Plaha "Mântuitorul" | Muzeul din inima mea

marți, 9 februarie 2016

Plaha "Mântuitorul"


Întrebat dacă imaginea cu eventuala crucificare a lui Vlad Plahotniuc de către liderii opoziţiei nu este o ofensă la adresa creştinilor, ÎPS Mitropolit Vladimir a declarat că de fapt în Imperiul Roman crucea era un instrument de ocară şi tortură, pe care erau răstigniţi tâlharii şi marii făcători de rele. "Era o ruşine mare a fi spânzurat pe cruce, de aceea crucificarea lui Iisus în rând cu tâlharii a fost o ofensă la adresa Marelui Dumnezeu, iar crucificarea lui Plahotniuc este ceva absolut firesc" a concluzionat acesta.

Între timp, Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a aprobat unele modificări în calendarul creştinului din Republica Moldova. Enoriaşii vor trebui să ţină acum şi "Postul negru a lui Plaha", care se va întinde pe durata a aproape trei ani, fără dezlegări la peşte, ulei şi vin. Guvernul Filip deja a venit cu câteva propuneri pentru a asigura buna implementare a postului. Astfel, începând cu 1 martie 2016 se propune ca toate preţurile la mărfuri şi servicii să fie fixate în Euro, iar salariile şi plăţile sociale să fie menţinute în moneda naţională.