A fost reţinut tractoristul care a accidentat automobilul prezentatoarei Jurnal TV | Muzeul din inima mea

luni, 4 aprilie 2016

A fost reţinut tractoristul care a accidentat automobilul prezentatoarei Jurnal TV

Ghinion pentru prezentatoarea Jurnal TV Stela Popa. Un tractor care circula cu farurile stinse i-a lovit în plin automobilul care era parcat, iar şoferul a fugit de la locul accidentului. Totul s-a întâmplat noaptea trecută. Stela Popa spune că a mers în vizită la ferma lui Viorel Ţopa, într-un sat din raionul Anenii Noi, pentru a-şi primi salariul în natură: ouă, găini, purcei, zarzavaturi şi alte bunătăţuri ecologic-pure, produse după tehnologie germană. "La Chişinău, de când cu Plahotniuc la putere, nu mai cumperi nimic fără E-uri, nici măcar la piaţa centrală" a precizat jurnalista.

Stela Popa afirmă că şi-a parcat maşina în faţa castelului lui Viorel Ţopa, iar peste un timp, când a ieşit afară, şi-a pus mâinile în cap. A anunţat imediat poliţia, care l-a prins în scurt timp pe individ. Culmea, acesta se afla la volanul unui tractor furat din aceeaşi gospodărie. Totuşi, după ce-a fost legitimat, suspectul a fost eliberat, cu scuzele de rigoare şi eliberarea gratuită a actelor de proprietate pentru tractor, în regim de urgenţă, timp de o oră. 

Gurile rele afirmă că hoţul era nimeni altul, decât fiul omului de afaceri Vlad Plahotniuc - Timofei. Se pare că recent, acesta a primit de la taică-său un milion de Euro, cu însărcinarea de a achiziţiona zece tractoare moderne, necesare pentru prelucrarea pământului în latifundiile familiei din Elveţia. Timofei, în schimb, şi-a luat din toţi banii un super-bolid exclusivist - Mansory Mercedes-Benz S63 AMG Coupe. Cum taică-său l-a ameninţat că nu-l primeşte acasă şi-l scoate din testament, dacă nu aduce tractoarele, acesta s-a pornit la "prins peşte în acelaşi heleşteu, în care pescuieşte şi Plahotniuc senior", adică în Republica Moldova.

În faţa organelor de poliţie Timofei a susţinut că nu cunoştea cine este proprietarul tractorului. "Căutam tractoare nemţeşti, atâta tot. Şi vă rog să scrieţi că nu-mi propuneam să-l fur, ci doar să-i fac un test-drive, după care să-i propun proprietarului la schimb bolidul meu", a declarat acesta. Se pare că poliţiştii l-au crezut din prima, chiar dacă,  în aceeaşi seară, suspectul reuşise să facă nevăzute din gospodăria păgubitului încă nouă tractoare.

Contactat de publicaţia noastră, liderul PSRM Igor Dodon a declarat că nu vede nicio problemă în acest incident, cât timp tractoarele furate nu vor încălca statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Andrei Năstase, în schimb, i-a cerut lui Timofei să are gratuit timp de zece ani parcelele celor 400 de mii de agricultori, care şi-au pus semnătura pentru Referendum, în conformitate cu contractul adiţional secret, încheiat cu fiecare dintre aceştia. În caz contrar acesta a ameninţat că va da în judecată odrasla oligarhului la Curtea de Justiţie de la Amsterdam şi va organiza proteste violente în faţa parlamentului.