Situaţia de la Banca de Economii şi justificarea acesteia prin acordarea creditelor "neperformante" unor anumite instituţii şi întreprinderi de stat, pe lângă toată harababura politico-rânzoasă provocată, personal pentru mine a însemnat o rază de lumină. Mai exact unii micro-analişti ai acestui posibil macro-faliment sugerau prin mass-media că statul ar trebui să privatizeze banca, şi în schimb pe baza unei părţi a ei să instituie o bancă de creditare preferenţială pentru instituţiile statului. Se aduceau drept reper exemple similare din alte state europene.
De sigur chiar dacă s-ar institui o astfel de bancă, care ar acorda credite "neperformante" unor instituţii şi întreprinderi de stat, tot am mari dubii că muzeul ar putea contracta nişte sume de ordinul milioanelor pentru, să spunem, restabilirea clădirii din intersecţia Bănulescu-Bodoni - Bucureşti. Şi totuşi parcă parcă vreau să visez frumos despre o astfel de posibilitate, deşi înţeleg prea bine că restituirea unor astfel de credite ar fi posibilă doar în perioade de ordinul celor cu care operează arheologii, sau chiar paleontologii. În aceste condiţii nu ştiu dacă ar mai putea supravieţui mult timp banca.
Acordarea creditelor, ştiinţific vorbind, are la bază calcule economice sofisticate, precum aprecierea fezabilităţii şi sustenabilităţii planului de investiţii prezentat, şi alte formulări greu de înţeles, şi în general de pronunţat. Despre potenţialul comercial al unor astfel de antreprize nici nu vorbesc, poate doar dacă ar fi vorba de dare în arendă a spaţiilor obţinute unor agenţi economici foarte generoşi, dar în aceste condiţii ar avea de câştigat poate doar aspectul istorico-arhitectural al oraşului, şi tot există pericolul că vreun businesman n-are să pohtească să pună nişte termopane albastre, sau de oricare altă culoare, numai nu de cea care să se înscrie armonios cu paleta coloristică a clădirii. La urma urmei ce înţelegem noi în tendinţele moderne ale stilisticii arhitecturii de afaceri...
Dar revenind la visul frumos al creditului "neperformant" pentru muzeu. Of, câte s-ar putea face, idei sunt multe, desigur aberante pentru un economist, dar absolut imaculate şi ingenioase pentru un muzeograf. Design-uri fanteziste, iluminare modernă şi parcursuri expoziţionale absolut fascinante...Vrabia mălai visează, dar noi muzeografii visăm la credite "neperformante", şi cu cât mai "neperformante" cu atât mai bine, căci, ar exista măcar un rezultat perceptibil, oricât de necomercial ar fi el, adică real, spre deosebire de cele obţinute de creditorii care au adus BEM-ul în pragul falimentului. Dar, ce se întâmplă? Până dimineaţa (de 1 martie potrivit unor publikişti de la noi) visul frumos se cam transformă într-un adevărat coşmar, căci, ca şi la majoritatea altor categorii de bugetari, pe cardurile de salarii ale angajaţilor MNAIM străluceşte deja pentru mult timp înainte obscura siglă a BEM-ului.
