STABILIREA HOTARULUI (определение границы) – pentru stabilirea hotarului satului,
moşiilor, ocinilor în Moldova medievală (ulterior şi în Basarabia) se
întrebuinţau expresii ca „împrejurul
acestului loc”, „o azvârlitură de arc”,
„a pune sub petrele de hotar cărbuni cu
cenuşă”, „jurământ (mersu) cu brazda
în cap”, „mersu cu hotărătura”
etc.[1] Spre
exemplu, pentru delimitarea hotarelor satelor Vasilăuţi, care aparţinea
vornicului Miron, şi Cobălcinu, care aparţinea pârcălabului de Hotin Alexandru
Buhuş, la dispoziţia domnului Gheorghe Duca din 6 noiembrie 1670, vornicul
Roman „…strânsu oameni buni den susu şi den giosu den megiiaşi” din mai multe
sate: Bilousovca, Naporotova, Voloşcovu, „…şi Duna cel bătrân den Mihălcăuţi
(ulterior Tabani – V.T.)”, care
au „…mărsu cu brazda în cap” şi au
stabilit hotarele acestor sate[2].
Din mărturia hotarnică a moşiei
Trebisăuţi din 1772 aflăm că, la porunca Divanului, pârcălabul de Hotin Coste
Chirilovici şi căpitanul Ion „…stringând…mulţi oameni buni şi bătrâni şi
migieşi din pregiurul acestei moşii şi cercetând foarte cu amănuntul, după cum
am aflat cu adivăr că îmblă hotarele acestei moşii, aşa am mersu şi noi cu hotărătura” [3].
