La iniţiativa activistului pentru drepturile oamenilor la chiloţi Renato Usatîi, cei trei membri ai grupului Petrenco, cercetați penal pentru dezordine în masă, vor fi sanctificaţi de biserica rusă. La întâlnirea cu Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril, actualul primar de Bălţi şi-a argumentat propunerea prin faptul că cei trei sunt mucenici, din cauza că sunt persecutaţi politic pentru credinţa lor sfântă în Mama Rusie, la locul judecării acestora au loc pelerinaje a sute de credincioşi, iar bolnavii care vin în măşti la aceste pelerinaje, după câteva ore de rugăciuni se însănătoșesc complet, astfel că pleacă acasă deja fără măşti.
De comun acord cu reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, liderul de la Kremlin Vladimir vel Putin, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril s-a întâlnit cu Papa Francisc în vederea plasării celor trei în panteonul sfinţilor. Papa de la Roma a recunoscut puterea de tămăduire a celor trei drept minune divină, dar a solicitat, pentru orice eventualitate, demonstrarea de către Grigore Petrenco şi Pavel Grigorciuc a puterii lor de a suferi moartea martirică pentru dreapta lor credinţă, iar de către Moişa Amberg - a puterii lui de se îmbrăca în chiloţi. Cei trei au declarat că vor veni cu un răspuns în următoarele 30 de zile de arest.