CANTARGIU ŞI VATAGIU DE HARABAGIU
(cantarji şi vataji de arabaji) (кантаржи и ватажи
де арабаджи) – slujitori care percepeau taxa la
care erau impuşi negustorii şi alte persoane pentru cântărirea mărfurilor la
piaţă şi taxa pe care erau impuşi să o achite şi căruţaşii[1].
Aceste taxe
au fost introduse la dispoziţia lui I.M. Hartingh. Ele s-au dovedit a fi destul de grele
pentru locuitori şi industriaşi. În perioada 1814-1816 aceste taxe au
constituit 86010 lei: în 1814 – 12000 lei, în 1815 –
51010 şi în 1816 – 23000 lei. La dispoziţia rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev,
începând cu anul 1817, aceste taxe au fost lichidate[2].
Potrivit altor surse, la şedinţa
din 26 septembrie 1816 a Comitetului Provizoriu al Basarabiei, consilierul
Direcţiei financiare din cadrul Guvernului Regional Matei Krupenski, funcţionar
de clasa a VI-a[3], raporta că aceste taxe nu
au fost date în concesiune un an întreg – de la 2 octombrie 1812 până
la 8 noiembrie 1813. Ca rezultat, vistieria statului a fost lipsită de surse
importante ale venitului. Cu toate că în 1813 aceste surse ale venitului
au fost date în concesiune (cu pierderi pentru vistierie) negustorului din
Odesa Dubrovin, pentru o sumă de 12000 de lei pe an, ele au adus vistieriei,
peste un an, un venit de 51010 lei[4].
