VENITURI ALE „CASEI
ÎMPĂRĂTEŞTI” (imperiale ruse –
V.T.) – denumire dată în anii războiului ruso-turc din 1806-1812 principalelor
surse de venituri ale Principatelor Române: 1) impozitelor impuse
locuitorilor şi 2) sumelor obţinute de la arenda colectării impozitelor,
precum: goştina, dijma, vădrăritul, ocnele (dreptul de a extrage şi a vinde
sarea), de la taxele vamale (vama, cvita) şi din „veniturile Basarabiei” (în
sens de Bugeac) – în Moldova; oieritul, vinăriciul, dijmăritul, fumăritul,
tutunăritul, căminăritul, sărăritul, pogonăritul, sărăritul munţilor – în Ţara
Românească. Administraţia imperială rusă a instituit controlul asupra arendării
dreptului de încasare a acestor impozite, insistând permanent asupra stabilirii
unor preţuri cât mai înalte[1]. Cercetătorul Alexei Agachi
constată că aceste impozite au crescut considerabil (Tabelul 22).
Tabelul 22
Preţurile la arenda impozitelor
în Principatul Moldova în anii
războiului ruso-turc din
1806-1812 *
Denumirea
impozitului
|
Anii
|
|||
1805
|
În %
|
1811
|
În %
|
|
Goştina
|
172500
|
17,8
|
389396
|
25,5
|
Dijma
|
130000
|
13,4
|
156000
|
10,2
|
Vădrăritul
|
156000
|
16,1
|
305000
|
20,0
|
Ocnele
|
200000
|
20,6
|
120000
|
7,9
|
Vama
|
231111
|
23,8
|
336050
|
22,0
|
Cvita
|
80000
|
8,3
|
220000
|
14,4
|
În total
|
969611
|
100,0
|
1526446
|
100,0
|
* Alexei Agachi. Ţara Moldovei
şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău,
2008, p. 56-57.
Datele Tabelului 22 denotă că preţul arendării dreptului de a încasa
impozitele a crescut în anul 1811 în comparaţie cu anul 1805 cu 556835 lei, cu excepţia ocnelor, care, de regulă,
aduceau un venit cu mult mai mare. Interzicerea exportului de sare peste Dunăre
şi în Rusia prin toate vămile de la Nistru, în afara celei de la
Dubăsari, i-a cauzat arendaşului ocnelor mari pagube, obligându-l să rezilieze
contractul cu Divanul. În consecinţă, măsurile luate de Administraţia rusă au
pricinuit pierderi particularilor, vistieriei Principatelor, prejudiciindu-i şi
propriile interese, căci încasările au scăzut substanţial[2].
VENITURILE
BASARABIEI (доходы Бессарабии) – fostele moşii şi alte
proprietăţi din ţinutul Hotin şi din Bugeac, care până la începutul
ostilităţilor ruso-turce din 1806-1812 au aparţinut domnilor Moldovei şi altor
proprietari particulari. În anii războiului au fost declarate proprietate a
statului rus şi erau date în concesiune unor persoane particulare în schimbul
unor sume de bani vărsate în vistierie. Acestea obţineau dreptul de a exploata
lacurile saline, pescăriile, de a aduna impozitele, taxele vamale, de a practica
comerţul în cetăţi, de a vinde băuturi alcoolice etc., sumele încasate de la
concesionari după licitaţie fiind numite „venituri
basarabene”. La cererea ministrului de Externe
A.Budberg, aceste venituri urmau a fi păstrate separat, neutilizate, până la
sosirea unei dispoziţii speciale de la Alexandru I. În realitate, cum constată
istoricul Alexei Agachi, sumele încasate de la concesionari erau vărsate în
vistierie şi utilizate, potrivit indicaţiilor date de preşedintele Divanurilor,
la aprovizionarea trupelor ruse. Aceste venituri erau în creştere constantă: în
1807 – 40000 de lei, în 1808 – 145000 de lei, în 1809 – 240000 de
lei, în 1810 – 286000 de lei şi în 1811 – 310000 de lei[3].
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în categoria „venituri
basarabene” au intrat
toate sursele de venit, în afara birului, de care populaţia, potrivit stipulaţiilor
Regulamentului privind constituirea administraţiei Basarabiei din 23 iulie
1812, era scutită pe un termen de 3 ani, şi care erau date în concesiune
persoanelor particulare. În expozeul din 19 mai 1813 trimis de Scarlat
Sturdza împăratului Alexandru I sunt enumerate sursele de venituri care
alcătuiau „veniturile Basarabiei”:
1.
Concesionarea
târgurilor, satelor şi lacurilor saline din Basarabia propriu-zisă.
2.
Concesionarea
vânzării rachiului în cetăţile basarabene Bender, Akkerman, Chilia, Ismail şi
Hotin – inclusiv suburbiile acestora, a vânzării rachiului în cetatea
Hotin, precum şi închirierea caselor şi prăvăliilor de stat din aceste cinci
cetăţi, rămase de la turci.
3.
Concesionara
vânzării vinului, berii şi mierii în cetăţile basarabene – Bender,
Akkerman, Chilia şi Ismail.
4.
Concesionara
goştinii.
5.
Concesionara
desetinei.
6.
Concesionara
vădrăritului.
7.
Concesionara
vămilor.
8.
Darea în
arendă a câtorva moşii din ţinutul Hotin, nerevendicate de nimeni, după
plecarea turcilor, şi rămase în subordinea Guvernului Regional al Basarabiei.
În
perioada 2 octombrie 1812 – sfârşitul lui 1820, veniturile Basarabiei au fost împărţite în 4
categorii. În prima categorie au intrat dările încasate nemijlocit de la
populaţie: 1. Dajdia încasată de la mazili; 2. Dajdia încasată de la ruptaşi; 3. Birul încasat de la locuitorii de rând – orăşeni şi ţărani; 4. Dările
încasate de la ţiganii Coroanei. În categoria
a doua au intrat: 1.
Veniturile încasate de la ocinile de stat din Basarabia; 2. Veniturile
încasate de la ocinile din raiaua Hotin; 3.
Comercializarea în cetăţile Hotin, Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail a băuturilor
spirtoase, iar începând cu 1819 – şi în oraşul Reni; 4. Goştina încasată pentru oi şi capre; 5. Desetina încasată pentru fiecare stup de albine şi pentru fiecare porc; 6. Vădrăritul încasat pentru fiecare vadră cu vin; 7. Venitul
obţinut de la viile şi livezile de stat date în folosinţă diferitelor persoane;
8. Pogonăritul sau darea de la cultivarea tutunului, 9. Cantargiu şi
vatagiu de harabagiu sau taxa încasată
de la birjari pentru cântărirea mărfurilor; 10. Cuniţa sau taxa pentru animalele care aparţineau străinilor; 11.
Pentru dreptul de a comercializa în exclusivitate în portul Ismail produse
alimentare; 12. Pentru arendarea locului de trecere peste Nistru lângă
cetatea Bender. În categoria a treia intrau: 1. Taxele vamale de la mărfurile importate şi exportate, precum şi cornăritul
pentru animalele aduse în Basarabia la păşunat; 2. Taxa încasată
pentru aplicarea ştampilei pe certificate şi paşapoarte; 3. Taxa încasată
de la comercializarea hârtiei timbrate, introdusă în Basarabia din luna
septembrie 1819; 4. Taxa încasată pentru utilizarea, în locul hârtiei timbrate, a hârtiei
simple; 5. Taxa încasată pentru sarea extrasă în lacurile saline de stat din
ţinutul Akkerman; 6. Veniturile poştale obţinute de la transportarea corespondenţei,
coletelor poştale etc.; 7. Taxa încasată de la funcţionarii avansaţi în grad; 8. Taxa
încasată din salariul funcţionarilor care s-au folosit de concediu mai mult de o
lună; 9. Taxa încasată de la persoanele care n-au vărsat la timp sumele de bani
pentru dreptul de concesionare; 10. Banii încasaţi de la comercializarea lemnului din pădurile care
aparţineau statului. În categoria
a patra au intrat: 1. Banii încasaţi pentru
clădirile de stat, date în arendă, rămase de la turci; 2. Banii încasaţi de la vânzarea în proprietate privată a unor
clădiri ce aparţineau statului; 3.
Banii încasaţi de la taxa numită cvita sau taxa pentru comercializarea
rachiului, importat în Basarabia din guberniile interne ruse[5].
Suma totală a veniturilor Basarabiei încasate în perioada 2 octombrie
1812 – sfârşitul anului 1820 a constituit 18828591 lei: în perioada 2 octombrie
– sfârşitul lui decembrie 1812 – 163997
lei 25 aspri, în 1813 – 958175 lei 12 aspri, în 1814 – 970405
lei 100 ½ aspri, în 1815 – 1166480 lei 16 aspri, în 1816 – 1837151
lei 78 ½ aspri, în 1817 – 2587049 lei 42 ½ aspri, în 1818 – 3505416 lei 113 lei ½ aspri, în 1819 –
4014195 lei 95 aspri şi în 1820 – 3789720 lei 86 ¼ aspri[6].
Tendinţa de creştere a veniturilor în vistieria imperială a fost una evidentă,
Basarabiei revenind-i din această sumă doar 10%.
Pe parcursul sec. al XIX-lea în articolele care alcătuiau veniturile
Basarabiei au avut loc anumite schimbări.
VENITURILE
PRINCIPATULUI MOLDOVA (доходы Мол-давского Княжества) – venitul Principatului
Moldova era dat în concesiune și era divizat în mai multe părţi (în Ţara
Românească se numeau slujbele ţării):
de la ocne, vămi, de la comercializarea horilcii, vădrăritul, goştina (desetina
încasată pentru stupi şi porci), de la ţigani (ai Coroanei, lingurari şi
ursari) etc.[7]
Venitul
statului era prezentat anual de către vistieria domnească sub denumirea de sămi. În arhive s-au păstrat asemenea sămi începând cu a doua jumătate a sec.
al XVIII-lea.
[1] Ibidem, F. 1, inv. 1, d. 3622, f. 8-8 verso.
[2] Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub
ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 57.
[3] Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub
ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 108-109.
[4] Dinu
Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul
Rus. – Chişinău, 2006, p. 103-105.
[5] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 1380, f. 49-53 verso.
[6] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 1380, f. 53 verso-54.
[7] И.Н. Халиппа. Описание Архива Г.г. Сенаторов
(российских), председа-тельствовавших в диванах княжеств Молдавии и Валахии с
1808 по 1813 гг. – În: ТБГУАК. Т. II. – Кишинев, 1902, c. 344,
350.
