MAZIL (mazâl) (мазыл) – cuvânt care în
limba română a avut mai multe sensuri: 1. Domn, destituit din domnie; 2.
Boier (dregător) înlocuit (mazilit) din dregătorie, care păstra toată viaţa
titlul dregătoriei, precedat de particula biv.
3. Înmulţindu-se
şi căzând „la sărăcie”, mazilii au devenit o categorie socială care păstra amintirea
boieriei; era mai numeroasă decât boierimea în slujbă şi lupta împotriva
declasării prin jalbe pentru păstrarea privilegiilor de altădată. La sfârşitul
sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea s-au luat măsuri „să rămâie
mazili” numai cei ce se trag din mazili. Cercetarea se făcea sub controlul vel
vistierului care, pe baza rezultatelor, era în drept să-i aşeze în tablele
vistieriei, „la rânduiala mazililor”. Cei trecuţi la „catastiful mazililor” primeau
de la Domn cărţi de mazil[1].
În
Basarabia, mazilii constituiau o categorie socială privilegiată. Ei sunt
urmaşii boierilor moldoveni şi ai boiernaşilor, care şi-au obţinut pe timpul
domnilor moldoveni slujbe, până la rangul de vel şătrar[2].
Cuvântul „mazil” este de provenienţă turcică şi însemna „destituit din
serviciu, în retragere”. El a apărut în Moldova în perioada dominaţiei otomane,
la începutul sec. al XVII-lea, şi era utilizat oficial atât cu referinţă la Domnul
Moldovei, care era înlocuit de un succesor numit de Poartă, cât şi cu referinţă
la boieri, pe care noul Domn îi înlocuia cu alţii, confirmaţi în acest titlu.
În 1784 Constantin Mavrocordat, printr-un aşezământ special, a confirmat
statutul mazililor şi obligaţiile lor faţă de Domnie.
După anexarea, în 1812, a Basarabiei
la Imperiul Rus, mazilii şi-au păstrat denumirea şi statutul, conştiinţa şi
spiritul naţional, deoarece nu căsătoreau niciodată fiii şi fiicele lor cu alţi
tineri de o origine socială inferioară şi de origine străină, în special de origine
rusă – lucru considerat ca umilire a demnităţii naţionale[3].
Cărţile de mazil, eliberate de domnii Moldovei Mihai Suţu şi Alexandru Moruzi,
care confirmau starea lor socială, mazilii din Basarabia le-au prezentat în
1816, din ordinul rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev,
Comitetului Provizoriu al Basarabiei[4]. În
1818 ei au fost confirmaţi în drepturi şi şi-au păstrat acele drepturi şi
privilegii, de care au beneficiat în trecut în Moldova. Ei nu puteau fi supuşi
pedepselor corporale, fără aprobarea judecăţii; plăteau în folosul statului
impozitul denumit dajdie, ce constituia 14 lei anual de la fiecare familie, şi
participau la îndeplinirea prestaţiilor după obiceiul vechi.
Potrivit altor surse, mazilii ocupau în categoria stărilor
privilegiate locul al treilea. În Regulamentul organizării administrative a regiunii
Basarabia din 1818 se menţiona că „.. mazilii fac parte din starea socială
privilegiată, păstrează pe veci dreptul ereditar şi privilegiile moştenite de la
domnii Moldovei”[5].
Mazilii
proveneau din familii vechi moldoveneşti boiereşti, care pe parcurs s-au ruinat
şi şi-au pierdut autoritatea de altădată. În pofida acestui fapt, ei au
moştenit totuşi unele privilegii. În Regulamentul organizării administrative a regiunii
Basarabia din 1818 se menţiona că „ …ei şi neamul lor nu pot fi supuşi
pedepselor corporale fără sentinţă judecătorească, …vor plăti în vistieria
statului impozitul denumit dajdia şi
vor îndeplini prestaţiile locale potrivit obiceiului moldovenesc, …vor vărsa în
vistieria statului goştina, vădrăritul şi pogonăritul de rând cu poporul simplu.
Cât priveşte încasarea desetinei,
mazilii urmau să beneficieze de privilegiile de care se bucură potrivit
categoriei sociale din care fac parte”[6].
Din alte surse aflăm că
„privilegiul de a se numi mazil îl
aveau doar persoanele provenite din mazili. Ceilalţi urmaşi nu pot beneficia de
statutul de mazil. Ei plătesc impozit statului separat de celelalte categorii
sociale, de la fiecare persoană de mazil câte 2 lei 90 aspri şi din fiecare leu
câte 15 kop. Aceste impozite sunt fixate într-un registru special de stat şi
sunt folosite pentru plata salariilor. Acest impozit este plătit de 4 ori pe
an, adică peste fiecare 3 luni”[7].
În Basarabia mazilii erau de două
categorii: mazilii care au primit pământ de la stat (aceştia au intrat în
categoria ţăranilor de stat) şi mazilii care trăiau pe pământurile moşiereşti[8].
Dar, sub aspect economic şi
juridic, mazilii puţin prin ce se deosebeau de ţărani. Majoritatea mazililor
aveau puţin pământ. Izvoarele confirmă că mazilii trăiau în mare parte pe
pământuri moşiereşti şi în oraşe. Potrivit datelor ce vizează anul 1828, din cele
2405 familii de mazili 53 familii trăiau pe pământurile statului, iar 2352
familii – pe pământurile posesionare şi în oraşe[9].
Despre
situaţia economică a mazililor putem judeca după distribuirea impozitelor la
care era impusă această categorie socială. Până la adoptarea Regulamentului
organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818,
mazilii plăteau impozite şi îndeplineau diferite prestaţii locale de rând cu
ţăranii. După adoptarea Regulamentului, Consiliul Suprem al Basarabiei, în şedinţa
consultativă din 18 aprilie 1819, a decis ca „ …mazilii şi ruptaşii să nu
fie impuşi birului, dar să achite numai dajdia în baza privilegiilor ce le-au
fost acordate pe timpuri de guvernul moldovenesc”[10].
În 1820, rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev a confirmat
distribuirea impozitelor pentru mazili, ruptaşi şi ţăranii birnici. Potrivit
acestei dispoziţii, mazilii urmau să plătească 14 lei pentru fiecare familie şi
în ruble asignate câte 0,21 kop.[11]
Prestaţiile diferitelor categorii de mazili pentru anii 1826-1828 sunt generalizate
în Tabelul 15.
Datele Tabelului 15 denotă că cca
98% din numărul total de mazili trăiau pe pământurile moşiereşti, o mare parte –
în oraşe şi doar ceva mai mult de 2% trăiau pe pământurile statului. Mazilii
care trăiau pe pământurile statului plăteau însă un impozit mult mai mare (în
medie, câte 32 rub. 85 kop. de familie), constituind 6% din suma totală,
iar mazilii care trăiau pe pământurile moşiereşti şi în oraşe plăteau un impozit
mai mic (în medie, câte 11 rub. 45 kop. de familie), constituind 94% din
întreaga sumă.
Pe parcurs, în
sistemul de impozitare au intervenit anumite schimbări. După 1825, goştina,
vădrăritul şi pogonăritul la care erau impuşi mazilii au fost înlocuite cu un
impozit unic. Mazilii care trăiau pe pământurile statului plăteau câte
23 rub. 50 kop., iar mazili care trăiau pe pământurile moşiereşti –
2 rub. 10 kop. (Tabelul 16).
Tabelul 15
Distribuirea
impozitelor la care erau impuşi mazilii
din Basarabia în
anii 1826-1828*
Categoriile de mazili
|
1826
|
1827
|
1828
|
||||||
Numărul de familii
|
Suma
impozitului
|
Numărul de familii
|
Suma
impozitului
|
Numărul de familii
|
Suma
impozitului
|
||||
rub.
|
kop.
|
rub.
|
kop.
|
rub.
|
kop.
|
||||
Mazili care
trăiau pe pământurile statului |
52
|
1708
|
20
|
53
|
1741
|
50
|
53
|
1741
|
50
|
Mazili care
trăiau pe pământurile moşiereşti şi în oraşe |
2337
|
26758
|
65
|
2343
|
26827
|
35
|
2352
|
26930
|
40
|
În total
|
2389
|
28446
|
85
|
2396
|
28568
|
85
|
2405
|
28671
|
90
|
* ANRM, F. 3, inv. 1,
d. 780, f. 2 verso-3; d. 985, cert. 78, f. 7-16, d. 1197,
cert. 85, f. 2-14; ASRO, F. 1, inv. 249, d. 201, b-37,
f. 1-4.
Tabelul 16
Suma dărilor de stat,
la care erau impuşi mazilii
din Basarabia, în
anul 1826*
Ţinuturile
|
Numărul
de familii
|
Dajdia
(9 rub.
35 kop.)
|
Mazili care trăiau pe pământurile statului
|
Mazili care trăiau pe pământurile moşiereşti
|
În total,
pe parcursul
întregului an
|
||||
(Impozite unice noi)**
|
|||||||||
(23 rub. 50 kop.)
|
(2 rub.
10 kop.)
|
||||||||
rub.
|
kop.
|
rub.
|
kop.
|
rub.
|
kop.
|
rub.
|
kop.
|
||
Orhei
|
1501
|
14034
|
35
|
-
|
-
|
3152
|
10
|
17186
|
45
|
Bender
|
113
|
1056
|
35
|
1151
|
50
|
134
|
40
|
2342
|
45
|
Akkerman
|
3
|
28
|
5
|
70
|
50
|
-
|
-
|
98
|
55
|
Ismail
|
1
|
65
|
45
|
-
|
-
|
14
|
70
|
80
|
15
|
Hotin
|
120
|
1122
|
-
|
-
|
-
|
152
|
-
|
1378
|
-
|
Iaşi
|
645
|
6030
|
75
|
-
|
-
|
1354
|
50
|
7385
|
95
|
În total
|
2389
|
22337
|
15
|
1222
|
-
|
4907
|
70
|
28466
|
85
|
* ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 1-5.
** În schimbul
dărilor: goştina, vădrăritul şi pogonăritul.
*** În schimbul
dărilor: desetina şi vădrăritul.
Datele Tabelului 16 confirmă că
majoritatea (89,8%) mazililor erau concentraţi în două ţinuturi – Orhei
(62,8%) şi Iaşi (27%). În celelalte ţinuturi numărul mazililor era destul de mic –
Hotin (5%), Bender (4,7%), Akkerman (0,1%) şi Ismail (0,04%). Ca şi în anii
precedenţi, ponderea de bază a dărilor revenea dajdiei ce constituia 78,8% din
suma tuturor dărilor.
Plata diferitelor impozite şi
dări a afectat serios situaţia economică a mazililor şi a altor categorii
sociale din Basarabia. Ca urmare, creşteau datoriile lor. Spre exemplu, potrivit
registrului fiscal din 1826, mazilii urmau
să plătească un impozit în valoare de 28466 rub. 85 kop., iar
datoriile au constituit suma de 7144 rub. 66 kop.[12]
Pe parcursul anilor majoritatea
mazililor au îndeplinit funcţiile de călăraşi – slujitori poliţieneşti
inferiori. Cu timpul, drepturile mazililor au fost limitate. Potrivit
dispoziţiei Guvernului Regional al Basarabiei din 1828, mazilii au fost impuşi
să îndeplinească prestaţiile locale şi să achite diferite taxe de rând cu
birnicii. Numărul lor a început să se reducă. Unii din ei pentru diferite
încălcări au fost transferaţi în categoria ţăranilor, alţii ruinându-se s-au
dizolvat în categoriile sociale înrudite ale ţărănimii[13].
Potrivit Regulamentului din 10 februarie
1847, mazilii împreună cu urmaşii ruptaşilor au fost egalaţi în drepturi cu
odnodvorţii – categorie privilegiată de ţărani în Rusia. Astfel, s-a scos din terminologia
oficială a Imperiului cuvântul mazil[14].
[1] Instituţii feudale din
Ţările Române. Dicţionar,
p. 285.
[2] AISR, F. 560,
inv. 6, d. 575, f. 3.
[3] I.Pelivan. La Bessarabie sour le regime russe
(1812-1918). – Paris, 1919, p. 54.
[4] ANRM, F. 2, inv. 2,
d. 214, f. 5.
[5] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 18.
[6] Ibidem.
[7] ANRM, F. 5,
inv. 3, d. 548, f. 134.
[8] Ibidem, F. 134,
inv. 1, d. 71, f. 44-46. Ulterior, în baza dispoziţiilor Consiliului
de Stat din 1836 şi 1847, mazilii, spre deosebire de ţărani şi ţăranii de stat,
beneficiau de unele privilegii: erau scutiţi de impozitele personale, aveau
dreptul de a se înscrie în serviciul de stat: militar sau civil, dar cu acea
diferenţă că aveau dreptul la serviciul civil doar în cadrul Basarabiei; ei
aveau dreptul de a-şi alege din rândurile lor căpetenii, numiţi căpitani de mazil, în acele districte,
unde locuiau de la 100 până la 150 familii de mazili. Izvorul atestă că aceştia
erau subordonaţi mareşalului nobilimii (ANRM,
F. 3, inv. 2, d. 214, cert. 18, f. 157-181; F. 134,
inv. 1, d. 71, f. 44-46).
[9] ANRM, F. 3, inv. 1,
d. 1197, cert. 85, f. 2-14.
[10] Ibidem, d. 47, cert. 7,
f. 171-178.
[11] Ulterior, suma impozitelor a
crescut. Mazilii care trăiau în oraşe şi pe pământurile moşiereşti plăteau
impozitul de stat numit dajdie: de la fiecare familie câte 9 rub. 35 kop.
şi dijma – 2 rub. 10 kop., suma totală constituind 11 rub. 45
kop. Mazilii care trăiau pe pământurile statului erau impuşi la aceleaşi
impozite ca şi ţăranii de stat: dajdia – 9 rub. 35 kop. şi
dijma – 23 rub. 50 kop.
[12] ANRM,
F. 3, inv. 1, d. 774, f. 131-132.
[13] Ia.S. Grosul,
I.G. Budak. Op. cit.,
p. 89-90.
[14] AISR,
F. 1291, inv. 48, 1904, d. 6, f. 109-111; ANRM, F. 2,
inv. 2, d. 214, f. 5; ANRM,
F. 5, inv. 3, d. 747, f. 167 verso.
