În perioada 6-9 octombrie 2011, la Chişinău va avea loc cea de-a patra ediţie a Simpozionului "NANO-2012".
Organizatorii Simpozionului: Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu" al AŞM, Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Uniunea Societăţilor Tehnico-Ştiinţifice din Moldova, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei şi Humboldt Club Moldova.
Obiectivele simpozionului: întrunirea experţilor din diferite domenii din cadrul unor instituţii şi organizaţii din diverse ţări ale lumii, care colaborează activ cu scopul schimbului de experienţă, promovării unor idei noi şi a diferitor forme de cooperare, analizei posibilităţilor de a atrage noua generaţie de tineri cercetători în colaborarea ştiinţifică cu Germania şi alte ţări din străinătate.
Pe parcursul celor patru zile de lucru a simpozionului vor avea loc secţiuni poster şi mese rotunde, care vor deschide posibilităţi largi pentru discuţii şi dezbateri ştiinţifice şi iniţierea de noi contacte de colaborare. Savanţi renumiţi din 19 ţări ale lumii (15 din Germania, şase din Japonia, trei din Italia, precum şi profesori din Franţa, Olanda, Austria, Marea Britanie, Polonia, Cehia, Ungaria, SUA, Finlanda, Turcia, Grecia, Rusia, Ukraina, Belorusia, România şi Republica Moldova) vor lua parte la acest eveniment, printre care se numără şi directorul Institutului de Nanotehnologii din or. Karlsruhe, prof. Horst Hahn; directorul Institutului de Fizică Aplicată din or. Karlsruhe, prof. Thomas Schimmel; directorul Institutului „Adwalytix-Augsburg", prof. Achim Wixforth; directorul Institutului „Walther Meissner" din or. Munhen, prof. Rudolf Gross; directorul Institutului NUARI din or. Washington, prof. Ashok Vaseashta; directorul Institutului de Informatică Teoretică din or. Iaşi, academician Horia-Nicolai Teodorescu; preşedintele Centrului BENA din or. Thessaloniki, prof. Fokion Vosniakos şi alţi parteneri din străinătate.
Pe 8 octombrie 2011, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei se vor desfăşura două sesiuni poster: secţiunea 5 - „Cooperarea în domeniul învăţământului" şi secţiunea 6 - „Cooperarea în domeniul ştiinţelor sociale, juridice, economice şi filosofice".
Din program:

9:00-10:45 Section 5. Cooperation in Social, Juridical, Economical and Philosophical Sciences and German Language Education
Chairmen - Prof. Miklós Kengyel, Prof. Eugen Sava
9:00-9:20 Miklós Kengyel Die Rolle der Andrássy Deutschsprachige Universität (Budapest) in der Donauregion.
9:30-9:50 Prof. Dr. Speranta Stanescu. Deutsch in Rumanischen Schulen heute.
9:50-10:05 Pavel Donec. Kulturelle Matrix und Bildungssystem.
10:05-10:20 Margirita Balmaceda. A Marie Curie Professorial-level IIF Grant - perfect
next step in Humboldt alumni development.
10:20-10:35 Dumitru Todoroi. Conscience Society. Stage development.
10:35-10:50 Olga Kyselova. Experience. Of Permanent Partnership Of Intercollegiate Medical Engineering College With Research Institutions.
10:50-11:00 Svetlana Sidorenko. Cooperation between the State Medical and Pharmaceutical University "N. Testemitanu" Moldova and DAAD.
11:00-13:10 Section 6. Social, Juridical, Economical and Philosophical Sciences
11:10-11:30 Tatiana Nikitina. Modern trends in the institutional investing in Russia and Germany.
11:30-11:40 Ana Pascaru Nanotechnoscence in the knowledge society
11:40-12:00 Ion Guceac. Constitutional support of the scientific creativity.
12:00-12:20 Gheorghe Avornic. Juridical expertise - trends, novel aspects and perspectives.
12:20-12:40 Tatiana Ilarionova. Scientific community - virtual unions aimed to collaboration.
12:40-13:10 Sergey Volchenkov. Russian business-mentality: evolution from the state of 90-th to the modern one.