşiilor din această regiune.

Autorităţile imperiale constatau că lucrările de delimitare a hotarelor moşiilor particulare şi a celor bisericeşti din Basarabia derulau anevoios. Conform datelor statistice oferite de Biroul de Hotărnicie, către anul 1853, deci în decurs de 35 de ani, au fost stabilite hotarele a doar 66 proprietăţi funciare cu o suprafaţă de 177832 desetine, iar în 1860 – deja a 190 proprietăţi cu o suprafaţă de 415952 desetine de pământ[24]. Aceste date diferă de cele prezentate de senatorul I.Şahmatov, potrivit cărora în 1869 în Basarabia, cu excepţia Bugeacului (o parte a judeţelor Bender şi Akkerman), a fost realizată descrierea topografică a 553 proprietăţi funciare, cu o suprafaţă de 993922 desetine, urmând a fi efectuate lucrări de delimitare a încă 740 proprietăţi funciare, cu o suprafaţă de 1730000 desetine. Respectiv, au fost efectuate lucrări topografice pe o suprafaţă de 2723922 desetine[25]. Neconcordanţa datelor prezentate de senatorul I.Şahmatov cu cele prezentate de colonelul Novgorodţev se explică, în primul rând, prin faptul că ele se referă la perioade de timp şi la suprafeţe de pământ diferite: unele vizează începutul, iar altele sfârşitul anului 1869; unele vizează o parte a judeţului Bender, altele – întreg judeţul Bender. În plus, din cauza nedelimitării stricte a competenţelor de serviciu ale Biroului Gubernial de Hotărnicie exprimate, în cazul de faţă, în diversitatea principiilor care erau puse la baza ridicării topografice a teritoriului Basarabiei, numărul proprietăţilor funciare supuse delimitării topografice era diferit[26].

La 1 ianuarie 1875, conform datelor prezentate de Biroul Gubernial de Hotărnicie din Basarabia, în cele 7 judeţe ale Basarabiei erau înregistrate 1945 proprietăţi funciare, cu o suprafaţă de 3306723 desetine, inclusiv 1193 moşii, în care au fost efectuate lucrări de delimitare topografică pe o suprafaţă de 3358121 desetine. Urma a fi ridicată topografia a încă 452 proprietăţi funciare, pe o suprafaţă de 948602 desetine[27].

Conform datelor Biroului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia, la 1 ianuarie 1880 în cele 7 judeţe ale Basarabiei pe o suprafaţă de 3306782 desetine erau înregistrate 2193 proprietăţi funciare, inclusiv 1658 moşii, pe a căror suprafaţă a fost efectuată descrierea topografică. În 1882, în cele 8 judeţe ale Basarabiei (cu includerea judeţului Ismail), pe o suprafaţă de 4145330 desetine erau înregistrate 2539 moşii, inclusiv 2002 moşii cu o suprafaţă de 3435960 desetine pe care a fost efectuată descrierea topografică, iar în 1888 – 2526 proprietăţi funciare cu o suprafaţă de 3179051 desetine, inclusiv 2308 moşii cu o suprafaţă de 2870742 desetine, pe care s-a efectuat descrierea topografică[28].

Este divers şi numărul proprietăţilor funciare supuse descrierii topografice de instituţiile de hotărnicie din Basarabia. Din cele 2308 moşii descrise sub aspect topografic, 2190 moşii cu o suprafaţă de 2420316 desetine au fost delimitate de către Biroul Gubernial de Hotărnicie, iar restul, 118 moşii, cu o suprafaţă de 450426 desetine, au fost delimitate în anii 1821-1827. Delimitarea acestor 118 moşii a fost realizată de comisia condusă de colonelului S.I. Kornilovici, cu participarea colonelului Ghedihin şi a locotenent-colonelului fon Rughe[29], în judeţele Bender şi Akkerman (53 moşii în judeţul Bender, cu o suprafaţă de 222406 desetine şi 65 moşii, cu o suprafaţă de 228020, în judeţul Akkerman) [30].

Delimitarea proprietăţilor statului de cele aparţinând particularilor a necesitat cheltuieli financiare. Conform statelor de funcţie ale Biroului Gubernial de Hotărnicie, până în 1882 anual erau cheltuite 3009 ruble. Timp de zece ani (1881-1891), pentru întreţinerea Biroului de Hotărnicie s-au cheltuit 95744 rub., spre deosebire de suma de 189567 rub. cheltuită în perioada anilor 1818-1881. Cheltuielile pentru întreţinerea cancelariilor Comisiilor de Hotărnicie, pentru deplasările de serviciu ale membrilor Biroului Gubernial de Hotărnicie şi ale conţopiştilor Comisiilor de Hotărnicie erau acoperite de proprietarii funciari locali[31].

Toate încercările Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei de a stabili o anumită ordine în sistemul de hotărnicie din Basarabia întâlnea obstacole atât din partea instituţiilor de hotărnicie locale, cât şi în modalitatea de implementare a legilor stabilite de Regulamentul hotarnic din 1818. Instituţiile imperiale aşa şi n-au putut stabili termenul de finisare a lucrărilor de delimitare a proprietăţilor funciare din Basarabia. Pentru a soluţiona această problemă, la dispoziţia ministrului Justiţiei, în 1889, la Chişinău, cu misiuni speciale a fost trimis funcţionarul de clasa a IV-a Spirov, adjunctul şefului Direcţiei de Hotărnicie din cadrul Ministerului Justiţiei, care, alături de întrebările de serviciu urma să adune material şi despre activitatea Biroului Gubernial de Hotărnicie şi să întreprindă măsuri concrete în vederea finisării lucrărilor de hotarnice în Basarabia[32]. Conform datelor adunate în 1889 de funcţionarul Spirov, în decurs de 70 de ani, sub administrarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia au fost delimitate 2257 moşii, cu o suprafaţă de 2494009 desetine, sau anual era efectuată descrierea topografică a 33 moşii, cu o suprafaţă de 35630 desetine. Totuşi, în pofida faptului că în ultimii 7 ani activitatea instituţiilor de hotărnicie locale s-a îmbunătăţit, anual era înfăptuită descrierea topografică a doar 40-60 moşii. Ca rezultat, în 1889 au rămas nestabilite hotarele a 156 moşii[33].

În pofida acestui fapt, deşi activitatea Biroului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia se desfăşura anevoios, către sfârşitul anilor ’80 ai sec. al XIX-lea descrierea topografică în Basarabia, în fond, a fost terminată. Au rămas însă nesoluţionate unele întrebări legate de perfectarea copiilor planurilor şi ale cărţilor cadastrale, de amenajarea încăperii arhivei topografice, de prezentarea planurilor şi a cărţilor cadastrale în Direcţia de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei etc.

Conform raportului funcţionarului Spirov adresat şefului Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei, la începutul lui decembrie 1889 în Arhiva Secţiei topografice din Basarabia se păstrau planurile originale a 1752 moşii, dar lipseau copiile acestor planuri[34]. La 1 de­cembrie 1898 inginerul cadastral gubernial din Basarabia a primit dispoziţia şefului Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei, prin care i se cerea să facă copiile acestor planuri, în ordine alfabetică, pentru fiecare judeţ în parte, pentru a fi trimise în Cancelaria de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei[35].

La 30 decembrie 1889, inginerul cadastral gubernial a primit dispoziţia ca după finisarea dosarelor cu privire la descrierea topografică a moşiilor să nu le mai transmită Biroului de Hotărnicie din Basarabia, ci să le transmită, pe părţi, la Moscova, prin intermediul biroului Societăţii „Nadejda”, acestea urmând a fi împachetate în lăzi din lemn. Cheltuielile pentru transportare au fost puse pe seama Cancelariei Secţiei topografice, pe contul căreia în 1890 urma să fie transferată suma de 300 ruble.[36]

Destul de importantă s-a dovedit a fi problema privind realizarea copiilor planurilor moşiilor supuse descrierii hotarnice şi ale cărţilor cadastrale care urmau a fi prezentate în Arhiva Cancelariei de Hotărnicie. Spirov constată că Biroul Gubernial de Hotărnicie nu a transmis planurile originale confirmate de Birou şi cărţile cadastrale în Cancelaria de Hotărnicie şi nu a pregătit copii de pe planurile originale pentru arhiva locală. O asemenea dispoziţie a fost dată abia în 1881, însă ea nu a fost executată. Din această cauză, în Arhiva locală de hotărnicie lipseau planurile şi cărţile cadastrale a cca 2000 de moşii[37].

În pofida faptului că în Secţia gubernială de topografie din Basarabia se păstrau planurile cadastrale ale moşiilor unde au fost efectuate deja lucrări topografice, aceste planuri urmau a fi perfectate, analizate şi completate cu multe documente care lipseau. Lucrătorii Arhivei de hotărnicie trebuiau să alcătuiască lista alfabetică a tuturor planurilor şi cărţilor cadastrale care erau depozitate în arhivă şi a celor ce urmau a fi trimise în Arhiva de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei[38]. De menţionat în acest context că localul arhivei era mic şi neîncăpător, nu se încălzea şi nu dispunea de dulapuri. Respectiv, nu exista suficient spaţiu şi nu erau create condiţii pentru păstrarea dosarelor şi a planurilor cadastrale. Era nevoie de o nouă încăpere pentru Arhiva Biroului de Hotărnicie[39].

În urma dispoziţiei din 21 martie 1889 a sefului Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei, Biroul de Hotărnicie din Basarabia constată definitivarea procesului de stabilire a hotarelor moşiilor în judeţele Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei şi Chişinău şi în judeţele Bender, Akkerman şi Ismail. În sarcina Biroului a rămas delimitarea pământurilor bisericeşti, care până la 1884 ţinea de competenţa inginerilor hotarnici, şi a 27 dosare cu privire la descrierea hotarnică a moşiilor aflate în proces de judecată. Conform Regulamentului de Hotărnicie, planurile şi cărţile cadastrale ale moşiilor se păstrau în arhiva Biroului, proprietarii de pământ dispunând de copii autentificate de Ministerul Justiţiei. Odată cu finisarea procedurii de stabilire a hotarelor moşiilor, în mod obligatoriu se întocmea şi planul general al moşiilor din cadrul judeţului[40].

Pe parcursul anului 1890 instituţiile cadastrale din Basarabia au continuat perfectarea dosarelor cadastrale pentru a le transmite Cancelariei Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei. La 25 iulie 1890, preşedintele Cancelariei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei scria inginerului cadastral din Basarabia că a primit 142 planuri şi cărţi cadastrale ale moşiilor din judeţul Hotin şi 158 – din judeţul Soroca[41].

La 1 ianuarie 1891, în legătură cu finisarea lucrărilor de descriere topografică a proprietăţilor funciare din Basarabia şi având ca bază deciziile din 19 decembrie 1888 şi din 1 mai 1890 ale Consiliului de Stat cu privire la suprimarea Birourilor de Hotărnicie din guberniile Penza şi Cernigov, activitatea Biroului de Hotărnicie din Basarabia a fost suspendată[42]. Dosarele nefinisate, care se refereau la descrierea topografică generală a Basarabiei, au fost transmise Tribunalului din Chişinău, pentru soluţionare ulterioară, în baza Regulamentului din 29 aprilie 1818, art. 3-6 ale dispoziţiei din 18 mai 1870[43] şi art. 33 şi 34 ale Regulamentului Consiliului de Stat din 10 martie 1869[44]. Confirmarea documentelor referitoare la descrierea topografică a proprietăţilor funciare a fost pusă pe seama Cancelariei de Hotărnicie. Dosarele nefinisate ale Biroului de Hotărnicie cu privire la distribuirea loturilor de pământ parohiilor erau transmise Cârmuirii Guberniale din Basarabia, pentru investigarea lor ulterioară. Perfectarea planurilor generale de hotărnicie ale judeţelor din Basarabia şi instituirea Arhivei de Hotărnicie din Basarabia au fost încredinţate Secţiei topografice guberniale din Basarabia (Бессарабскому Губернскому Чертеж­ному Отделу). Pentru efectuarea acestor lucrări, salariul inginerului cadastral gubernial a fost majorat, pe o perioadă de 5 ani, la 980 rub. Începând cu 1 ianuarie 1891, această sumă de bani era inclusă în devizul de cheltuieli al Ministerului Justiţiei. Mijloacele băneşti ale Secţiei topografice guberniale au fost majorate, anual, până la 2500 rub., pe aceeaşi perioadă de timp (ca şi inginerului cadastral gubernial), iar pentru arendarea încăperii arhivei se plăteau 700 rub., bani care erau incluşi în devizul de cheltuieli al Ministerului Justiţiei. Începând cu 1 ianuarie 1891, finanţarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia şi a Comisiilor de Hotărnicie a fost întreruptă[45].

---

[1] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 116 verso.

[2] Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 39 verso.

[3] Ibidem, f. 40.

[4] Ibidem, f. 50-55 verso.

[5] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 175-180 verso.

[6] Ibidem, f. 181-184.

[7] Ibidem, F. 121, inv. 1, d. 47, p. I, f. 39 verso.

[8] Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 146-147.

[9] Denumirea completă a Regulamentului: Pravilile ce atingu de îndatoririle Cantorei de Hoterjturii a Basarabiei la căutatul pricinilor de hotar (Правила, входящия в состав обязанностей Бессарабской Межевой Конторы к производству межевых дел). El era inclus în Regulamentul privind organizarea administrativă a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818. Era alcătuit din 4 compartimente şi conţinea 76 paragrafe. A consulta Regulamentul de Hotărnicie în: Устав образования Бесса­раб­ской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 145-171.

[10] ПСЗРИ. Собр. I, т. XL, 1825, №30439. – СПб., 1830, с. 409-410.

[11] ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827, отд. второе, №1494. – СПб., 1830, с. 930.

[12] Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 25-26.

[13] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117.

[14] ПСЗРИ. Собр. I, т. XL, 1825, №30439. – СПб., 1830, с. 409.

[15] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117-117 verso.

[16] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117 verso.

[17] Ibidem, f. 117 verso-118.

[18] Ibidem, f. 118.

[19] ПСЗРИ. Собр. II, т. XLV, 1870, отд. первое, №48382. – СПб., 1874, с. 668.

[20] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118.

[21] ПСЗРИ. Собр. III, т. I, 1881, №502. – СПб., 1885, с. 336-337.

[22] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118-118 verso.

[23] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118 verso-119.

[24] Ibidem, f. 119.

[25] Ibidem, f. 119-199 verso.

[26] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 119 verso-120.

[27] Ibidem, f. 120.

[28] Ibidem.

[29] Despre activitatea comisiei conduse de colonelul S.I. Kornilovici în Bugeac, a se vedea mai detaliat: ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 116-116 verso.

[30] Ibidem, f. 120. În total, în această perioadă au fost delimitate pământurile oraşelor Akkerman, Chilia, Ismail, Bender, Reni, târgului Căuşeni, ale 75 sate de stat şi ale 38 proprietari funciari (Ibidem, f. 116-116 verso).

[31] Despre activitatea comisiei conduse de colonelul S.I. Kornilovici în Bugeac a se vedea mai detaliat: ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 120 verso.

[32] Ibidem, f. 120 verso-121.

[33] Ibidem, f. 121.

[34] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 259, f. 3.

[35] Ibidem, 3 verso.

[36] Ibidem, d. 248, f. 12-12 verso.

[37] Ibidem, f. 121 verso.

[38] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 121 verso.

[39] Ibidem, f. 122.

[40] Ibidem, f. 122 verso.

[41] Ibidem, f. 131.

[42] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 127.

[43] ПСЗРИ. Собр. II, т. XLV, 1870, отд. второе, №48382. – СПб., 1874, с. 668.

[44] ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIV, 1869, отд. первое, №46840. – СПб., 1873, с. 222, 224-228.

[45] ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 127-127 verso.