CEATĂ – cu mai multe sensuri: 1.
Ţiganii care duceau o viaţă nomadă se împărţeau în cete. Fiecare ceată număra
câte 100 de şatre în frunte cu un starşina, numit judia[1]; 2. Grup alcătuit din
subalternii de la sate ai dregătorilor domneşti, cu atribuţii militare şi
fiscale; 3. Grup de animale de acelaşi fel[2].
 |
|
O şatră de
ţigani (Fotografie de
P.M. Kondraţki. MNAIM)
|
[1] ANRM, F. 88, inv. 1, 1836, d. 539, f. 8-8 verso.
[2] Vasile
Breban. Dicţionar general al limbii
române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 154.
CHELARIA OCNEI[1] (окнишная келария) – averea salinelor din Moldova ce aparţinea
statului (produsele alimentare, diferite instrumente, mijloacele de transport,
caii etc.)[2].
[1] De la chelar – persoană care deţinea cheile cămării şi
ale pivniţei şi care administra proviziile unei gospodării boiereşti.
[2] ANRM, F. 1,
inv. 1, 1808-1810, d. 117, f. 19 verso.
CHIRIE (плата за провоз) – îndeplinirea de către ţăranii de stat din
Basarabia, o dată în an, a anumitor munci, stipulate în contract, în special
transportarea la distanţe mari, de cele mai multe ori în Odesa, a cerealelor
pentru vânzare[1].
CIUBOTE (ciobote) – taxă în favoarea
slujitorilor Divanului care escortau persoanele chemate în judecată. În
Basarabia ciubote mai era considerată
şi taxă la care era impusă populaţia, în favoarea persoanelor care se ocupau cu
perceperea dărilor[1].
CIUNDUC (чюндук)– rasă de oi simplă,
autohtonă, folosită pentru lapte şi carne. Oile de această rasă aveau lâna
lungă, lucitoare şi pufoasă. Lâna de cea mai bună calitate se folosea pentru
confecţionarea ţesăturilor simple, iar de calitate mai proastă – pentru
confecţionarea saltelelor[2].
CLAIE (скирда/копна) – unitate empirică de măsură a volumului
de păioase şi fân. Este menţionată – cu dimensiuni diferite – în documentele
tuturor celor trei provincii româneşti: în Transilvania, cunoscută încă din
sec. al XIII-lea, având în medie 25 de snopi; în Ţara Românească, cunoscută din
sec. al XVI-lea, având în medie 26 de snopi; în Moldova termenul apare în sec
al XIX-lea, fără precizări asupra dimensiunilor[1]. Din alte surse aflăm că „o claie, după
obiceiul pământului Moldavii, să alcătuieşti din 39 de snopi, dar cât de mare
să fie snopul nu să pomeneşte”[2].
În
Basarabia o claie avea 15-36 de snopi[3].
În alte surse se indică că o claie constituia 39 de snopi. Spre exemplu, în
proiectul Regulamentului din 16 mai 1819 se indică destul de explicit că „săcerătorul
este dator să săceră pentru o zi de lucru trii clăi, iar claia să alcătuieşte
din 39 de snopi de măsură şi snopul să fie de patru palme domneşti împrejur la
legătură, însă cu aceasta ca snopii să fie strânşi precum să poate mai tare la
legătură”[4].
CODAŞ (кодаш) – ţăran sărac din Basarabia,
care avea până la 4 cai sau boi sau care nu dispunea de forţă de tracţiune.
Respectiv, dările prestate faţă de moşier erau mai mici[5].
În Moldova codaşi erau persoanele care aveau 6 vite, pentru care primeau 3
fălci loc de fânaţ şi imaş[6].
[1] Instituţii feudale din
Ţările Române. Dicţionar,
p. 106.
[2] Paul Mihail, Zamfira Mihail.
Acte în limba română tipărite în
Basarabia. I. 1812-1830. – Bucureşti, 1993, p. 157.
[3] ANRM, F. 2, inv.1, d. 2011, f. 279-280.
[4] Paul Mihail, Zamfira Mihail.
Op. cit., p. 162.
[5] ANRM, F. 2.,
inv. 1, d. 3750, f. 55-76; F. 38, inv. 1, 1832,
d. 213, f. 43-44.
[6] Paul Mihail, Zamfira Mihail.
Op. cit., p. 156.
