AJUTORINŢĂ – dare excepţională, creată
în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea şi vărsată într-un fel de buget
extraordinar. A fost înfiinţată în locul văcăritului, după reforma lui
C.Mavrocordat, în Moldova de I.T. Calimah, la 1760, iar în Ţara Românească
de C.Racovoţă, la 11 ianuarie 1754, şi greva numai pe ţărani, bresle,
preoţi, slujitori şi mazili. Repartizarea ajutorinţei în Moldova se făcea „pe
ogeacuri”, iar în Ţara Românească pe vite, după sistemul cislei. Cuantumul ei
în Moldova era de 11 lei, 5 1/2 lei şi de 3 lei, în dependenţă de averea
contribuabililor [1].
Potrivit unor surse de arhivă, cu
referire la anul 1804, aflăm că în Moldova „darea la care erau impuse
prăvăliile şi cârciumile din oraşe era încasată o dată în an, în ianuarie,
februarie şi martie, cu numele de ajutorinţă”[2].
Autorul documentului nu cunoaşte însă modalitatea care se respecta la
repartizarea acestei dări. Ştim însă că după anexarea Basarabiei la Imperiul
Rus, la propunerea Comitetului Birnic, termenul pentru încasarea dărilor la
care erau impuse prăvăliile şi cârciumile a fost stabilit cel pentru încasarea
birului[3].
[1] Instituţii feudale din
Ţările Române. Dicţionar, p. 11.
Despre semnificaţia ajutorinţei a se vedea mai detaliat: Documente
privitoare la istoria Ţării Moldovei în secolul al XVIII-lea (1787-1800) (Cărţi
domneşti şi zapise). Colecţia Moldova în epoca feudalismului, volumul
XI. – Chişinău, 2008, doc. 2, 6, 12, 56, 58, 60, 66, 68, 70, 78, 79,
98, 116, 127, 162, 175, 264.
[2] ANRM, F. 5, inv. 3,
d. 548, f. 19 verso-20,131.
[3] Ibidem, f. 131.
