"Vânătoarea domnească" - o sugestie de expoziţie pentru guvernanţi

Tragicul eveniment din "Pădurea Domnească" şi scandalul care s-a declanşat în consecinţa tăinuirii acestuia, a deschis opiniei publice o slăbiciune a aristocraţiei locale - vânatul. De fapt, de când s-a apucat de agricultură, încă prin neolitic, omul simplu a cam pierdut posibilitatea de a practica vânătoarea, fie ea chiar din necesitate. Aristocraţia şi-a făcut un obicei din a limita pe cât e posibil accesul plebei la vânat, punând taxe mari pentru dreptul de a mai uita de coada sapei, şi a resimţi acele sentimente ancestrale îmbibate adânc în fondul genetic al cromozomului Y.

Însăşi Ţara Moldovei a luat fiinţă, potrivit legendei, în timpul unei vânători aristocratice maramureşene, când urmărind un zimbru rănit, bravul şi neînfricatul Dragoş a trecut "apa Moldovei, și plăcându-i locul, s-a așezat acolo și a populat țara cu români". Dar, acum, iată că vânătoarea a căpătat, presupun că pentru mult timp înainte, o conotaţie peiorativă. Jurnaliştii noştri scormonesc asiduu listele participanţilor la vânători de până la accident şi după, şi publică cu o plăcere demonică numele acelor "neruşinaţi" vânători, care în loc să aibă grijă de guvernarea ţării, merg prin păduri şi continuă pe ascuns să practice datinile primului Om de Cro-Magnon.

Acum ce să facă bieţii oameni, care trudesc "din greu" pentru binele societăţii, iar aceasta nu agreează ca ei să mai meargă la vânătoare. E simplu, chiar elementar, ar spune cel de care am avea nevoie acum pentru a ştii exact este sau nu vinovat V.Z. de moartea "căprioarei", iertată a-mi fi expresia. Mai exact, mult stimatul nostru prim-ministru trebuie să dispună conducerii MNAIM, printr-o ordonanţă de guvern, organizarea cât mai urgentă a unei expoziţii, iar şi mai bine, a unui muzeu, dedicat vânătorii şi cultului vânatului.

Din punct de vedere al concepţiei, o astfel de expoziţie trebuie să devină refugiul pentru cei care vor să participe la o vânătoare, dar nu pot, că-şi pătează numele, lustruit cu atâta greu de mass-mediile din dotarea partidului. Expoziţia va cuprinde o retrospectivă a armelor folosite la vânat, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, muzeul având în colecţiile sale destule vârfuri de săgeţi şi puşti de vânătoare, de cea mai diversă origine şi datare. Câteva trofee vânătoreşti ar constitui piese ce ar înfrumuseţa pereţii, creând atmosfera unei case vânătorești, iar în jurul unui cămin, la o masă rustică, se vor putea aşeza pentru a depăna amintirile "vânătorilor de odinioară" vizitatorii cu una sau mai multe stele în frunte. Ambianţa va fi completată în plan sonor de înregistrări din sânul pădurii, iar într-un colţ sub o icoană, va fi aprinsă o lumânare pentru a pomeni pe toţi cei "căzuţi la datorie". Iar ei, dacă să credem înregistrărilor istoriografice, au fost destui, inclusiv cu "puşcaşi de calibru", dintre care, din cazuri mai recente, îmi vine în memorie numele vicepreşedintelui SUA Dick Cheney. La urma urmei dacă la Paris există Muzeul Vănătorii, atunci de ce cei care fac alianţe "de dragul Europei" nu ar institui unul şi la ei în ţară, şi poate poate salvează integrarea noastră în UE.