Orientalii, însă, cu precădere slavii de răsărit (ruşii), consideră cuvântul proiect un termen mai degrabă obscen, şi tabu. În mare măsură din acest considerent se afirmă că pe ruşi cu mintea nu-i poţi înţelege, fapt de care ultimii, în ciuda tuturor, chiar se mândresc. Sufletul rusului e într-adevăr, cum ar spune scriitorul, o matroşcă infinită de suferinţe şi sentimente. Se mai spune chiar că doar în limba rusă există termenul "avosi", pe care moldoveanul simplu l-a tradus cu expresia "da poate merge".
În Republica Moldova, după obţinerea independenţei, anume datorită reminiscențelor trecutului comun, proiectele s-au dezvoltat agale, şi au fost văzute în special ca forme de spălare şi agonisire a banilor. Scopurile puse şi rezultatele obţinute au rămas cu precădere arhivate prin subsoluri şi practic imperceptibile pentru noi cei vizaţi şi incluşi în aceste proiecte fără voie şi ştiinţă. A apărut moda ONG-urilor, mai toţi şomerii, cu ceva gărgăuni la cap, şi-au înfiinţat câte unu sau chiar mai multe, şi singurul rezultat notoriu pe care l-au obţinut e acela că de la o vreme au început să fie catalogate drept societate civilă. La Ministerul Justiţiei există chiar o secţie - "Organizaţii necomerciale", a cărei muncă zi de zi se rezumă la aprobarea oficială a noi şi noi ONG-uri, care apar ziua şi dispar peste noapte, aidoma lințoliului lui Laerte. Dar, de la un timp, proiectele au trecut faza ONG-urilor şi au pătruns goniţi de comisarii europeni în adâncurile neamului bugetarilor. Aici au fost întâmpinaţi cu neîncredere, deşi unii au prins firul şi s-au specializat în ticluirea acestor proiecte, pe care le consumă ca pe nişte seminţe, scuipând apoi coaja, pardon rezultatele, la cutia de gunoi.
Au ajuns proiectele şi în sfera ştiinţei. Peste noapte toţi cercetătorii de pe la academii, institute şi universităţi au reformulat definiţia noţiunii ştiinţă, adăugând la cea veche completarea sine non qua "să fie neapărat utilă economiei". Problemele reale existente în societate au fost reinventate şi adaptate necesităţilor comanditarilor de proiecte. Cel mai vivid exemplu este cel legat de identitatea noastră naţională, de parcă şi aşa nu erau de ajuns opinii pe seama ei, nu, am devenit mai nou integralişti, parte a universalului etern şi a eternului univers. Proiectele cu adevărat fantasmagorice, însă, ne aşteaptă încă înainte, prin care, intuiesc, istoria neamului va fi integrată cu cea a regnului animal, iar la şcoală copii vor învăţa o istorie bio-umană, uşor degradabilă şi nedăunătoare mediului imperial şi comunitar.
De prin 2006, odată cu includerea MNAIM în sistemul academic, pe jumătate, ca în vorba despre femeia însărcinată, proiectele au devenit un must have şi la noi. S-a început uşurel cu proiecte instituţionale, pe 2 ani, cu promisiuni de diferit gen şi o mică creştere salarială, astfel că acestea au fost primite de muzeografi, deveniţi acum cerc(ş)etători ştiinţifici, cu curiozitatea unor copii. Doar că odată cu trecerea timpului mai toţi au înţeles că mai mare pacoste decât proiectele nici nu se putea inventa. Odată la 2 ani are loc marea migraţie a temelor de cercetare, se nasc reformulări ingenioase care trebuie să convingă că tema noului proiect este absolut inedită şi necercetată, şi va avea rezultate fabuloase pentru ştiinţa şi societatea noastră. Se distribuie foile de delegaţie, numărul de articole şi comunicări care urmează de realizat, se solicită titlurile acestora şi rezultatele preconizate a fi obţinute. Istoricul de astăzi deja în mod franc i se spune că trebuie să pornească la drum cu idei preconcepute, iar ipotezele de lucru trebuie să fie adaptate apoi acestor idei înscrise în proiect, ca să coincidă, că de altfel "n-o să aibă salariu". Goniţi de la o temă la alta, pentru cercetarea cărora de regulă nici o viaţă de om nu-i de ajuns, vorba unui profesor universitar de la noi, obţinem rezultate superficiale şi le prezentăm ca definitive şi capitale, pentru ca atunci când se vor mai învechi să le luăm pe neobservate de la capăt. Situaţia în cauză îmi aminteşte de sistemul nostru universitar, în care înveţi de toate câte oleacă şi nimic concret. Aşa în ţară vor dispărea cu timpul cercetătorii specialişti notorii în anumite probleme, şi se vor instaură universaliştii, cei care sar de la o temă la alta, pentru a nu scăpa un nou proiect bănos. Nu întâmplător se promovează insistent ideea că împărţirea cronologică a istoriei este învechită şi periodizările trebuie scoase, astfel ca firul povestirii să fie continuu şi fără limite absurde. Cărţile lui Herodot urmează a fi cusute cu operele lui Marx şi Lenin, iar ulterior şi cu cele ale lui Nostradamus. Iată istoria proiectată în absolut şi absurd.
MNAIM va începe la anul un nou proiect instituţional, al patrulea deja, cât vor mai fi nu cunosc şi nu vreau să mă avânt în estimări. Vom trăi şi vom vedea. Cert este că la un moment dat nu vom putea aprinde un chibrit fără proiect, în care să estimăm costurile, mijloacele fixe şi materiale necesare, dacă cutia are acces la internet, beneficiile şi daunele aduse mediului înconjurător şi economiei etc. Şi ce dacă vor rămâne în umbră teme şi problematici neactuale, oricum sunt neinteresante, şi n-aduc niciun folos. Vom avea în schimb multe conferinţe, organizate de dragul bifei, şi numeroase lucrări monografice voluminoase şi la fel de seci ca titlurile pompoase pe care le-au avut proiectele în cadrul cărora au fost concepute. Dictatura proletariatului s-a prăbuşit, trăiască dictatura proiectului!!!
