De câteva zile am încă un motiv de iritaţie, de parcă nu ar ajunge "vorbele dulci ale lui Dodon" din pauzele publicitare de la TV. Atunci când nu sunt logat pe Facebook şi intru pe o pagină din Moldova, cu conţinut în română în mare parte, ochiul meu este iritat de frazele de şablon în limba rusă. În mod obişnuit siturile verifică setările sistemului de operare, de aceea primul lucru pe care l-am făcut e să mai verific o dată în plus aceste setări - Română - Moldova. Hm. Schimb Moldova cu România, nimic. Deci clar că Facebook nu se consultă cu calculatorul meu la acest capitol. Încerc alt calculator, alt dispozitiv, alt ip din Moldova - nimic. Abia după ce mă loghez, din simplu motiv ca la profilul meu stă setată româna, situaţia se remediază şi chiar după delogare rămâne aşa. Însă după ce repornesc browserul, care are setat să-şi şteargă istoricul, totul revine la varianta lui Dodon. Oare o fi plătit şi pentru asta? A ajuns oare Zuckerberg la banii nemirositori de pe cardurile bancare ale pasagerilor zborului MH17, transferaţi recent pe conturile "patrioţilor Moldovei"? Nu vreau să cred că şi pe această reţea de socializare (nu vorbesc de altele) numărul utilizatorilor din RM cu rusa setată drept limbă de bază l-a depăşit pe cel cu româna.