Legea pentru reforma agrară adoptată de Sfatul Ţării la 27 noiembrie /10 decembrie 1918, votată de parlamentul României şi promulgată la 13 martie 1920, a însemnat sfârşitul marii proprietăţi funciare în Basarabia. Conform legii, se expropriau integral proprietăţile statului, Coroanei, Băncii Ţărăneşti şi mănăstirilor din străinătate, zemstvelor, oraşelor, ale unor persoane publice sau particulare, cu un minim neînstrăinabil de 200 ha per persoană.
Pentru aplicarea reformei agrare în Basarabia, a fost înfiinţată o instituţie de Stat numită Casa Noastră, care avea sediul la Chişinău. Din start era specificat că această instituţie avea statut de persoană juridică şi se bucura de autonomie deplină, care avea şi un sigiliu al ei cu marca ţării şi cu inscripţia: ,,România, Casa Noastră”, instituţie de expropriere şi împroprietărire, care ulterior va fi aplicat pe toate actele ei. Atribuţiile acestei instituţii includeau absolut toate lucrările ce ţineau de sistematizarea fondului rural, cadastrale, precum şi lucrări tehnice de despăgubire. Dar, cu toate aceste realizări obţinute într-o perioadă scurtă de timp, un impediment serios în realizarea sarcinilor legate de aplicarea reformei agrare în ţinut era insuficienţa acută de cadre agricole, problemă care a afectat nemijlocit şi ,,Casa Noastră”. Această instituţie conştientiza de fapt că situaţia creată poate avea consecinţe destul de grave pentru organizarea agriculturii. De altfel unii reprezentanţi ai opoziţiei considerau că angajarea funcţionarilor ,,Casei Noastre”, se făcea în mod abuziv. De exemplu deputatul Vladimir Chiorăscu, reprezentant al Partidului Poporului, afirma că funcţiile din cadrul „Casei Noastre” erau condiţionate de înscrierea în Partidul Ţărănesc. În opinia sa, reglementarea şi sancţionarea exproprierii era o necesitate dictată şi de interese de stat, şi nu un merit al unui singur partid. Prin urmare, în urma acestor critici, dar şi a problemelor acumulate, în ianuarie 1924 „Casa Noastră” a fost desfiinţată.
Procesul de împroprietărire însă a durat şi după această dată, întru-cât ţăranii urmau să răscumpere pământul primit în proprietate provizorie. Din această cauză multe Titluri definitive de proprietate poartă date mai târzii, iar informaţiile incluse în ele specifică exact sumele pretinse de vechi proprietari. Cu siguranţă că aceste sume nu erau pe posibilităţile tuturor ţăranilor, astfel că mulţi dintre aceştia erau nevoiţi să se împrumute de la Banca Ţărănească, creată cu acest scop.
În colecţiile MNAIM se păstrează câteva astfel de Titluri definitive de proprietate, precum: TITLUL DE PROPRIETATE NR. 668579 PE NUMELE IACOB MANOLI DIN COMUNA BAXANI, JUDETUL SOROCA, sau TITLUL DE PROPRIETATE NR. 570691 PE NUMELE IUSTIN POPA DIN COMUNA ECHIMĂUTŢI, JUDEŢUL ORHEI, dar şi altele. Vă invităm să veniţi la muzeu şi să redescoperiţi istoria.
