CAPITAL COMERCIAL (торовый капитал) | Muzeul din inima mea |

CAPITAL COMERCIAL (торовый капитал)

CAPITAL COMERCIAL (торговый капитал) – bani care sunt folosiţi pentru a produce diferite bunuri materiale în loc să fie folosiţi pentru consumul direct.
La o anumită etapă de evoluţie a societăţii, negustorii au devenit mijlocitori în cadrul schimbului de mărfuri între diferiţi producători. „Eliberându-i” pe producători de obligaţiunea de a realiza pe piaţă mărfurile, aceştia au transformat comerţul în mijloc de îmbogăţire personală, de obţinere a venitului. În lupta pentru obţinerea acestui venit, indiferent de voinţa lor şi chiar contrar acesteia, au contribuit la dezvoltarea comerţului şi la formarea capitalului comercial. Atunci când schimbul de mărfuri se efectuează prin intermediul negustorului, bogăţia acestuia există, de regulă, sub formă de bani, iar banii săi funcţionează în calitate de capital.
În procesul formării şi dezvoltării capitalului comercial rolul de bază îl au cele trei forme de comerţ – interior, exterior şi de tranzit.
Capitalul comercial a apărut la o anumită treaptă a dezvoltării societăţii şi a comerţului. V.N. Iakovţevski, care a studiat apariţia şi dezvoltarea capitalului comercial în Rusia (sec. XVII-XVIII), sublinia că „nu capitalul comercial şi nu negustorii au întemeiat comerţul, ci, dimpotrivă, existenţa lor în comerţ a fost posibilă doar atunci când însuşi comerţul a evoluat din schimbul nemijlocit „marfă-marfă” în schimbul „marfă-bani”, când s-au creat condiţii pentru schimbul ne­echivalent”[1].
În procesul de geneză şi evoluţie a capitalului comercial pot fi determinate, convenţional, trei perioade.
Prima perioadă corespunde etapei precapitaliste, când procesul de acumulare a capitalului comercial avea loc în baza schimbului neechivalent: negustorul cumpără marfa nemijlocit de la producător la un preţ redus şi o comercializează pe piaţă la un preţ mai înalt decât sinecostul ei, aceasta fiind o condiţie necesară, obligatorie a acumulării de capital comercial.
În această perioadă, un rol important în geneza capitalului comercial l-a avut comerţul exterior. Rolul deosebit de important al acestuia rezidă în specializarea unor anumite zone, regiuni economice în producerea unor mărfuri, în posibilitatea de a vinde „en gros” mari cantităţi de mărfuri, în creşterea volumului masei băneşti etc.
Aceste circumstanţe au creat condiţii favorabile pentru încadrarea în comerţ a negustorului mijlocitor. Perioada respectivă corespunde etapei de acumulare iniţială sau primitivă a capitalului, când negustorul se îmbogăţeşte nu doar pe baza diferenţei dintre preţuri la aceeaşi marfă în diverse zone, ci începe să-l înlăture pe producător de pe piaţă. Iniţial, el îl asigură cu materie primă, comandă un anumit volum de mărfuri, stabilindu-i şi preţul. Astfel, negustorul cumpără marfa direct de la producător, din atelier sau de la ţăran, şi nu de la piaţă. Deci, nu numai producătorul a fost separat de piaţă, dar şi marfa lui era procurată la un preţ foarte redus.
Peter Saunders scria în această privinţă că „capitalismul modern îşi are rădăcinile în comerţ, iar acestea sunt adânc înfipte în solul istoriei Europei… Expansiunea comerţului a fost în mare măsură o cauză a erodării feudalismului prin faptul că a introdus un sistem de schimb monetar pe tot continentul, înlocuind încetul cu încetul îndatoririle de tip feudal cu plata în monetar şi determinând apariţia pieţelor de terenuri şi a pieţelor de capital. Meşteşugarii din spaţiul urban şi ţăranii din zonele rurale au început tot mai mult să lucreze contra plată pentru comercianţii care îi aprovizionau cu materie primă şi care vindeau apoi produsele finite pe pieţele aflate cu mult dincolo de localităţile învecinate”[2].
Tot perioadei acumulării iniţiale de capital îi corespunde şi formarea unui nou element social – a precupeţilor, care umblă prin sate şi oraşe şi cumpără marfa pentru a o revinde, la preţuri mai înalte, pe piaţă.
Neîndoielnic, producătorul fiind înstrăinat de piaţă, se reducea concurenţa, în ultimă instanţă fiind limitat substanţial numărul de vânzători. Prin urmare, în condiţiile în care piaţa dictează preţurile, un număr redus de negustori pot ridica lesne preţul la marfa propusă, fapt ce contribuie, de asemenea, la acumularea capitalului în mâinile negustorilor.
A doua perioadă coincide cu etapa de trecere de la medieval la modern, când, pe de o parte, are loc procesul de destrămare a relaţiilor feudale, iar, pe de alta – naşterea şi stabilirea societăţii noi, a celei moderne – capitaliste, la baza căreia se află relaţiile marfă-bani. În această perioadă, negustorul devine figura de bază intermediară între diferiţi producători de pe piaţa internă. Acumulând putere (bani), negustorul nu doar că îl înlătură definitiv de pe piaţă pe producătorul nemijlocit, ci, mai mult, îl leagă de dânsul, deoarece cumpără de la el marfa, transformând comerţul într-un mijloc mult mai sigur de obţinere a profitului.
Dacă anterior negustorul se îmbogăţea cumpărând mărfuri de la nobili sau de la ţăranii înstăriţi, apoi în această perioadă el se îmbogăţeşte atât pe contul comerţului neechivalent, cât şi pe seama remunerării minimale a muncii meşteşugarilor care produc marfa la comandă, în plus – datorită preţurilor pentru arendă etc. Prin urmare, în această perioadă formele şi mijloacele de acumulare a capitalului comercial sunt mult mai variate, în special graţie penetrării relaţiilor marfă-bani în toate sferele vieţii economice. În aşa fel, acumularea capitalului comercial are loc atât de pe urma vânzării mărfurilor, cât şi datorită banilor aflaţi în circulaţie. Ilustrul istoric Fernan Brodel sublinia în acest context că toţi negustorii „folosesc banii ce aparţin altor persoane”[3].
Implicarea tot mai activă a negustorului în piaţa internă a contribuit la intensificarea comerţului, la adâncirea de mai departe a diviziunii sociale a muncii. Implicarea tot mai frecventă a diverselor stări sociale în relaţiile marfare a contribuit la creşterea volumului pieţei interne, la amplificarea condiţiilor favorabile de formare a pieţei naţionale, la creşterea rolului negustorului capitalist în acest proces. Tendinţa de acumulare a capitalului îl situează pe negustor pe una din poziţiile de frunte în epoca de trecere de la medieval la modern.
Pe fundal general, această trecere va avea loc atunci când negustorul va pune stăpânire pe procesul de producţie. Această trecere, după cum menţionează N.N. Constantinescu, s-a desfăşurat în cele mai variate forme, cum sunt, specificându-le crescendo: a) negustorul procură mărfurile de la micii producători spre a le revinde apoi, izolându-i astfel pe ultimii de piaţa de desfacere şi făcându-i dependenţi de el; b) comerciantul îmbină preluarea mărfurilor cu cămătăria, ceea ce complică şi mai mult dependenţa micilor producători faţă de el; c) comerciantul achită prin mărfuri produsele cumpărate de la micii producători, ajungând până la urmă să le livreze şi materiile prime necesare, ceea ce avea să însemne separarea micilor producători şi de piaţa de aprovizionare cu materie primă; d) în cele din urmă, se trece la situaţia în care comerciantul asigură meşteşugarii cu anumite materii prime, auxiliare etc. pentru ca aceştia să le prelucreze potrivit indicaţiilor sale în schimbul unei plăţi determinate[4].
La etapa finală a acestui proces meşteşugarul este transformat în muncitor salariat, iar comerciantul devine capitalist industrial.
A treia perioadă în evoluţia capitalului comercial corespunde constituirii capitalismului industrial, când în viaţa economică rolul de bază îi revine capitalului industrial, iar capitalul comercial funcţionează doar ca agent al celui industrial[5].
Capitalul industrial nu numai că subordonează capitalul comercial şi cămătăresc, dar şi îl transformă în forme funcţionale, derivate ale sale[6].
Procesul formării burgheziei comerciale ca stare socială s-a definitivat în Basarabia după aplicarea în 1831 a Regulamentului ghildelor. Către această perioadă negustorii au obţinut reglementarea juridică a organizării sociale – ghildele, procedura judiciară separată –Tribunalul comercial, codul orăşenesc şi o impunere fiscală proprie, potrivit volumului capitalului comercial declarat etc.
Constituirea în Basarabia a burgheziei comerciale şi a capitalului comercial a fost influenţată puternic de prezenţa pe piaţa internă a negustorilor străini şi a celor din guberniile interne ruse. Prezenţa lor în Basarabia, susţinută de autorităţile ruse, nu doar că favoriza în general comerţul, ci a constituit o concurenţă evidentă pentru negustorii autohtoni puţini la număr. Despre preponderenţa negustorilor străini în Basarabia ne mărturisesc şi instrucţiunile amiralului P.V. Ciciagov adresate la 23 iulie 1812 guvernatorului civil S.Sturdza privind atragerea în comerţul basarabean a negustorilor străini, îndeosebi a celor greci, acordându-li-se diverse înlesniri şi privilegii[7]. Deşi până la aplicarea tarifului vamal din 1822 în Basarabia au fost păstrate particularităţile autohtone în comerţ, negustorii străini care se ocupau cu comerţul în regiune beneficiau de drepturile acordate de legea din 1 ianuarie 1807, ce-i scutea în primele 6 luni de plata impozitelor, după care în următoarele 6 luni urmau să se înscrie în categoria oaspeţilor sau să părăsească hotarele Rusiei, iar în caz de rămâneau – erau lipsiţi de dreptul de a se ocupa cu comerţul[8]. În urma acestor, precum şi a altor înlesniri şi privilegii, numărul negustorilor străini şi din guberniile ruse ce se ocupau cu comerţul în Basarabia a crescut simţitor. În 1822 numai în oraşul Chişinău cu comerţul se ocupau şi 55 negustori şi mic-burghezi din Nejin, Odesa, Movilău, Berdicev, Elisavetgrad, Nahicevan, Brest-Litovsk, Tulcin, Grigoriopol, Tiraspol, Dubăsari şi din alte localităţi ale guberniilor Kaluga, Kurlanda şi Volânia, plătind un impozit anual de 2839 lei[9]. Capitalul comercial al negustorilor străini care comercializau diferite mărfuri în 1822 în Chişinău varia, potrivit unor date incomplete, de la 3-4 mii la 30-35 mii lei[10].
În condiţiile în care în Basarabia (până la 1831) se ocupau cu comerţul, potrivit „obiceiului pământului”, toate stările, inclusiv străinii, prezenţa negustorilor bogaţi străini şi din guberniile ruse a constituit un obstacol serios în acumularea capitalului comercial şi în formarea burgheziei comerciale naţionale. Mai mult, negustorii străini şi cei din guberniile interne ruse, care se ocupau cu comerţul în Basarabia, folosindu-se de poziţiile şubrede ale burgheziei comerciale locale, au folosit acest teritoriu ca sursă sigură de îmbogăţire, slăbind astfel posibilităţile autohtonilor de a acumula capital comercial. Autorităţile locale scriau în această privinţă în 1829 organelor centrale că „…negustorii (străini şi din guberniile ruse – V.T.) care se ocupă cu comerţul folosesc diverse pretexte pentru a se eschiva de la plata prestaţiilor personale şi orăşeneşti şi, acumulând liber capital, se întorc la locurile natale, pe când localnicii întâmpină greutăţi şi incomodităţi în activitatea lor comercială; fiind constrânşi de impozite, suferă mari pagube”[11] .
Aşadar, protejând afacerile propriei burghezii, guvernul ţarist promova în Basarabia o politică comercială colonială. Din anumite interese economice, a început să protejeze şi interesele negustorilor străini, ceea ce, în condiţiile unei burghezii comerciale autohtone extrem de slabe, a contribuit ca cea mai mare parte a capitalului comercial să se concentreze în mâinile alogenilor – negustorilor greci, armeni, evrei şi ale celor din guberniile interne ruse.
Un rol negativ în constituirea burgheziei comerciale autohtone, în acumularea de capital comercial i-a revenit Regulamentului cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825. Limitând substanţial exportul celor mai importante mărfuri din Basarabia în guberniile interne ruse[12], Regulamentul nu acorda negustorilor basarabeni dreptul de a exporta mărfurile în Rusia[13]. Considerentul era că, potrivit reformei ghildelor din 1824, de dreptul de a face comerţ pe întreg teritoriul Imperiului beneficiau doar negustorii primelor două ghilde, pe când negustorii basarabeni nu erau stratificaţi în ghilde.
În plus, Regulamentul din 17 februarie 1825 permitea importul în Basarabia al mărfurilor rusești acceptate pentru export potrivit tarifului vamal din 1822, fără nici un obstacol şi fără plata taxelor vamale. Dreptul de a importa mărfurile ruseşti în Basarabia îl aveau doar negustorii ruşi ce dispuneau de dreptul de a face comerţ pe întreg teritoriul Imperiului (negustorii de ghilda întâi şi a doua), dar cu respectarea în regiune a particularităţilor locale privind comerţul[14]. Situaţia se agravează şi mai mult când de acest drept
încep să beneficieze şi negustorii din guberniile ruse de ghilda a
treia, care, potrivit Regulamentului ghildelor din 14 noiembrie 1824, nu dispuneau de acest drept. Sub pretextul susţinerii industriei şi înviorării comerţului din Basarabia, dar mai mult în scopul „…asigurării căilor de realizare în provincie a mărfurilor rusești, admise pentru export fără plata taxelor”, la 16 ianuarie 1826 Consiliul de Miniştri permite „negustorilor ruşi, indiferent de categoria ghildei, să trans­porte prin oficiile şi punctele vamale de la Nistru mărfuri rusești şi basarabene, în afară de vin şi rachiu”[15]. Prin urmare, deţinând dreptul de monopol în comerţul cu mărfurile ruseşti pe piaţa internă basarabeană, negustorii din guberniile interne ruse limitau substanţial activităţile burgheziei comerciale autohtone şi împiedicau acumulările de capital.
Un obstacol serios în acumularea de capital comercial îl constituie şi faptul că până la 1830 Basarabia a fost separată de guberniile interne ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru. Autorităţile locale, în persoana rezidenţilor imperiali I.M. Hartingh, A.N. Bahmetev, M.S. Voronţov, F.P. Palen, în numeroasele rapoarte (din martie 1813, martie 1815, iulie 1817, februarie 1819, noiembrie 1823, februarie 1824, iulie 1825, iunie 1827, iulie 1827 etc.), adresate autorităţilor centrale – miniştrilor de finanţe, de interne şi de poliţie, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri, în care cereau insistent lichidarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru, scoteau în relief prejudiciile enorme pe care acesta le cauza dezvoltării comerţului şi acumulării de capital comercial[16].
Privilegiile acordate de guvernul rus negustorilor, precum şi faptul că făceau comerţ în porturile Odesa, Ismail, Chilia şi Reni, le-a permis multor negustori să se îmbogăţească. În 1828 în oraşul Ismail locuiau 30 negustori (inclusiv 2 consilieri comerciali – M.Draghicevici şi C.Kuimjoglu) care exportau mărfuri peste hotare. Capitalul comercial al acestora varia între 10 mii, 25 mii şi 50 mii ruble[17].
După suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi aplicarea în Basarabia a reformei ghildelor burghezia comercială s-a constituit definitiv şi a obţinut statut juridic, astfel fiindu-i reglementată activitatea. Dar, în pofida acestui fapt, activitatea burgheziei comerciale şi acumularea capitalului comercial derula dificil, în condiţiile unei influenţe puternice pe piaţa basarabeană a negustorilor străini şi a celor din guberniile interne ruse.
Deja în primii ani după aplicarea Regulamentului ghildelor burghezia comercială din Basarabia a acumulat capitaluri considerabile, fapt confirmat de datele Tabelului 11.
Bineînţeles, valoarea capitalului comercial declarat nu reflectă întreaga valoare a capitalului aflat în mâinile negustorilor pe întreg teritoriul Basarabiei, deoarece negustorii, în majoritatea cazurilor, tăinuiau o bună parte din capital.


Tabelul 11
Valoarea capitalului comercial al burgheziei comerciale
basarabene declarat între anii 1831-1841 (în rub. asignate)*

Anii**
Valoarea capitalului comercial
Valoarea
capitalului
comercial, în % faţă de 1831
Valoarea
totală
Inclusiv în Administraţia
Specială a oraşului Ismail
În total
În %
1831
718000
3582000
49,9
100,0
1834
7128000
2132000
29,9
99,3
1835
7044000
2002000
28,4
98,1
1836
6750000
2230000
33,0
94,0
1837
6888000
2140000
31,1
95,9
1838
6774000
2228000
32,9
94,3
1839
6856000
2200000
32,1
95,5
1840
6667100
2109100***
31,6
92,9
1841
6270604
2102104
33,5
87,3

* AISR, F. 1263, inv. 1, d. 796, f. 139; d. 1064, f. 92 verso; d. 1131, f. 1059 verso, 1109; d. 1204, f. 692; d. 1325, f. 242 verso, 645 verso; d. 1400, f. 28 verso; inv. 4, d. 9, 1842, f. 39; d. 10, f. 12 verso; ASRO F. 1, inv. 214, d. 13, 1830, f. 144 verso; ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2135, f. 143, 144; d. 3273, f. 26 verso; d. 3275, f. 36.
** Datele pentru anii 1832 şi 1833 lipsesc.
*** Începând cu anul 1840, datele referitoare la Administraţia Specială a oraşului Ismail, iar din 1841 şi pe întreaga regiune sunt indicate în ruble argint. Considerent din care aceste date au fost convertite de către autor în ruble asignate: o rublă de argint era egală cu 3,5 ruble asignate.

Datele Tabelului 11 atestă o anumită reducere, începând cu mijlocul anilor ’30, a capitalului comercial. Depăşind suma de 7 mln ruble în prima jumătate a anilor ’30, capitalul comercial s-a micşorat în a doua jumătate a acestor ani cu 200-500 mii ruble, constituind în 1841 aproximativ 6,3 mln ruble. Considerăm însă că o scădere reală a capitalului n-a avut loc: probabil, a crescut influenţa factorilor ce nu stimulau declararea întregului capital disponibil. Guvernatorul Basarabiei P.I. Fiodorov raporta în 1837 organelor centrale că micşorarea capitalului comercial nu este rezultatul decăderii comerţului „…care s-a desfăşurat în aceleaşi dimensiuni ca şi în anii precedenţi”[18], cauza fiind expirarea termenului privilegiilor stabilite pentru primii 5 ani, după care negustorii erau impuşi să plătească a patra parte, iar din 1838 – o jumătate din impozitele de ghildă.
Mult mai stabil era capitalul comercial în Administraţia Specială a oraşului Ismail. Faptul îşi are lămurire, probabil, în veniturile relativ înalte de pe seama exportului de cereale – cea mai mare parte a comerţului exterior şi interior[19].
Numai în 1831 cu comerţul exterior în Ismail se ocupau 58 negustori, iar în Reni – 25 negustori[20].
Cantităţi importante de cereale exportau peste hotare negustorii de ghilda întâi A.Milanovici, D.Caravasilii, L.Galeardi, N.Iliadi, C.Xadji-Markarov, de ghilda a doua – F.Tulcianov, G.Veriti, G.Sidera, al că­ror capital comercial depăşea în 1839 cu mult valoarea de 100 mii ruble[21]. Unii negustori erau destul de bogaţi. Astfel, valoarea mărfurilor importate şi exportate în 1838 de negustorul N.Iliadi a constituit 1485653 rub., iar de negustorul P.Nalvandjoglo – 897742 ruble asignate[22]. Capitalul comercial era format nu doar din cantităţile însemnate de cereale exportate prin acest port; mărimea lui sporită a fost determinată şi de privilegiile acordate pe o perioadă de 25 de ani portului Ismail, potrivit decretului Senatului Guvernant din 6 octombrie 1828[23].
Este semnificativ faptul că, după expirarea termenului de privilegii acordate, şi în aceste oraşe-porturi se observă o diminuare a capitalurilor comerciale. Potrivit datelor statistice pentru anul 1840, mulţi negustori din Reni şi Chilia, „nefiind în stare să plătească prestaţiile de ghildă, s-au înscris în categoria mic-burghezilor”[24].
A determina mărimea capitalurilor care se acumulează este destul de greu. Ele vor ieşi la suprafaţă doar în anumite momente, dictate de necesităţile de investire, devenite destul de frecvente în Basarabia anilor ’30-’60 ai sec. al XIX-lea.
Totuşi, izvoarele de arhivă ne permit să determinăm mărimea capitalurilor comerciale din sfera comerţului pentru unele oraşe sau centre judeţene în anumite perioade de timp. Spre exemplu, în oraşul Orhei cu comerţul cu vite cornute se ocupau în 1837 negustorii din Chişinău care aveau viză de reşedinţă în acest oraş: Manuc Babadioglo şi Danilo Lalovan, evreii Avram Aghitla, Marco Sirotianski, Iaţco Movilean, Abram Vol, ale căror capitaluri comerciale ajungeau până la 40 mii rub.; cu realizarea varului se ocupau negustorii G.Iliovici, L.Abramovici, S.Geteliovici, S.Mendeilovici, G.Slobodzeiski, ale că­ror capitaluri comerciale atingea cifra de 55 mii rub.; cu realizarea mărfurilor industriale – Z.Grigorivici, K.Vaskanov, L.Ivanov, M.Ba­badiul, C.Zazuk, fiecare dispunând de un capital comercial în valoare de 13 mii ruble[25].
În oraşul Hotin negustorii se ocupau, de regulă, cu comerţul cu vite cornute pe care le cumpărau din diferite judeţe pentru a le realiza în Austria şi cu mărfuri industriale pe care le procurau, de obicei, din oraşele Romnî şi Berdicev. Cu comerţul cu vite în 1835 se ocupau negustorii Leiba Dobriş, Srul Şar şi Iankel Dvoiriev (fiecare dispunea de un capital comercial de 40 mii rub.), iar cu comerţul cu mărfuri industriale – negustorii Mardco Derbadiner, Abram Vomovici şi Abram Şreiberg (fiecare depunea de un capital comercial de 24 mii rub.)[26]. În 1837 cu comerţul cu mărfuri industriale se mai ocupau Abram Bir şi Matus Satunovski. Acelaşi izvor indică şi valoarea capitalului comercial al lui A.Bir – 12 mii ruble[27].
În acelaşi an negustorii de ghilda a doua din Akkerman Pavel Mutafoglu şi Hristofor Pascal, care au transportat prin Maiaki în Odesa 600 cetverturi de grâu, 1700 piei, 4690 puduri de său, dispuneau de un capital comercial ce constituia, respectiv, 80 şi 60 mii rub. asignate; negustorii de ghilda a treia Constantin Ornelidi, Grigorii Volohin, Evdochim Saharov, Şaia Borohovici, Stepan Cetveruhin şi Saia Uşirovici, care au transportat 460 cetverturi de grâu, 1290 piei, 5636 puduri de său, 27900 puduri de sare şi 260 puduri de lână, dispuneau fiecare de un capital ce constituia, respectiv, 50000, 20000, 17000, 15000, 10000 şi 7000 rub. asignate[28]. Unii negustori, spre exemplu, Grigorii Volohin, comercializau şi lemn – prin limanul Nistrului, obţinând de pe seama acestui comerţ un capital anual în mărime de 18 mii ruble. În acest comerţ erau încadraţi şi negustorii Nicolae Kisilev, Ivkov Kapustin, Stepan Iaşka, ale căror capitaluri atingeau, respectiv, valoarea de 15000, 17000 şi 20000 rub. asignate[29].
În oraşul Bălţi, în 1839, capitalul comercial doar a doi negustori – Iosif Levantal (de ghilda a doua) şi Abram Strâmban (de ghildă a treia), care se ocupau cu comerţul cu cereale şi vite, se egala cu 240 mii ruble[30].
Valoarea capitalurilor comerciale depindea de numeroşi factori, unul dintre care era decalajul dintre cerere şi ofertă pe piaţa internă şi externă la cele mai importante mărfuri basarabene. Scăderea cererii peste hotare la mărfurile basarabene, îndeosebi la cereale, produse animaliere etc. diminua volumul tranzacţiilor comerciale, ceea ce condiţiona şi micşorarea capitalului comercial. În 1839, capitalul comercial al negustorului de ghildă a doua din Akkerman Pavel Mutafoglo, care a exportat în Odesa 2500 cetverturi de grâu, 560 puduri de lână, 310 piei şi 1200 puduri de său, s-a micşorat până la 58 mii rub., iar al negustorului de ghilda a treia Hristofer Pascal, care a exportat 2000 puduri de lână, 1800 puduri de său, 1200 cetverturi de grâu – până la 48 mii ruble[31]. Capitalurile comerciale ale celorlalţi negustori – S.Russo, G.Volohin, E.Saharov şi Ş.Uşirovici – constituia, respectiv, 60000, 16000, 16000, 13000 ruble.[32]
Drept exemplu elocvent în ce priveşte acumularea de capital serveşte activitatea comercială a negustorilor din Ismail. Ocu­pându-se, în fond, cu exportul cerealelor şi produselor animaliere, negustorii de ghilda întâi Mihail Radovici, Anton Milanovici, Karabet Hadji Markarov şi negustorii de ghilda a doua Nicolai Iliadi şi Gheorghi Krasa dispuneau fiecare în 1835 de un capital comercial de până la 100 mii ruble[33]. Potrivit datelor din 1836,
Nicolae Iliadi, Panaiot Nanbandjoglo, Mihail Fotiano, Iacov Piţinio, Lazar Goleardi şi Anton Milanovici aveau fiecare un capital în valoare de până la 400 mii ruble[34]. În 1838, negustorii de ghilda întâi N.Iliadi, D.Karavasili, P.Nalbadjoglo, Karabet Hadji-Markarov, A.Milanovici şi negustorii de ghilda a doua Ia.Piţinio, Gh.Krasa şi A.Celebedaki au exportat peste hotare cereale şi alte mărfuri în valoare de peste 3,7 mln ruble[35].
Capitalurile comerciale, ca şi întreg exportul de cereale şi alte mărfuri, erau concentrate în mare parte în mâinile negustorilor greci, armeni, bulgari, ruşi, ucraineni etc. Evreilor, aşa cum indică izvoarele din 1835, le revenea un rol neînsemnat în comerţul exterior prin porturile Ismail, Reni şi Chilia. Ei se ocupau de obicei „cu comerţul mărunt”[36] şi cu „realizarea băuturilor spirtoase”[37].
Dar, cele mai mari capitaluri le aveau negustorii bogaţi angrosişti de ghilda întâi şi a doua din capitală şi din oraşele porturi. Unul dintre cei mai bogaţi negustori din Basarabia era negustorul grec de ghilda întâi din Chişinău Pantelei Ivanov Sinadino, al cărui capital comercial atingea în anii ’30 valoarea de 2 mln ruble[38].
Negustorul grec Pantelei (Panteleimon) Sinadino este atestat în izvoarele de arhivă ca supus turc, care, din 1829, dispunea de bunuri imobiliare în Chişinău, iar începând cu anul 1832 – ca negustor străin ce comercializa în casa lui G.Glatkin mărfuri industriale în valoare de 50 mii rub.; anual el plătea un impozit de 80 rub., fiindcă era înscris în categoria negustorilor de ghilda întâi din Chişinău[39].
Potrivit altor izvoare, ce datează cu decembrie 1837, Pantelei Sinadino este înscris în categoria negustorilor de ghilda întâi din Chişinău în urma decretului Administraţiei Financiare din Basarabia din 2 aprilie 1832, având către acel timp 42 de ani[40].
Capitalul comercial de care dispunea P.Sinadino era format nu numai de pe seama comerţului şi cămătăriei. El deţinea diferite întreprinderi comercial-industriale. În 1836 P.Sinadino deţine în ocina Visterniceni (sau Râşcanui), amplasată la 250 stânjeni de la linia de hotar a oraşului Chişinău, o spălătorie de lână care spăla pe an 30 mii puduri de lână. La ea, după cum indică izvorul, în decurs de 5 luni au lucrat 40 mii de muncitori, sau zilnic circa 270 de muncitori. Ei aduceau proprietarului un venit de 7000 rub., iar pentru munca lor Sinadino le plătea doar câte 50 kop. pe zi[41].
Deşi dispunea de un capital comercial impunător, după expirarea termenului de privilegii acordate de Regulamentul ghidelor din 26 septembrie 1830, Pantelei Sinadino se transferă, în 1840, în categoria negustorilor de ghilda a doua[42]. În această categorie îl întâlnim şi în anii următori[43]. Acesta dovedeşte o dată în plus că burghezia comercială, căutând să beneficieze de toate privilegiile acordate de Administraţia imperială, se eschiva de la plata impozitelor, trecând într-o categorie mai inferioară, ca ulterior, când vor fi acordate noi privilegii, să revină din nou în categoria iniţială.
P.Sinadino şi-a mărit capitalul şi de pe seama exploatării micilor producători, având în posesie un şir de localităţi, cu imense pământuri. Deşi izvoarele nu indică veniturile pe care le obţinea P.Sinadino de pe seama arendei acestor pământuri, ele nu pot fi puse la îndoială, fapt atestat de plângerea din 23 septembrie 1840 adresată pe numele guvernatorului militar P.I. Fiodorov, în care ţăranii din localităţile Şerpeni, Pugăceni, Dubăsarii Vechi, Corjova şi Bilacheva scriau despre „…clăcile diverse, îndelungate şi grele”, despre pedepsele corporale publice la care erau supuşi etc. În aşa mod, au fost pedepsiţi 8 ţărani, care nu purtau însă nici o vină; mai mult chiar, ţăranii Axenti Sârghi din localitatea Şerpeni şi Semion Plămădeală din localitatea Pugăceni au fost arestaţi şi închişi în închisoarea din Bender[44].
Informaţiile privind dinamica numerică a burgheziei comerciale şi valoarea capitalului comercial în Basarabia în anii ’50 ai secolului al XIX-lea sunt generalizate în Tabelul 12.


Tabelul 12
Dinamica numerică a burgheziei comerciale şi valoarea capitalului
comercial în Basarabia între anii 1851-1860 (în rub. argint)*

Anii
Ghilda întâi
Ghilda a doua
Ghilda a treia
Numărul total
de negustori
Valoarea
capitalului
comercial
Numărul
de negustori
Valoarea
capitalului
comercial
Numărul
 de negustori
Valoarea
capitalului
 comercial
Numărul
de negustori
Valoarea
capitalului
 comercial
1851
19
285000
62
372000
709
1701600
790
2358600
1852
21
315000
77
462000
723
1735200
821
2512200
1853
20
300000
68
408000
756
1814400
844
2522400
1854
23
345000
59
3564000
1019
2445600
1101
3144600
1855
21
315000
42
252000
903
2167200
966
2734200
1856
21
315000
45
270000
952
2284800
1018
2869800
1857
19
285000
46
276000
954
2268000
1100
2829000
1858
11
165000
31
186000
865
2076000
907
2427000
1859
10
150000
31
186000
925
2220000
966
2556000
1860
5
75000
24
144000
912
2186800
941
2407800

*ASRO, F. 1, inv. 215, d. 16, a. 1854, f. 6 verso; d. 13, a.1855, f. 7; d. 7, a. 1857, f. 5 verso; d. 7, a.1858, f. 6 verso; inv. 249, d. 209, a.1859, f. 4 verso; ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5650, f. 483; d. 6768, f. 165; d. 7082, f. 141 verso.

Datele Tabelului 12 denotă o scădere a numărului negustorilor primelor două ghilde, respectiv, a capitalului comercial şi, concomitent – creşterea numărului de negustori de ghilda a treia. Reducerea numărului de negustori şi a capitalului comercial în a doua jumătate a anilor ’50 este legată, în fond, de retrocedarea, potrivit Tratatului de la Paris, a părţii de sud a Basarabiei Moldovei. Dar, anume aici, în Ismail, după cum am menţionat deja, erau concentraţi cei mai mulţi negustori angrosişti de ghilda întâi şi a doua. După cum raportează şeful Districtului vamal Ismail, „micşorarea capitalurilor negustorilor de toate trei ghilde faţă de 1857 nu este o constatare a decăderii comerţului”[45], ci rezultatul faptului că negustorii din partea retrocedată a Basarabiei
n-au anunţat în 1858 capitalurile comerciale[46].
Cu începerea operaţiunilor militare din 1856 unii negustori s-au refugiat în Rusia. În raportul viceguvernatorului Basarabiei din 18 iulie 1856 adresat guvernatorului militar se menţiona că societatea rusă a negustorilor din Ismail, reprezentată de 14 negustori (1 negustor de ghilda întâi, 3 de ghilda a doua şi 10 de ghilda a treia), a manifestat dorinţa de a se transfera în Rusia şi insista să i se acorde privilegii pentru o perioadă de 25 de ani [47].
După 1859 numărul negustorilor şi mărimea capitalului comercial a început uşor să crească, îndeosebi al negustorilor de ghilda a treia, de pe seama negustorilor reveniţi din partea retrocedată a Basarabiei[48]. Negustorii transferaţi în oraşele Chişinău, Orhei, Bender, Akkerman şi Soroca din oraşele retrocedate Moldovei – 28 persoane cu capital comercial, sau 80 de familii – beneficiau de înlesniri în baza Legii din 12 noiembrie 1853[49].
În literatura de specialitate se subliniază că după mărimea capitalului comercial Basarabia se afla în 1856 între primele 15 din cele 49 gubernii europene ale Rusiei şi se situa pe locul nouă – după mărimea capitalului primelor două ghilde[50]. Destul de impunător era numărul burgheziei comerciale angrosiste – al negustorilor de ghilda întâi şi a doua în oraşele Basarabiei ce dispuneau de privilegii –
Ismail, Chişinău şi Reni. În 1849 în aceste oraşe practicau comerţul 18 negustori de ghilda întâi (capitalul comercial declarat constituia 225 mii rub.) şi 76 negustori de ghilda a doua (456 mii rub.); în 1850, respectiv – 19 negustori de ghilda întâi (240 mii rub.) şi 71 negustori de ghilda a doua (426 mii rub. argint)[51], care erau scutiţi de plata prestaţiilor de ghildă.
Creşterea capitalului comercial către anul 1856 era atât de impunătoare, încât între cele 9 gubernii ucrainene Basarabia, după mărimea capitalului comercial şi numărul negustorilor primelor două ghilde, se afla pe locul patru, iar după numărul negustorilor de ghilda a treia – pe locul cinci [52].
Procesul de formare a capitalului comercial şi, respectiv, a burgheziei comerciale în Basarabia a fost determinat de următoarele circumstanţe:
1. Lipsa de unitate statală şi independenţă naţională, dominarea politică şi exploatarea economică de către Imperiul Rus au influenţat direct procesul de formare atât a capitalului comercial, cât şi a burgheziei comerciale.
2. Studierea căilor de formare a capitalului comercial trebuie însoţită, inevitabil, nu doar de evidenţierea factorilor favorizanţi – de bogăţiile teritoriului şi hărnicia populaţiei, de centrele comerciale situate în apropiere (Odesa, Ismail, Reni, Chilia şi Akkerman), de prezenţa pieţelor de desfacere avantajoase (ruseşti, austriece şi turceşti) etc., dar şi a celor ce frânau acest proces, în special cu referire la politica colonial-comercială promovată de ţarism în Basarabia, care a împiedicat procesul obiectiv de formare a capitalului comercial ce a început în Moldova încă în secolul al XVIII-lea, în el fiind implicaţi activ autohtonii.
3. Situaţia periferică a Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit discriminatorie a autorităţilor centrale faţă de această regiune, care au limitat drepturile şi posibilităţile autohtonilor, în fond ale moldovenilor, prin faptul că în comerţul provinciei erau atraşi în mare parte negustorii străini şi cei din guberniile interne ruse cărora le-au fost acorde diverse înlesniri şi privilegii – pentru a se încadra în categoria burgheziei comerciale.
4. Promovând în Basarabia o politică colonial-comercială, separând până în 1830 acest teritoriu de guberniile interne ruse prin cordonul vamal de la Nistru, iar de pieţele tradiţionale – europene – prin cel de la Prut şi Dunăre, guvernul ţarist, din anumite interese economice şi politice, a permis strămutarea de peste hotare şi din guberniile interne ruse a negustorilor străini, care în scurt timp deţin monopolul pe piaţa basarabeană. Burghezia basarabeană ce se forma era alcătuită, în fond, din alogeni – evrei, greci, armeni, ucraineni, ruşi etc., care şi deţineau cea mai mare parte din capitalul comercial.
5. După 1831, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului ghildelor şi perfectarea juridică a acestei stări sociale, pe parcursul anilor ’30-60 ai secolului al XIX-lea în Basarabia a crescut nu doar numărul burgheziei comerciale, dar şi nivelul de avere – capitalul comercial. Burghezia comercială basarabeană, formată în fond din alogeni – evrei, greci, armeni, ruşi, ucraineni etc., va deţine un loc important între guberniile europene ale Imperiului Rus atât după dinamica numerică, cât şi după nivelul de avere.

[1] В.Н. Яковцевский. Купеческий капитал в феодально-крепостнической Рос­сии. – М., 1953, с. 6.
[2] Peter Saunders. Capitalismul. Un bilanţ social. – Bucureşti, 1998, p. 1-2.
[3] Фернан Бродель. Что такое Франция? Люди и вещи. Часть вторая. „Крестьянская эконо­мика” до начала XX века. – М., 1997, с. 341.
[4] N.N. Constantinescu. Acumularea primitivă a capitalului în România. – Chişinău, 1992, p. 17-18.
[5] Переход от феодализма к капитализму в России. Материалы Всесоюзной дискуссии. – М., 1969, с. 36.
[6] N.N. Constantinescu. Op. cit., p. 15.
[7] AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 31 verso.
[8] ANRM, F. 75, inv. 1, d. 157, f. 42.
[9] Ibidem, d. 160, f. 1-5 verso.
[10] Ibidem, d. 157, f. 54-61 verso. Izvorul indică capitalul comercial doar la primii 17 negustori.
[11] Ibidem, f. 34.
[12] Sarea, vinurile, ţuica din fructe şi poamă de Basarabia puteau fi exportate în Rusia doar prin oficiile vamale de la Dubăsari şi Movilău, în baza unui certificat special ce atesta provenienţa locală a mărfii, şi numai după achitarea accizului (AISR, F. 560, inv. 3, d. 204, f. 27 verso-28).
[13] Ibidem, f. 28 verso-29.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem, d. 337, f. 4.
[16] A se vedea mai detaliat: AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 31-70 verso.
[17] ANRM, F. 2, inv.1, d. 1199, f. 2 verso-3.
[18] AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 1095 verso.
[19] AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 144 verso.
[20] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1619, f. 4-4 verso.
[21] Ibidem, d. 3200, f. 25 verso.
[22] Государственная внешняя торговля 1838 года в разных ее видах. – СПб, 1839, с. 108, 122.
[23] AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 873 verso.
[24] ANRM, F. 2, inv.1, d. 3192, f. 44-44 verso.
[25] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2593, f. 23.
[26] Ibidem, d. 2139, f. 82 verso.
[27] Ibidem, d. 2593, f. 59 verso.
[28] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2593, f. 72 verso-72.
[29] Ibidem, f. 72.
[30] Ibidem, d. 2983, f. 54 verso.
[31] Ibidem, f. 69 verso.
[32] Ibidem, f. 69 verso-70.
[33] Ibidem, d. 2325, f. 36 verso.
[34] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2325, f. 83 verso.
[35] Ibidem, d. 2985, f. 12 verso.
[36] Ibidem, d. 2325, f. 38.
[37] Ibidem, f. 54 verso, 66 verso.
[38] Ibidem, d. 2139, f. 68; d. 2330, f. 87 verso; d. 2593, f. 103 verso.
[39] Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 554, f. 35 verso.
[40] Ibidem, d. 754, f. 133-143.
[41] ANRM, F. 2, inv.1, d. 2998, f. 13 verso-14.
[42] Ibidem, d. 3274, f. 261.
[43] Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 892, f. 221.
[44] Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 3603, f. 1-1 verso.
[45] ANRM, F. 75, inv. 1, d. 6768, f. 165.
[46] Până în 1858, pe teritoriile retrocedate ale Basarabiei cu comerţul se ocupau 6 negustori de ghilda întâi (suma capitalului comercial – 90 mii rub.), 13 negustori de ghilda a doua (suma capitalului aproximativ 300 mii rub. argint) (Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 6768, f. 165 verso).
[47] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6437, f. 3.
[48] Ibidem, d. 7082, f. 141 verso-142.
[49] Ibidem, F. 134, inv. 3, d. 278, f. 120 verso – 121.
[50] В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 гг., с. 74.
[51] ANRM, F. 134, inv. 3, d. 88, f. 246 verso-254, 263 verso-268.
[52] V.I. Jukov. Op. cit., с. 74.
Abonați-vă la: Postări ( Atom )