Oraşul tătaro-mongol – Şehr al-Djedid (în traducere Oraşul Nou) a avut o importanţă mare ca centru politic şi administrativ, atât în spaţiul pruto-nistrean, cât şi în cadrul Hoardei de Aur, deoarece aici marele han Abdullah între anii 1363-1365 a emis stabil monedă, de unde se admite că şi-a avut şi reşedinţa principală. De asemenea, se reiterează că acest han l-ar fi putut susţine pe Bogdan I în nordul Moldovei, apărându-l de cucerirea coroanei ungare. Cercetat arheologic, aici au fost descoperite fortificaţii, o moschee, trei băi orientale, un bazar şi altele. Centru comercial şi meşteşugăresc, multele unelte agricole descoperite denotă legătura strânsă cu localităţile rurale ale autohtonilor pentru care erau realizate. În jurul anului 1370 a fost părăsit de tătaro-mongoli, aceştia fiind zdrobiţi de Lituania.
Oraşul Orheiul Vechi. După plecarea tătaro-mongolilor şi a meşteşugarilor străini aduşi forţat, localitatea continuă să fie locuită de populaţia autohtonă, cunoscut din săpăturile arheologice şi documentele moldoveneşti scrise. În anul 1470 era condus de un pârcălab, membru al sfatului domnesc al lui Ştefan cel Mare. El îşi avea reşedinţa în castelul fortificat (palatul) reconstruit, din epoca anterioară, târgul s-a dezvoltat în continuare cu elemente ale culturii urbane moldoveneşti şi europene. Ulterior, oraşul îşi schimbă vatra, mutat cu 18 km în amonte pe Răut, unde se află şi astăzi. În mai 1574 în acte deja era numit Orheiul Vechi, iar în secolul XVII exista ca o localitate sătească. Pe amplasamentul târgului de altădată s-au mai descoperit valuri de apărare, două biserici, una de piatră şi alta de lemn, locuinţe şi multe obiecte arheologice. Tot aici, în malurile priporoase ale Răutului au fost întemeiate mănăstiri şi chilii rupestre, unele dintre care se păstrează până astăzi.