ZONĂ EVREIASCĂ (еврейская зона/черта еврейской оседлости) – zonă stabilită pentru limitarea accesului
populaţiei evreieşti în Rusia Centrală, preponderent din cauza concurenţei pe
care comercianţii evrei o făceau celor ruşi[1]. Este
instituită pentru prima oară prin dispoziţia Ecaterinei a II-a din 23 decembrie
1791 şi acorda drepturi cetăţeneşti evreilor doar în guberniile Ekaterinoslv şi
Taurida. Ulterior, în această zonă a intrat şi Bielorusia. În timpul domniei împăratului
Pavel I, în baza legii din 23 iunie 1797 evreilor li s-a permis să se ocupe cu comerţul şi meşteşugăritul în guberniile Minsk, Iziaslav, Braţlav, Poloţk, Movilău, Kiev (în afară de oraşul Kiev), Cernigov, Novgorod-Sverski, Ekaterinoslav şi în regiunile Taurida şi Kurlanda. La sfârşitul domniei împăratului Alexandru I şi în timpul domniei împăratului Nicolai I această zonă s-a îngustat. Deja conform Statutului despre paşapoarte din 1890, din această zonă făceau parte 15 gubernii – Basarabia, Vilno, Vitebsk, Volânia, Grodno, Ekaterinoslav, Kiev, Minsk, Movilău, Poltava, Podolia, Taurida, Herson, Cernigov[2].
Pavel I, în baza legii din 23 iunie 1797 evreilor li s-a permis să se ocupe cu comerţul şi meşteşugăritul în guberniile Minsk, Iziaslav, Braţlav, Poloţk, Movilău, Kiev (în afară de oraşul Kiev), Cernigov, Novgorod-Sverski, Ekaterinoslav şi în regiunile Taurida şi Kurlanda. La sfârşitul domniei împăratului Alexandru I şi în timpul domniei împăratului Nicolai I această zonă s-a îngustat. Deja conform Statutului despre paşapoarte din 1890, din această zonă făceau parte 15 gubernii – Basarabia, Vilno, Vitebsk, Volânia, Grodno, Ekaterinoslav, Kiev, Minsk, Movilău, Poltava, Podolia, Taurida, Herson, Cernigov[2].
În cadrul zonei evreieşti, în fiecare gubernie exista câte un „evreu învăţat”
sau „evreu şcolit” ataşat guvernatorului. Această funcţie oficială a apărut
pentru prima dată în Imperiul Rus în anul 1844 şi a existat până în 1917.
Funcţia putea s-o ocupe orice evreu care avea studii medii sau superioare,
acesta fiind implicat în „realizarea însărcinărilor legate de chestiuni ce
necesită cunoştinţe speciale privind toate ritualurile şi regulile religiei
iudaice”. „Evreii învăţaţi” puteau fi aleşi din cadrul rabinilor obşteşti sau al
celor ce cunoşteau subtilităţile vieţii religioase iudaice[3].
[1] ПСЗРИ. собр. I, т. XXIV,
1796-1798, №18015. – СПб., 1830, c. 635; т. XXV, 1798-1799, №18889. –
СПб., 1830, c. 585-589.
[2] Руководство
к русским законам об евреях. Составил присяжный поверенный М.И. Мыш.
Издание четвертое, пересмотренное и значительно дополненное. – СПб., 1914,
с. 104; Сборник законов об евреях с
разъяснениями по определениям Правительствующего Сената и циркулярам Министерств.
Сост. Л.В. Лессен и В.Фридитейн. – СПб., 1904, c. 2.
