MAZIL (mazâl) (мазыл) | Muzeul din inima mea |

MAZIL (mazâl) (мазыл)



MAZIL (mazâl) (мазыл) – cuvânt care în limba română a avut mai multe sensuri: 1. Domn, destituit din domnie; 2. Boier (dregător) înlocuit (mazilit) din dregătorie, care păstra toată viaţa titlul dregătoriei, precedat de particula biv. 3. Înmulţindu-se şi căzând „la sărăcie”, mazilii au devenit o categorie socială care păstra amintirea boieriei; era mai numeroasă decât boierimea în slujbă şi lupta împotriva declasării prin jalbe pentru păstrarea privilegiilor de altădată. La sfârşitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea s-au luat măsuri „să rămâie mazili” numai cei ce se trag din mazili. Cercetarea se făcea sub controlul vel vistierului care, pe baza rezultatelor, era în drept să-i aşeze în tablele vistieriei, „la rânduiala mazililor”. Cei trecuţi la „catastiful mazililor” primeau de la Domn cărţi de mazil[1].
În Basarabia, mazilii constituiau o categorie socială privilegiată. Ei sunt urmaşii boierilor moldoveni şi ai boiernaşilor, care şi-au obţinut pe timpul domnilor moldoveni slujbe, până la rangul de vel şătrar[2]. Cuvântul „mazil” este de provenienţă turcică şi însemna „destituit din serviciu, în retragere”. El a apărut în Moldova în perioada dominaţiei otomane, la începutul sec. al XVII-lea, şi era utilizat oficial atât cu referinţă la Domnul Moldovei, care era înlocuit de un succesor numit de Poartă, cât şi cu referinţă la boieri, pe care noul Domn îi înlocuia cu alţii, confirmaţi în acest titlu. În 1784 Constantin Mavrocordat, printr-un aşezământ special, a confirmat statutul mazililor şi obligaţiile lor faţă de Domnie.
După anexarea, în 1812, a Basarabiei la Imperiul Rus, mazilii şi-au păstrat denumirea şi statutul, conştiinţa şi spiritul naţional, deoarece nu căsătoreau niciodată fiii şi fiicele lor cu alţi tineri de o origine socială inferioară şi de origine străină, în special de origine rusă – lucru considerat ca umilire a demnităţii naţionale[3]. Cărţile de mazil, eliberate de domnii Moldovei Mihai Suţu şi Alexandru Moruzi, care confirmau starea lor socială, mazilii din Basarabia le-au prezentat în 1816, din ordinul rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev, Comitetului Provizoriu al Basarabiei[4]. În 1818 ei au fost confirmaţi în drepturi şi şi-au păstrat acele drepturi şi privilegii, de care au beneficiat în trecut în Moldova. Ei nu puteau fi supuşi pedepselor corporale, fără aprobarea judecăţii; plăteau în folosul statului impozitul denumit dajdie, ce constituia 14 lei anual de la fiecare familie, şi participau la îndeplinirea prestaţiilor după obiceiul vechi.
Potrivit altor surse, mazilii ocupau în categoria stărilor privilegiate locul al treilea. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818 se menţiona că „.. mazilii fac parte din starea socială privilegiată, păstrează pe veci dreptul ereditar şi privilegiile moştenite de la domnii Moldovei”[5].
Mazilii proveneau din familii vechi moldoveneşti boiereşti, care pe parcurs s-au ruinat şi şi-au pierdut autoritatea de altădată. În pofida acestui fapt, ei au moştenit totuşi unele privilegii. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818 se menţiona că „ …ei şi neamul lor nu pot fi supuşi pedepselor corporale fără sentinţă judecătorească, …vor plăti în vistieria statului impozitul denumit dajdia şi vor îndeplini prestaţiile locale potrivit obiceiului moldovenesc, …vor vărsa în vistieria statului goştina, vădrăritul şi pogonăritul de rând cu poporul simplu. Cât priveşte încasarea desetinei, mazilii urmau să beneficieze de privilegiile de care se bucură potrivit categoriei sociale din care fac parte”[6].
Din alte surse aflăm că „privilegiul de a se numi mazil îl aveau doar persoanele provenite din mazili. Ceilalţi urmaşi nu pot beneficia de statutul de mazil. Ei plătesc impozit statului separat de celelalte categorii sociale, de la fiecare persoană de mazil câte 2 lei 90 aspri şi din fiecare leu câte 15 kop. Aceste impozite sunt fixate într-un registru special de stat şi sunt folosite pentru plata salariilor. Acest impozit este plătit de 4 ori pe an, adică peste fiecare 3 luni”[7].
În Basarabia mazilii erau de două categorii: mazilii care au primit pământ de la stat (aceştia au intrat în categoria ţăranilor de stat) şi mazilii care trăiau pe pământurile moşiereşti[8].
Dar, sub aspect economic şi juridic, mazilii puţin prin ce se deosebeau de ţărani. Majoritatea mazililor aveau puţin pământ. Izvoarele confirmă că mazilii trăiau în mare parte pe pământuri moşiereşti şi în oraşe. Potrivit datelor ce vizează anul 1828, din cele 2405 familii de mazili 53 familii trăiau pe pământurile statului, iar 2352 familii – pe pământurile posesionare şi în oraşe[9].
Despre situaţia economică a mazililor putem judeca după distribuirea impozitelor la care era impusă această categorie socială. Până la adoptarea Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, mazilii plăteau impozite şi îndeplineau diferite prestaţii locale de rând cu ţăranii. După adoptarea Regulamentului, Consiliul Suprem al Basarabiei, în şedinţa consultativă din 18 aprilie 1819, a decis ca „ …mazilii şi ruptaşii să nu fie impuşi birului, dar să achite numai dajdia în baza privilegiilor ce le-au fost acordate pe timpuri de guvernul moldovenesc”[10]. În 1820, rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bah­metev a confirmat distribuirea impozitelor pentru mazili, ruptaşi şi ţăranii birnici. Potrivit acestei dispoziţii, mazilii urmau să plătească 14 lei pentru fiecare familie şi în ruble asignate câte 0,21 kop.[11] Prestaţiile diferitelor categorii de mazili pentru anii 1826-1828 sunt generalizate în Tabelul 15.
Datele Tabelului 15 denotă că cca 98% din numărul total de mazili trăiau pe pământurile moşiereşti, o mare parte – în oraşe şi doar ceva mai mult de 2% trăiau pe pământurile statului. Mazilii care trăiau pe pământurile statului plăteau însă un impozit mult mai mare (în medie, câte 32 rub. 85 kop. de familie), constituind 6% din suma totală, iar mazilii care trăiau pe pământurile moşiereşti şi în oraşe plăteau un impozit mai mic (în medie, câte 11 rub. 45 kop. de familie), constituind 94% din întreaga sumă.
Pe parcurs, în sistemul de impozitare au intervenit anumite schimbări. După 1825, goştina, vădrăritul şi pogonăritul la care erau impuşi mazilii au fost înlocuite cu un impozit unic. Mazilii care trăiau pe pământurile statului plăteau câte 23 rub. 50 kop., iar mazili care trăiau pe pământurile moşiereşti – 2 rub. 10 kop. (Tabelul 16).
Tabelul 15
Distribuirea impozitelor la care erau impuşi mazilii
din Basarabia în anii 1826-1828*

Categoriile de mazili
1826
1827
1828
Numărul de familii
Suma
 impozitului
Numărul de familii
Suma
impozitului
Numărul de familii
Suma
impozitului
rub.
kop.
rub.
kop.
rub.
kop.
Mazili care
trăiau pe
pământurile statului
52
1708
20
53
1741
50
53
1741
50
Mazili care
trăiau pe pământurile moşiereşti şi în oraşe
2337
26758
65
2343
26827
35
2352
26930
40
În total
2389
28446
85
2396
28568
85
2405
28671
90

* ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 2 verso-3; d. 985, cert. 78, f. 7-16, d. 1197, cert. 85, f. 2-14; ASRO, F. 1, inv. 249, d. 201, b-37, f. 1-4.
Tabelul 16
Suma dărilor de stat, la care erau impuşi mazilii
din Basarabia, în anul 1826*

Ţinuturile
Numărul
de familii
Dajdia
(9 rub. 35 kop.)
Mazili care trăiau pe pământurile statului
Mazili care trăiau pe pământurile moşiereşti
În total,
pe parcursul
întregului an
(Impozite unice noi)**
(23 rub. 50 kop.)
 (2 rub. 10 kop.)
rub.
kop.
rub.
kop.
rub.
kop.
rub.
kop.
Orhei
1501
14034
35
-
-
3152
10
17186
45
Bender
113
1056
35
1151
50
134
40
2342
45
Akkerman
3
28
5
70
50
-
-
98
55
Ismail
1
65
45
-
-
14
70
80
15
Hotin
120
1122
-
-
-
152
-
1378
-
Iaşi
645
6030
75
-
-
1354
50
7385
95
În total
2389
22337
15
1222
-
4907
70
28466
85

* ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 1-5.
** În schimbul dărilor: goştina, vădrăritul şi pogonăritul.
*** În schimbul dărilor: desetina şi vădrăritul.
Datele Tabelului 16 confirmă că majoritatea (89,8%) mazililor erau concentraţi în două ţinuturi – Orhei (62,8%) şi Iaşi (27%). În celelalte ţinuturi numărul mazililor era destul de mic – Hotin (5%), Bender (4,7%), Akkerman (0,1%) şi Ismail (0,04%). Ca şi în anii precedenţi, ponderea de bază a dărilor revenea dajdiei ce constituia 78,8% din suma tuturor dărilor.
Plata diferitelor impozite şi dări a afectat serios situaţia economică a mazililor şi a altor categorii sociale din Basarabia. Ca urmare, creşteau datoriile lor. Spre exemplu, potrivit registrului fiscal din 1826, mazilii urmau să plătească un impozit în valoare de 28466 rub. 85 kop., iar datoriile au constituit suma de 7144 rub. 66 kop.[12]
Pe parcursul anilor majoritatea mazililor au îndeplinit funcţiile de călăraşi – slujitori poliţieneşti inferiori. Cu timpul, drepturile mazililor au fost limitate. Potrivit dispoziţiei Guvernului Regional al Basarabiei din 1828, mazilii au fost impuşi să îndeplinească prestaţiile locale şi să achite diferite taxe de rând cu birnicii. Numărul lor a început să se reducă. Unii din ei pentru diferite încălcări au fost transferaţi în categoria ţăranilor, alţii ruinându-se s-au dizolvat în categoriile sociale înrudite ale ţărănimii[13].
Potrivit Regulamentului din 10 februarie 1847, mazilii împreună cu urmaşii ruptaşilor au fost egalaţi în drepturi cu odnodvorţii – categorie privilegiată de ţărani în Rusia. Astfel, s-a scos din terminologia oficială a Imperiului cuvântul mazil[14].


[1] Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 285.
[2] AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 3.
[3] I.Pelivan. La Bessarabie sour le regime russe (1812-1918). – Paris, 1919, p. 54.
[4] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 214, f. 5.
[5] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 18.
[6] Ibidem.
[7] ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 134.
[8] Ibidem, F. 134, inv. 1, d. 71, f. 44-46. Ulterior, în baza dispoziţiilor Consiliului de Stat din 1836 şi 1847, mazilii, spre deosebire de ţărani şi ţăranii de stat, beneficiau de unele privilegii: erau scutiţi de impozitele personale, aveau dreptul de a se înscrie în serviciul de stat: militar sau civil, dar cu acea diferenţă că aveau dreptul la serviciul civil doar în cadrul Basarabiei; ei aveau dreptul de a-şi alege din rândurile lor căpetenii, numiţi căpitani de mazil, în acele districte, unde locuiau de la 100 până la 150 familii de mazili. Izvorul atestă că aceştia erau subordonaţi mareşalului nobilimii (ANRM, F. 3, inv. 2, d. 214, cert. 18, f. 157-181; F. 134, inv. 1, d. 71, f. 44-46).
[9] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1197, cert. 85, f. 2-14.
[10] Ibidem, d. 47, cert. 7, f. 171-178.
[11] Ulterior, suma impozitelor a crescut. Mazilii care trăiau în oraşe şi pe pământurile moşiereşti plăteau impozitul de stat numit dajdie: de la fiecare familie câte 9 rub. 35 kop. şi dijma – 2 rub. 10 kop., suma totală constituind 11 rub. 45 kop. Mazilii care trăiau pe pământurile statului erau impuşi la aceleaşi impozite ca şi ţăranii de stat: dajdia – 9 rub. 35 kop. şi dijma – 23 rub. 50 kop.
[12] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 774, f. 131-132.
[13] Ia.S. Grosul, I.G. Budak. Op. cit., p. 89-90.
[14] AISR, F. 1291, inv. 48, 1904, d. 6, f. 109-111; ANRM, F. 2, inv. 2, d. 214, f. 5; ANRM, F. 5, inv. 3, d. 747, f. 167 verso.