COLONIST GERMAN
(германский колонист) – colonişti
din ducatul Varşoviei şi din diferite state germane – Bavaria, Württemberg etc.[1], care
au format în Bugeac colonii speciale[2].
Primii colonişti germani au venit
din ducatul Varşoviei în baza deciziei imperiale din 22 iunie 1814, urmând
să beneficieze de aceleaşi condiţii de care beneficiau coloniştii bulgari şi
sârbi[3].
Reieşind din condiţiile grele în care aceştia s-au pomenit, Administraţia imperială
plănuia acordarea anumitor înlesniri şi privilegii pentru coloniştii germani,
dar trebuia să se ţină cont de faptul că colonizarea urma să fie efectuată nu
din contul statului, dar al coloniştilor, iar ajutorul se preconiza să fie
acordat doar pentru cazuri extraordinare. Cu
atât mai mult că, la început, în rândurile coloniştilor au apărut nemulţumiri.
La 17 iulie 1814 la şedinţa Comitetului de Miniştri este discutat raportul
ministrului de Interne cu privire la coloniştii din ducatul Varşoviei, care au
refuzat să depună jurământ de credinţă Rusiei. Sub pretextul că n-au primit 270
de rub. argint, câte 2 boi, 2 cai şi 2 vaci de fiecare familie, promise de guvernatorul
general al Varşoviei, 31 de familii de colonişti germani au refuzat să depună
jurământ de credinţă Rusiei[4]. În
timpul discuţiilor s-a constatat că cele 270 de ruble au fost promise doar
familiilor sărace şi nu în formă de donaţie, dar de împrumut, fără a se indica
că suma va fi acordată în ruble argint. Cu atât mai mult că la 22 ianuarie
1814 fusese confirmată decizia imperială adresată guvernatorului general al
Varşoviei ca ajutoarele date să fie acordate doar în caz de necesitate
stringentă. Era cunoscut şi faptul că în baza manifestului imperial din 22 iulie
1763 toţi străinii care se transferau cu traiul în Rusia depuneau jurământ de credinţă
împăratului. În baza deciziei imperiale din 22 februarie 1804 cu referire
la primirea coloniştilor în Novorosia, coloniştii străini păstrau dreptul de a se
întoarce în patria lor, achitând datoriile şi plătind toate impozitele. Respectiv,
şi decizia Comitetului de Miniştri din 17 iulie 1814 a fost una dură pentru
coloniştii germani. Pornind de la faptul că la această dată coloniştii germani
constituiau 1072 de familii (5500 persoane de ambele sexe) şi, pentru a evita
pe viitor asemenea cazuri, s-a hotărât ca instigatorii să fie deportaţi peste
hotare, luându-li-se tot ce au primit din partea statului. Dacă însă această
măsură nu va servi exemplu pentru ceilalţi nemulţumiţi, această măsură să fie
aplicată şi faţă de ei[5].
În mai 1817 ministrul de Interne a
raportat în cadrul şedinţei Comitetului de Miniştri că rezidentul plenipotenţiar
al Basarabiei A.N. Bahmetev, în baza dispoziţiilor primite, a stabilit o
sumă specială din veniturile Basarabiei care urma să fie acordată coloniştilor
străini în formă de credit, în valoare de 210200 lei. Ulterior, la 7 august
1817, A.N. Bahmetev raportează că din numărul total de colonişti sosiţi,
în special din ducatele Württemberg şi, parţial, din Bavaria (67 de familii),
cărora li s-a anunţat despre privilegiile de care pot beneficia (500 de lei şi 7 ani scutiri de impozite), doar 10 familii
s-au dezis să li se acorde înlesniri băneşti[6].
Ulterior a fost stabilită mărimea
împrumutului de care puteau beneficia coloniştii – 270 rub. pentru
construirea caselor de locuit şi câte 5 kop. în zi pentru fiecare persoană
pentru hrană, până la prima recoltă, iar scutirile de impozite au fost mărite
până la 10 ani. Peste puţin timp, suma împrumutului pentru coloniştii săraci a fost
majorată până la 370 rub., iar pentru hrană – până la 20 kop. pentru
persoană[7]. Coloniştii
germani beneficiau şi de privilegiile acordate coloniştilor din ducatul
Varşoviei, strămutați în Rusia: fiecare familie primea în proprietate veşnică câte 60 desetine de pământ;
erau eliberaţi de recrutare şi de încartiruirea detaşamentelor militare,
beneficiau de dreptul de a-şi exprima ritualul de cult, de a-şi construi
biserici în baza credinţei pe care o propagă. După expirarea termenului de 10
ani de privilegii acordat, era fixat un alt termen de 10 ani pentru întoarcerea
datoriilor[8].
Prima colonie germană Tarutino
este fondată în 1814. Peste un an au fost fondate coloniile Krasna[9],
Maloiaroslaveţ şi Culm, în 1816 – Arcizul Vechi, Borodino[10],
Berezina, Kleistitz, Leipzig, Brien, Verschampenaus I şi Paris, în 1818 –
Teplitz, în 1821 – Katzbach, în 1822 – Sărata, în 1823 –
Maloiaroslaveţ II şi Verschampenaus II, în 1825 – Arcizul Nou, în 1830 –
Gnadental, în 1833 – Friedenstal, în 1834 –
Dienewitz, în 1835 – Leichitental, în 1839 – Polotzk şi în 1842 –
colonia Hoffnungstal[11].
Coloniştii au fost înzestraţi cu 130787 desetine 20224 stânjeni pătraţi de pământ,
inclusiv: 6341 desetine 928 stânjeni pentru amenajarea gospodăriilor individuale,
41052 desetine – pământ arabil, 80624 – fân şi păşuni[12].
La început,
coloniştii germani au beneficiat de sprijinul şi ajutorul băştinaşilor, impus de
autorităţile imperiale. Din raportul ispravnicului ţinutului Soroca, Somov, şi
serdarului Varfolomei, prezentat la 8 august 1816 preşedintelui
Comitetului Provizoriu al Basarabiei, constatăm că în atribuţiile locuitorilor
ţinutului Soroca era de a-i ajuta pe coloniştii din ducatul Varşoviei să se
stabilească cu traiul în Basarabia. În decurs de doi ani, până în luna iulie 1816,
locuitorii ţinutului au încartiruit în casele lor 316 familii de colonişti, ce
constituiau 1319 persoane de sex masculin şi feminin, care se alimentau şi se
încălzeau de pe seama locuitorilor, pentru care vistieria aloca zilnic câte 5 kop.
asignare de fiecare persoană, de care, – cum constată autorii raportului, –
locuitorii totdeauna au fost satisfăcuţi. În plus, ei au transportat cu carele
proprii din ţinutul Orhei, în coloniile germane, lemn pentru construcţia
caselor. Începând cu 1814 şi până la data alcătuirii raportului, în baza bonurilor
de livrare prezentate de Departamentul II al Guvernului Regional, locuitorii
ţinutului Soroca au pus la dispoziţia coloniştilor 2520 care trase de patru
boi, iar în baza certificatelor date de generalul Hartingh au fost transportate,
cu 200 care, 800 cetverturi de pâine, cumpărate de concesionari. În 1816,
pentru transportarea materialului de construcție a 80 case din lemn, trebuiau
puse la dispoziţie 1600 care trase de patru boi. Dar, după primirea dispoziţiei
din partea Departamentului II al Guvernului Regional, prin care s-a făcut o
înlesnire locuitorilor, aceştia au pus la dispoziţie doar 960 care. În total
locuitorii ţinutului Soroca au pus la dispoziţia coloniştilor germani 7160 care
trase de patru boi, pentru care statul a cheltuit 12687 lei 20 parale şi 2275 rub.
asignate” [13]. La
amenajarea coloniştilor germani din ducatul Varşoviei au muncit şi locuitorii
altor ţinuturi. În perioada 1815-7 octombrie 1816, locuitorii ţinutului
Greceni au pus la dispoziţia coloniştilor germani 944 care trase de patru boi,
pentru transportarea materialului de construcţie a 59 de case[14].
Aceste obligaţiuni sustrăgeau ţăranii de la ocupaţiile lor zilnice, cauzându-le
prejudicii. Aceasta o conştientizau şi oficialităţile imperiale. La 16 iulie
1815 a urmat decizia Guvernului Regional al Basarabiei, conform căreia la
insistenţa general-maiorului I.M. Hartingh, din materialul de construcţie
pentru cele 1007 case predestinate coloniştilor germani, ţăranii urmau să
transporte, la început, doar materiale pentru construcţia a 500 case, iar
pentru celelalte 507 – case, după terminarea lucrărilor
agricole, în luna septembrie[15].
Un alt val de colonişti germani
sosiţi în Basarabia, din aceleaşi ţinuturi, a avut loc după revoluţia poloneză
din 1830-1831. După coloniştii veniţi din Polonia (fondatori ai primelor 12
colonii germane din Basarabia, începând cu Tarutino şi Borodino în 1814) au
urmat cei din diverse ţinuturi germane, pe primul loc, ca număr, situându-se
Württembergul (1012 persoane), din peste 50 de localităţi. Localităţile
Backnang, Barckenheim, Frendenstadt, Heilbronn, Leonberg, Ludwigsburg, Marbach,
Nagold, Nurtingen, Rentlingen, Schorndorf, Stuttgart, Sulz, Tubingen, Urach,
Waiblingen au dat între 20 şi 50 de colonişti[16].
Colonizarea germană în Basarabia
a continuat până în anii ’40 ai sec. al XIX-lea. Către această perioadă au fost
fondate 24 de colonii, în care locuiau 25646 de persoane[17].
Coloniştii germani au beneficiat de
un şir de privilegii: potrivit deciziei Senatului Guvernant din 20 februarie
1804, fiecare familie a primit în folosinţă veşnică câte 60 desetine de pământ[18]; pe
o perioadă de 50 de ani au fost scutiţi de serviciul militar şi pe 10 ani –
de plata tuturor dărilor şi prestaţiilor de stat; au fost eliberaţi de încartiruire,
în afară de anii de război; săracii au primit credite în valoare de 270 rub.
şi câte 5 kop. zilnic de familie până la prima recoltă (ulterior creditele au
fost majorate până la 370 rub. şi câte 20 kop. zilnic de familie); puteau
să se transfere dintr-o categorie socială în alta, să-şi exprime liber cultul
religios etc.[19]
Coloniştii germani erau destul de
neomogeni etnic. Potrivit datelor statistice din 1827, din cele 9107 de persoane,
germanii din Württemberg, Prusia, Sacsonia, Bavaria, Mekklenburg şi Austria constituiau
5775 (63,4%) persoane, alte naţionalităţi – 3332 (36,6%) de persoane,
inclusiv: polonezi – 3272, francezi – 35, unguri – 14, cehi –
10 şi un estonian[20].
Pe parcursul anilor ’20-’30 ai
sec al XIX-lea numărul familiilor de colonişti germani rămâne aproape constant,
observându-se doar o mică tendinţă de creştere: în 1825 – 1471 familii,
1826 – 1471, 1827 – 1693, 1828 – 1693, 1829 – 1716, 1830 –
1718, 1831 – 1718, 1832 – 1718, 1833 – 1792, 1834 – 1799,
1835 – 1799 familii[21].
 |
Coloniile
coloniștilor transdanubieni și germani din sudul Basarabiei
|
Basarabia era
un loc destul de atractiv pentru coloniştii germani, aceştia ocupând primul loc
între guberniile ruse după numărul coloniilor şi suprafaţa de pământ cu care au
fost împroprietăriţi. Potrivit datelor statistice din 1837, din cele 371 de colonii
şi 2261717 desetine de pământ cu care au fost împroprietăriţi coloniştii
germani din Rusia, 105 (28,3%) colonii şi 718749 (31,8%) desetine de pământ
reveneau Basarabiei[22].
Pe aceste pământuri coloniştii germani au fondat mari gospodării capitaliste,
orientate la cultivarea cerealelor pentru piaţă. În „Descrierea militaro-statistică a Basarabiei”, datată cu anul 1826,
ofiţerul Cartierului General A.Rozeilon-Soşalski scrie că coloniştilor germani
le sunt caracteristice aceleaşi trăsături ca şi întregului popor german:
vrednicie, caracter întreprinzător, perseverenţă şi onestitate[23].
Un alt contemporan, în „Schiţă statistică
succintă a Basarabiei de Sud”, scrie că germanii „…se deosebesc prin
perseverenţă, onestitate, acurateţe şi încăpăţinare. Trăiesc în condiţii bune
şi în belşug; preferă în alimentaţie produsele lactate”[24].
Conform
dispoziţiei imperiale din 31 iulie 1834, parohiile evanghelice ale coloniştilor
germani din sudul Rusiei, conduse până acum de un singur super-intendent şi
supuse Regulamentului evanghelico-luteran din 28 decembrie 1832, au fost
împărţite în două districte[25].
Cel mai semnificativ este faptul
că mulţi din coloniştii germani erau cărturari – ştieau a citi şi a scrie
(Tabelul 18).
Datele Tabelului 18 demonstrează
destul de elocvent că, din numărul total al coloniştilor sosiţi în Basarabia,
15583 (60,8%) de persoane puteau
citi şi 12977 (50,6%) puteau scrie.
Tabelul
18
Numărul
coloniştilor germani, repartizaţi pe parohii, de ambele sexe,
cu indicarea
numărului celor cărturari, conform datelor statistice
din 1861-1862*
Parohiile în care
locuiesc germanii |
Numărul de persoane
|
||||
În total
|
Inclusiv
|
Inclusiv care pot:
|
|||
sex
masculin
|
sex
feminin
|
citi
|
scrie
|
||
Arcizul
Arcizul
Vechi
|
1112
|
559
|
553
|
657
|
444
|
Arcizul
Nou
|
4785
|
238
|
247
|
318
|
194
|
Brien
|
1204
|
622
|
582
|
695
|
521
|
Friedenstal
|
1086
|
547
|
539
|
553
|
385
|
Sofiental
|
191
|
100
|
91
|
80
|
63
|
Şabalt
|
97
|
52
|
45
|
50
|
50
|
În total
|
4175
|
2118
|
2057
|
2353
|
1657
|
Kleistitz
Kleistitz
|
1478
|
758
|
720
|
920
|
770
|
Berezino
|
1578
|
794
|
781
|
895
|
820
|
Borodino
|
1696
|
868
|
828
|
970
|
754
|
Hoffnungstal
|
840
|
409
|
431
|
499
|
496
|
În total
|
5592
|
2829
|
2763
|
3284
|
2840
|
Verschampenaus
Verschampenaus
I
|
909
|
435
|
474
|
415
|
398
|
Paris
|
1475
|
752
|
723
|
955
|
636
|
Katzbach
|
825
|
438
|
387
|
542
|
333
|
Verschampenaus
II
|
822
|
450
|
372
|
525
|
465
|
Dienewitz
|
702
|
372
|
330
|
364
|
225
|
Dienewitz
|
451
|
214
|
237
|
263
|
196
|
În total
|
5184
|
2661
|
2523
|
3061
|
2253
|
Tarutino
Tarutino
|
1849
|
947
|
902
|
1127
|
884
|
Maloiaroslaveţ
I
|
1224
|
624
|
600
|
763
|
763
|
Maloiaroslaveţ
II
|
1040
|
575
|
465
|
730
|
718
|
Culmea
|
1640
|
838
|
802
|
1130
|
925
|
Leipsig
|
1433
|
685
|
748
|
592
|
550
|
Iozefsdorf
|
275
|
131
|
144
|
115
|
70
|
În total
|
7461
|
3800
|
3661
|
4457
|
3910
|
Tabelul
18 (sfârșit)
Parohiile în care
locuiesc germanii |
Numărul de persoane
|
||||
În total
|
Inclusiv
|
Inclusiv care pot:
|
|||
sex
masculin
|
sex
feminin
|
citi
|
scrie
|
||
Sarata
Sarata
|
758
|
443
|
315
|
693
|
690
|
Gnadental
|
755
|
368
|
387
|
619
|
619
|
Leichitental
|
701
|
343
|
358
|
516
|
516
|
Heighenghem
|
240
|
123
|
117
|
180
|
180
|
Tatarbunar
|
10
|
5
|
5
|
9
|
9
|
Hadjilar
|
13
|
8
|
5
|
9
|
9
|
În total
|
2477
|
1290
|
1187
|
2026
|
2023
|
În celelalte judeţe**
|
757
|
400
|
357
|
399
|
294
|
Numărul total
|
25646
|
13098
|
12548
|
15583
|
12977
|
Raportul, în %
|
100,0
|
51,1
|
48,9
|
60,8
|
50,6
|
* И.Ф. Лагорио. Статистические сведения о Бессарабских
немецких колониях за 1861-1862 годы. – În: ЗБОСК, т. Ш. –
Кишинев, 1864, (к стр. 78), с. 140-143.
** Sunt incluse 27 de localităţi
din diferite judeţe ale Basarabiei, cu parohia Chişinău. Cei mai mulţi
germani erau în Chişinău (329 persoane), Naslavcea (151), Sarata Veche (71),
Akkerman (35), Coblevca (34), Bender (24), Ciutuleşti (19), Căuşeni (17), Noua
Suliţă (12) şi Bălţi (11 persoane).
[1] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV,
1817, №27029. – СПб., 1830, с. 747.
[2] AIMSR, F. AMŞ,
d. 18569, p. I, f. 10.
[3] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII,
1814, №25522. – СПб., 1830, с. 734.
[4] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII,
1814, №25522. – СПб., 1830, c. 841-843.
[5] Ibidem, p. 842-843.
[6] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV,
1817, №27029. – СПб., 1830, с. 748.
[7] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV,
1817, №27029. – СПб., 1830, с. 748.
[8] Ibidem, p. 749.
[9] După alte date, colonia
Krasna a fost fondată în 1814 (Ольга
Лиценбергер. Немцы-католики
Бессарабии и Приднестровья в XIX веке и
создание Тираспольской римско-католической епархии. – În: Analecta catolica. III, 2007. – Chişinău, 2008, p. 39; Idem. Красна – первая
католическая колония в Бессарабии (1814-1918). – În: Ibidem,
p. 299-312).
[10] După alte date, colonia
Borodino a fost fondată în 1814 (В.М. Кабузан. Народонаселение Бессарабской области и
левобережных районов Поднестровья (конец XVIII – первая половина XIX вв.). – Кишинев, 1974, c. 29).
[11] И.Ф. Лагорио. Статистические
сведения о Бессарабских немецких колониях за 1861-1862 годы. – În:
ЗБОСК, т. I. – Кишинев, 1864 (к стр. 78), с. 139-140.
[12] Ibidem, p. 140.
[13] ANRM, F. 4,
inv. 1, d. 44, p. I, f. 119 verso.
[14] Ibidem, f. 288 verso.
[15] ANRM, F. 4,
inv. 1, d. 44, p. I, f. 61-51 verso.
[16] Volk Auf Dem Weg. Немцы в России и СНГ. 1763-1997. –
Москва-Штудгард, 1998, с. 6.
[19] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV,
1817, №27029. – СПб., 1830, с. 747-749; т. XXXVI, 1819, №27874. –
СПб., 1830, с. 371-372.
[20] ANRM, F. 305,
inv. 1, d. 236, f. 36-37.
[21] ASRO, F. 1,
inv. 249, d. 201, b-37, f. 1-4; ANRM, F. 3, inv. 1,
d. 780, f. 4 verso-5.
[22] Статистические сведения об иностранных поселениях. – În:
ЖМВД. – СПб., 1837, №5-6, с. 12-13.
[23] AIMSR, F. AMŞ,
d. 18569, p. I, f. 10.
[24] Ibidem, F. 414,
inv. 1, d. 297, f. 155.
