Săptămâna aceasta împreună cu alte structuri muzeale de la noi MNAIM s-a lansat într-un nou proiect „Cooperare Transfrontalieră între Comitetele Naţionale ICOM Moldova, ICOM România, ICOM Ucraina”. La 7 septembrie, începând cu orele 15.00 şi-a desfăşurat lucrările Masa rotundă „Codul de etică al
muzeelor şi standardele de excelenţă muzeală", în cadrul căreia se preconiza ca membrii
ICOM, muzeografii, cercetători ştiinţifici, funcţionarii publici, vor
pune în discuţie experienţele şi practicele implementării standardelor
internaţionale în sfera activităţii muzeelor. Dar, cum s-ar spune, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.
Rusia, în persoana unui consilier a tovarăşului V. Putin, a lansat bomba, venind cu ideea comasării comitetelor ICOM din fostele state componente ale URSS într-un comitet unic, un ICOM Euroasiatic (probabil tovarăşul Şelin deja strânge semnături pentru un nou referendum). Ideea cu aderarea RM şi altor state din fostul lagăr de concentrare a naţiunilor şi popoarelor în Uniunea Euro-asiatică a căpătat peste noapte valenţe culturologice şi muzeologice. Dacă până la 1991 Rusia experimenta cu cultivarea Homo-sovieticus, iată că acum în laboratoarele ultrasecrete din fosta subordine a KGB se reiau lucrările de ameliorare asupra unui nou soi de oameni, Homo-euroasiaticus. Grandomania proiectului depăşeşte toate limitele posibile a imaginaţiei foştilor lideri sovietici. După ideile de uniune economică-vamală iată că în realitate se ascund idei utopiste, de care Thomas Morus nici nu a visat. La insistenţa liderilor de la Kremlin, însă, acestea au fost îmbunătăţite esenţial şi presupun acum: distribuirea egalitaristă de către fratele mai mare a produselor, abolirea banilor proprii şi introducerea peste tot a rublei, ruşii trebuie să facă doar o muncă plăcută pentru binele comun, iar ceilalţi - restul muncilor, ruşii îşi vor lua în schimb dificila sarcină de a ne scrie istoria şi a ne păstra cultura.
Lăsând la o parte politica, comasarea comitetelor naţionale ICOM din cadrul CSI, are ideea "nobilă" de a permite conlucrarea rodnică a instituţiilor din domeniul protejării şi conservării patrimoniul cultural-istoric comun. Doar că există o mică problemă, comunul are un puternic iz rusesc. Altfel ce patrimoniu cultural istoric comun ar avea RM cu Kirghizstan (poate doar cu Kazahstan...) sau Ucraina cu Uzbekistan. Şi cum ICOM este o organizaţie care vine cu proiecte, oare cine va fi sponsorul, Gazprom cumva? Atunci există riscul ca din cauza unei expoziţii, spre exemplu asta, să ne trezim fără gaz în ţevi. Oare EACOM ne va trimite "specialişti", ca odinioară, pentru a ne învăţa ce fel de expoziţii să organizăm, ca să nu supărăm memoria estului? Sau va avea grijă să ne suplinească muzeele cu exponate de valoare, în urma unui schimb intermuzeal "reciproc-avantajos"? Sau va insista să vină cu expoziţii temporare, de permanentă şedere, ca să nu uităm frăţia multi-seculară? Cooperarea este un lucru bun, doar că ea nu trebuie băgată pe gât. Şi oricine ar veni cu idei de comasare, UE, Rusia sau SUA, consider că trebuie să le spunem un nu hotărât, căci cel mai bun factor de decizie în domeniul muzeografic al ţării poate fi doar un comitet ICOM naţional, care să ne reprezinte cu adevărat interesele noastre şi nu a unor terţi.