TAXĂ VAMALĂ (таможенная пошлина) – taxă de stat percepută asupra mărfurilor importate,
exportate sau tranzitate pe propriul teritoriu. În dependenţă de faptul unde
sunt importate sau exportate mărfurile, taxele vamale se împart în taxe vamale interne şi taxe vamale externe.
Taxele vamale interne deseori
purtau un caracter de recompensă pentru folosirea podurilor, trecătorilor,
locurilor pentru depozitarea mărfurilor etc.; uneori însă prezentau un impozit
încasat fie în folosul statului, oraşului sau bisericilor etc. A urmări
mişcarea mărfurilor în interiorul ţării este destul de dificil, spre deosebire de
cele care erau exportate peste hotare. Negustorii care transportau mărfuri în
interiorul ţării uşor se puteau eschiva de la plata taxelor vamale, în special
în cazurile când cantitatea mărfurilor era destul de mare şi transportarea lor
clandestină aducea venituri destul de mari. Din acest considerent, taxele
vamale interne erau, de regulă, nu prea mari. În pofida acestui fapt, încasarea
lor – în special în cazul când ele erau destul de diverse, cauzau
prejudicii enorme comerţului intern, respectiv industriei şi, în cele din urmă,
populaţiei. În Rusia, încercarea de a lichida taxele vamale interne a fost
întreprinsă pe timpul domniei lui Alexei Mihailovici, dar au fost definitiv
lichidate doar în 1753. Ceva intermediar între taxele vamale interne şi cele
externe reprezintă acele taxe care erau încasate la hotarele dintre teritorii
din cadrul unui şi aceluiaşi stat, dar care se aflau în condiţii diferite faţă de
importul de mărfuri şi, în special, acele care aveau un statut vamal special –
cum ar fi hotarul dintre teritoriul porto-franco şi teritoriul propriu-zis al
ţării, regiunile anexate, dar care beneficiau de un statut autonom (Finlanda,
Basarabia etc.). De regulă, între aceste regiuni şi metropolă se stabilea un
cordon sanitaro-vamal[1]. Spre
exemplu, după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, până în 1831 regiunea nou-anexată
a fost separată de guberniile interne ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la
Nistru, suprimat doar prin decizia Senatului Guvernant din 26 septembrie
1830[2].
Taxele
vamale externe erau de trei tipuri: 1. taxe vamale încasate de la
mărfurile importate; 2. taxe vamale încasate de la
mărfurile exportate şi 3.
taxe vamale încasate de la mărfurile tranzitate. În trecut, taxa vamală la
mărfurile exportate avea o însemnătate deosebită şi constituia o parte
considerabilă din venitul vamal. Ulterior, statul a început să susţină comerţul
exterior, respectiv şi exportul de mărfuri. Ca rezultat, taxa la mărfurile
exportate fie că a fost anulată complet pentru multe mărfuri, fie că a fost
redusă pentru un număr substanţial de mărfuri. În statele cu un regim vamal
protecţionist, taxa se mai păstrează doar pentru acele mărfuri care reprezintă
materia primă strict necesară pentru unele ramuri ale industriei proprii.
Dar, o însemnătate deosebită pentru veniturile statului avea taxa la mărfurile
importate. Mărimea taxei vamale la aceste mărfuri se stabilea potrivit
tarifelor vamale în vigoare (a se vedea termenul:
tarif
vamal) şi se află într-o dependenţă strânsă de politica comercială
promovată de stat la acel moment – fritrideriană, mercantilistă,
protecţionistă sau prohibitivă, precum şi de sistemul fiscal, mai mare sau mai
mic, faţă de unele mărfuri.
Taxa stabilită la tariful vamal era
încasată, de regulă, în dependenţă de greutatea mărfii, dar greutatea (aşa-numita
greutate tarifară) se stabilea în mod diferit pentru diferite mărfuri: în unele
cazuri, taxa era încasată de la greutatea bruto –
adică de la întreaga marfă prezentată pentru vânzare, inclusiv ambalajele
proprii, dar fără ambalajele predestinate pentru păstrarea mărfurilor în timpul
transportării (de exemplu: lăzile pentru păstrarea fructelor etc.); în alte
cazuri – de la greutatea propriu-zisă. Ultima era stabilită în urma
cântării mărfii neto, fără a se lua
în calcul tara, ambalajul uşor nefiind exclus din preţ nici în timpul
realizării mărfii cu amănuntul din greutatea neto, alteori prin excluderea din
greutatea neto a anumitor procente pentru folosirea ambalajului[3].
[1] A se vedea, spre exempul: Cordon sanitaro-vamal.
[2] Despre păstrarea cordonului
sanitaro-vamal de la Nistru şi specificul încasării taxelor vamale la Nistru a se
vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Politica
comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii
burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 182-225.
[3] Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб., 1901, Т. XXXII
„а”, с. 582-584.
TAXĂ VAMALĂ SUPLIMENTARĂ (допольнительная тамо-женная пошлина) –
taxă vamală stabilită la mărfurile importate şi exportate din Basarabia,
suplimentar taxei vamale impuse de tarifele vamale la hotarele de vest
ale Imperiului Rus. După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în afară de taxa
vamală stabilită potrivit taxelor tarifare (fixată în tarifele vamale) şi „vamei”
(stabilite la exportul mărfurilor din Principatul Moldova în mărime de 3% ad valorem), mărfurile importate şi
exportate din provincie erau supuse unor taxe suplimentare: taxei de 1% la
trecerea prin carantine, „axidenţiei” – în mărime de 4% ad valorem, taxei de 10% – în
folosul căilor maritime de comunicaţie, câte 20 de kopeici de la fiecare rublă
vămuită pentru declaraţia locului pentru vasul comercial, precum şi taxa pentru
hârtia timbrată la alcătuirea diferitelor acte comerciale şi sigilii [1].
TAXE PE VENIT ÎN FOLOSUL
STĂPÂNILOR DE ORAŞE (taxe în folosul proprietarilor de
oraşe) (доход, собираемый по грамотам молдавских
господарей в пользу владельцев городов) – taxe la care erau impuşi
orăşenii, din Soroca şi Bălţi, târgurile Leova, Otaci, Făleşti, Teleneşti şi
Raşcov, în baza hrisoavelor date de domnii Moldovei, în favoarea proprietarilor
de oraşe şi târguri. Aceste dări includeau: veniturile obţinute de la trecerea
peste râuri; de la case şi prăvălii; de la comercializarea diferitelor mărfuri
şi produse alimentare transportate în care; de la comercializarea în general a băuturilor
spirtoase, care era dată exclusiv în folosul proprietarilor, cât şi venitul
obţinut de la sacrificarea animalelor. Suma dărilor încasate de la venitul
obţinut de la aceste articole nu este similară celei indicate în hrisoavele domneşti[2].
[1] AIMSR, F. AMŞ,
d. 18590, f. 61 verso-62.
[2] AISR, F. 1281,
inv. 4, 1846, d. 116, f. 5 verso.
