Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, împreună cu Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei organizează miercuri, 9 noiembrie 2011, Conferinţa ştiinţifică internaţională cu tema: “Familie, religie, lege: dialog ştiinţific – identităţi şi politici”.
În şedinţa în plen vor fi rostite câteva mesaje de salut şi vor fi expuse patru comunicări, referitoare la instituţia familiei, valoarea, tradiţiile şi starea actuală a acesteia.
După pauza de cafea, Conferinţa va activa în secţii.
În secţia “Confesiunea religioasă şi familia. Tradiţii şi obiceiuri în familie”, moderator – dl dr. conf. Nicolae FUŞTEI, vor fi ascultate şi discutate opt comunicări, referitoare la biserică şi familie, educaţia religioasă; una din comunicări se referă la „Familia evreiască între tradiţionalism şi modernitate”.
Cea de-a doua secţie – “Societate, familie şi viaţă privată” – cuprinde o suită de comunicări, referitoare la contribuţii noi în cunoaşterea familiei Cantemireştilor; divorţul, desfrâul şi beţia – realitate a vieţii private în sec. al XVIII-lea – înc. sec. al XIX-lea; contribuţii la genealogia familiei profesorului, arheologului Ion Hâncu şi alte subiecte deosebit de importante.
Cea de-a treia secţie, întitulată „Realităţi demografice. Politici sociale şi culturale. Legislaţie”, moderată de dl doctor habilitat în ştiinţe istorice Ion CHIRTOACĂ, cuprinde comunicări referitoare la reglementarea juridică a relaţiilor familiale în Moldova până şi după instaurarea dependenţei de Imperiul Otoman; familia şi relaţiile demografice în satele româneşti de pe cursul inferior al Nistrului la hotarele sec. al XVIII-lea – al XIX-lea; familia ca valoare în produsul televizat, integrarea socială a romilor din Republica Moldova – parte componentă în cadrul procesului politic de integrare europeană şi altele.
Conferinţa se va încheia cu Şedinţa de totalizare.
Coordonatorii Conferinţei sunt dr., conf. Lilia ZABOLOTNAIA şi dr., conf. Alina FELEA
Începutul – ora 10:00 la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (str. 31 august 1989, 121 A), sala de conferinţe.
Programul Conferinţei poate fi găsit aici.