După doborârea cursei MH17 la 17 iulie 2014, urmăresc atent informaţiile care apar de pe o parte şi alta a baricadei. Ambele tabere se învinovăţesc deschis de propagandă şi abordări tendenţioase. Nu ştiu cum, dar propaganda "americană" pare mai profesionistă, mai bine gândită şi mai veridică, decât cea "putinistă". Zău, urmărind cum propagandiştii de la Liubeanka şi patrioţii vulturului bicefal încearcă a imacula incompetenţa şi iresponsabilitatea militarilor ruşi, ţi se creează impresia unei lipse totale de imaginaţie. Cât naiba trebuie să fii bătut cu leuca ca să crezi că ucrainenii au vrut de fapt să doboare avionul lui Putin, confundându-l cu cel malaysian din cauza coloritului aproape identic. Nu ajunge inspiraţie de conspiraţie nici versiunii precum că avionul de la cursa MH17 e de fapt cel dispărut la 8 martie, pe care americanii l-au deturnat şi acum l-au aruncat din ceruri ca să declare război Rusiei. Nu mai declară ăia război nici dacă "din întâmplare" vreun "opozant" din Doneţk expediază spre Alaska o focoasă nucleară "adusă de apele Doneţului", căci vezi Doamne a consultat din întâmplare o hartă militară de până la 1867, băgată în mână rău-intenţionat de un spion "fascist".
1) Avionul a fost doborât de marii producători de medicamente, din simplu motiv că oamenii de ştiinţă care plecau la Conferinţa SIDA, au descoperit "leacul magic";
2) În avion zbura încă vreun Snowden, care a aflat că americanii nu au zburat pe lună, CIA i-a omorât pe ambii Kennedy şi Merlyn Monroe deoarece aşa au cerut extratereştrii la Roswell;
3) Obama joacă la cazino şi vrea trei de 7 pentru a câştiga Jack-Pot-ul, adică vrea să fie ales pentru al treilea mandat de 7 ani, ca şi Putin;
4) Airbus vrea să strice reputaţia producătorului american, după ce Victoria Nuland a trimis UE la origini;
5) În avion zbura Elodia şi Cioacă s-a răzbunat pentru faptul că a ajuns la puşcărie;
6) Au tras activistele Femen, deoarece în avion zburau prea multe blonde pe metru pătrat şi exista pericolul ca Terra să fie înghiţită de gaura neagră creată în complexul de acceleratoare CERN;
7) Novodvorscaia a decis să-i facă un ultim cadou lui Putin. RIP
Acum să mai spună cineva că "bucurile" au ajuns la "minierii" din Doneţk din Rusia, vor râde şi cei câţiva militarii ruşi care nici în concediu nu se pot lăsa de "butoane".