VENITURI (доходы Бессарабии) | Muzeul din inima mea |

VENITURI (доходы Бессарабии)



VENITURI ALE „CASEI ÎMPĂRĂTEŞTI” (imperiale ruse – V.T.) – denumire dată în anii războiului ruso-turc din 1806-1812 principalelor surse de venituri ale Principatelor Române: 1) impozitelor impuse locuitorilor şi 2) sumelor obţinute de la arenda colectării impozitelor, precum: goştina, dijma, vădrăritul, ocnele (dreptul de a extrage şi a vinde sarea), de la taxele vamale (vama, cvita) şi din „veniturile Basarabiei” (în sens de Bugeac) – în Moldova; oieritul, vinăriciul, dijmăritul, fumăritul, tutunăritul, căminăritul, sărăritul, pogonăritul, sărăritul munţilor – în Ţara Românească. Administraţia imperială rusă a instituit controlul asupra arendării dreptului de încasare a acestor impozite, insistând permanent asupra stabilirii unor preţuri cât mai înalte[1]. Cercetătorul Alexei Agachi constată că aceste impozite au crescut considerabil (Tabelul 22).


Tabelul 22
Preţurile la arenda impozitelor în Principatul Moldova în anii
războiului ruso-turc din 1806-1812 *

Denumirea
impozitului
Anii
1805
În %
1811
În %
Goştina
172500
17,8
 389396
25,5
Dijma
130000
13,4
156000
10,2
Vădrăritul
156000
16,1
305000
20,0
Ocnele
200000
20,6
120000
7,9
Vama
231111
23,8
336050
22,0
Cvita
80000
8,3
220000
14,4
În total
969611
100,0
1526446
100,0

* Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 56-57.

Datele Tabelului 22 denotă că preţul arendării dreptului de a încasa impozitele a crescut în anul 1811 în comparaţie cu anul 1805 cu 556835 lei, cu excepţia ocnelor, care, de regulă, aduceau un venit cu mult mai mare. Interzicerea exportului de sare peste Dunăre şi în Rusia prin toate vămile de la Nistru, în afara celei de la Dubăsari, i-a cauzat arendaşului ocnelor mari pagube, obligându-l să rezilieze contractul cu Divanul. În consecinţă, măsurile luate de Administraţia rusă au pricinuit pierderi particularilor, vistieriei Principatelor, prejudiciindu-i şi propriile interese, căci încasările au scăzut substanţial[2].
VENITURILE BASARABIEI (доходы Бессарабии) – fostele moşii şi alte proprietăţi din ţinutul Hotin şi din Bugeac, care până la începutul ostilităţilor ruso-turce din 1806-1812 au aparţinut domnilor Moldovei şi altor proprietari particulari. În anii războiului au fost declarate proprietate a statului rus şi erau date în concesiune unor persoane particulare în schimbul unor sume de bani vărsate în vistierie. Acestea obţineau dreptul de a exploata lacurile saline, pescăriile, de a aduna impozitele, taxele vamale, de a practica comerţul în cetăţi, de a vinde băuturi alcoolice etc., sumele încasate de la concesionari după licitaţie fiind numite venituri basarabene. La cererea ministrului de Externe A.Budberg, aceste venituri urmau a fi păstrate separat, neutilizate, până la sosirea unei dispoziţii speciale de la Alexandru I. În realitate, cum constată istoricul Alexei Agachi, sumele încasate de la concesionari erau vărsate în vistierie şi utilizate, potrivit indicaţiilor date de preşedintele Divanurilor, la aprovizionarea trupelor ruse. Aceste venituri erau în creştere constantă: în 1807 – 40000 de lei, în 1808 – 145000 de lei, în 1809 – 240000 de lei, în 1810 – 286000 de lei şi în 1811 – 310000 de lei[3].
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în categoria venituri basarabene” au intrat toate sursele de venit, în afara birului, de care popu­laţia, potrivit stipulaţiilor Regulamentului privind constituirea administraţiei Basarabiei din 23 iulie 1812, era scutită pe un termen de 3 ani, şi care erau date în concesiune persoanelor particulare. În expozeul din 19 mai 1813 trimis de Scarlat Sturdza împăratului Alexandru I sunt enumerate sursele de venituri care alcătuiau „veniturile Basarabiei”:
1.   Concesionarea târgurilor, satelor şi lacurilor saline din Basa­rabia propriu-zisă.
2.   Concesionarea vânzării rachiului în cetăţile basarabene Bender, Akkerman, Chilia, Ismail şi Hotin – inclusiv suburbiile acestora, a vânzării rachiului în cetatea Hotin, precum şi închirierea caselor şi prăvăliilor de stat din aceste cinci cetăţi, rămase de la turci.
3.   Concesionara vânzării vinului, berii şi mierii în cetăţile basarabene – Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail.
4.   Concesionara goştinii.
5.   Concesionara desetinei.
6.   Concesionara vădrăritului.
7.   Concesionara vămilor.
8.   Darea în arendă a câtorva moşii din ţinutul Hotin, nerevendicate de nimeni, după plecarea turcilor, şi rămase în subordinea Guvernului Regional al Basarabiei.
În plus, Scarlat Sturdza nu incluse pogonăritul şi taxa numită harabagia[4].
În perioada 2 octombrie 1812 – sfârşitul lui 1820, veniturile Basarabiei au fost împărţite în 4 categorii. În prima categorie au intrat dările încasate nemijlocit de la populaţie: 1. Dajdia încasată de la mazili; 2. Daj­dia încasată de la ruptaşi; 3. Birul încasat de la locuitorii de rând – orăşeni şi ţărani; 4. Dările încasate de la ţiganii Coroanei. În categoria a doua au intrat: 1. Veniturile încasate de la ocinile de stat din Basarabia; 2. Veniturile încasate de la ocinile din raiaua Hotin; 3. Comercializarea în cetăţile Hotin, Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail a băuturilor spirtoase, iar începând cu 1819 – şi în oraşul Reni; 4. Goştina încasată pentru oi şi capre; 5. Desetina încasată pentru fiecare stup de albine şi pentru fiecare porc; 6. Vădrăritul încasat pentru fiecare vadră cu vin; 7. Venitul obţinut de la viile şi livezile de stat date în folosinţă diferitelor persoane; 8. Pogonăritul sau darea de la cultivarea tutunului, 9. Cantargiu şi vatagiu de harabagiu sau taxa încasată de la birjari pentru cântărirea mărfurilor; 10. Cuniţa sau taxa pentru animalele care aparţineau străinilor; 11. Pentru dreptul de a comercializa în exclusivitate în portul Ismail produse alimentare; 12. Pentru arendarea locului de trecere peste Nistru lângă cetatea Bender. În categoria a treia intrau: 1. Taxele vamale de la mărfurile importate şi exportate, precum şi cornăritul pentru animalele aduse în Basarabia la păşunat; 2. Taxa încasată pentru aplicarea ştampilei pe certificate şi paşapoarte; 3. Taxa încasată de la comercializarea hârtiei timbrate, introdusă în Basarabia din luna septembrie 1819; 4. Taxa încasată pentru utilizarea, în locul hârtiei timbrate, a hârtiei simple; 5. Taxa încasată pentru sarea extrasă în lacurile saline de stat din ţinutul Akkerman; 6. Veniturile poştale obţinute de la transportarea corespondenţei, coletelor poştale etc.; 7. Taxa încasată de la funcţionarii avansaţi în grad; 8. Taxa încasată din salariul funcţionarilor care s-au folosit de concediu mai mult de o lună; 9. Taxa încasată de la persoanele care n-au vărsat la timp sumele de bani pentru dreptul de concesionare; 10. Banii încasaţi de la comercializarea lemnului din pădurile care aparţineau statului. În categoria a patra au intrat: 1.  Banii încasaţi pentru clădirile de stat, date în arendă, rămase de la turci; 2. Banii încasaţi de la vânzarea în proprietate privată a unor clădiri ce aparţineau statului; 3. Banii încasaţi de la taxa numită cvita sau taxa pentru comercializarea rachiului, importat în Basarabia din guberniile interne ruse[5]. Suma totală a veniturilor Basarabiei încasate în perioada 2 octombrie 1812 – sfârşitul anului 1820 a constituit 18828591 lei: în perioada 2 octombrie – sfârşitul lui decembrie 1812 – 163997 lei 25 aspri, în 1813 – 958175 lei 12 aspri, în 1814 – 970405 lei 100 ½ aspri, în 1815 – 1166480 lei 16 aspri, în 1816 – 1837151 lei 78 ½ aspri, în 1817 – 2587049 lei 42 ½ aspri, în 1818 – 3505416 lei 113 lei ½ aspri, în 1819 – 4014195 lei 95 aspri şi în 1820 – 3789720 lei 86 ¼ aspri[6]. Tendinţa de creştere a veniturilor în vistieria imperială a fost una evidentă, Basarabiei revenind-i din această sumă doar 10%.
Pe parcursul sec. al XIX-lea în articolele care alcătuiau veniturile Basarabiei au avut loc anumite schimbări.
VENITURILE PRINCIPATULUI MOLDOVA (доходы Мол-давского Княжества) – venitul Principatului Moldova era dat în concesiune și era divizat în mai multe părţi (în Ţara Românească se numeau slujbele ţării): de la ocne, vămi, de la comercializarea horilcii, vădrăritul, goştina (desetina încasată pentru stupi şi porci), de la ţigani (ai Coroanei, lingurari şi ursari) etc.[7]
Venitul statului era prezentat anual de către vistieria domnească sub denumirea de sămi. În arhive s-au păstrat asemenea sămi începând cu a doua jumătate a sec. al XVIII-lea.


[1] Ibidem, F. 1, inv. 1, d. 3622, f. 8-8 verso.
[2] Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 57.
[3] Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 108-109.
[4] Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 103-105.
[5] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 49-53 verso.
[6] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 53 verso-54.
[7] И.Н. Халиппа. Описание Архива Г.г. Сенаторов (российских), председа-тель­с­твовавших в диванах княжеств Молдавии и Валахии с 1808 по 1813 гг. – În: ТБГУАК. Т. II. – Кишинев, 1902, c. 344, 350.