REGULAMENTUL DIN 28 NOIEMBRIE 1816 (Постановле-ние Комитета Министрoв om 28 ноября 1816
г.) – decizie adoptată
de Consiliului de Miniştri, după adoptarea tarifului vamal liberal din 31 martie
1816[1],
în scopul reorientării comerţului basarabean de la pieţele tradiţionale
europene spre piaţa internă rusă şi pregătirii terenului pentru includerea
Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus.
Decizia Consiliului de Miniştri era
alcătuită din 5 articole. Primele 4 articole prevedeau măsurile în baza cărora
urma să se efectueze comerţul exterior. În Basarabia nu era permis importul
mărfurilor interzise de tariful vamal din 1816, iar în cazul în care acestea pătrundeau
totuşi pe piaţa basarabeană, era aplicat regulamentul despre confiscare. Până
la constituirea vămilor permanente la hotarul de apus al Basarabiei şi până la
încasarea veniturilor vamale din Basarabia de către instituţiile de resort
imperiale urma „să fie percepută, la hotarele ruseşti (la Nistru –V.T.) de la toate mărfurile străine,
permise pentru import potrivit prevederilor tarifului din 1816, taxa vamală,
cu respectarea tuturor dispoziţiilor legislaţiei comerciale ruse”[2].
Negustorii primeau certificate comerciale şi recipise în care se fixa
cantitatea şi calitatea mărfii, data când marfa a fost adusă, calea –
terestră sau maritimă, persoana care a declarat marfa şi taxa vamală la care
marfa a fost supusă. Negustorilor, care transportau mărfurile pe cale de tranzit
prin Basarabia în Rusia, li se restituia taxa vamală percepută la oficiile şi
punctele vamale de la Prut şi Dunăre, în baza aceloraşi principii „...cum
aceasta se efectuează cu mărfurile importate din Finlanda”[3].
Importul diferitelor mărfuri străine din
Basarabia în Rusia permise de tariful vamal se efectua pe cale terestră doar
prin vama principală de la Dubăsari, care era asigurată cu un număr necesar de funcţionari,
cu cărţi vamale şi ştampile, iar importul şi exportul pe cale maritimă –
doar prin vama principală din Odesa[4].
Ultimul articol reglementa relaţiile
comerciale dintre Basarabia şi guberniile interne ruse. Potrivit acestui
articol, toate mărfurile care erau produse în Basarabia, erau permise pentru a fi
exportate în guberniile interne prin toate oficiile şi punctele vamale aflate
la hotarul dintre Rusia şi Basarabia, în baza certificatelor comerciale
eliberate de administraţia regională ce urmau să confirme provenienţa autohtonă
a acestor mărfuri[5]. Cât priveşte mărfurile
interzise deja importate din Basarabia în Odesa şi în vămile şi posturile
vamale de la Nistru, apoi, având în vedere faptul că importul a fost interzis
nu la insistenţa organelor civile din Basarabia şi nici a negustorilor, acestea
nu erau confiscate, dar în timp de 4 luni, începând de la data adoptării
acestei decizii, depistării lor, acestea au fost permise pentru a fi scoase din
guberniile ruse şi transportate sub supraveghere riguroasă în Basarabia, iar
din Basarabia şi Odesa – peste hotare. Şi numai în cazul în care acest
termen nu era respectat mărfurile urmau a fi confiscate[6].
[1] Noul tarif vamal este
adoptat în Basarabia în noiembrie 1816 şi se aplica doar asupra unor mărfuri.
Perceperea taxei vamale – „vama” se efectua, ca şi în trecut, după obiceiul
moldovenesc şi constituia 3% ad valorem
(AISR, F. 560, inv. 4,
d. 235, f. 1).
[5] Ibidem, f. 682-682 verso.
Pentru exportul mărfurilor basarabene în guberniile ruse se stabilea un termen
de două săptămâni, după care certificatul comercial nu mai era valabil (ANRM, F. 5, inv. 1, d. 15,
f. 126-126 verso).
