În opinia mea, contrară celei promovate activ în prezent în mediul teoreticienilor din domeniul muzeografiei, această schimbare va duce la crearea sub acoperişul MNAIM a mai multe muzee: muzeul războiului (militar), muzeul învăţământului, muzeul politic, muzeul social, muzeul culturii etc. Muzeul de Istorie va dispărea în esenţa sa, deoarece procesele şi fenomenele istorice nu pot fi separate tematic, ele trebuie privite în complexitatea lor, integritatea contextului istoric neputând fi feliată şi scizionată. De ce? Deoarece există pericolul lunecării spre o abordarea prea pozitivistă sau negativistă a proceselor istorice. Aprecierea caracterului unei perioade distincte de timp se poate face doar prin luarea în consideraţie a tuturor aspectelor procesului istoric (social, economic, politic, cultural, spiritual etc.). O expoziţie pe blocuri tematice, volens nolens, va duce spre pierderea, în mare parte, a misiunii educative a muzeului. Dar să-mi fie iertată această abatere de la temă, la urma urmei poate că viziunile mele sunt prea înguste şi conservatoare.
În prezent la MNAIM expoziţiile se împart pe etaje: cele temporare la parter, cea permanentă la etaj. Şi dacă discursul expoziţional de la etaj are o continuitate istorică şi logică, atunci cel de la parter şchiopătează serios la acest capitol. Spre exemplu anul acesta, cele trei săli de la parter sunt ocupate cu trei expoziţii care au o tematică şi un cadru cronologic atât de variat, încât ai impresia că ai intrat într-o maşină a timpului, care mai e şi stricată pe de-asupra şi te poartă unde-i pofteşte procesoarele. Astfel, în prima sală faci cunoştinţă cu expoziţia "Obiectul de porţelan – artă şi mărturie", apoi cu expoziţia "Războiul ruso-turc din anii 1806-1812 şi anexarea Basarabiei. Memoria Estului şi Vestului" şi în sfârşit "Importuri greco-romane în spaţiul nord-vest pontic". Şi cum creierul uman caută sens în orice haos, rezultatul este unul hidos şi haios totodată. Firul logic parcă ar vrea să spună, e drept parcă printr-o oglindă stricată, că odată pe pământurile noastre au fost grecii şi romanii, care ne-au adus multe lucruri minunate: vase, podoabe, unelte, ustensile, sculpturi etc. şi ne li propuneau benevol, iar în schimbul lor cereau bani sau alte mărfuri. După decăderea acestor imperii, la orizont a apărut Imperiul Otoman, care şi-a asumat el rolul de intermediar în comerţul extern. Însă cam prin sec. XVIII-XIX, nemulţumiţi de această situaţie, vecinii de la răsărit au decis să-i alunge pe turci şi să preia ei controlul asupra bănuţilor moldovenilor dintre Prut şi Nistru, şi ne-au anexat. Ca rezultat oamenii noștri s-au umplut cu obiecte de porţelan rusesc, care le-au înlocuit arta şi mărturia străbunilor.
Desigur, aceste expoziţii s-ar fi privit mult mai reuşit dacă erau incluse în circuitul expoziţional permanent, chiar şi cel de perspectivă, cu blocuri tematice. S-ar impune, astfel, rezervarea pentru expoziţiile temporare a câte o sală după fiecare bloc, fie el cronologic, sau tematic. Odată în an vizitatorului urmează să-i fie prezentate, cu exponate ce nu au intrat în expoziţia permanentă, o viziune mai aprofundată asupra unui aspect îngust, abordat sumar în blocul pe care-l urmează. Se prind astfel doi iepuri deodată. Vizitatorul va avea plăcerea de a vizita atât expoziţiile temporare, cât şi expoziţia permanentă, pe care an de la an o va vedea cu ochi diferiţi, tocmai datorită celor văzute în expoziţiile noi. Astfel cei care ne vizitează repetat, nu vor trece prin expoziţia permanentă ca săgeata, ci ca bumerangul, revenind după sala cu expoziţia temporară la cea precedentă, pentru a pune cap la cap informaţia nouă cu cea veche.
