Expoziţia “Mărturii din trecutul Chişinăului” | Muzeul din inima mea

marți, 4 octombrie 2011

Expoziţia “Mărturii din trecutul Chişinăului”

 
 
Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, avându-i ca parteneri pe Arhiva Ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Institutul Patrimoniului Cultural organizează expoziţia "Mărturii din trecutul Chişinăului", dedicată aniversării a 575-a de la prima atestare documentară a Chişinăului.


Reperele cronologice ale demersului expoziţional se încadrează în perioada Paleolitic - 1812. În cadrul expoziţiei vor fi etalate diverse categorii de bunuri culturale: piese arheologice descoperite pe teritoriul localităţii în cadrul săpăturilor arheologice, o colecţie de cca 50 de acte domneşti din perioada secolelor XV-XVIII, care prezintă Chişinăul ca târg, ca proprietate a mănăstirilor Galata, Căpriana, fiind menţionaţi şi alţi proprietari, ctitori de biserici care au contribuit la dezvoltarea Chişinăului. De asemenea, vor fi expuse mai multe descoperiri monetare provenite de pe teritoriul Chişinăului, inclusiv cinci tezaure, dar şi piese găsite izolat.

Vernisajul expoziţiei va avea loc la 13 octombrie, orele 14,00 în Sala nr. 1, parter.