Odată cu venirea toamnei muzeul lupoaicei capitoline reînvie. Expoziţii, simpozioane, sesiuni de comunicări se organizează an de an în lunile septembrie-noiembrie la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei într-o constanţă uimitoare pentru o ţară lipsită de tradiţie în acest sens, în care războaiele şi năvălirile "hoardelor barbare" au întrerupt orice zvâcnire spre aşa ceva. Se schimb multe, preşedinţi şi miniştri, politici şi orientări, prieteni şi duşmani, dar recolta muncii asidue din timpul anului se culege anume acum, în sezonul nunţilor, al hramurilor şi al vinului ghiurghiuliu.
E rece afară, la mulţi e rece şi în suflet. Dar datoria cercetătorilor şi prietenilor muzeului e să depăşească orice obstacole meteo-valutare şi să participe la această sărbătoare de revedere şi comunicare muzeologică. Şi să nu credeţi că ne închidem hapsân în cercul uşilor cu cod de securitate. Anul acesta, spre exemplu, în şedinţa festivă am susţinut leul moldovenesc, aflat la cea de-a 20 aniversare, astfel încât să nu vă mire faptul dacă îşi revine în săptămânile următoare la cotele fioroase de pe vremurile "aurii". Să mai spună unii că leul nostru nu are la bază acoperire în metale preţioase. Desigur şmecherul de Drăguţanu a intrat în rolul de vedetă TV şi în ultimul timp semnează tot mai multe autografe de 10, 50, 100 şi 200. Dar să ştiţi că nu are ţara atâta cerneală cât "gasterbaiterii" noştri euraşi de remitenţă...
Da, desigur că există 18 mai şi Noaptea aferentă, în care facem praznic pentru toată lumea, datorită căruia suntem cunoscuţi în lume, dar pentru noi, cei ai casei, hramul muzeului e anume toamna. Nu-şi are o dată fixă, merge după un calendar astral pe care doar ziditorii Sarmizegetusei îl cunoşteau. Dar anume cu venirea lui brumărel pietrele prind glas şi ne povestesc ce literele nu pot, iar tainele din spatele unor exponate aparent ordinare şi banale se povestesc într-un şirag neîntrerupt de cafea sau ceai, până la ultima silabă, şi dacă trebuie atunci şi suflare. Ba chiar dimpotrivă, să moară frigul de căldura emanată de creierii celor adunaţi, că dă, nu degeaba consumă 25% din energia pe care o generăm. Să contribuim şi noi la încălzirea globală cum putem, dacă tot nu avem automobile şi avioane personale. Şi doar devalorizarea hârtiei pe care o valorificăm ştiinţific poate să ne dea o creanţă neacoperită în faţa timpului.
